Fotografia şi moartea

Publicat în Dilema Veche nr. 685 din 6-12 aprilie 2017
Fotografia şi moartea jpeg

Tadeusz Kantor avea geniul obiectelor plastice imaginare, dar şi al obiectelor scenic utilizabile pe care le putem regăsi azi – însă inerte – în sălile muzeului ce îi e consacrat la Cracovia, Cricoteka. Şi unul dintre aceste obiecte memorabile m-a fascinat de la prima sa apariţie în celebrul Wielopole, Wielopole, spectacol ce reînvia memoriile de război, cel Mare, Primul, ale tînărului adolescent care-şi petrecuse copilăria în comuna Wielopole, situată la confluenţa dintre Polonia, Ucraina şi… Bucovina. Sat ce apare ca o figură emblematică a concordanţei de atunci între culturi şi religii. Kantor restituie, la început de spectacol, fotografia de nuntă a tatălui şi a mamei sale, fixaţi într-o postură stereotipată, adoptată în toate studiourile din epocă. Fotografie standard a doi protagonişti imobili, căsătoriţi sub ochiul aparatului. Apoi, doar cîteva scene mai tîrziu, intervine obiectul dublu inventat de Kantor: o mitralieră îngemănată cu un aparat de fotografiat. Obiect hibrid, aparţinînd unui univers de artist. Un personaj incert sexual – bărbat, femeie? – îl manipulează violent, împuşcînd şi fotografiind simultan. Kantor asociază metaforic fotografia şi moartea. Şi ele, flagrant, îşi afirmă înrudirea căci aici – asimilare revelatoare! – a fotografia e sinonim cu a mitralia (de altfel, ironic, termenul va reveni mai tîrziu, cînd reporterii mercenari, paparazzi, pîndesc vedetele mediatice pentru a le „mitralia“ fotografic).

Roland Barthes îşi va pierde mama, ceea ce îi va perturba complet existenţa, dar, în numele dorinţei de a-i rămîne apropiat, el va scrie unul din cele mai frumoase eseuri, ultimul, de altfel, un eseu testamentar, La Chambre claire. Pentru a revizita trecutul, Barthes inversează termenul de „chambre obscure“, ce defineşte tradiţional aparatul fotografic, în „chambre ­claire“, acordîndu-i dreptul la lumină, la claritatea de care de obicei e disociat. Fotografia, din nou, se situează în intimitatea morţii, dar nu pentru a o produce, ca la Kantor, ci pentru a o contrazice, a-i atenua impactul. Barthes, ca un „antimodern“ asumat, se va opune „spontaneităţii“, considerată ca regim propice captării identităţii subiectului, pentru a considera că esenţa fotografiei se revelează în condiţiile „pozei“ statice, crispate şi definitiv fixate a personajelor. Ele apar astfel nu ca fugitive fulguraţii, ci ca peceţi pentru eternitate, efigii ale fiinţelor defuncte. Ele basculează dincolo de prezent, în domeniul clipei suspendate, al vieţii imobilizate. Fotografia şi moartea, din altă perspectivă, e drept, îşi reconfirmă înrudirea.

Cîţiva ani mai devreme descopeream, în condiţii rocamboleşti, la Institutul Italian din Bucureşti, Blow-up, filmul lui Antonioni, regizorul modernităţii pe care îl voi întîlni la Paris şi căruia, entuziast, îi voi mărturisi şocul produs de capodopera sa. Nu părea indiferent, îmi surîdea ascultîndu-mă vorbind pe terasa hotelului Pont Royal. Cuvintele parcă îmi veneau de undeva, de departe… Din nou, şi la Antonioni, fotografia intervine ca o practică în conivență cu moartea… moarte ascunsă, crimă disimulată într-un boschet pe care fotograful o descoperă în mod accidental. Ceea ce ochiul n-a văzut, aparatul a surprins şi, graţie unor developări succesive, obsesive, asasinatul din parc va fi revelat. Camera obscură captează moartea nu deliberat, ci printr-un hazard: ea priveşte lumea fără distincţie, dar apoi înregistrările trebuie descifrate. Citite, interpretate de o privire vigilentă. Cîte filme poliţiste nu fac din accidentul impregnat pe hîrtia fotografică soluţia enigmei ce altfel ar fi rămas nerezolvată! Blow-up – o altă variantă a relaţiei dintre fotografie şi moarte.

kantor reptitie 1 c jacquie bablet jpg jpeg

Azi totul se fotografiază pentru ca turistul să-şi poată constitui un carnet de amintiri, dar şi din teama suscitată de carențele memoriei: cînd ne temem de uitare, fotografiem. Mereu, oriunde, oricînd. Dar sub inflaţia de imagini se insinuează cancerigen ameninţarea dispariţiei: le pierdem, le rătăcim, se şterg. Fotografia de masă nu e decît un paliativ înşelător al prezentului, al instantaneităţii devenite regim existenţial generalizat, pe scurt, al duratei fugitive, doar iluzoriu conservată pe ecrane translucide. În schimb, arta fotografiei s-a impus în spaţiul cultural şi protagoniştii ei beneficiază de o reputaţie nu doar necunoscută, ci şi imprevizibilă acum cîteva decenii: ei au devenit cronicarii timpurilor moderne. Ai oraşelor şi ai corpurilor, ai nopţilor şi ai ruinelor. Ceea ce pictura a abandonat, fotografia a preluat. Ea furnizează datele unei antropologii a prezentului. Cu geniu, pasiune sau trivialitate. Marii fotografi nu sînt nişte indiferenţi. Realul îi captivează şi ei îi restituie artistic avatarurile.

Acestei vocaţii aproape generalizate îi răspunde polemic un film recent semnat de Kurosawa – nu maestrul japonez al tinereţii mele, ci un omonim a cărui înrudire cu el o ignor – Le secret de la chambre noire. Secretul camerei negre reînscrie fotografia în relaţia sa cu moartea, registru originar, surprins de Kantor, dar şi cu iubirea, exaltat de Barthes. Fotografia poate revela adevăruri dincolo de doliu…

Acum mult timp, m-au fascinat fotografiile unui artist azi uitat ce erau traversate de o umbră pasageră, de o pîlpîire luminoasă ce sugerau prezenţa fantomală surprinsă de cameră. Fotografii enigmatice care se sustrăgeau autorităţii realului considerat ca domeniu exclusiv al acestei arte recente. În filmul lui Kurosawa, şi el preocupat de fantome, un fotograf, de mult celebru, s-a retras din universul modei şi al succesului pentru a se consacra unei căutări alchimice: sufletul ascuns al personajelor prezervate pe hîrtie, graţie camerei, pornind de la vechi imagini nostalgice. El reconstituie un gigantic aparat arhaic şi imobilizează drastic personajele graţie unui sistem ce pare inspirat de tehnicile medievale de tortură. Doar astfel, afirmă el, expunerea căreia îi sînt necesare durate nemăsurate – pînă la o oră! – se va efectua corect, căci corpul nu se poate mişca, rămîne fixat pentru a elibera fantoma căutată patetic de fotograf. Regăsim astfel, în mod exacerbat, firește, elogiul „pozei“, ca esenţă a fotografiei, formulat de Barthes. Doar astfel „secretul“ iese la lumină.

Fotografia şi moartea… La jeune fille et la mort, pentru a relua celebrul titlu al lui Schubert, aceasta-i asimilarea ce îl animă pe fotograful posedat ce le asociază şi sfîrşeşte prin a suscita apariţia stranie a fantomei. Nu este însă fantoma femeii iubite, ci a femeii răzbunătoare care, ca într-un splendid nô, revine pentru a şi sancţiona amantul torţionar. Kurosawa se inspiră aici din universul japonez frecvent traversat de fantome. Dar, pe de altă parte, o tînără fată dispare şi, versiune contrarie, ea se constituie în fantoma angelică, neintimidantă, fantoma de convieţuire amoroasă. Discipolul maestrului care, derutat, s-a sinucis va face aceeaşi tentativă de captare a fantomei. Fotografia se prezintă ca explorare obsesivă a aparenţelor pentru ajunge la centrul ascuns şi ferit al fiinţei, centru de dincolo de moarte. Fiinţă a cărei reîntoarcere o poate, miraculos, provoca.

Privind Secretul camerei obscure, mi-am amintit de fotografiile crispate şi „teatrale“ ale lui Sarah Bernhardt – imobilizată şi ea în lungi ședinţe de poză – şi de cele destinse, libere, fluide ale lui Cehov, supus aceloraşi constrîngeri tehnice proprii epocii. Fotografia şi moartea, fotografia şi clipa – iată cele două opţiuni. Cînd sînt extreme, ele sfîrşesc prin a revela esenţa unei fiinţe.

Soţia mea a pierdut în metrou o pungă cu fotografii vechi şi s-a reîntors acasă în lacrimi. Dar eu am înţeles: ea, care trăieşte în intimitatea fantomelor, s-a eliberat, inconştient, de morţii ei şi de fotografiile lor. 

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată este Parisul personal. Familia din Rivoli 18, Editura Nemira.

Foto: J. Bablet

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Cum s-a transformat satul Viscri sub influența Regelui Charles. Localnic: „Era sărăcie mare” FOTO
Potrivit localnicilor, înainte de venirea lui Charles, la Viscri era „mare sărăcie”. Acum sunt multe pensiuni, puncte Gastro Local, afaceri, astfel că fiecare familie are măcar un angajat
image
Ce l-a ruinat pe Irinel Columbeanu și care a fost începutul sfârșitului: „A generat tocarea întregii mele averi”
Fostul miliardar de la Izvorani nu s-a sfiit să vorbească în ultimii ani despre declinul său. Irinel Columbeanu a povestit deschis despre ce l-a ruinat și cum a ajuns să piardă toată averea pe care a deținut-o.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.