Jurnalul sfărîmat

Publicat în Dilema Veche nr. 364 din 3 - 9 februarie 2011
Aliona   povestea unei clarvăzătoare jpeg

Nu ştiu dacă Eugène Ionesco îi citise toate cărţile lui Lucian Raicu atunci cînd – la apariţia traducerii franceze a cărţii lui Raicu despre Gogol – scria: „Om de o erudiţie şi de o fineţe literară remarcabile, specialist în literatură română, dar şi în literatură universală – lucrările sale despre Gogol şi Tolstoi o dovedesc –, Lucian Raicu s-a impus drept unul dintre principalii critici, dacă nu cumva cel dintîi, al generaţiei sale. Iar aceasta cu preţul unei rezistenţe constante faţă de intervenţiile cenzurii, aşa încît apariţia fiecăreia dintre cărţile sale poate fi considerată drept o victorie a spiritului asupra limbii de lemn, a arbitrariului şi conformismului oficial“. 

Se cunoşteau, desigur; se cunoscuseră (deşi nu prea vorbiseră) la Paris, în 1983, Raicu descrisese apoi (în Fragmente de timp, cred) întîlnirea („Vii din infern?“, îl întrebase, retoric, Ionesco) şi despărţirea („Şi-acum te întorci în infern.“). Se revăzuseră în 1987, cînd Lucian Raicu, împreună cu Sonia Larian, rămăseseră la Paris. Nu ştiu însă – şi istoria literară, scrisă sau orală, nu mă prea ajută în această privinţă – cît de apropiaţi erau cei doi în 1992, cînd Ionesco scrie aceste rînduri superlative despre Avec Gogol, iar Raicu publică penultima sa carte antumă, Journal en miettes cu Eugène Ionesco, în româneşte, la Editura Litera. Aş zice, mai degrabă, că se respectau de la distanţă, îşi lăsau reciproc acel interval obligatoriu pentru citirea liberă a celuilalt. Şi asta în pofida (sau, tocmai, datorită) unei recunoaşteri reciproce fără echivoc. E lucrul pe care îl înţelegi de la primele pagini ale acestui jurnal.

Scriind despre Ionesco în, probabil, cel mai greu moment al vieţii sale – după ruptura inevitabilă de tot ceea ce însemnase viaţa sa de pînă atunci: ţara natală, prieteni, cărţi –, Raicu scrie, de fapt, despre sine. Alegînd un „subiect“ despre care nu mai scrisese niciodată (deşi dorise acest lucru şi chiar încercase să o facă) şi o metodă, aceea a jurnalului fragmentar, care îi era pînă atunci de-a dreptul antipatică – va relua şi aici ideea că „revanşa de hîrtie“ a jurnalului e o „jertfire a demnităţii“, susţinută de „pulsaţiile agresivităţii“ –, Raicu nu mai face critică literară. De altfel, de cîte ori scrie sintagma „critică literară“, el o relativizează, o ironizează, îi pune ghilimelele care ar fi trebuit, cum credea de la o vreme, să însoţească orice lucru legat de România. Lucian Raicu, criticul iubit şi admirat de către cei mai importanţi scriitori români ai momentului, autorul minunatului eseu Critica-formă de viaţă (care ar produce, sînt sigură, emulaţie între criticii de azi, dacă ar fi citită, poate reeditată), punea, astfel, între ghilimele întreaga sa viaţă de pînă atunci.

Există momente – pare să spună Lucian Raicu, în acest unic jurnal despre sine prin opera altuia – cînd toate vorbele nu ajută la nimic, cînd scrisul, cititul, critica literară n-au nici un fel de sens: momente de „fisură interioară“, de intuire directă a răului, decăderii şi morţii, care umplu de ghilimele, bolduri, largi spaţii albe „cititul“, „scrisul“, dar mai ales „critica literară“. A face aşa ceva cu metodă sau fără, a interpreta şi comenta cînd, omeneşte, este copleşit de sentimentul zădărniciei, al rupturii iremediabile de o lume, o literatură, o viaţă proprie, cu tot ce aveau ele bun sau odios, i se pare lui Lucian Raicu peste puterile sale. El nu renunţă însă – dimpotrivă (dar acest lucru nu-l află decît la încheierea jurnalului „sfărîmat“ cu Ionesco) – la tot ceea ce fusese pînă atunci: criticul stărilor subtile de conştiinţă, criticul (şestovian) al „chestiunilor ultime“, unul dintre cei mai mari critici români postbelici, un personaj unic în cultura noastră, prin trăirea, intensitatea şi inteligenţa lecturii pe care o practica aproape ritualic.

Ce l-a făcut însă pe Raicu să treacă (dacă a trecut vreodată) peste acea experienţă liminală, să-şi înţeleagă – scriind şi încercînd să definească „substanţa ionesiană“ – noua sa situaţie de viaţă? S-ar zice că o amintire bucureşteană a unui alt moment greu, cînd, în apartamentul său din Şoseaua Ştefan cel Mare, şi-a amintit de Eugen Ionescu, cel care locuia, în fosta lui viaţă bucureşteană, la doi paşi, pe Şoseaua Bonaparte (azi Bulevardul Iancu de Hunedoara): „Aşteptînd, cîţiva ani mai tîrziu, luni în şir, viza de ieşire din ţară, fără să am vreo certitudine că o voi avea vreodată, nu mai citeam, nu mai scriam, nu mai suportam nimic, chiar şi sublimul artistic mă scotea din fire, aruncam iarăşi, carte după carte, autor bun după autor bun, cimitirul acesta sinistru nu mai încăpea de defuncţi celebri, pînă ce am întins mîna şi am scos de undeva Voyages chez les morts; nu numai că am citit cartea, deja citită o dată pînă la capăt, încetinind cu voluptate renăscută ritmul, dar, culmea, culmea, am simţit iarăşi nevoia să scriu, ceva despre Ionesco, fireşte... Supremă verificare...“.

Iar „suprema verificare“ ţine (la Paris) cîţiva ani, timp în care Raicu îl reciteşte pe Ionesco – cu o mirare uneori paroxistică şi cu notaţii de o simplitate rară –, neuitîndu-l deloc şi urmărindu-l, în amintirile proprii, în invocarea propriilor lecturi trecute pe tînărul Ionescu, aproape identic cu cel matur, doar fără desfăşurarea ulterioară a acestuia. Iar acest fel de lectură este, pentru Raicu, nu doar o „terapeutică a adevărului“ şi o actualizare personală a „adevărurilor ultime“, ci şi o implicită redefinire de sine. Rămînînd, cu Ionescu, într-un prezent continuu (Acum şi Aici sînt, probabil, cuvintele cel mai des folosite în acest jurnal „sfărîmat“), Lucian Raicu îşi conturează – poate pentru prima dată cu atîta claritate – „metoda“ critică: o critică a conştiinţei din unghi vital şi intens personal, inventată parcă pentru această singură lectură. 

Am senzaţia că Lucian Raicu, în cumplita şi nevindecabila depresie omenească în care-l aruncaseră ultimii ani trăiţi în România comunistă şi apoi Parisul complet străin, este însoţitorul de elecţie al contradictoriilor, demenţialelor, catastroficelor personaje ionesciene. Doar el poate detecta „vocea autorului“ în cea a regelui laş din Le Roi se meurt, doar el poate numi „prezentul uscat, vid, lipsit de speranţă“ din La Soif et la faim. Şi, în acelaşi timp, doar el, cel care venea „de dincolo“, poate vedea, cu claritate, în reflexele condiţionate ale lumii libere, germenii neadormiţi ai minciunii de partid şi de stat, ai dublei măsuri, ai stupidităţii agresive. N-am nici o îndoială că dacă Jurnalul în fărîme cu Eugène Ionesco ar fi citit azi, la Paris, el ar părea o carte de-a dreptul profetică.

p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.