Puţină perspectivă

Publicat în Dilema Veche nr. 655 din 8-14 septembrie 2016
Puţină perspectivă jpeg

The BFG / Marele uriaş prietenos (Marea Britanie-Canada-SUA, 2016), de Steven Spielberg. 

Despre filmele de animaţie 3D ale lui Martin Scorsese (Hugo) şi Steven Spielberg (Aventurile lui Tintin) s-a spus că vor constitui testul posibilității de extindere a 3D-ului la scară largă, iar aşteptările pentru noile lor filme sînt strîns legate și de cum pot fi folosite în mod creativ aceste tehnologii. Dincolo de aparenţa sa de film-pentru-copii şi de simplismul cu care a fost etichetat drept un „film de vară“, Marele uriaş prietenos are şi el un cuvînt de spus în acest sens. Multe dintre calităţile cărţii lui Roald Dahl de la care pornește se regăsesc în adaptarea lui Spielberg (în interacțiunea dintre personajele principale ale filmului sau în limbajul savuros și stîlcit al uriașului), altele mai puțin (filmului i s-a reproșat, printre altele, că exclude elementele mai întunecate ale cărții), însă adaptarea sa poate fi interesantă mai ales prin ceea ce se petrece în procesul de trecere de la textul literar la versiunea cinematografică.

Principala provocare cu care trebuie să se fi confruntat Spielberg în adaptarea cărţii lui Roald Dahl pentru cinema e o problemă referitoare la spaţiu. Povestea prieteniei care se înfiripă între o fetiţă (Sophie) şi un uriaş-alchimist blînd şi nostalgic (BFG, interpretat de revelația filmului precedent al lui Spielberg, Mark Rylance), şi a încercărilor acestora de a înfrunta pericole şi mai mari decît ei (la propriu, ca dimensiune), trebuie să se desfășoare în cinema într-un cadru, ca într-o „fereastră“. În această „fereastră“, Spielberg trebuie să facă posibilă întîlnirea fantastică dintre o lume de dimensiuni omeneşti şi cealaltă, pe măsura uriaşilor, și o face mai întîi prin pătrunderea lui BFG în lumea umană, pe străzile Londrei imaginate de Dahl în stil dickensian, apoi prin pătrunderea lui Sophie în lumea uriaşilor, şi ulterior prin repetarea acestui tipar. Soluţia acestei probleme e, în filmul lui Spielberg, să ne arate, la fiecare pas, că dimensiunea depinde de perspectivă, de locul din care privim şi de termenul de comparaţie pe care îl avem (influențele cele mai evidente, invocate puternic, chiar şi prin dialog, se află în Rear Window al lui Hitchcock). 3D-ul sare în ajutor în această problemă de perspectivă. Ceea ce editoarea lui Scorsese, Thelma Schoonmaker, afirmase despre efectul 3D în Hugo, și anume că nu e făcut atît pentru a aduce lucrurile de pe ecran mai aproape de fața noastră (precum o face, de pildă, Ang Lee cu tigrul din Viața lui Pi), ci mai ales pentru „senzația că te afli în aceeași cameră“ (în același spațiu) cu personajele, e valabil și pentru filmul lui Spielberg. Începutul cărţii lui Dahl ne introduce direct în momentul întîlnirii dintre fetiță și BFG, prin descrierea razei de lumină care secționează perdeaua camerei lui Sophie la ora cea mai întunecată a nopții. Spielberg, în schimb, se folosește de timp pentru a ne plimba mai întîi minute bune prin culoarele orfelinatului, alături de Sophie, o păturică și un motan, acomodîndu-ne cu dimensiunile spațiului uman, permițîn­du ne să-l explorăm. Acesta va fi primul nostru reper pentru comparație. Atunci cînd Sophie se oprește pe un culoar și privește înspre miniatura unei case cu un pat asemănător cu al său, putem vedea prima răsturnare de perspectivă, inofensivă: Sophie e primul uriaș care ni se arată ca atare, prin comparație cu elementele machetei.

La nivel de intrigă, problema perspectivei e tradusă de Spielberg astfel: pentru Sophie, BFG e un uriaș, dar în propria sa ţară și printre ai săi, acesta e echivalentul unui pitic. Cînd unul dintre ceilalți uriași canibali pătrund în casa lui BFG, una dintre primele griji ale acestuia e, așa cum observă în cronica sa Matt Zoller Seitz, să îi ascundă ochelarii lui Sophie, pe de o parte, pentru a nu lăsa urme care ar dovedi prezența unui om pe teritoriul uriașilor, și pe de alta, pentru a-i proteja: gestul său dezvăluie grija pe care i-o poartă fetiței. Însă ochelarii lui Sophie mai îndeplinesc o funcție: ne amintesc că ceea ce vedem ține de perspectiva ei. Lucrurile de acolo par extraordinare pentru că sînt comparate cu lumea din care provine ea (altfel, nu e o lume mai deosebită de a noastră).

Numai prin impunerea perspectivei lui Sophie, care îl vede pe BFG ca pe un uriaș, spre deosebire de rudele lui, și readucerea sa în Palatul Buckingham, sub privirile altor oameni care îl percep drept uriaș (printre care și Regina) e posibilă răsturnarea de situație, răzvrătirea acestuia faţă de inamicii săi mai mari. Toate acestea se adaugă textului ca un comentariu separat, autoreflexiv, despre diferite feluri de a privi. 

Ancuța Proca este critic de film.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

763778719 1444160761069093 7136158248628361307 n jpg
Excavatoare uriașe și barje, mobilizate pentru salvarea navigației pe Dunăre. Debitul fluviului se apropie de un minim istoric
Administrația Națională „Apele Române” a intensificat intervențiile în zona afectată de explozie de pe Dunăre, mobilizând utilaje de mare capacitate și barje cu anrocamente pentru refacerea condițiilor de navigație.
mircea badea florin ristei  jpg
Mircea Badea l-a făcut praf pe Florin Ristei! Ce l-a enervat: „Omul e analfabet”
Mircea Badea l-a criticat dur pe Florin Ristei, după o declarație despre limba română. Prezentatorul TV a spus că artistul a vorbit despre un subiect pe care nu îl stăpânește și l-a acuzat că a transmis informații greșite.
Poza main jpg
Rețeaua de săli de fitness SWEAT devine Level Up și se extinde cu o nouă locație în București. Urmează o serie de alte 4 săli până la finele acestui an
MedLife revitalizează rețeaua de săli de fitness SWEAT. Aceasta devine Level Up - parte dintr-un nou concept de sănătate, care îmbină mișcarea cu monitorizarea în timp real a parametrilor vitali, precum și cu rezultatele medicale istorice.
Ilie Bolojan. FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre
„Nu are nicio legătură cu realitatea”. Bolojan, nevoit să răspundă la o întrebare despre teoria conspirației cu „apa oprită de germani și austrieci”
Mai multe teorii ale conspirației apărute în ultimele zile în spațiul online susțin că debitul scăzut al Dunării ar fi fost provocat de alte state care ar reține apa în lacurile de acumulare.
liam payne instagram jpg
Noi detalii despre ultimele ore din viața lui Liam Payne. Două escorte au făcut declarații: „Era un dezastru”
Două femei care au stat cu Liam Payne în orele dinaintea morții sale au oferit declarații sub jurământ în care descriu comportamentul tot mai instabil al artistului.
rosii tomate istock jpg
Ce trebuie să faci la roșii în luna august ca să ai o recoltă bogată. Trucul simplu recomandat de un expert în grădinărit
Dacă ne numărăm printre românii care locuiesc la curte, atunci este foarte posibil să încercăm să cultivăm propriile noastre roșii. Iar dacă ne dorim o recoltă mult mai bogată decât în mod normal, atunci este important să urmăm aceste sfaturi simple oferite de grădinarii cu experiență.
Fundația Inovații Sociale Regina Maria Premiile „Din inimă pentru viitor” FOTO Fundația Inovații Sociale Regina Maria jpg
Premiile „Din inimă pentru viitor”. Fundația Inovații Sociale Regina Maria a dat startul înscrierilor
Fundația Inovații Sociale Regina Maria deschide înscrierile pentru Premiile Din inimă pentru viitor, noua componentă a celei de-a XIII-a ediții a Galei sale caritabile anuale, care va avea loc pe 14 octombrie 2026, la București.
image png
Sebastien Lecornu Foto EPA EFE jpg
Franța înăsprește controlul investițiilor străine în sectoarele strategice
Guvernul Franței a introdus noi reguli privind investițiile străine în companiile considerate strategice, extinzând controlul statului asupra achizițiilor realizate de investitori din afara Uniunii Europene.