Modestia este una dintre pierderile esenţiale ale secolului XXI - dialog cu Ioana PÂRVULESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 628 din 3-9 martie 2016
Modestia este una dintre pierderile esenţiale ale secolului XXI   dialog cu Ioana PÂRVULESCU jpeg

Ține cursuri de literatură română modernă la Facultatea de Litere a Universității din București. A publicat romane (Viața începe vineri, Viitorul începe luni), eseuri (În intimitatea secolului 19, Întoarcere în Bucureștiul interbelic, Alfabetul doamnelor și altele), volume de poezie (Lenevind într-un ochi, Cum continuă povestea), a tradus cărți și a coordonat antologii și colecții. Ioana ­Pârvulescu este un personaj aflat tot timpul în intimitatea literaturii.

Ai publicat romane, eseuri, volume de poezie, ai tradus cărți nu ușor de tradus. În ce gen te simți cel mai bine?

Mă simt bine scriind pur şi simplu. Iar în momentul de față, cînd nu am prea mult timp pentru scris, mi-e dor de scris ca de un om. Un om drag pe care nu pot să-l văd, pe care sînt împiedicată să-l văd săptămîni în șir. În rest, n-aș putea spune că am o parcelă favorită, din scris. Fiecare mi-e bună la ceva, cîndva, cumva. Cel mai plăcut îmi e, totuşi, să scriu roman, pentru că evadarea este totală, și adunarea rămășițelor vieții tale în acest loc anume care este romanul e forma cea mai acaparantă de scris.

Apropo de roman. În curînd îţi vor apărea încă două traduceri ale romanului tău de debut...

Viața începe vineri este un debut tîrziu, care mi-a cerut o anumită doză de curaj; cu cît debutezi mai tîrziu, cu atît ai nevoie de mai mult curaj; cînd ești tînăr, ești inconștient și-ţi dai drumul în apele literaturii fără probleme. A fost o carte norocoasă, cum spun jucătorii de cărţi împătimiţi, a luat un premiu al Uniunii Europene. Înainte de a lua premiul fusese deja tradusă în suedeză la Editura Bonnier, mai precis la o secțiune a acestei edituri, numită 2244, care se ocupa de literatura din jurul Mării Negre (2244 de metri e, pentru cine nu ştie, adîncimea maximă a Mării Negre). Premiul te propulsează, dacă editorii te aleg, în zona traducerilor, dar nu e deloc obligatoriu. Am avut bucuria să mă aleagă peste 10 editori. Cartea a apărut deja în maghiară, în sîrbă, în croată, iar acum s-a tradus în franceză și urmează să apară, în mai, la Editions du Seuil. În iunie va apărea la o editură din Anglia, după care mai sînt anunțate și altele. Lucrul acesta m-a încîntat de‑a dreptul şi iată de ce: acum personajele mele știu mai multe limbi decît mine, limbi în care nici nu visam eu că vor vorbi.

Premiul Uniunii Europene, care are niște condiții foarte clare, este acordat mai multor autori din țările europene, deschizînd astfel calea dialogului și comunicării culturale. Nu se dă unor autori deja vizibili, adică avînd multe traduceri. Poţi da un exemplu de roman românesc  care ar trebui tradus?

Am să spun, în speranţa că mă vor auzi şi traducătorii, că Radu Paraschivescu e un autor de talie europeană şi, spre ruşinea noastră, nu este încă tradus nicăieri. Dintre romanele lui favoritul meu e Fluturele negru, despre Caravaggio, dar toate celelalte sînt la fel de tentante. Semnalez şi debutul lui Andrei Cornea, cu Uimitoarea istorie a lui Şabbatai Mesia, un roman extrem de actual ca temă, extrem de bine scris şi ieşind din rînd. Îi menţionez doar pe ei doi pentru că n-au fost încă traduşi deloc şi asta ar trebui reparat. Pentru mine, traducătorii sînt niște persoane admirabile, îi preţuiesc din toată inima. Iar acum am avut ocazia să vorbesc cu niște traducători extraordinari: doamna Jeana Jarlsbo, prima mea traducătoare, Koszta Gabriella, care mi-a tradus cartea în maghiară, Ðjura Miocinovic, în sîrbă, Ivana Olujic şi Luca-Ioan Frana care mi-au tradus-o în croată, Marily Le Nir, în franceză și Alistair Ian Blyth, în engleză – şi am conștientizat ce muncă enormă există în traducere. Nu cred că există traduceri ușoare. O traducere presupune niște alegeri la fel de importante precum le are și romancierul, pentru că a scrie bine înseamnă a şti să alegi. Un om ezitant nu ajunge să termine nici o carte, celebrul caz din Ciuma lui Camus. De multe ori traducătorii te ajută. Nu există cititor mai aprig sau mai necruțător decît traducătorul: observă orice imperfecțiune. Dar ei se şi împrietenesc cu cartea ta și cu personajele tale, intră în marea ta familie, din care fac parte şi personajele. Un traducător îți poate salva o carte sau ți-o poate distruge sau ridiculiza. Traducătorii nu sînt însă niciodată scoşi la rampă şi să li se spună: Chapeau!

Traducerea cărților ți-a dat ocazia să călătorești și să cunoști cîteva medii literare din alte țări europene. Cum e în mediile literare în care ai fost?

Avem griji, necazuri şi ţeluri comune. Am întîlnit autori și editori din Europa și, dincolo de orice, aceasta a fost marea bucurie, pentru mine. Am ajuns în țări în care altfel n-aș fi ajuns sau pe care n‑aș fi avut ocazia să le cunosc așa cum le‑am cunoscut cînd m-am dus să-mi lansez cartea: am fost la Budapesta, la Belgrad, la Zagreb. Sînt locuri în care aș fi ajuns mai greu sau deloc (căci noi, cei născuți în comunism, am avut totdeauna nostalgia marilor capitale – Paris, Londra, Roma, Berlin). Am descoperit în aceste țări niște oameni foarte asemănători nouă, care au însă experiențe istorice relativ diferite. Cu această ocazie mi-am nuanțat părerile despre țările est-europene – eu credeam că sîntem identici, dar am constatat că istoria ne-a oferit reţete diferite. La Belgrad, de pildă, am întîlnit niște oameni extraordinari – editoarea mea, traducătorul, foarte prietenoși, ne-am simţit de parcă ne-am fi cunoscut din copilărie. Dar am constatat că acolo este un bulevard care se numește Gavrilo Princip. Nu mi-a venit să cred că este vorba despre cel pe care îl știm de la atentatul de la Sarajevo. I-am întrebat cum se explică faptul că au dat numele lui unui bulevard – o persoană care pentru restul Europei a declanşat Marele Război, primul dezastru, primul carnagiu al secolului XX. Mi-au răspuns că acest tînăr – știm cu toții că în tinerețe se fac mari greșeli – este, pentru sîrbi, un martir. Și că, oricum, războiul ar fi izbucnit și fără contribuția lui Gavrilo Princip. Probabil că ar fi izbucnit, dar cert este că el a omorît oameni. Să dai unui bulevard numele cuiva care a omorît (atenţie, nu în război, ci declanşînd un război!) e foarte straniu. Dar faptul că am putut vorbi deschis cu ei despre aceste lucruri a fost un eveniment: poți afla direct niște lucruri care te fac să înțelegi mai bine sentimentele oamenilor. Şi trebuie spus că nici ei între ei nu aveau strict aceleaşi păreri „istorice“. Judecata globală e imposibilă cînd te duci în vizită pe la vecini.

Unde găsești spiritul european comun, dincolo de diferențe?

La nivelul importanței acordate culturii și cărții. Dacă închidem cartea, Europa dispare. Sper ca, vorba lui Eco, Europa să nu scape de cărți niciodată. Europa este un titlu (de glorie) şi el stă scris pe o carte plină de viață. Nu o carte-colivie, cum spunea Kafka despre unele cărţi proaste. Europa e o carte bună, deschisă, și depinde de noi ce continuare îi vom da sau dacă vrem să sfîrşim urît şi repede povestea ei.

Ai scris o carte foarte frumoasă, În intimitatea secolului 19. Ce tip de umanitate ai descoperit în lumea aceea?

Oameni de omenie. Îmi vine în minte o definiție dată de Caragiale omeniei: sentimente plus caracter. Astăzi, avem ori doar sentimente, ori, deşi mai rar, caracter lipsit de emoţie. Cred că un echilibru între ele e necesar. Unii vor spune că idealizez acea epocă. Nu o idealizez deloc, e numai o chestiune statistică (am avut un străunchi statistician şi măcar lecţia asta o ştiu): mai mulți oameni erau de omenie atunci decît sînt acum. Mai tîrziu, Camil Petrescu a făcut o remarcă asemănătoare: că iubirea adevărată cere şi inteligență. Oricum, îți trebuie ceva în plus față de sentimente, care nu sînt suficiente. În secolul XIX oamenii tindeau către acest amestec optim.

În plus, cartea ta arată că oamenii aceia construiau. Și o făceau cu modestie.

Cred că modestia este una dintre pierderile esenţiale ale secolului XXI. (Ajută şi Facebook-ul). Mă gîndeam într-o zi la cum scriau și cum își prefațau scriitorii noștri cărțile. Caragiale și-a intitulat volumul Momente, punîndu-şi scrisul sub semnul trecătorului. Vorbea cam aşa: „Poftim de mai scrie mofturi fără inspiraţiune!“  Ion Ghica spunea la un moment dat că, dacă toți scriitorii ar fi grozavi, n-ar mai fi diferențe între ei, dar, din păcate, „nu putem toți plana ca acvile“ şi ne ruga să fim toleranţi cu scrierile lui. Mai e și celebra prefață a lui Creangă la poveștile lui: „Iubite cetitoriu, multe prostii vei fi citit de cînd ești; cetește, rogu-te, și pe aceste și unde-i vedea că nu-ți vin la socoteală, ie pana în mînă și dă tu la iveală altceva, că eu atîta m-am priceput și atîta am făcut“.

Astăzi toată lumea vrea imagine publică și promovare. Lumea editorială a devenit o industrie, e nevoie de lansări, de gălăgie multă în jurul cărților. Nu te simți bine în această lume?

Nu întotdeauna. Joc jocul, pentru că îmi dau și eu seama că nu se poate altfel. Bănuiesc că și Ion Ghica, și Ion Creangă ar fi jucat astăzi jocul. Caragiale îl juca de-atunci – așa cum demonstrează cartea regretatului nostru profesor Florin Manolescu, Caragiale și Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii. Dar în același timp nu-i lipsea coarda modestiei. Bănuiesc că orice scriitor, oricît de mic, din secolele trecute, dacă ar fi proiectat astăzi, ar trebui să iasă la rampă. Dar pe de altă parte nu pot să nu tînjesc după vremea cînd această meserie nu implica o prezență scenică: nu trebuia să-ți explici cărțile, nu trebuia să le adaugi ceva, să canalizezi lectura, ci puteai foarte bine să taci asupra lor, să nu te știe nimeni, să nu-ți știe nici chipul, nici vocea. Scriitorul îşi păstra misterul. Noi predăm la facultate, la masteratul de Teoria și Practica Editării, despre textele de pe coperta a IV-a a cărţilor, și știm că ele trebuie să „agațe“, să spună cît mai mult în cît mai puține cuvinte. Dar în inima mea există nostalgia după cărțile cu coperta a patra albă. Mi-ar plăcea să inventeze cineva o colecție cu cărți care vorbesc singure despre ele, doar prin conţinut. De fapt, toate cărțile vorbesc singure despre ele, nu au nevoie de cîrje. Numai că cititorul a fost obișnuit în ziua de azi să i se dea cîteva cîrje și să fie ajutat să meargă prin carte. Or, asta poate provoca multe încurcături şi, de altminteri, te poate ajuta să şi cazi.

Foto: E. Enea

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

77349294 1004 webp
România răspunde Rusiei doar cu măsuri diplomatice
Președintele Dan a anunțat închiderea consulatului Rusiei de la Constanța și expulzarea șefului acestei misiuni diplomatice. Este răspunsul României la incidentul cu dronă de la Galați.
INQUAM INSTANT GALATI DRONA 01 INQUAM Photos jpg
Val de ironii după mesajele MApN legate de drona căzută în Galați. Mii de comentarii au împărțit internetul în două: „Blocul era pe direcția dronei”
Mesajele au generat un val de reacții în mediul online, unde utilizatorii au postat sute de comentarii critice și ironice: „Așa este.....blocul era pe direcția dronei.....el este de vina.......voia să coboare cu liftul......”, a spus un internaut.
481083523 2961219910712649 4570005712552205187 n jpg
Romgaz cumpără Azomureș pentru 69 de milioane de euro. Bogdan Ivan: „Un pas uriaș pentru securitatea economică a României”
Romgaz a finalizat achiziția combinatului Azomureș de la grupul elvețian Ameropa, într-o tranzacție evaluată la 69 de milioane de euro, anunțată ca una dintre cele mai importante mișcări recente din sectorul energetic și industrial românesc.
baza jos jpg
Lupii-roboţi, la mare căutare pentru a speria urşii. Fermierii sunt foarte încântați de idee
O companie japoneză a devenit extrem de solicitată după ce a început să producă lupi-roboţi creaţi pentru a alunga animalele sălbatice, în special urşii, în contextul creşterii atacurilor asupra oamenilor.
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
J. Lo se laudă cu abdomenul tonifiat! La 56 de ani, artista e într-o formă de zile mari
Jennifer Lopez (56 de ani) a terminat recent seria de concerte din Las Vegas, dar continuă să îşi promoveze coregrafiile pe reţelele sociale, unde apare frecvent în clipuri virale.
front 1 jpg
A avut loc una dintre cele mai bizare competiții! Cum s-a desfășurat cursa nebună a chiflelor
Scene desprinse parcă dintr-un film asiatic de acţiune au avut loc pe insula Cheung Chau din Hong Kong, unde s-a desfăşurat celebrul Festival al Chiflelor. Doisprezece concurenţi echipaţi cu căşti şi hamuri de siguranţă au intrat într-o competiţie spectaculoasă, urcând pe un turn înalt de 14 metri,
drona galati facebook jpg
Ajutoare de urgență pentru familiile din Galați afectate de explozia provocată de drona prăbușită. Sume între 10.000 și 25.000 de lei
Familiile și persoanele din municipiul Galați ale căror locuințe au fost afectate în urma prăbușirii unei drone în noaptea de 28 spre 29 mai 2026 vor primi ajutoare financiare de urgență, a anunțat Guvernul.
WhatsApp Video 2026 05 29 at 16 35 53 mp4 thumbnail png
Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, suspectat că a condus o motocicletă fără permis. Replica edilului: „Miliția e folosită ca instrument politic”
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, ar fi condus o motocicletă fără permis, cu ocazia deschiderii sezonului moto în municipiul reședință de județ. Polițiștii au fost sesizați de un cetățean cu privire la această faptă, fiind verificate înrregistrările de pe camerele video din oraș.
image png
Care sunt cele mai importante lucruri pentru un nou-născut? Sfaturile părinților experimentați pentru cei începători
Reddit a devenit locul unde multor români le este ușor să ceară sfaturi și păreri legate de diverse subiecte. Recent, un utilizator al platformei a lansat o discuție care a atras numeroase reacții după ce le-a cerut părinților să împărtășească sfaturi utile pentru cei care au copii nou-născuți sau