„O conservă a unor epoci şi a unor proiecte medicale utopice“ – interviu cu regizorul Alexandru SOLOMON

Publicat în Dilema Veche nr. 712 din 12-18 octombrie 2017
„O conservă a unor epoci şi a unor proiecte medicale utopice“ – interviu cu regizorul Alexandru SOLOMON jpeg

Documentarul Ouăle lui Tarzan al lui Alexandru Solomon e despre Institutul de Primatologie din Suhumi, dar și despre o lume suspendată istoric. Despre un post-comunism încremenit, în care se amestecă nostalgia, gloria științifică, folclorul legat de experimentele făcute pe maimuțe. Exotic și atașant, filmul lui Solomon propune o călătorie sentimentală și umană în Abhazia.

Cum ați aflat despre această lume/poveste?

Căutam povești despre mitul tinereții fără bătrînețe și despre experimente medicale legate de prelungirea vieții. Așa am găsit, într-o carte a lui Lucian Boia, o referință la un anume doctor Voronoff care făcea transplanturi de testicule de maimuță la bătrîni bogați, în anii 1920 1930. Pornind de la el, am ajuns să citesc despre Ivanov, medicul care a inspirat ideea stabilirii unei colonii de maimuțe pentru cercetări medicale în Caucazul sovietic în aceeași perioadă. Apoi am aflat că acest institut mai există și am fost acolo pentru prima dată în august 2011, cu ocazia unui congres de primatologie.

Odată convins că vreți să filmați un documentar în Abhazia, la Institutul de Primatologie din Suhumi, unde s-au făcut și se fac experimente medicale pe maimuţe, prin ce etape ați trecut?

Începînd din 2011 am călătorit în fiecare an în Abhazia. Scriam și rescriam proiectul în paralel, încercînd să găsesc finanțare. Am căutat să citesc cît mai mult despre primatologie, despre experimentele medicale, dar și despre ecourile lor în artă și litere, despre Caucaz etc. Am învățat cît de cît rusește. După vreun an, am primit sprijin pentru dezvoltare, iar finanțarea pentru producție a venit abia prin 2014-15. Am fost la Moscova de mai multe ori, atît pentru arhivele de documente legate de institut și de doctorul Ivanov, cît și pentru materialele filmate la institut sau în Abhazia. Din toamna lui 2015 am mers la filmare cu echipă completă (Radu Gorgos – imagine, Marin Cazacu – sunet, Anton Breiner – asistent regie și interpret, Titi Gavrilă – asistent tehnic). Ultima oară am filmat în august 2016, la cel de-al treilea congres de primatologie. (Ele se țin la cinci ani și cu ocazia lor e sărbătorit și profesorul Lapin, fostul director al institutului. În 2016, împlinise 95 de ani.)

O limbă și un spațiu necunoscute nu v-au speriat? Interacțiunea mediată, suprapusă peste cea a camerei, nu-i schimbă și mai mult pe protagoniști?

Am vrut să mă înstrăinez cît mai mult cu filmul ăsta. Limba a fost un obstacol, mai ales la început. Apoi, cum ziceam, am încercat să învăț rusa. N-am ajuns la un nivel prea grozav, dar puteam urmări conversația, puteam să reacționez cu întrebări fără să mai aștept traducerea, citeam cît de cît. Am construit o relație cu protagoniștii în toți anii aceștia; poți comunica cu oamenii și altfel, nu numai verbal. N-am simțit o piedică. În plus, traducerea te obligă să fii mai precis în întrebări și reacții; dacă în limba ta anumite ambiguități trec și sensul se comunică, de bine, de rău, pentru traducere trebuie să fii mai clar, mai țintit. Și faptul că nu poți urmări complet ce se spune te face să te uiți la alte lucruri, non-verbale.

Scenele cu femeia care lucrează la institut și crește puiul de maimuță acasă și stă cu el pe bancă în parc și cere bani, pentru cei care vor să-l mîngîie și să-l fotografieze, are și o candoare, și o tristețe infinite. Pare imaginea perfectă a acestui spațiu. Cînd ați decis că optați pentru această formulă de documentar în care să surprindeți și mecanismele unui spațiu exotic, și povestea punctuală a experimentelor?

Sentimentul că lucrurile stau pe loc e foarte puternic acolo. Timpul se scurge altfel. Sigur că sînt mult mai aproape de Orient, clima e subtropicală, vara e mai lungă… Politic vorbind, zona e suspendată, ca în orice conflict înghețat. Dar, în același timp, oamenii trăiesc, își construiesc speranțe, cariere, familii. Și într-adevăr, poate că ceva se întîmplă, pentru că – dincolo de acest post-comunism încremenit – există tot timpul un soi de mișcare. Abhazia a trecut printr-o perioadă mult mai proastă: după războiul din 1992-1993 au urmat opt ani de blocadă – inclusiv granița rusească a fost închisă. Criminalitatea era în toi, lipseau lucruri de bază. Eu am călătorit acolo într-o perioadă de acalmie și oarece îmbunătățiri. Turismul a reînceput să funcționeze (cred că în ultimul an au fost acolo cca 1,6 milioane de turiști ruși), erau mai puține pene de curent etc. Lucrurile se mișcă tot timpul și mental. Nu neapărat într-o direcție pe care am considera-o „progresistă“, după standardele noastre. Dar care mai sînt standardele „noastre“, occidentale sau europene, cînd în toată lumea există pulsiuni puternice de întoarcere la rădăcini – etnice, religioase, rasiale? Așa încît Abhazia mi s-a părut un microcosm care reflectă în nuanțe exacerbate ce se petrece cu omenirea azi. Spaimele ei, replierea în sine, dorința de întoarcere într-un trecut aurit și conservat într-un borcan bine sigilat. Mi s-a părut că – dacă institutul este o conservă a unei epoci și a unor proiecte medicale utopice – țara în mijlocul căreia se află institutul este peisajul perfect pentru această poveste. Și trebuia să lărgesc cadrul: pornind de la cuștile de maimuțe și oamenii care se învîrt în jurul lor, pînă ce se vede orașul și felul în care trăiesc acești oameni și apoi ieșind din Abhazia, dincolo de granița rusească. De la un punct încolo, mi s-a părut evident că filmul trebuie să aibă forma unui soi de zoom out.

Există un folclor sau tot felul de speculații legate de experimentele făcute în anii de glorie ai institutului?

Sigur, acest folclor apasă ca un soi de păcat inițial asupra institutului. Vorbesc de experimentele de hibridizare om maimuță proiectate de doctorul Ivanov și pe care n-a reușit niciodată să le pună în aplicare la Suhumi. În presa anilor 1920 se vorbea despre aceste experimente și, pornind de la ele, Bulgakov a scris Inimă de cîine, iar Alexei Tolstoi a compus un libret pentru opera Orango pe care Șostakovici n-a mai terminat-o. Folclorul a fost reactivat mai ales în anii de după prăbușirea URSS, cînd au apărut legendele despre ideea lui Stalin de a folosi acest hibrid ca pe o nouă rasă obedientă, puternică. Sau cînd în presa vestică s-au vehiculat tot felul de alte speculații, centrate pe răspîndirea unor viruși (inclusiv HIV), născuți chipurile din aceste experimente. Apoi, există un folclor mai „luminos“, bazat pe realizările științifice ale institutului din anii 1950-1970, care este adevărata epocă de glorie a institutului. Atunci s-au descoperit acolo mai multe vaccinuri importante, a fost investigată natura virală a unor tipuri de cancer, s-au trimis maimuțe în cosmos și s-a lucrat mult asupra consecințelor medicale ale iradierii.

Ce v-a izbit/cucerit cînd ați ajuns prima dată în Abhazia? Ce știați și ce ați descoperit?

Frumusețea și bogăția naturală a locurilor m-au fermecat de la început. Dar am descoperit la un moment dat că și vegetația din Abhazia este rodul unei intervenții umane: în aceiași ani în care se puneau bazele Institutului primatologic, botaniștii sovietici au populat țara cu tot felul de specii exotice care astăzi fac parte din peisaj. Apoi, am avut de la început senzația că mă aflu într-un loc imaginar, inexistent pe hărțile oficiale ale lumii. Treptat, am început să văd mai ales asemănările cu lumea noastră, nesiguranța ei identitară, recursul la misticism și religie. Țara pare un decor în care este vizibilă, fizic, ruina ideologiilor epocii moderne. Totul trebuie reinventat, dar nimeni nu știe, de fapt, de unde ar trebui reînceput.

tarzan 11 1 jpg jpeg

În această capsulă a timpului, totul pare posibil. Cît de deschiși sînt oamenii în lipsa speranței? Și mă gîndesc acum, în special, la cercetătorii tineri.

N-aș spune că speranța nu există, din contra, ea se manifestă paradoxal acolo. Cercetătorii tineri sînt foarte angajați în construcția (sau descoperirea) unei identități abhaze. De altfel, mi-au reproșat că această speranță se simte prea puțin în film, că am surprins prea puțin din colțurile renovate, din micile schimbări pozitive pe care ei le vînează îndărătnic. Aceleași reproșuri pe care le auzi apropo de filmele românești de la publicul de aici.

Cît de puternică e nostalgia după vremurile de glorie ale institutului și ale URSS-ului?

Generația vîrstnică e, evident, foarte nostalgică. Pentru ei, căderea URSS a însemnat nu numai distrugerea sistemului în care știința avea un statut de prestigiu, dar și deschiderea cutiei Pandorei, din care au ieșit demonii naționalismului. Nu vor să accepte că germenii distrugerii, oprimarea minorităților și politica de antagonizare între georgieni și abhazi au făcut parte din strategia sovietică. Generația tînără resimte mai degrabă izolarea țării, faptul că Abhazia nu e recunoscută ca stat, ca pe o șansă ratată, o nedreptate.

S-a mai făcut vreun film documentar acolo?

Da, s-a mai făcut un documentar olandez la institut, acum aproape zece ani. Asta nu m-a ajutat, pentru că protagoniștii percepuseră rău experiența aceea, se simțeau trădați de filmul respectiv și erau mai mefienți, la început, față de mine.

Cum s-a schimbat lumea documentarului de cînd ați debutat?

Nu ne ajung paginile revistei ca să vorbim despre schimbările din lumea documentarului în ultimii 25 de ani, de cînd am început să lucrez pe cîmpul ăsta. În două-trei propoziții pot să spun așa: pe de o parte, s-au șters tot mai mult granițele dintre genurile cinematografice și practicile documentare au ajuns să năpădească multe alte teritorii (platforme online, teatru, dans etc.). Pe de altă parte, mass-media instituțională a devenit din ce în ce mai puțin dispusă să riște cu forme documentare mai libere, mai puțin formatate, care lasă loc spectatorului să gîndească singur. Ne tratează ca și cum am fi din ce în ce mai proști.

a consemnat Ana Maria SANDU

Ștefan Popescu Art Safari (2) jpg
964 16 coperta jpg
Febra etică
Ca o concluzie, atît Mariana Marin, cît și Mariana Codruț practică o literatură în răspăr cu poetica dominantă a generației ’80, dar nu într-un mod manifest, ostentativ.
964 17 Va urma  Pe planeta Oglinda foto Marius Sumlea 1 jpg
La 146 km de război. Teatru la Piatra Neamț
Ce regăsesc la fiecare ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț este un efort de adecvare la problematicile momentului, la crizele lumii și la ideile ce se dezbat, un efort care face festivalul viu, vibrant, departe de formatul obosit de „vitrină” teatrală.
964 23 png
Lucrările maeștrilor peisagiști britanici (și nu numai) la București
Pavilioanele Art Safari sînt deschise publicului pînă la 11 decembrie și, cu siguranță, promit o experiență vizuală memorabilă.
afis conferintele dilema iasi 6-8 octombrie 2022
Conferințele Dilema veche la Iași. Despre Război și pace 6-8 octombrie 2022, Sala Henri Coandă a Palatului Culturii
Între 6 și 8 octombrie, de joi pînă sîmbătă, Conferințele Dilema veche ajung pentru prima dată la Iași. E o ediție la care conferențiarii invitați vor aborda o temă foarte actuală: „Război și pace”.
963 16 Pdac Romila jpg
Hibridizări
Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.
p 17 2 jpg
Melancolie pariziană
Ambreiajul ficțiunilor lui Hers este doliul: moartea unui apropiat (în magnificul Ce sentiment de l’été și Amanda), ruptura amoroasă și adolescența (care tot un fel de doliu – al absenței grijilor – se cheamă că e) în Les Passagers de la nuit.
963 17 Breazu jpg
Vremea schimbării
Dezbrăcat de pompa, efervescența și galvanitatea primelor opere discografice ale The Mars Volta, noul album poate fi o ecuație cu prea multe necunoscute pentru vechii fani, dar are caracter și culoare.
Ultimul interviu jpg
Ultimul interviu (roman) - Eshkol Nevo
„Eshkol Nevo scrie cu talent, cu umor și cu inteligență… Prietenie, invidie, iubire, nefericire, puterea de a merge mai departe – nimic nu-i scapă.“
962 16 coperta BAS1 jpg
De la mistic la psihedelic
Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.
p 17 jpg
Frustrare
Om cîine arată din capul locului ca un film ajuns într-o gară din care trenul (succesului de public, al aprecierii critice, dar mai ales al originalității pur și simplu) a plecat de mult.
962 17 Biro cover01 jpg
Estetici synth
Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70.
p 21 coperta jpg
O poveste din Nord, cu voluptate și multă tristețe...
Publicat în cursul acestei veri la Editura Polirom, ultimul roman tradus al lui Stefánsson este, cu siguranță, o piesă importantă în portofoliul colecției de literatură străină al Poliromului.
p 23 jpg
O arhitectură de excepție și o propunere: expoziția permanentă ”Brâncuși în lume”
Cu cîteva zile înainte de inaugurarea acestui Centru, programată pentru 15 septembrie 2022, am organizat o discuție care a pornit de la arhitectura edificiului și a ajuns, firesc cumva, la modul în care, pe de o parte, cultura română de azi îl metabolizează pe Brâncuși.
The John Madejski Garden at the V&A (c) Victoria and Albert Museum, London (1) jpg
Opere de artă rare din patrimoniul Marii Britanii vor fi expuse în această toamnă în București, la Art Safari
81 de opere extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), dar și de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez sînt împrumutate către Art Safari
p 17 1 jpg jpg
Scandalizare
Ce s-ar fi schimbat în Balaur dacă relația fizică de intimitate ar fi avut loc nu între elev (Sergiu Smerea) și profesoara de religie, ci între elev și profesoara de limba engleză, de pildă? Nu prea multe.
961 17 Breazu jpg
Prezentul ca o buclă temporară într-un cîntec pop retro
Reset, albumul creat de Panda Bear și Sonic Boom, a fost lansat pe 12 august de casa de discuri britanică Domino.
copertă Pozitia a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine jpg
Cătălin Mihuleac - Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine
Care va să zică, pentru a pluti ca o lebădă în apele noilor timpuri, omul înțelept are nevoie de un patriotism bicefal, care să se adreseze atât României, cât și Uniunii Sovietice!
960 15 Banu jpg
Cu sau fără de cale
Colecționarul se încrede în ce e unitar, amatorul în ce e disparat. Primul în calea bine trasată, pe care celălalt o refuză, preferînd să avanseze imprevizibil. Două posturi contrarii.
960 17 afis jpg
Un spectacol ubicuu
Actorii sînt ghizi printre povești în care protagoniști sînt șapte adolescenți care participă virtual la spectacol.
p 21 Amintire de calatorie, 1957 jpg
Victor Brauner, Robert Rius și „arta universală“
Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist
Cj fb post 2000x1500 info afis jpg
Conferințele Dilema veche la UBB. Despre Bogați și săraci 14-16 septembrie, Sala Jean Monet a Facultății de Studii Europene
O ediție specială a Conferințelor ”Dilema veche” în care am invitat cele mai competente voci din disciplinele care, în opinia noastră, sînt obligatoriu de convocat dacă vrem să înțelegem cu adevărat chestiunea complicată și nevindecabilă a rupturii dintre bogați și săraci.
959 16jos Iamandi jpeg
România și meritocrația
Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.
p 17 jpg
Canadian Beauty
Dintre subgenurile născute în epoca post-#metoo și influențate decisiv de aceasta, satira corozivă, cu trăsături îngroșate pînă la caricatură, are astăzi vînt din pupă.

Adevarul.ro

episcopia tulcii jpg
Ierarhi menționați în scandalul sexual cu deputatul Bălășoiu în prim-plan. Scrisoarea care poate arunca în aer BOR
Numele a patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe apar menționate într-o scrisoare adresată Patriarhului României, în care înaltelor fețe bisericești li se aduc acuzații grave de natură sexuală. Prelații se apără și spun că acuzatorul este un frustrat.
Cum a explicat un comandant al separatiștilor pro ruși înfrângerile suferite în Ucraina FOTO  Captură Video  jpg
Explicația unui comandant separatist pentru înfrângerile din Ucraina: „Luptăm cu trupe NATO”
Propaganda rusă răspândește cea mai mare teorie a conspirației și anume faptul că NATO ar fi trimis trupe să lupte de partea ucrainenilor, iar principala resursă a taberei adverse o reprezintă informațiile.
Alexander Lukașenko FOTO AFP
Lukașenko susține că Belarus participă în războiul din Ucraina, dar nu ca parte militară activă
Președintele bielorus Alexandr Lukașenko a declarat, marți, că țara sa participă la operațiunea militară specială pe care Rusia o desfășoară în Ucraina, dar fără să trimită armata.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.