Moş Crăciun, deci exist
"Dragă Stefano, Se apropie Crăciunul şi curînd magazinele din centru vor fi pline de taţi foarte entuziasmaţi care o să joace comedia generozităţii anuale - ei care au aşteptat cu bucurie ipocrită acel moment în care vor putea să-şi cumpere, pretextînd că sînt pentru copii, trenuleţele lor preferate, teatrele de păpuşi, ţintele cu săgeţi şi ping-pongul de interior. Eu o să stau şi-o să mă uit, pentru că anul acesta încă nu este rîndul meu, tu eşti prea mic, iar jucăriile Montessori nu mă amuză din cale-afară, poate pentru că nu-mi vine să le bag în gură, chiar dacă pe etichetă scrie că n-o să le înghit..." (Umberto Eco, Jurnal sumar) Eficienţa sau mai degrabă eficacitatea constă în moşcrăciunizarea total(itar)ă. De la vînzătorii de la supermarket, pînă la măcelarii din piaţa Matache şi de la ecranul televizorului, pînă la panourile publicitare totul îmbracă haina lui Moş Crăciun. Eficienţa cu care se împrăştie peste tot îl depăşeşte şi pe Che Guevara, despre care auzeam la un moment dat că este icon-ul cel mai popular din lume, mai popular chiar decît Iisus. Moş Crăciun îl bate pe El Che. Şi cred că îi face o concurenţă puternică şi lui Paulo Coelho. Asta dacă nu-şi dau mîna sub dedicaţiile deştepte pe traseul Moş-Crăciun-intră-în-librărie-cumpără-o-carte-şi-o-face-cadou-cu-un-zîmbet-spiritual. Moşcrăciunizarea începe de la an la an din ce în ce mai devreme. Anul acesta a început într-o dimineaţă de la mijlocul lui noiembrie, pe la 7, cînd încă nu reuşeam să deschid ochii să plec la serviciu. O reclamă. Nu mai ştiu despre ce era. Oricum vreo cinci minute am rămas buimac fără vreun reper temporal foarte exact, cu nişte clopoţei zornăindu-mi în minte. Moşcrăciunizarea se termină tîrziu, pe la jumătatea lui ianuarie, dar nu de tot, pentru că sînt o grămadă de ambalaje stigmatizate cu faţa batrînelului gras, roşu în obraji şi cu căciuliţa penibilutză. Am zis căciulitză? E clar la ce mă refer. La fesurile roşii cu moţ alb din materiale infecte cu care se împopoţonează toţi cei care cred că numai aşa faci vizibilă aşteptarea sărbătorilor. Aţi remarcat că sărbătorile doar "se apropie", ele nu "sînt", adică n-au prezent niciodată? Fesurile astea nu vă aduc aminte de cravata de aceeaşi culoare şi tot din material infect pe care am purtat-o pînă în '89? De ce să ne îmbulzim să ne bucurăm acoperiţi cu fesul coca-cola? De ce să fim mai Moş Crăciun decît alţii? Calculabilitatea se rezumă astfel: ţării cît mai mulţi Moşi Crăciun! Cu cît mai mulţi, cu atît o să facem mai repede şi mai multe bubiţe roşii pe creier şi o să alergăm bezmetici prin oraş să îi luăm lu' ăla micu' nu Spyderman-ul pe care şi-l doreşte, şi nu mitraliera automată cu biluţe de import, ci jocuri deştepte şi plictisitoare. Şi o să ne înghesuim cu plăcere în tîrgurile de cadouri să găsim o brăţară, un ceas, o lumînărică parfumată exotic, un parfum, ceva care să semene a cadou. Calculabilitatea înseamnă şi transformarea lui Moş Crăciun dintr-un aducător de cadouri în vînzător de cadouri. Şi vinde orice: cafea, servicii de telefonie, electrocasnice, bere... Ei bine da, Moş Crăciun vinde alcool. Bine că nu face contrabandă, o să ziceţi. Sînt de acord. Să şi narăm un pic. Cînd eram eu mic mă întrebau copiii în faţa blocului: "Ce ţi-a adus, mă, Moş Crăciun?". Şi eu ziceam "pistol cu capse" sau "maşinuţă chinezească". Acum întrebarea pe care o aud copiii este: "Cîte cadouri ai primit?". Previzibilitatea ţine de faptul că Moş Crăciun îşi face apariţia "negreşit" - mai ţineţi minte? - în decembrie, la fel cum e clar că o să răceşti dacă ieşi afară în ger imediat ce ai făcut duş. Moş Crăciun e peste tot la fel. E mai mult o stare decît un om. E mai mult Hruşcă decît Ombladon. În sudul Italiei, în fiecare an cîţiva indivizi se îmbolnăvesc brusc de tarantism. O boală care se repetă la intervale fixe de timp. Aşa şi Crăciunul. Crăciun e cînd umblăm de nebuni să căutăm zeci de cadouri. Crăciun e cînd copiii iau o pauză - se fac cuminţi, sărăcuţii - şi nu mai sparg geamuri şi nu mai varsă cerneala pe covorul din sufragerie o săptămînă, două. Crăciun e cînd se dau petreceri de firmă ca să mai comunice şi angajaţii la o beţie nu numai la ţigara de la capătul culoarului. Crăciun e cînd toţi aşteaptă prime şi umplu spitalele cu burţi care fac explozie şi cu ficatul cît China. Nu ne-am săturat să mimăm surpriza? Să zicem "ce drăguţ" cînd tocmai am primit un cadou penibil? Controlul. Să fim cuminţi, să spunem vorbe frumoase, să avem gînduri frumoase, să facem fapte bune, să iubim, să... nu, asta era pe vremea bunicii. Să participăm la cît mai multe promoţii, să fim atenţi la reduceri, să cheltuim cît mai mult, să ne uităm la filme-de-Crăciun, să dăm sms-uri de felicitare... Cine iese din schema asta nu primeşte nimic!
