Revizitînd Baloane de curcubeu

Publicat în Dilema Veche nr. 805 din 25-31 iulie 2019
Revizitînd Baloane de curcubeu jpeg

● Baloane de curcubeu (România, 1982), de Iosif Demian. 

Tind să cred că Baloane de curcubeu, al doilea lungmetraj al lui Iosif Demian, reprezintă cel mai interesant film românesc care se lansează – se relansează, mai bine spus – în 2019. Sigur, cazul filmului finit și al numeroaselor sale variante de montaj, picate rînd pe rînd la examenul cenzurii comuniste, e complex – el a și fost detaliat, în paginile Dilemei vechi, de către Călin Boto; în plus, filmul a beneficiat de o serie de proiecții recente (mai cu seamă la Festivalul Astra de la Sibiu), apoi a fost difuzat pe platforma online Cinepub, deci e limpede că nu a răsărit de nicăieri și că o lansare pe CD se judecă altfel decît una în cinema. Dar chiar și așa, apariția discului BluRay, precum și a unei cărți ce include un amplu interviu cu regizorul Iosif Demian, e un eveniment salutar și remarcabil pentru țara noastră; el înseamnă, dacă vreți, recunoașterea definitivă și binemeritată a acestui film multă vreme uitat, care ajunge pînă la noi marcat de timp (a se vedea nervurile de pe peliculă), dar cu un șarm și o poftă de a face haz de necaz încă intacte.

Ai crede, de fapt, că avem de-a face cu un message in a bottle pe care ni-l transmite Iosif Demian, căci Baloane de curcubeu – neîndoielnic un rezultat al vremurilor în care a fost făcut – se cere vizionat nu doar ca savuros document despre epocă, ci, înainte de toate, ca o creație îndrăzneață, în care esteticul are un cuvînt greu de spus. Nu cunosc – poate cu excepția filmului regizat de Alexandru Tatos Fructe de pădure – un alt film care să restituie la fel de generos și de vibrant lumea satului românesc, cu toată poezia și drama sa. Demian, în primele sale lung­metraje – O lacrimă de fată, în 1980, apoi Baloane de curcubeu –, a excelat la acest capitol – și nu doar la el: primul titlu, cel mai ambițios formal, se folosește de pretextul unei anchete milițienești în stil noir pentru a jongla cu ideea de film-în-film, transformînd camera de filmat ce înregistrează mersul anchetei într-o prezență stăruitoare, decisivă. Baloane de curcubeu schimbă ușor accentele: nu atît un formalism hipersavant, care trimite neîncetat către imanența și povara actului de a lua vederi, cît o manieră prin care o anume picturalitate a cadrelor coexistă cu subversiunea celor arătate.

Baloane... vorbește mai direct despre viața rurală. Pînă ca acțiunea filmului să se așeze pe un făgaș narativ clar – e vorba despre felul în care președintele de CAP Ene Lelea (Dorel Vișan) reacționează la despărțirea de proaspăta sa nevastă Gia (Magda Catone) –, senzația e aceea a înșiruirii unor viniete molcome, cu aer de pastorală, despre microcosmosul rural și fauna sa umană: pregătirile de nuntă sînt în toi, sătenii se evidențiază prin pozne și remarci spirituale – un fotograf e îmbrîncit și cade în nămol, Ene Lelea își compară viitoarea soție cu o „floare de izmă“. Pe tot parcursul filmului, oamenii locului sînt ipostaziați printr-un amestec de prozaism hazliu (unul înjură de mama focului, altul bea pînă nu se mai ține pe picioare) și lirism dulceag à la Fănuș Neagu (tot Ene Lelea îi spune unei femei din sat că „luceșt[e] ca o brănișoară“). E meritul filmului că dozează abil atît caricatura, cît și verva literară, astfel că galeria pestriță de personaje e redată fără condescendență, ba chiar cu o oarecare grijă portretistică. Dintr-o foarte interesantă tensiune între spațiul public, cu regulile sale, și cel privat apar și cele mai surprinzătoare momentele ale filmului – cum e acela în care Ene Lelea, rămas singur după ce Gia a fugit la amant, privește melancolic pantofii pe care i-i cumpărase special: singurătatea personajului capătă, în astfel de scene, o aură aproape tragică, repede măturată de responsabilitatea de a cîrmui satul.

Tonalitatea filmului refuză atît idilismul rural, cît și compromisul politic: fără ca secvențele filmului să fie înverșunate, ele dau totuși seama de felul proverbial în care țăranul vremii se descurcă „cumva“, mai „rotunjește“ la norma de arat, fentează senin controlul de la județ. Vorbeam mai sus și de forma filmului – e ceea ce justifică, mi se pare, mare parte din valoarea sa de film de cinema. Pentru fiecare cadru, Demian a ales să țină camera fixată pe trepied; chiar și așa, filmul nu dă niciodată senzația că bate pasul pe loc – dimpotrivă, lumea dă năvală, se înghesuie, forfotește neîncetat. Coregrafia aproape documentară a acestor mișcări neordonate, precum și felul în care Demian se joacă, fabulos, cu limitele cadrului, aici tăind glumeț capul unui vorbitor la microfon, aici „uitînd“ să panorameze, așa cum era firesc, înspre locul unde se continuă acțiunea, păstrînd doar decorul gol, ar merita detaliat pe pagini întregi. (În schimb, nu sînt fanul interpretărilor misticoide pe care Laura Dumitrescu, care a condus interviul cu Iosif Demian, le aduce repetat în discuție.) Filmul e compus din numeroase straturi: într-o scenă de început, Caravana Cinematografică anunță proiecția filmului O lacrimă de fată, cu Dorel Vișan în rolul principal... E aici un fel de a face cu ochiul care nu denotă doar cinefilie, nici doar plăcerea de a întinde cîrlige spectatorului avizat – el traduce mai curînd un joc pasionant (și rar, în acele vremuri) cu autoreferențialitatea care, după mine, îl evocă (și îl precedă) pe Abbas Kiarostami. Titlul unuia dintre filmele în care iranianul folosea un „truc“ similar, efectuînd la rîndul său o odisee rurală, se potrivește perfect universului din Baloane de curcubeu: Și viața merge mai departe...

Discul BluRay cu filmul Baloane de curcubeu și volumul Iosif Demian. Note de autor au apărut într-o ediție iadasarecasa.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Banner Stefan Bănică
Cu cât s-au scumpit biletele la Concertul de Crăciun al lui Ștefan Bănică Jr: „E greu să ții pasul cu inflația!”
Cu cât s-a scumpit biletul la Concertul de Crăciun al lui Ștefan Bănică Jr: „Merită banii!”
tablou licitatie gertrude abercrombie jpg
Tablou cumpărat cu 30 $, vândut cu 1,35 milioane $
Un tablou al artistei americane Gertrude Abercrombie, cumpărat cu doar 30 de dolari la o vânzare de obiecte dintr-o locuință din Michigan, a fost adjudecat ulterior pentru 1,35 milioane de dolari.
d1b8f467 4991 42f6 a0f1 5f9a238584f3 jpg
A început demolarea blocului explodat din Rahova. Ce se întâmplă?
A început demolarea parțială a blocului din Rahova afectat de explozia din 17 octombrie 2025. Un utilaj special s-a apucat să dărâme etajele afectate de explozia de la rețeaua de gaze. Conform primarului general al Capitalei, Ciprian Ciucu, vor fi demolate de sus în jos, etajele până la nivelul 5.
WhatsApp Image 2026 10 05 at 16 15 08 jpeg
Șofer arestat după un flagrant pe A1. Ce ascundea bărbatul lângă schimbătorul de viteze
Un bărbat de 35 de ani a fost arestat preventiv după ce, în urmă cu o zi a fost oprit de polițiști, pe Autostrada A1, iar mașina sa a fost verificată.
gabi torje 0 jpeg
Drama neștiută din viața lui Gabi Torje. Tatăl fotbalistului a murit în 2022: „Mă susține de sus”
Pe lângă cariera de succes în fotbal, Gabi Torje este un familist convins și a vorbit de-a lungul timpului despre legătura strânsă pe care o are cu cei dragi. Sportivul a răspuns la o serie rapidă de întrebări pentru podcastul lui Cătălin Măruță, în care a mărturisit care sunt valorile sale.
nicusor dan ilie bolojan cotroceni afp jpg
Cum poate fi deblocată criza politică din România. Cele patru scenarii analizate de un politolog
Nici compromisul, nici alegerile anticipate nu mai sunt opțiuni viabile pentru actuala clasă politică. Politologul Marius Ghincea, de la Universitatea ETH Zurich, explică soluțiile care ar avea potențialul să schimbe pe tabla de șah a politicii românești și să o deblocheze în perioada următoare.
inundatii creta profimedia jpg
Potop în Grecia și Spania! Inundațiile devastatoare au făcut victime
Ploile torențiale au provocat inundații și au lăsat în urmă victime
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
Cea mai mică garsonieră din București se vinde la un preț incredibil: „Nu ai bucătărie. Nu ai balcon. Nu ai parcare”
O garsonieră de numai 5,93 de metri pătrați din București a fost scoasă la vânzare cu un preț incredibil. Proprietatea se află pe strada Ion Brezoianu, în apropiere de Parcul Cișmigiu și Calea Victoriei și nu are bucătărie, balcon și nici parcare.
Ce își dorește Codruța Filip pentru ea!
Vacanță specială pentru Codruța Filip. Destinația în care a mers alături de părinți: „E o altă lume”
Codruța Filip a transformat vacanța din Egipt într-o experiență de familie pe care părinții săi nu o vor uita prea curând. Artista a vrut să le ofere celor care i-au fost mereu alături ocazia de a descoperi locuri și activități pe care nu le-ar fi încercat în mod obișnuit.