Moartea domnului Yusuf

Am reuşit să văd filmul Toamnă (Sonbahar), al regizorului turc Özcan Alper, după îndelungi chinuri. Din fericire, acestea nu au fost cauzate neapărat de filmul în sine, ci de nişte probleme tehnice. O fi fost „de la ei“ (organizatorii Festivalului Filmului European mi-au trimis DVD-ul prin poştă), o fi fost de la mine, cert e că aparatura mea s-a încăpăţînat să nu-l redea ca lumea. La fiecare 10-15 secunde imaginea încremenea pe ecran, iar vreo 5 minute din film (aproape de final) nu s-au derulat deloc. Tot din fericire, problema tehnică – faptul că m-am luptat să-l văd, urmărindu-l aproape frame by frame – l-a făcut poate o producţie mai specială pentru mine, pe care o voi uita cu greu.

Pentru amatorul de filme hollywoodiene cred că lungmetrajul de debut al lui Alper în cinematografie, în 2008, poate fi un exemplu clasic de „avion“ sau „moartea pasiunii“: cadre lungi, dialoguri puţine, bătaie mai deloc (doar vreo cîteva inserturi video, din timpul unei revolte studenţeşti). Şi, mai grav, în film aproape că nu se întîmplă mai nimic, cu excepţia faptului că moare un om. Şi acela singur.

Îl întîlnim pe Yusuf, turcul cu pricina, în momentul în care iese din închisoare (unde stătuse din motive politice, pentru proteste antiguvernamentale, ca student, în Turcia anilor ’90), după zece ani. Şi totodată îi aflăm şi sentinţa definitivă: are o boală incurabilă la plămîni. Yusuf o primeşte cumva impasibil, cumva mioritic, cum, de altfel, e şi spaţiul în care se retrage: acasă, undeva în munţii din Estul Turciei, în apropierea Mării Negre. În satul natal îşi regăseşte doar mama, cîteva rude, cîteva cunoştinţe şi o mulţime de amintiri din care încearcă să-şi reconstituie o viaţă, ce-a mai rămas din ea – „o altă închisoare“, cum îi spune un vechi prieten. În cîteva incursiuni într-un orăşel din apropiere, mai încearcă şi o relaţie de dragoste cu o prostituată georgiană. Nu-i prea iese. Poate că singura victorie a lui Yusuf e că ajunge pe vîrful unui munte care se zăreşte la orizont, din curtea casei sale. Şi cam asta ar fi, în mare, povestea.

Pentru amatorul de înjurat filme româneşti, pe motiv că-s mizerabiliste şi ne fac ţara de rîs în întreaga lume, turcul Özcan Alper ar fi un tînăr regizor (35 de ani) de adoptat: locaţiile de filmare sînt absolut superbe, puse în valoare cu o măiestrie de fotograf. Întîmplător, studiez în ultima vreme compoziţia în fotografie şi vă pot spune că, din această perspectivă, imaginea, construită frame by frame, e impecabilă. Din păcate, dacă dăm deoparte mesajul „Vizitaţi Turcia“, rămînem doar cu un film de atmosferă, ca o pictură în care maestrul şi-a consumat toată forţa pe realizarea fundalului, lăsînd personajele şi tensiunea dintre ele doar în contur. Altfel spus, îmi pare că Alper ştie să filmeze foarte bine, dar nu prea ştie ce, că s-a chinuit să-şi scrie o poveste emoţionantă doar din nişte clişee. E, dacă vreţi, cazul regizorului bun, cu potenţial de foarte bun, dacă renunţă la încăpăţînarea de a-şi scrie singur scenariul.

Pentru cinefilul răbdător, una peste alta, Toamnă e un film de văzut.

 Toamnă va fi proiectat în cadrul celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român, care va avea loc în perioada 6-30 mai 2010 în Bucureşti, Braşov, Tîrgu-Mureş şi Timişoara.