Trei madlene

● Trei amintiri din tinereţe / Trois souvenirs de ma jeunesse / My Golden Days (Franța, 2015), de Arnaud Desplechin.

Cele trei amintiri din adolescenţă care dau titlul noului film al lui Arnaud Desplechin sînt mai degrabă fragmentele-frînturi de memorie aparţinînd lui Paul Dédalus (interpretat de tînărul Quentin Dolmaire şi de maturul Mathieu Amalric), personajul din filmul său anterior, Viaţa mea sexuală… sau cum am ajuns la divergenţe / Comment je me suis disputé… (ma vie sexuelle) şi alese, aşa cum ni se dezvăluie treptat, nu în ideea conturării unei poveşti de maturizare, a aşa-numitului coming-of-age story (filmul nefiind deloc interesat să favorizeze evenimentele majore, decisive), ci din perspectiva persistenţei lor, a faptului că au rămas impregnate în memorie printr-o inevitabilă intensitate. Dacă există un liant între cele trei amintiri ale lui Paul Dédalus, acel liant rămîne memoria, iraţională în alegerea evenimentelor şi perfect necreditabilă.

Ca motivaţie pentru reîntoarcerea în ceea ce Desplechin numeşte Arcadia personajului său – în adolescenţa sa –, filmul se foloseşte de revenirea unui Paul Dédalus matur, trecut de 40 de ani, în Franţa, după o lipsă de aproximativ opt ani, şi de perspectiva sa prezentă, de intelectual angajat în diplomaţie şi aparent destul de convenţional, nemaipăstrînd mai nimic din portretul pe care i-l face băiatului din amintirile sale, eroului adolescentin cu aer romantic revoluţionar. Acesta îşi aminteşte cu nostalgie, cu ocazia opririi sale la aeroport, unde e suspectat că are o identitate falsă, trei fragmente făcînd parte, parcă, din trei romane scrise în trei stiluri diferite: plecarea sa de acasă din cauza unei mame cu o tulburare psihică şi refugierea în casa unei mătuşi seamănă cu începutul unui Bildungsroman sau al unei drame de familie, aventura sa politică în Rusia are forma unei poveşti de spionaj, iar portretul unei fete (Esther, în interpretarea lui Lou Roy-Lecollinet) şi al unei iubiri adolescentine care vor domina filmul, aşa cum, ni se sugerează, îi domină şi memoria, şi spaţiul apartamentului său parizian ticsit de scrisori, e o melodramă cu nuanţe dulci-poetice. Aerul livresc al celor Trei amintiri din tinereţe provine parţial de aici, parţial din structura sa, împărţită în capitole, cu o introducere şi un epilog, sau din trimiterile permanente la cărţi, în descendenţa filmelor Noului Val francez şi în special a lui Truffaut, de la Joyce (de la care împrumutase numele lui Dédalus) la autorii pe care Paul îi asociază probabil cu vîrstele respective, ca un jurnal de lecturi, lăsîndu-se surprins citind din Poe, Yeats sau cărţi de antropologie. Dacă prima şi cea de-a doua poveste au un narator creditabil, motivat să povestească despre femeia pe care o lasă în urmă în Rusia fără complicaţii sau de autorităţile care îl interoghează la aeroport, cea de-a treia poveste aruncă în aer convenţia asumată pînă aici, iar naratorul devenit necreditabil se adresează direct publicului. Atunci cînd privim, o facem prin ochii unui Dédalus (ca prin gaura cheii sau prin split-screen-uri care ne arată felul în care un eveniment prevalează în importanţă asupra celorlalte) care are tendinţa să literaturizeze, să vadă, de pildă, în fata de care se îndrăgosteşte un personaj de un mister şi un magnetism care îi fac pe toţi bărbaţii din jurul său (şi în special pe prietenii lui Paul) să îi cedeze, să se învîrtă în jurul ei. Atunci cînd apare la o petrecere, detaliile accentuat roşii ale vestimentaţiei sale par să sugereze felul în care cineva încearcă să îşi amintească din greu fiecare amănunt al unei prezenţe – acea bluză roşie sau acea haină în carouri pe care o purtase atunci, ori gesturile prin care obişnuia să îşi aprindă ţigările. Nu doar Paul, ci şi celelalte personajele adolescente ale filmului au tendinţe idealist-livreşti-revoluţionare. Fratele lui Paul pregăteşte jaful unei bănci în timp ce citeşte asiduu din Biblie, Esther se percepe ca o fiinţă excepţională prin simpla ei feminitate, iar vărul lui Paul e evocat într-o scenă de revoltă faţă de regulile părinteşti. Chiar dacă aceste tendinţe nu se concretizează în mari evenimente, fiind mai degrabă privite în comicul lor, evocarea risipirii din relaţia lui Paul cu Esther, ca şi afirmaţiile lui ulterioare, despre faptul că ceea ce au trăit a fost o utopie, le conferă un aer aproape tragic.

Accentuarea faptului că evenimentele sînt necreditabile apare şi în final, cînd sînt puse faţă în faţă cu concluziile tîrzii ale lui Paul, care, după povestirea istoriei sale de dragoste, face eforturi să o definească, să îi găsească un sens şi nişte vinovaţi. Desplechin îşi invită însă spectatorii să observe că între evenimentele prezentate şi discursul lui Paul suprapunerea nu e deloc perfectă.

Ancuța Proca este critic de film.