Nopţi de neon şi depravare

Publicat în Dilema Veche nr. 507 din 31 octombrie - 6 noiembrie 2013
Nopţi de neon şi depravare jpeg

● Only God Forgives (Franţa, 2013), de Nicolas Winding Refn. 

Huiduit anul acesta la Cannes, Only God Forgives este primul film al lui Nicolas Winding Refn de la Drive, care a fost distins în 2011 cu Premiul pentru regie al aceluiaşi festival. La un plot superduzinar de film de acţiune (cum era şi acela din Drive), regizorul danez a adăugat orientalism sub-conradian (cu Thailanda ca „inimă a întunericului“) şi îmbîrligături oedipiene de proporţii mamutice; astea pe lîngă elemente deja tradiţional-refniene – pseudomisticismul ponderos, sadismul pentru connaisseurs, un „testosteronism“ abstractizat şi o atenţie kubrickiană la formă.

Să începem cu „testosteronismul“ abstract. Felul în care îl foloseşte Refn aici pe actorul Ryan Gosling (care a jucat şi rolul principal din Drive) rezultă în manechinizarea totală a unui arhetip strong & silent, deja abstractizat masiv de înaintaşi ca Jean-Pierre Melville, Sergio Leone, John Woo ş.a. Dintre tentativele diverşilor comentatori de a descrie stilul în care somnambulează Gosling în acest film, eticheta „zombie-chic“, aplicată de criticul thailandez Kong Rithdee, se distinge prin concizie, deşi propunerea mai laborioasă a bloggerului român Cinesseur – care vorbeşte despre „criogenizarea“ lui Gosling „într-un soi de magnetism narcisiac“ – merită, la rîndul ei, o menţiune. Twist-ul e că această Marlene Dietrich a masculinităţii strong & silent nu se descurcă prea bine în luptă (pasivitatea sa mergînd pînă la sugestii de impotenţă inclusiv sexuală). O recunoaşte (ba chiar cu plăcere) însăşi mama personajului (o Kristin Scott Thomas americanizat-vulgarizată), care-i mai şi aminteşte, de faţă cu altcineva, că penisul său e mai mic decît era al defunctului său frate; ceea ce n-o împiedică, imediat după ce aterizează la Bangkok, să-i aplice o îmbrăţişare la nivelul brîului, filmată dintr-un unghi (şi într-o lumină de bordel) care „mamutizează“ instantaneu conotaţiile incestuoase.

Moartea celuilalt fiu se produce în primele secvenţe ale filmului: un neo-colonialist deraiat total de cîntecul de sirenă al Sin City-ului asiatic, el îşi găseşte moartea căutînd depravare în noaptea de neon. Vrînd să ajungă la cine a fost în spatele morţii sale, mama – care e şi şefa celor doi fraţi, sala lor de box thailandez nefiind decît o faţadă pentru afacerile cu droguri ale familiei – îi declară război unui poliţist-judecător-călău mistic (Vitaya Pansringarm); dacă Bangkok-ul este (aşa cum scrie Kong Rithdee) o „cameră de tortură al cărei carburant e karma“, acest personaj se află în posesia cheii. Bîntuit de vedenii în care i se taie mîinile (adică e castrat), personajul lui Gosling este cantitate neglijabilă în ciocnirea dintre aceste două teribile personificări ale unor concepte psihanalitice: de-o parte „legea tatălui“, iar, de partea cealaltă, legătura (făcută mai întîi de către psihanalista Julia Kristeva şi aplicată mai întîi pe filme de către teoreticiana Barbara Creed) dintre „matern“ şi „abject“. Ciocnirea asta împinge filmul spre statutul de psihodramă (adică înscenare terapeutică) şi poziţionează Bangkok-ul său plin de clişee (dar purjat de vino-ncoace turistic) ca decor expresionist. Şi ce decor – de la pereţii, de culoarea viscerelor, ai culoarelor pe care bîntuie Gosling, pînă la un nightclub cu animatoare comandate parcă de la un muzeu al figurilor de ceară, împodobite cu multe fundiţe şi aranjate în linie dreaptă în faţa unei fotografii înrămate reprezentînd o statuie a lui David. Extrăgînd cu delicateţe un ac din cocul uneia dintre animatoare, poliţistul-judecător-călău mistic se apucă să tortureze un alt neo-colonialist depravat; operă continuată cu ajutorul unui cuţitaş extras, la fel de artistic, din fructăria aranjată pe un platou. Aceasta este cea mai agresivă dintr-o serie de incursiuni în gore, mai mult sau mai puţin muzeificate de modul extrem de simandicos în care Refn îşi compune cadrele, şi tranchilizate suplimentar de faptul că, între ele, torţionarul thailandez tinde să se recreeze cîntînd la karaoke. Pe genericul de final, bad boy-ul danez îi mulţumeşte senzaţionalisto-misticului franco-argentinian Gaspar Noé şi se înclină încă şi mai adînc în faţa şamanului franco-chilian Alejandro Jodorowksy. Ca şi filmele acestora, Only God Forgives trage spre transcendenţă: montajul tot creează false (în sensul de fizic-imposibile) contacte vizuale între personaje aflate în spaţii separate, iar finalul aduce împlinirea unei premoniţii macabre, care pentru personajul lui Gosling e însă şi o ieşire la lumină, din temniţa sa psihică. Repertoriul de efecte al lui Refn o fi el derivat, la un nivel superficial-epigonic, din ale altor maeştri (cei menţionaţi pînă aici, plus Lynch, Takeshi Kitano ş.a.), iar fuziunea lui căutat infernală de artă „înaltă“ şi pulp de joasă speţă le-o fi sunat ea a gol multora dintre criticii prezenţi astă-primăvară la Cannes, dar Only God Forgives are (măcar unele dintre) datele unui film în jurul căruia se pot forma secte. 

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

image png
Parteneriatul România–SUA, dincolo de apărare. Darryl Nirenberg, în dialog cu 100 de tineri lideri români
Înaintea aniversării a 30 de ani de Parteneriat Strategic România–Statele Unite, o ediție specială AGORA Talks a adus în discuție viitorul cooperării bilaterale și rolul generației care o va continua.
targ craciun Craiova 02 Facebook Olguţa Vasilescu jpg
Târgul de Crăciun din Craiova se deschide pe 13 noiembrie. Ce surprize îi așteaptă pe turiști pe „Tărâmul elfilor” și unde pot parca
Târgul de Crăciun din Craiova se deschide vineri, 13 noiembrie, și îi invită pe vizitatori în „Tărâmul elfilor”, tema ediției din acest an. Programul include spectacole, concerte și numeroase atracții pentru toate vârstele.
sofran istock jpg
„Aurul roșu”, cultivat fără pământ într-un spațiu de doar 37 de metri pătrați. Prețul unui kilogram ajunge la aproape 6.000 de euro
O afacere de succes nu are întotdeauna nevoie de prea mult. De acest lucru s-a convins și un cuplu din India, care a reușit să cultive „aur roșu” într-o cameră de numai 37 de metri pătrați. Iar datorită ingeniozității de care au dat dovadă, cei doi tineri au acum un profit de zeci de mii de euro.
ciocan judecator pixabay jpg
Decizie la Curtea de Apel Iași! 400.000 de euro despăgubiri pentru familia unei fetițe care a murit la 4 ani într-un spital din Huși
Familia unei fetițe care și-a pierdut viața la doar 4 ani, în urma unui episod medical petrecut în 2014 la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, va primi daune morale în valoare totală de 400.000 de euro.
image jpeg
Denise Rifai, în locul Marei Bănică la Antena Stars! Ce emisiune va prezenta: „Este cel mai frumos produs al meu”
Din 30 noiembrie, la Antena Stars, Denise Rifai prezintă TOC Show: „cel mai frumos produs dintre toate”.
ciprian ciucu, daniel baluta jpg
Daniel Băluţă anunţă începerea lucrărilor la al treilea pasaj rutier din Sectorul 4. Ciprian Ciucu: „Este o compatibilizare de viziune”
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, alături de primarul general, Ciprian Ciucu, au mers joi pe şantierul de la Podul Apărătorii Patriei, unde au anunţat deschiderea lucrărilor la al treilea pasaj din Sectorul 4, componentă a inelului median al Capitalei.
consiliul jude ean constan a logo jpg
Anunt de licitatie, judetul Constanta
Județul Constanța, având codul de identificare fiscală 2981739, cu sediul în municipiul Constanța, bdul Tomis nr. 51, adresă email: adpp@cjc.ro, telefon: 0241/488.467, organizează licitaţie publică
andreea esca alexia eram  jpg
Andreea Esca, imagini de colecție cu Alexia Eram, după vestea revenirii „Dansez pentru tine”. Cum dansa fiica vedetei în copilărie: „A luat locul I”
Andreea Esca a publicat un videoclip emoționant cu fiica sa, Alexia Eram, din perioada copilăriei, în care aceasta apare dansând samba alături de partenerul său. Imaginile de arhivă au readus în atenție pasiunea pe care tânăra o avea pentru dans încă de la o vârstă fragedă.
1280px John Ball encouraging Wat Tyler rebels from ca 1470 MS of Froissart Chronicles in BL jpeg
Cine au fost „țăranii” care s-au răsculat în 1381?
Răscoala țăranilor din 1381 a fost una dintre cele mai ample și mai spectaculoase revolte populare din Europa medievală. Dar ce știm cu adevărat despre acest eveniment celebru din istoria Angliei?