NCR şi filmul de gen: Orizont, după Aferim!

Valerian SAVA
Publicat în Dilema Veche nr. 627 din 25 februarie - 2 martie 2016
NCR şi filmul de gen: Orizont, după Aferim! jpeg

E de mirare că nimeni nu se încumetă și nu se grăbește să constate că fluxurile filmului românesc se află într-o fază tranzitorie, între două „valuri“: cel ivit în 2001-2002 și următorul, așteptat să apară în acest al doilea lustru, în care tocmai am intrat, din deceniul în curs. Pentru că însăși contemplarea critică a ontogeniei distorsionate a filmului românesc ne-a raliat istoriografilor convinși sau dispuși să accepte (fie și „cu oarecare zîmbet“, „sub cea mai mare rezervă“, cum adăuga un mare înaintaș) că „momentele de cotitură“ intervin în domeniul literelor și artelor la intervale de 15-16 ani (aproximativ la jumătatea duratei unei „generații sociale“): pulverizarea „primei generații a fondatorilor“ (cu expatrierea unor Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Mircea Săucan), scoaterea treptată din matcă a „generației ’70“, ipotetica mișcare din a doua jumătate a anilor ’80 („deceniul satanic“) fiind „boicotată drastic, pînă a deveni inobservabilă“ (liderul ei virtual, Ovidiu Bose Paștina, n-a ajuns niciodată la un lungmetraj de ficțiune). Astfel am putut atunci scrie: „O vor răzbuna – presupun – primii ani 2000, ca de fiecare dată și prin înaintași longevivi artistic, dar mai ales prin nou-veniți“. E ceea ce au făcut, întrecînd toate prezumțiile calendaristice, Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Radu Muntean, cu suportul multiplu (y compris ca producător) al lui Lucian Pintilie. Iar curba evolutivă a Noului Cinema Românesc a fost la rîndu-i net desenată, prin afirmări spasmodice, nu fără contribuția barierelor interpuse de „restaurația mediocrată“. „Al Patrulea Val, mort?“, se intitula un articol din 2004, înainte ca primilor nou-veniți să li se alăture (mereu de pe rampele festivalurilor internaționale) Corneliu Porumboiu, apoi tripleta Adrian Sitaru – Radu Jude – Marian Crișan. Pentru ca în 2010 să intervină culminația de departe fără precedent și fără repetări, cu cinci-şase filme excelente sau foarte bune în același an, printre care – simptomatic – două documentare datorate lui Andrei Ujică și Alexandru Solomon (capodopera primului dintre cei doi, Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, lipsea totuși dintre premiile anuale ale Uniunii Cineaștilor, fiindcă ostilitățile perpetue trebuiau să aibă și ele o culminație).

NCR-ul (prescurtare totemică la care au recurs în premieră Alex. Leo Șerban și Mihai Chirilov într-un dialog din Dilema veche) și-a prelungit după 2010 eminențele în formulele inițiale sau tangente (de pildă, Cristian Mungiu cu După dealuri), cum e sigur că unele vocații vor răzbate peste bornele mișcării de grup. Dar definitorie în noul deceniu este deocamdată emergența filmelor de gen. Adică a celor evitate anterior, cumva programatic, oarecum în trena DOGMEI ’95. Primul care a ținut să sfideze prohibiția expresă a „crimelor și armelor“ din celebrul decalog danez, care stipula ritos „interzicerea filmelor de gen“, a fost purtătorul de fanion din 2001, Cristi Puiu – interpret-actant principal în Aurora din 2011 și insurgent împotriva „dogmei“, cu arma în mînă, pe care el însuși și-o confecționează spre a răzbuna nefericirile familiale. Veritabile repere sînt însă, în această ordine de idei, juxtapuse în anuar, Aferim! de Radu Jude în 2015 și Orizont de Marian Crișan, la acest început de 2016. Și anume pe cele două coordonate socotite prin tradiție a fi cele mai reprezentative pentru cinema-ul românesc „din toate timpurile“: filmul istoric sau de epocă și ecranizările/adaptările din literatura clasică – neatinse timp de un deceniu și jumătate de congenerii lui Jude și Crișan, nici de ei înșiși în primele două lungmetraje. Et pour cause: dacă prin filmele timpului prezent NCR-ul atestă continuități cu breșele izbutite de predecesorii Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc sau Alexandru Tatos, întoarcerea în trecut obliga la rupturi pentru care nu găsim altă trimitere decît la Noul Film German din jurul anului 1970, declarat „fără nici o legătură“ cu înaintașii din prima jumătate a secolului.

Nici un punct de racord, în Aferim!, cu „epopeea cinematografică națională“ botezată ca atare în anii ’60 și expiată în 1999 (predestinatul Triunghiul morții de Sergiu Nicolaescu). În răgazul anului 2000 (fără nici o premieră autohtonă pe ecrane), ne-am dat seama că secolul care începuse pentru noi cu „păcatul originar“ al unei „înscenări deplorabile“, care „n-a putut trece peste valoarea unui film ocazional“ (Independența României din 1912, la 35 de ani de la războiul de independență) – cum se exprima un venerabil contemporan –, se încheia sub același blestem, al ocazionalului trîmbițat festiv, la comemorarea a (cifră dublă, cu hemoragia de mijloace aferentă!) 70 de ani de la războiul reîntregirii. Dincolo de bravurile care au depășit episodic blestemul, „de la zero“ se cerea reinventat filmul nostru de gen. În locul fantomelor de voievozi declamatorii, prin palate fictive sau bătălii de blockbuster, soluția în disperare de cauză a fost a unui film istoric… eseistic, aproape un road-movie… verbios (sîntem mereu în contre-emploi-uri), pe cărările pustietăților Țării Românești de la 1835, cu un zapciu șchiop, însoțit de fiul ce-i calcă pe urme și cu care conversează edificator (ca și cu alți drumeți), în timp ce cotrobăie șatrele țigănești și spațiile dintre, în căutarea unui rob fugar, care va fi în final scalpat din ordinul și sub ochii boierului ultragiat în onoarea sa de familist. Substituirea retoricii și a ținutelor marțiale cu fluența oralității peripatetice (transpare substanțial și savuros aportul co­sce­naristului Florin Lăzărescu) și cu picarescul dinamic din viermuiala șătrarilor și din tablourile vivante ale conacului boieresc și de la un tîrg cu animale și robi de vînzare – înseși moravurile nu tocmai avuabile și prejudecățile deloc flatante, date în vileag în premieră ecranistă absolută, toate răsplătesc magistral pofta și nesațiul, dar și umorul unei surdine discret parodice, cu care reformatorul-refondator le-a pertractat.       

Eseistică este și „adaptarea liberă“ (astfel înscrisă pe generic) a nuvelei-roman a lui Ioan Slavici Moara cu noroc, în filmul pomenit al lui Marian Crișan. Pe acest palier, libertatea autorului nu putea include abolirea „moștenirii“ și „pornirea de la zero“ – în inevitabila referențialitate cu o proză din corpusul fondator al literaturii române și cu filmul unui cofondator de școală – ecranizarea lui Victor Iliu din 1957, sub titlul La moara cu noroc. Totuși, ruptura se produce, fiindcă nici aici tradiția nu-i lipsită de avataruri (ilustrativul subaltern, calofiliile greoaie ale fotogeniei sau distilările teatrale): cele două referențialități sînt mai degrabă escamotate pe generic și în textele publicitare, eticheta „ecranizare“ e respinsă, odată cu refuzul unui remake, enunțat explicit de realizator. Sub titlul Orizont, „totul se schimbă“, începînd cu mutarea acțiunii în zilele noastre și încheind cu finalul să-i zicem antimioritic: protagonistul nu așteaptă resemnat împlinirea soartei, ci îl ucide pe răufăcător. Gest a cărui violență sîngeroasă o preia însumată și pe a celorlalte două morți din finalul narațiunii clasice (Ana și Ghiță, rebotezați Andra și Lucian, rămîn teferi și activi). Iar pentru ca „thriller-ul 100% ardelenesc“ să fie pe bune (Dracula e prin vecinătăți), lama însîngerată a cuțitului ucigaș devine unic element grafic pe afiș (ș.a.m.d. – transferul din peisajul „ondulatoriu“ de cîmpie-pustă în orizontul mult mai tenebros al unui infinit montan, valorat de imageria reputatului Oleg Mutu, cu potențările la fel de apăsate ale muzicii de însoțire – „interzise“ în canonul NCR –, sub semnătura lui Cristian Lolea). Astfel că filmul nu‑i nici ce scrie pe generic din scrupul cultural reverențios, nu-i o „adaptare liberă“, ci o parafrază nu atît elaborată, cît – cum spuneam – eseistică, aleatorie: „după o idee din…“ ar fi formula potrivită.  

Egale în temerități, Aferim! și Orizont mai sînt la fel doar în cronologia filmografiilor respective, ca al treilea lungmetraj. Altminteri, totul le deosebește, prin strategiile viceversa ale realizatorilor. Radu Jude fie nu-și arondează scenariul (la debutul din 2009 cu Cea mai fericită fată din lume), fie e co­scenarist în poziție secundă la Toată lumea din familie noastră (2012) și avansat pe prima abia la Aferim!, cînd se întoarce la colaboratorul scriitoricesc pentru scurtmetrajul Lampa cu căciulă, Florin Lăzărescu, și izbutește astfel cel mai bun film al său. Inversă e curba parcursă de Marian Crișan. Adept al filmului de autor pursînge & for ever, lui îi este greu să-și egaleze în singularitate auctorială strălucirea debutului din anul grației maxime 2010, cu Morgen – aparent, „un film fără story și fără dialog“, concurînd alături de the best of Puiu, Mungiu, Porumboiu pentru primele locuri într-un Top NCR. Este matca unui cinema sight & sound cvasisuficient sieși, cu scenaristica și toate ale sale (articulații dramaturgice, sistem de personaje, dialoguri etc.) trecute riscant în subsidiar. Matcă pe care cîștigătorul din 2008, pe aceeași bază, al uneia dintre cele patru Palme d’Or-uri ale cinematografiei române, cu scurtmetrajul Megatron, n-a găsit cu cale s-o schimbe prea mult la migrarea spre „cinema-ul impur“ al filmelor de gen. „Adaptatorul liber“ al prozei originare nu s-a adaptat la fel de temerar pe sine însuși.    

Rămîne să vedem, în toate privințele și în azimuturile tuturor, ce va urma.

Valerian Sava este critic și istoric de film. Cea mai recentă carte publicată: O istorie subiectivă a tranziției filmice. Al Patrulea Val, restaurația mediocrată și refondarea cinemaului românesc, vol. 3, Editura Paralela 45, 2013.

Foto: cinemagia.ro

952 15 1 jpeg
Tăcerea capodoperei și foșnetul vieții
Teribila absență a emoției, am înțeles, își avea sursa în faptul că aceste monumente exemplare le port în mine, că ele s-au cristalizat ca diamante intangibile.
952 16 Pdac jpg
Cartea-junglă
Mozaicul referențial al cărții lui Alexandru N. Stermin poate părea deconcertant, dacă n-ar fi subsumat unei idei centrale: aceea că sîntem efectiv „căzuți din junglă” și că dinamica biologică și socială a junglei poate da seama de ceea ce am fost și de ceea ce am devenit, în prezent.
952 17 foto Oana Monica Nae jpg
Cîntă, zeiță, mînia ce-aprinse pe Venus Actrița
„Fur” este un spectacol despre relația de putere dintre bărbați și femei în mediul artistic și are la bază un roman, „Venus im Pelz” (1870), al scriitorului austriac Leopold Ritter von Sacher-Masoch,
Coperta Muzeul jpg
Carte nouă la Charmides: „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea
Vă prezentăm un fragment din „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea, volum de versuri publicat de curînd la Editura Charmides.
p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.