"M-am bucurat să caut prin amintiri" - interviu cu Tudor GIURGIU
Tudor Giurgiu a regizat clipuri muzicale, documentare, scurtmetraje şi două filme de lungmetraj. Scenariul celui mai recent film al său, Despre oameni şi melci, îi aparţine lui Ionuţ Teianu, iar în rolurile principale joacă Andi Vasluianu, Monica Bîrlădeanu, Dorel Vişan, Jean-Franois Stevenin şi Robinson Stevenin. După prima săptămînă de proiecţii, filmul a adus în săli 27.000 de spectatori.
Dacă filmul dvs. de debut, Legături bolnăvicioase, era o adaptare după romanul omonim al Ceciliei Ştefănescu, de data aceasta scenariul este semnat de Ionuţ Teianu...
Da, Ionuţ Teianu este jurnalist, fost operator şi absolvent IATC, secţia Imagine, stabilit în Franţa, din 1990. De curînd, a început să fie preocupat de scrierea scenariilor. A citit mult pe tema aceasta şi a absolvit cursurile atelierului de scenarii din cadrul La Fémis (École Nationale Supérieure des Métiers de l’Image et du Son). Deşi eram amici, a fost o pură întîmplare să lucrăm împreună la acest proiect. Am primit un telefon din partea unui producător francez, care era extrem de entuziasmat de scenariu şi m-a rugat insistent să-l citesc, aşa că l-am citit cu mare interes, mi-a stîrnit rîsul de nenumărate ori, dar m-a şi pus pe gînduri. I-am spus apoi lui Ionuţ că nu sînt interesat doar să produc filmul, ci că aş vrea să-l şi regizez.
Ce amintiri aveţi despre România anilor ’90 şi cu ce sentimente priviţi înapoi?
E perioada pe care o regret cel mai mult. În mod evident, o asociez anilor de studenţie şi perioadei cînd lucram multe videoclipuri muzicale la Atomic TV, aşa că nu am cum să fiu decît nostalgic, dar sînt convins că am trăit ani unici. Melanjul între haosul total existent pe stradă sau în instituţii, lipsa de reguli, idealismul şi naivitatea oamenilor, senzaţia că absolut totul se reconstruieşte de la zero, ei bine, toate astea nu se trăiesc de multe ori în viaţă. Nu mi-am propus niciodată să mă reîntorc deliberat în epocă cu gîndul unui film despre acei ani, dar, odată citit scenariul lui Ionuţ, m-am bucurat să caut prin amintiri şi să-mi aduc aminte de isteria naţională cauzată de sosirea lui Michael Jackson în România sau de mici ritualuri domestice, cum era faimoasa întîmpinare cu dulceaţă şi apă rece atunci cînd mergeai într-o vizită.
Aţi filmat Despre oameni şi melci în doar 27 de zile. Avînd în vedere ritmul, la ce secvenţe a fost greu?
Cel mai greu mi-a fost la secvenţele cu lume multă, filmate în fabrică, pentru că nu aveam la dispoziţie figuranţi profesionişti – erau muncitori din Tîrgovişte, care nu cunoşteau rigorile filmării, şi orice privire sau gest aiurea puteau strica momentele cînd Andi Vasluianu sau Dorel Vişan aveau nişte discursuri importante în film. În plus, am avut pe cap şi stresul lipsei celor 1000 de muncitori care erau absolut necesari pentru a da credibilitate secvenţelor, aşa că am filmat toate momentele cu un grup de 250-300 oameni pe care îi mutam de colo-colo, pentru a-i putea apoi multiplica în postproducţie, dînd astfel senzaţia că noi, de fapt, am avut o hală plină de oameni.
Cum aţi reconstituit maşinile ARO sau secvenţa cu scena de la Bingo?
A fost imposibil să refacem o hală plină de maşini ARO proaspăt ieşite din producţie, aşa că am fost nevoiţi să căutăm tot felul de aripi din ARO-uri vechi, care ulterior au fost vopsite, urcate pe un simulacru de bandă rulantă şi, cu multe alte păcăleli de decor şi recuzită, am încercat să nu ne facem de rîs. Cu Bingo-ul a fost ceva mai simplu, pentru că ştiam exact cum trebuia să arate locul şi, din fericire, încă mai poţi găsi în ţară saloane de bingo nealterate de trecerea timpului. Aveam în cap salonul unui restaurant din Hotel Petroşani, unde am jucat bingo în anii ’90, sau Bingo-ul din Cluj, din fostul Cinematograf Timpuri Noi, unde pe vremuri fugeam de la şcoală să vedem filme cu cowboy şi indieni – un loc absolut fantastic unde, dacă intri, ai sentimentul că timpul a stat pe loc şi eşti, de fapt, în 1992. Finalmente, am improvizat Bingo-ul la etajul unui hotel din Amara, dar nu mi-a plăcut ce a ieşit, aşa că am decis să refilmăm în Tîrgovişte, într-un salon de bingo adevărat.
„Probabil hit-ul de spectatori al anului“
Muncitorul revoltat, superb interpretat de Andi Vasluianu, este departe de tipologia cu care ne obişnuise cinematografia românească înainte de 1989...
E adevărat, personajul lui Andi nu prea se regăseşte în vreun tipar sau şablon de erou vehiculat în filmele româneşti mai vechi sau mai noi. Am avut multe discuţii cu scenaristul despre cît de important e să păstrăm umanitatea şi demnitatea personajului principal, mai ales că el începe filmul ca un erou oarecum negativ – e un tip care-şi înşală nevasta. Pe parcurs însă, spectatorii descoperă un alt fel de George, un lider sindical preocupat de salvarea colegilor, a familiilor tuturor şi un tată foarte iubitor. Discuţia finală cu doctoriţa interpretată de Clara Vodă conţine acea linie de dialog care, recunosc, m-a emoţionat încă de la lectura textului: „Da’ ce, muncitorii nu sînt şi ei oameni?“. Ţin minte şi acum că la filmare Andi m-a impresionat cît de bine şi măsurat a jucat această secvenţă. Emoţia mea de atunci se regăseşte în reacţiile spectatorilor de azi, care îmi spun că e o secvenţă minunată.
Povestea nu foarte veselă din film este îndulcită de idila franco-română. Cum aţi ales-o pe Monica Bîrlădeanu în rolul Manuelei?
Monica a fost cea mai bună în urma casting-ului făcut. Există cîteodată preconcepţii cum că rolurile se iau pe ochi frumoşi sau pe alte criterii, dar nu cred în tipul ăsta de folclor. Monica e o actriţă profesionistă, serioasă, care nu concepe să vină la probe fără să ştie la perfecţie textul. Am repetat cele cîteva secvenţe în care trebuia să-i dea replica lui Andi, apoi le-am arătat probele şi colaboratorilor mei cei mai apropiaţi: Oana, producătorul filmului, Vivi Drăgan Vasile, operatorul, apoi scenaristului şi producătorului francez. Toţi au încercat să mă convingă că Monica e cea mai bună pentru rol, aşa că decizia mea nu a fost deloc grea. Mă bucur că Monica le arată scepticilor că e o actriţă 100% formată şi capabilă să joace partituri diferite, nuanţat şi cu multă sensibilitate.
Filmul a beneficiat de o promovare intensă, a fost lansat în marile oraşe din ţară, continuaţi caravana şi în oraşele mici unde nu există cinematografe. Cum a fost primit?
Excelent, pe măsura aşteptărilor. Am fost primiţi cu multă căldură, indiferent că am avut premiere la Iaşi, Tîrgu-Mureş sau Brăila. M-a impresionat mult publicul din grădina de vară a Teatrului Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi, care ne-a aşteptat mai bine de jumătate de oră pînă am ajuns la premieră, i-am văzut bucurîndu-se de film şi de faptul că au, în fine, şansa să vadă un film românesc în aer liber în acelaşi timp cu „ţara“. Galaţiul e un fenomen bizar, e singurul oraş mare din România care, practic, nu mai are nici un cinematograf. Mulţi dintre spectatori ne-au spus că s-au distrat copios, dar în acelaşi timp au fost mişcaţi de poveste şi de tandreţea cu care ne-am apropiat de personaje.
Filmul Legături bolnăviciose a avut un succes de box office impresionant. Sînt şanse ca Despre oameni şi melci să aibă acelaşi destin?
Este evident că va fi un film văzut de foarte multă lume, şi la fel de posibil să fie hit-ul de spectatori al anului. Dar mai e pînă la a aduna 100.000 spectatori în sală pentru un film românesc, pentru că o mare parte a publicului încă nu se lasă convins să meargă la producţii autohtone. Prejudecăţile sînt mari, sînt greu de combătut şi ţin de anii întregi cînd filmele româneşti erau de neprivit (cu doar cîteva notabile excepţii), de lipsa sălilor de cinema şi de dorinţa firească a publicului de a „consuma“ comedii mai mult sau mai puţin romantice, gen care nu prea a tentat mulţi regizori români. Bătălia mare o dai cu programatorii filmelor noastre din multiplex-uri, unde eşti obligat să performezi cel puţin la fel de bine ca filmele americane, care au însă bugete de marketing sensibil diferite şi un buzz pozitiv care vine cu mult înainte de lansare. Personal, nu depun armele şi cred că vor apărea tot mai multe filme româneşti la care publicul va veni în număr mare.
Dacă ar fi să faceţi un top 10 al melodiilor anilor ’90, care ar fi acesta?
Într-o ordine absolut aleatorie, un mix (im)posibil de români şi străini ar fi: Vama Veche – „Nu am chef azi“, AB4 – „În hol“, Laura Stoica – „Un actor grăbit“, Angela Similea – „Să mori de dragoste rănită“, Holograf – „Ţi-am dat un inel“, Nirvana – „Smells Like Teen Spirit“, R.E.M. – „Losing My Religion“, Red Hot Chili Peppers – „Under The Bridge“, House of Pain – „Jump Around“, Radiohead – „Creep“.
a consemnat Roxana CĂLINESCU
