Making Waves 2012 a fost un succes

Mona NICOARĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 461 din 13-19 decembrie 2012
Making Waves 2012 a fost un succes jpeg

Pînă nu de mult ar fi fost greu de imaginat că o săptămînă plină de film românesc poate avea succes în New York. Pentru oamenii de film de aici, ca mine, părea un lucru imposibil, date fiind suprasaturaţia culturală a oraşului şi politicile culturale de la Bucureşti, de după Revoluţie. Dar ceea ce a început în 2006 ca o idee care friza nebunia, a fostului director al Institutului Cultural Român din New York, Corina Şuteu, a crescut – cu ajutorul lui Mihai Chirilov de la Transilvania International Film Festival, a lui Peter Scarlet de la Tribeca Institute, al Oanei Radu, pe atunci tot la ICR New York, şi nu în ultimul rînd al vizionarului critic Alex. Leo Şerban – într-un eveniment anual major care a depăşit capacitatea sălilor de cinema din downtown, şi, în numai cinci ani, s-a mutat în inima culturală a New York-ului: la Lincoln Center, instituţia care găzduieşte şi cel mai vechi şi mai prestigios festival din America de Nord, New York Film Festival.

Film Society of Lincoln Center, condusă de critici şi manageri culturali care au urmărit filmul românesc încă de la Pădurea spînzuraţilor lui Ciulei sau Reconstituirea lui Pintilie, şi care au adus, rînd pe rînd, toţi regizorii Noului Val, fie la New York Film Festival, fie la New Directors/New Films, e mai puţin o gazdă şi mai mult un soi de rudă din străinătate pentru filmul românesc – de la simplul „Bine aţi venit acasă!“ cu care Richard Peña, fostul director de programe de la Lincoln Center, a deschis festivităţile de anul trecut, pînă la alegerile informate pe care cei mai temuţi critici ai lumii le-au făcut de 1 Decembrie între ţuica de la tatăl Oanei Radu şi palinca de Salonta de la Marian Crişan, ambele aduse pentru festival de artiştii invitaţi, de la Andi Vasluianu şi Monica Bîrlădeanu la Ada Solomon şi Florin Mihăilescu.

În seara de deschidere a festivalului Making Waves 2012, încercînd să pătrund prin mulţime şi să îmi găsesc un loc, măcar pe scări, mi-am adus aminte, aproape cu amuzament, de panica din vară cînd, în succesiune rapidă, ICR-ul a fost mai întîi acuzat (cu adresă directă la ICR New York) că subminează sentimentul de apartenenţă la naţiunea română a celor care, ca mine, trăiesc în străinătate, după care a fost somat să „cînte în acelaşi cor“, reorganizat brutal şi, în cele din urmă, trecut pe linie moartă prin tăierea bugetului pentru ultima parte a anului. Brusc, festivalul iniţiat şi crescut de ICR aici nu se mai regăsea nici în finanţele, nici în programele gongorice ale noii conduceri.

Şi totuşi, doar în cîteva luni, printr-o mobilizare fără precedent de resurse şi solidaritate de breaslă, el nu numai că a fost salvat, dar a căpătat o vizibilitate de neînchipuit pentru un eveniment newyorkez dedicat unei cinematografii naţionale, oricare ar fi ea. Finanţatori ca Trust for Mutual Understanding sau Blue Heron Foundation, artişti vizuali ca Adrian Ghenie şi Dan Perjovschi, oameni de teatru ca Andrei Şerban, companii de film din România ca Strada Film sau HBO, distribuitori americani ca IFC Sundance Selects, şi cîteva sute de artişti şi cinefili care au contribuit şi ei la strîngerea de fonduri suplimentare printr-o campanie de crowdfunding pe Internet, au pus fiecare ce a putut ca să facă posibilă o săptămînă de film românesc în Manhattan, şi în acest an. În preziua deschiderii, micul eveniment început în 2006 se lăfăia pe prima pagină a secţiunii de artă din The New York Times, pe trei sferturi din pagina culturală a The Wall Street Journal, şi pe patru pagini de analiză în biblia industriei de film independent, IndieWire, iar filmul de deschidere, Despre oameni şi melci de Tudor Giurgiu, avea o cronică în principalul săptămînal cultural din oraş, The Village Voice.

În înghesuiala şi energia din prima seară, undeva, în spatele meu, am auzit un jurnalist care punea fondatorilor festivalului, deveniţi de-acum asociaţia independentă Romanian Film Initiative, întrebarea: „A fost vreun moment anul acesta în care aţi crezut că nu vom ajunge aici, în seara deschiderii?“. Corina Şuteu a răspuns: „Nu, nu, nu, nici n-am vrut să ne gîndim la asta! Cred că ăsta a fost şi motivul pentru care sîntem azi aici: am crezut în mod absolut că trebuie să ajungem aici“. Încăpăţînarea aceasta e contagioasă şi e, de fapt, motorul festivalului, care ne-a făcut pe toţi să contribuim şi noi cu ce am putut: timpul, energia creatoare, puţinii bani, girul moral. Şi nu e vorba doar de noi, cei din România: cu sprijinul PEN World Voices, anul acesta ni s-au alăturat colegi din Ungaria, care trece şi ea printr-o alarmantă perioadă de izolare culturală.

Dacă Making Waves 2012 a fost un succes – de public, de presă, de organizare şi mobilizare – mai mare, chiar mult mai mare decît înainte, se datorează, de fapt, regăsirii unei solidarităţi de breaslă în cultură şi încrederii pe care o avem cu toţii în valorile pe care le producem, mai degrabă decît în sistemul din care venim. De fapt, aceasta e şi singura şansă să poţi umple o sală pînă la refuz, pentru o serie de scurtmetraje puţin cunoscute, dar curate de un programator cunoscut pentru gusturile lui surprinzătoare; să aduci critici binecunoscuţi să vadă Secvenţe de Alexandru Tatos, produs în 1982, alături de premiere venite de la Berlin, anul acesta; şi să contezi pe o sală plină de oameni cărora nu le e frică să-şi sondeze psihologia la sfîşietorul Toată lumea din familia noastră.

În seara închiderii, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, venite să prezinte După dealuri al lui Cristian Mungiu, au fost întrebate dacă premiul de interpretare feminină pe care l-au primit la Cannes anul acesta le-a schimbat într-un fel viaţa. „Călătorim mult, mult mai mult“, a spus Cosmina. Cristina a adăugat însă: „Acasă, după Cannes, eu a trebuit să merg direct la teatrul unde sînt angajată. Şi acolo nu s-a schimbat nimic“.

Aici, pe website-ul ICR New York, care încă îşi aşteaptă noul director, nu mai este nici un eveniment planificat de acum înainte. La Londra, în timpul festivalului, domnul preşedinte Andrei Marga a susţinut o conferinţă cu titlul caragialesc „Democraţia ca formă de viaţă“, în propriul sediu. 

Mona Nicoară locuieşte în Brooklyn, New York, şi este regizor şi producător de film documentar. Cel mai recent film al ei, Şcoala noastră, a fost lansat în 2011 în peste 50 de festivaluri din întreaga lume şi a cîştigat numeroase premii.

1026 16 impostorul webp
Impostor ca mine
Impostorul își propune să readucă la viață toate frămîntările sociale ale unei epoci, prin intermediul cîtorva personaje situate de ambele părți ale baricadei.
p 17 jpg
Joker
Aici e de găsit un oarecare merit al filmului: în secvențele în care Ridley Scott minte conștient, de dragul cinema-ului.
p 17 Audio jpg
Voci umane, voci artificiale
Am sentimentul că, în cazul tehnologiei de simulare a vocii umane, sfîrșitul jocului va veni cînd nu vei putea face diferența între vocile AI și cele umane.
1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.

Adevarul.ro

image
Kim Basinger împlinește 70 de ani: iubirile pasionale ale actriței. Ce roluri i-au adus celebritatea VIDEO
Actriță și fost model, Kim Basinger a devenit celebră datorită rolurilor în filme precum Batman, L.A. Confidential și 9 1/2 Weeks. Vedeta premiată cu Oscar a avut o carieră excepțională, precum și o viață personală fascinantă. Astăzi, vedeta de la Hollywood împlinește 70 de ani.
image
Moartea misterioasă a uneia dintre cele mai mari vedete rock. Ultimele clipe din viața lui Jim Morrison, solistul trupei The Doors
Solistul trupei americane The Doors a fost unul dintre cele mai mari staruri rock din toate timpurile. La 52 de ani de la dispariția sa prematură, moartea sa este încă învăluită în mister, iar mulţi cred că Jim trăieşte şi azi.
image
Cartofii la cuptor, un deliciu. Cum faci cea mai ușoară mâncare de post, condimentele care îi fac irezistibili
Este un preparat simplu, dar deosebit de gustos. În post, cartofii la cuptor sunt o masă sățioasă și ușor de pregătit. Pot fi serviți cu murături, salată de legume ori cu sos de usturoi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.