„Mă bucur cînd publicul reacționează pozitiv la filmul meu“

- interviu cu regizoarea Iulia RUGINĂ -

De curînd, la ICR Bucureşti s-a organizat o proiecţie cu o parte din filmele Iuliei Rugină. Scurtmetrajele sale studenţeşti – Bună Cristina! Pa Cristina! şi Vineri în jur de 11 – au fost premiate la importante festivaluri internaţionale de film. În 2009, Iulia Rugină a filmat la Sarajevo scurtmetrajul Muzeul relaţiilor destrămate. A urmat Captivi de Crăciun, cel mai recent scurtmetraj. Împreună cu Ana Agopian şi Oana Răsuceanu a susţinut patru sesiuni a cîte opt săptămîni de cursuri de scenaristică pentru amatori. Anul trecut a coordonat organizarea fazei naţionale a Concursului European de Scenarii Nisi Masa. În prezent, Iulia Rugină este preparator la catedra de scenaristică a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“.

Cum ţi-ai trăit experienţa de ospătăriţă la un club de jazz?

M-am angajat ca ospătăriţă în 2001, imediat după ce am picat la Facultatea de Film. A fost cea mai mare lovitură pe care o primisem pînă atunci, de aceea m-am decis să-mi iau un job. Şi al doilea anunţ pe care l-am găsit în ziar a fost de ospătăriţă. Primul era într-un salon de masaj erotic şi am zis „pas“. Am lucrat cam jumătate de an, timp în care am mers pentru al doilea an consecutiv la cursurile de pregătire pentru admiterea la UNATC şi vedeam minimum două filme pe zi la Cinematecă. Lucram dimineaţa ca să pot merge la cursuri şi la Cinematecă. Au fost momente la care te gîndeşti mai tîrziu şi îţi dai seama că te-au maturizat. Experienţa mea de chelneriţă e unul dintre acele momente.

În care dintre filmele de studenţie te regăseşti cel mai bine?

E greu de spus pentru că fiecare dintre ele a fost făcut într-o perioadă definitorie pentru mine. Există filme care nu pot fi făcute decît într-un anumit moment din viaţă, astfel încît să conţină maximum de emoţie veritabilă. E clar că orice film din studenţie aş reface acum ar arăta altfel. Aş spune că cel mai aproape mă simt de Bună Cristina! Pa Cristina! pentru că e singurul care a fost de la bun început „anacronic“. A fost un film despre adolescenţa şi prima iubire din viaţa mea şi a celor trei scenariste cu care am lucrat.

De cînd faci echipă cu scenaristele Ana Agopian, Oana Răsuceanu şi Carmen Mezincescu şi cum scrieţi scenariile împreună?

Carmen Mezincescu a fost primul scenarist cu care am lucrat la filmul de anul I – Pierdut Cap Păpuşă. În anul II am lucrat cu Oana Răsuceanu. În anul III am vrut să lucrez cu amîndouă; Ana Agopian era întîmplător pe-acolo, aşa că am ajuns să fim patru scenariste la acelaşi film de scurtmetraj (Bună Cristina! Pa Cristina!). Între timp, am rămas trei, Carmen s-a îndreptat spre critica de film, iar cu Ana şi Oana lucrăm într-un mod atipic pentru grupurile de scenarişti. Scriem totul împreună, de la ideea de plecare pînă la ultima virgulă. În general, ne luăm o vacanţă în fiecare an departe de Bucureşti şi scriem un scenariu.

De oraşul Sarajevo te leagă mai multe proiecte. Care sînt cele mai importante?

În 2007, am participat la „Sarajevo Talent Campus“. Ca urmare, am reuşit să fiu selecţionată la un proiect unde cinci regizori au cerut finanţare de la statul bosniac pentru un film de scurtmetraj. Anul trecut am filmat acolo, pe scenariul meu şi cu echipa de acolo, scurtmetrajul Muzeul relaţiilor destrămate. A fost una dintre cele mai intense experienţe din viaţa mea şi m-aş întoarce oricînd în acel loc.

Care este miza proiectului „Let’s Go Digital“?

„Let’s Go Digital“ îşi propune să aleagă 15 adolescenţi români talentaţi care, timp de zece zile, de obicei în timpul TIFF-ului, se pot familiariza cu lumea filmului. Asta înseamnă lucru în echipă la un film: scris poveşti, montaj, certuri, nopţi nedormite şi mai ales satisfacţia proiecţiei în faţa publicului. E o experienţă completă, un mic „preview“ pentru tineri pasionaţi de film.

Eşti o regizoare „harnică“, filmele tale, nu puţine la număr, au obţinut premii multiple. În ce măsură te-a ajutat acest palmares pentru a aplica şi la alte proiecte?

N-am cîştigat foarte multe premii, dacă mă compar cu colegii mei cineaşti, dar filmele pe care le-am făcut au fost într-adevăr proiectate în multe locuri. Cred că premiile au ajutat în proiectele pe care le-am depus la CNC (nici ele foarte numeroase), deşi punctajul pe care eu îl obţin deocamdată la „calitatea regizorului“, una dintre grilele de evaluare, este destul de mic. În plus, nu am participat în competiţie la foarte multe festivaluri de clasa A. Întotdeauna mă bucur mai mult cînd publicul din sala de cinema reacţionează pozitiv la filmul meu, decît la un premiu cîştigat

Există la noi exerciţiul filmului de echipă?

Mi-ar plăcea să existe. Cred că filmul nu este produsul unui singur om iar laudele pe care le primeşte în general regizorul sînt de multe ori nedrepte. În cazul meu, toate filmele sînt cel puţin produsul a încă doi oameni: Ana Agopian şi Oana Răsuceanu. Chiar dacă pe generic ele apar de multe ori doar ca scenarişti, ele sînt de fapt acolo de la prima idee pînă la ultima fotogramă de generic. În rest, găsesc că fiecare etapă a unui film e completată de aportul celorlalte etape şi că fiecare membru al echipei de creaţie vine sau trebuie să vină cu ceva nou, în direcţia pe care o stabileşte regizorul. Iar omul la care mă gîndesc cînd spun asta este Cristian Nemescu. El a fost printre puţinii care a ţinut la acest lucru. Şi se simte în tot ceea ce a făcut.

Cum s-a filmat la Captivi de Crăciun?

Captivi de Craciun s-a filmat timp de şapte zile în ianuarie 2010, la -20 0 C, într-o gară părăsită din satul Snagov. Cu mult ajutor de la prieteni, vechi şi noi, şi sprijin de la UNATC şi de la Kodak. Am folosit pe gratis un spaţiu al CFR, iar actorii şi echipa n-au primit nici un ban. Mai mult, fiecare a adus recuzita şi bani de acasă. Filmarea pentru Captivi de Crăciun a fost demonstraţia că ideea devine realitate, şi anume că oamenii sînt în esenţă buni şi frumoşi, iar în viaţă există momente cînd singurul lucru care contează sînt gesturile mici şi umanitatea din ele.

În ce a constat contribuţia ta la filmul Tabasco?

Tabasco este încă un scenariu care sper să devină film în foarte scurt timp şi un segment din proiectul „O femeie urmăreşte un bărbat“, iniţiat de casele de producţie Green Film şi Strada Film. Eu, împreună cu Stanca Radu, Miruna Boruzescu şi Eva Pervolovici vom regiza fiecare cîte un scurtmetraj pe această temă. Am scris o poveste scurtă, simplă şi simpatică despre o urmărire (la propriu) într-un supermarket.

Ce a însemnat „ScripTeast“ pentru munca ta de scenarist?

Workshop-ul de dezvoltare de proiect şi pitching pentru lungmetraj „ScripTeast“ este o experienţă de lucru care se întîmplă în trei sesiuni, timp de zece luni, şi pe care o recomand oricărui viitor regizor. Datorită „ScripTeast“ am rescris împreună cu Ana şi Oana de trei ori scenariul la Breaking News, filmul nostru de lungmetraj. La Cannes am avut întîlniri şi discuţii cu profesionişti din toată lumea şi am intrat în partea de industry a filmului. E unul dintre cele mai profesionist organizate workshop-uri de acest gen la care am participat.

Ce filme pregăteşti?

Primul care se va concretiza va fi Tabasco. Urmează mai multe proiecte aflate în faza de scenariu, un lungmetraj la care lucrăm de vreo doi ani, Breaking News, un scenariu de animaţie de scurtmetraj la care sper să începem să lucrăm imediat ce obţinem un minimum de finanţare, mai există un alt scenariu de lungmetraj aflat în faza de lucru. Mi-ar plăcea să putem face doar asta. Să scriem, să filmăm şi să proiectăm filmele. Din păcate însă, oricît de plin de satisfacţii ar fi, filmul românesc nu plăteşte chiria.  

a consemnat Roxana CĂLINESCU