Viaţă de jucărie

Publicat în Dilema Veche nr. 335 din 15-21 iulie 2010
Viaţă de jucărie jpeg

● Povestea jucăriilor 3 / Toy Story 3 (SUA, 2010), de Lee Unkrich.

Minunatul film de animaţie Toy Story 3 începe cu o mare scenă de acţiune care (după cum descoperim ulterior) nu se desfăşoară altundeva decît în mintea unui copil. Personaje – jucăriile lui preferate, pe care imaginaţia copilului le distribuie într-un scenariu delirant: începe ca un western, cu şeriful Woody (un favorit de-al lui, după cum ştim din Toy Story 1 şi 2) încercînd să oprească un tren înaintea unei prăpăstii, dar apoi apare şi cosmonautul Buzz (un alt favorit) şi amîndoi sînt luaţi prin surprindere de un purceluş-puşculiţă căruia i se zice „maleficul doctor Cotletdeporc“ şi care, din naveta lui, apasă pe un buton inscripţionat cu comanda „moarte prin maimuţe“. „Moarte prin maimuţe“? Delirant şi totodată plauzibil – ca scenariu urzit din mers de mintea unui copil care se joacă. După cum ştim din seriile precedente, jucăriile prind viaţă nu doar în imaginaţia copilului, ci şi atunci cînd acesta nu se uită la ele. Numai că nu-l pot lăsa să afle: e paradoxul condiţiei de jucărie că nicicînd nu trăieşte mai intens decît atunci cînd face pe moarta sau pe mortul în mîinile unui copil care se joacă. Un paradox în ultimă instanţă tragic, căci păstrarea secretului presupune şi asumarea stoică a perspectivei de a ajunge la groapa de gunoi atunci cînd te strici sau atunci cînd copilul creşte mare. Sigur că există şi alte soluţii – de exemplu, expedierea ta în pod, pînă la venirea pe lume a copiilor copilului de care aparţii, sau expedierea la o grădiniţă, unde cererea pentru „din ăştia ca tine“ n-are de ce să scadă vreodată – dar, după cum se înţelegea deja din Toy Story 2 (1999), trăieşti cu tic-tacul ăsta în urechi. În Toy Story 3, tic-tacul a devenit asurzitor: stăpînul lui Woody şi al lui Buzz a făcut 17 ani. Sigur că realizatorii filmului nu urmăresc să-şi traumatizeze spectatorii: ei gestionează cu mîini foarte agile materialul ăsta tematic potenţial morbid. Ca şi episoadele precedente, Toy Story 3 e o aventură: jucăriile ajung undeva departe de casă (nu din cauza copilului, care intenţiona să le depoziteze în pod, ci dintr-o greşeală a mamei lui, care încurcă sacii) şi trebuie să se întoarcă. Grădiniţa la care ajung e o societate la prima vedere utopică, dar care se dovedeşte foarte strîmbă: clasa privilegiată (condusă de un urs pufos şi rău) îi păstrează numai pentru ea pe copiii din grupele mai mari – cei care au învăţat să se joace civilizat; deci are nevoie de o clasă inferioară – carne de tun pentru vandalii din grupa mică. Alcătuirea acestor pături sociale e la fel de bogat detaliată ca şi geografia grădiniţei, ceea ce face ca filmul, cu sau fără 3D, să fie cu adevărat „imersiv“ (ca să folosesc un cuvînt popularizat de campania promoţională a filmului Avatar, care nu prea îl merita). Se evidenţiază în mod deosebit cei trei aghiotanţi ai ursului: un sinistru bebeluş de plastic, cu privire sticloasă de psihopat, accentuată şi de o pleoapă căzută; un Ken (Barbie masculin) veşnic tachinat de complicii săi mai duri pentru ambiguitatea lui sexuală şi hotărît să le cîştige respectul; şi un maimuţoi isteric însărcinat cu datul alarmei. Toy Story 3 trimite la filmele cu evadări din lagăre de prizonieri de război, dar, după obiceiul studioului Pixar, realizatorii se abţin de la citatul direct, de la parodia directă – ambiţia lor este să creeze o lume, nu un colaj de citate. Tema condiţiei de jucărie (abandonul, groapa de gunoi etc.) e dezvoltată fără emfază, din goana gagurilor şi a strategiilor de evadare, astfel încît, fără a risca să-i traumatizeze emoţional pe spectatori, ea să confere o notă curată de stoicism faptelor de vitejie ale lui Woody (vocea lui Tom Hanks, care face un cowboy la fel de inimos ca James Stewart) şi ale celorlalţi. (Atunci cînd se iau cu toţii de mînă, ca să întîmpine o moarte ce li se pare sigură, solidaritatea lor nu e cu nimic mai puţin solidă, cu nimic mai puţin demnă de emoţia spectatorului, decît a rebelilor învinşi din Spartacus, care, somaţi să-şi predea liderul, declară unul după altul „eu sînt Spartacus, eu sînt Spartacus“.) Deschizîndu-se, deci, cu o aventură trăită de ei numai în imaginaţia stăpînului lor, filmul continuă, după cum era şi firesc, cu o aventură trăită „pe bune“, pentru a se încheia – cum altfel? – cu ei fericiţi, făcînd pe morţii în mîinile unor copii care se joacă. Prin această desfăşurare, filmul spune că filmele hollywoodiene oferă carburant imaginaţiei copiilor, care la rîndul ei oferă carburant filmelor hollywoodiene de tip Toy Story, şi mai spune că procesul ăsta de alimentare reciprocă (despre care se poate vorbi şi de rău) e un lucru bun; spune că produsele culturii de consum au suflet. Ceea ce în cazul produselor Pixar este şi adevărat: realizatorii lor încearcă să vină numai cu idei de mîna întîi şi obişnuiesc să dezvolte aceste idei, cu ingeniozitate şi tact, pînă la limitele lor; sînt artizani cu standarde înalte, care cred în ceea ce fac. Imaginea finală, cu Woody făcînd pe mortul în mîinile copilului care îl „animă“, spune şi asta: spune că unii copii, atunci cînd cresc, devin animatori.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

dan neculaescu foto mediafax andreea alexandru
SURSE Cine e ministrul care avea bagajele făcute pentru funcția de ambasador în SUA
Unul dintre miniștrii Guvernului Niculescu urma sa fie numit ambasador al României la Washington, în locul lui Andrei Muraru, trimis de fostul președinte Klaus Iohannis. Însă noul prim-ministru al României a ținut să-l aibă în echipa guvernamentală.
Donald Trump
„Oricine, numai Trump nu”. Raidurile împotriva imigranților provoacă nemulțumire în comunitatea latino-americană din SUA
Politica dură de deportare a președintelui american Donald Trump provoacă tot mai multă nemulțumire în rândul alegătorilor latino-americani, inclusiv al celor care au contribuit la victoria republicanilor în 2024.
pui eatingwell1 jpeg
Pui sau creveți? Care dintre cele două alimente este mai bun pentru colesterol. Ce spun nutriționiștii
Atunci când încercăm să adoptăm o dietă mai sănătoasă, un sfat comun pe care îl vom primi este să consumăm alimente ușoare și sănătoase, cum ar fi creveții sau carnea de pui. Beneficiile acestora deja sunt bine cunoscute, la fel ca și diferențele dintre ele.
0 US POLITICS TRUMP TESLA webp
Tesla scumpește încărcarea mașinilor electrice în SUA. Cum încearcă Elon Musk să transforme energia într-o sursă de profit
Tesla își extinde rețeaua de stații de încărcare rapidă din Statele Unite și majorează tarifele pentru energia electrică livrată șoferilor. Prețul mediu pentru clienții fără abonament a crescut cu 15%, la 56,9 cenți/kWh.
Sistem de tarifare TollRo. Camion pe drum - autostrada - tarife rutiere  FOTO Shutterstock
TollRo scumpește transportul de marfă. Cum ar putea ajunge noile taxe în prețurile produselor
Introducerea sistemului TollRo, de la 1 octombrie 2026, schimbă modul în care transportatorii calculează costul curselor pe drumurile din România. Noua taxare, bazată pe distanța parcursă și pe caracteristicile vehiculului, poate majora costul unei expediții cu peste 5% în anumite situații.
Kim Jong Un la Samjiyon, foto YonhapNews jpg
Liderul nord-coreean, „în comă” din nou? De ce reapar periodic zvonurile despre moartea lui Kim Jong Un
Pe fondul informațiilor potrivit cărora liderul nord-coreean Kim Jong Un ar fi suferit o hemoragie cerebrală și s-ar afla în comă, au apărut zvonuri privind moartea sa. Cu toate acestea, presa de stat nord-coreeană a publicat fotografii în care acesta apare într-o stare de sănătate bună.
Masina parcata neregulamentar  Reddit jpg
„Scumpă parcarea de 5 lei când ai mașină de 300.000 de euro!” Reacțiile românilor la un Lamborghini lăsat pe trotuar în București
O fotografie cu un Lamborghini estimat la 300.000 de euro, parcat neregulamentar în București a stârnit o dezbatere aprinsă. Mulți români au ironizat situația, făcând referire la tariful de cinci lei pe oră pentru parcare în zonă.
tahanadakila chinchilla 4830472 jpg
AUR vrea să anuleze interdicția fermelor de blănuri înainte ca aceasta să intre în vigoare. Reacții aprinse online
Un videoclip publicat pe Instagram de creatoarea de conținut Adina Oanță a stârnit reacții puternice după ce aceasta a atras atenția asupra unui proiect legislativ susținut de AUR, care ar permite continuarea creșterii nurcilor și șinșilelor pentru blană. Inițiativa ar elimina o interdicție adoptată
Cum să faci cafea acasă mai bună decât la cafenele jpg
Cafeaua băută înainte de culcare te poate ajuta să adormi mai ușor. Trucul neobișnuit care îi surprinde pe mulți
Atunci când încercăm să adormim mai ușor, cel mai comun sfat pe care îl vom primi este să nu mai consumăm cafea la ore târzii. Însă, există și situații în care această băutură poate deveni surprinzător de utilă, chiar înainte de culcare.