Premiant la TIFF

Publicat în Dilema Veche nr. 333 din 1-7 iulie 2010
Premiant la TIFF jpeg

- Călin Netzer -

A debutat cu Maria în 2003. Medalia de onoare (2010), cel de-al doilea lungmetraj al regizorului (scenariul Tudor Voican), a fost premiat de curînd la Festivalul Internaţional de Film de la Cluj. Povestea e una despre bătrîneţe, glorie,imposibila comunicare în cuplu, vinovăţii şi iluzii.  

Te-ai întors de la TIFF cu premiul pentru regie. Ce înseamnă pentru tine această distincţie? 

Înseamnă foarte mult. În primul rînd, este singurul premiu primit în carieră, care îmi aparţine în exclusivitate (restul premiilor pe care le-am obţinut pînă acum au fost pentru cel mai bun film, premiul juriului, pentru interpretarea actorilor etc.). În al doilea rînd, acest premiu mi s-a acordat la Cluj, oraşul meu natal. 

Care e lucrul cel mai emoţionant pe care l-ai auzit/citit despre filmul tău? 

În general, s-au scris cronici bune şi am primit multe felicitări pentru Medalia de onoare. Dar cred că cel mai flatant lucru pentru mine a fost cînd Victor Rebengiuc mi-a mulţumit că l-am distribuit în filmul meu, unde îl joacă pe pensionarul care primeşte, dintr-o eroare birocratică, o medalie pentru fapte de vitejie pe care nu le-a făcut. Cînd va intra Medalia de onoare pe ecrane şi unde va mai călători filmul pînă atunci? 

Medalia de onoare va intra pe 30 septembrie pe ecranele din România. Pînă atunci va participa la peste 30 de festivaluri internaţionale de film, printre care cele de la Karlovy Vary, Sarajevo, Mar del Plata, Tokyo etc.  Călin Netzer este regizor de film. 

a consemnat Ana Maria Sandu

dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.

Parteneri

Șantierul Autostrăzii Lugoj Deva  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (12) jpg
Ce se ascunde sub șantierul Autostrăzii Vestului. Descoperirea impresionantă la săparea primului tunel de la Holdea
Dealurile străpunse pentru construcția noilor tuneluri de autostradă din vestul României au scos la iveală informații uimitoare despre geologia zonei Holdea–Margina, dar și despre riscurile asociate solurilor excavate de constructori.
image png
Secretul pieptului de pui care se topește în gură. Cum să obții suculența perfectă de fiecare dată
Pieptul de pui este unul dintre cele mai populare ingrediente din bucătărie, apreciat pentru valoarea sa proteică, versatilitate și ușurința de a se integra în aproape orice dietă. Cu toate acestea, multe persoane se confruntă cu aceeași problemă: pieptul de pui uscat și fad.
nicusor dan trump jpg
Soluția pentru România când americanii insistă să fim în Consiliul de Pace, iar europenii ar vrea să refuzăm. „Să fim și noi o dată inteligenți”
România e invitată să se alăture Consiliului de Pace promovat de administrația americană, însă partenerii europeni ezită. Doi cunoscuți experți explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, modul în care ar trebui să cântărească Bucureștiul între securitate, interese economice și echilibrul alianțelor
autobu sofer istock jpg
Pedo, șoferul de microbuz școlar care agresa eleve, condamnat după 7 ani — iar sentința încă nu e definitivă
Un șofer de microbuz școlar care agresa sexual eleve de gimnaziu a fost condamnat, după șapte ani, la închisoare cu executare. Procesul nu este nici acum la final.
image png
Truc pentru curățarea fierului de călcat. Cum să îndepărtezi acele pete maronii încăpățânate în mai puțin de 2 minute
Un fier de călcat murdar poate transforma chiar și cea mai proaspăt spălată cămașă într-o sursă de frustrare. Petele maronii sau gri care apar pe țesături nu sunt doar neplăcute vizual, ci indică faptul că talpa fierului s-a murdărit cu reziduuri arse de detergent, fibre sau amidon.
Alexandru Rogobete Inquam Photos jpg
Degeaba spargem monopolul CNAS dacă sacul e gol. Expert: „Banii nu ajung pentru că nici nu au cum să ajungă”
Declarațiile ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, privind necesitatea reformării modului de finanțare a sistemului medical prin eliminarea monopolului CNAS redeschide o dezbatere veche de decenii în România.
Sanae Takaichi FOTO AFP jpg
Cum și-a salvat prima femeie premier a Japoniei partidul de pe buza prăpastiei
Sanae Takaichi, prima femeie prim-ministru al Japoniei, s-a bazat pe un val de popularitate și o înclinare spre dreapta în rândul alegătorilor pentru a obține o victorie istorică în alegerile parlamentare, relatează NYT.
zodiac sign 2532970 960 720 jpg
Zodiile care vor avea șansa unui nou început, din 15 februarie. Acești nativi vor plânge de bucurie
Pe măsură ce ne îndreptăm spre jumătatea lunii februarie 2026, astrele pregătesc o perioadă de transformări semnificative pentru anumite semne zodiacale. După o iarnă încărcată de introspecție, e momentul în care energia cosmică se aliniază într-un mod care favorizează schimbările îndrăznețe, oportu
Pârtie de schi în Sinaia FOTO Shutterstock
Ce judete intră în vacanța de schi din 16 februarie 2026
Perioada mult așteptată de elevi a sosit. În trei județe a început deja vacanța de schi, dar cele mai multe inspectorate au programat-o pentru perioada 16-22 februarie.