Filmele anului 2017

Publicat în Dilema Veche nr. 727 din 25-31 ianuarie 2018
Filmele anului 2017 jpeg

Dacă ați ratat filme anul trecut, dacă, din contra, ați fost des la cinema, aflați ce au păstrat cei cinci critici de film pe care i-am întrebat: „Care sînt titlurile lui 2017? Ce păstrăm, ce ați revedea?“ 

● IULIA BLAGA

Dunkirk (de Christopher Nolan) mi s a părut o experiență imersivă și covîrșitoare, solicitantă din punct de vedere emoțional și ireproșabilă tehnic. A fost primul film de război la care mi s-a făcut frică.

Instalația de realitate virtuală a lui Alejandro González Iñárritu Carne y arena, inclusă în premieră în Selecția Oficială de la Cannes, mi s-a părut cel mai interesant lucru oferit anul trecut de cel important festival de film. La fel ca Dunkirk, Iñárritu și directorul lui de imagine, Emmanuel Lubezki, au creat condițiile ca, în 15 minute, spectatorul devenit participant să se „transporte“ în Deșertul Sonora și să interacționeze cu imigranții ilegali și cu polițiștii care-i arestează. Experiența te marchează, am văzut jurnaliști ieșind tremurînd pe picioare.

Call Me By Your Name (de Luca Guadagnino) mi s-a părut cel mai senzual film din 2017, de o delicatețe cu totul aparte, în care Lombardia văratecă devine personaj alături de cei doi tineri care trăiesc ca într-o bulă de aer o primă iubire ce-i va marca pentru totdeauna. Filmul adaptează romanul omonim al lui André Aciman, rămînînd în inima spectatorului prin ceea ce și cărțile acestuia sînt memorabile, adică prin mecanismul imposibil de definit, dar puternic și viu al nostalgiei.

N-am avut nici un coup de foudre românesc în 2017, dar mi-a plăcut foarte mult eseul lui Radu Jude Țara moartă, care folosește un artificiu regizoral simplu, dar eficace pentru a aprofunda o pată neagră din istoria României și din mentalul colectiv.

● Victor MOROZOV

Jeune femme (r. Léonor Serraille) & Ava (r. Léa Mysius) s-au putut vedea în România la Les Films de Cannes, dar nu le-am inclus în best of-ul personal pentru 2017 (deși amîndouă – dar mai ales Jeune femme – sînt studii de caracter inteligent meșteșugite). Cum însă cred că din postura de recenzent e uneori mai important să sugerezi decît să numești, mi-a părut firesc să culeg aceste filme reunite de o serie de asemănări: ambele sînt debuturi; ambele sînt regizate de tinere absolvente ale școlii de film Fémis de la Paris; lucru esențial, ambele prezintă versiuni îndrăznețe, fără tangență cu clișeul, ale feminității. Adăugîndu-le, eventual, debutul Juliei Ducournau din 2016, Grave, e clar că se prefigurează o generație de cineaste cărora nu le e frică să se abată de la drumul bătătorit. De unde și dorința mea de a atrage atenția asupra acestei direcții.

Pentru mine, filmul românesc de ficțiune* al lui 2017 (un an de altfel bogat în producții autohtone, unele mai reușite – v. Marița, altele mai puțin) este Fixeur-ul lui Adrian Sitaru, despre o anchetă jurnalistică cu privire la traficul sexual de minore românce în Franța. Cu un scenariu semnat de Claudia și Adrian Silișteanu (cel care a regizat scurtmetrajul meu favorit din 2017, Scris/Nescris), filmul se distanțează de experimentele nu întotdeauna izbutite din trecutul lui Sitaru: Fixeur este lucid, incisiv, condus cu mînă sigură, cel mai bun to date al regizorului.

* Cum am adunat ceva lacune pe partea de documentar din 2017, zic doar că, din ce am apucat să văd, Țara moartă, al lui Radu Jude, se detașează net.

● Cătălin OLARU

Vise cu cheie, un abator-metaforă, piese LEGO care spun povești. Pe hîrtie, Teströl és lélekröl / On Body and Soul e un masterclass de cinema convențional, care nu deranjează, dar nici nu impresionează pe nimeni. E meritul regizoarei Ildikó Enyedi că rezultatul eforturilor ei, departe de a fi banal, e o poveste de dragoste tare greu de uitat. Ursul de Aur din 2017 e un vis.

Poate că nu e cel mai reușit efort al fraților Joshua și Ben Safdie, dar, în peisajul mustind de mulțumire de sine al cinematografului american independent, Good Time e ca o ploaie zdravănă cu grindină pe lîngă un PET de Evian. Acțiunea, e drept, se petrece în New York, dar personajele nu sînt studenți sau proaspeți absolvenți de universitate, iar problemele lor nu sînt cum să treacă peste moartea cîinelui sau despărțirea de partenerul din liceu, care n-a văzut nici un film de Bergman, ci niște pierde-vară, care trebuie să pună mîna pe o pungă cu droguri de mare risc, după care mai văd ei. Lui Good Time i se potrivesc o grămadă de adjective, dar feelgood nu e unul dintre ele.

De la Locarno, m-am întors cu trei mici revoluții: As Boas Maneiras / Good Manners, primul arthouse social cu vîrcolaci, Qing Ting zhi yan / Dragonfly Eyes, primul love story bricolat din imagini ale camerelor de supraveghere, cîștigător al premiului FIPRESCI, și The Song of Scorpions, producție indiană din care nu lipsesc iubirea, trădarea și muzica. Față de filmul bollywoodian tipic, acest basm cinematografic impecabil jucat de cuplul Irrfan Khan – Golshifteh Farahani, văzut și la HipTrip, are ceva în plus, și anume suflet.

Dacă Noul Cinema Românesc ar avea o față, expresia acesteia din urmă ar fi mai mereu sever-încruntată. E meritul debutantului Cristi Iftime, regizorul uimitorului Marița, că a învățat-o în sfîrșit să zîmbească, ba chiar să și rîdă.

Cu cel mai recent film al său, Alexandru Solomon renunță la voice over, cu tot ce înseamnă asta. Vocea cineastului se aude tot mai încet, ceea ce lasă extrem de multă liniște pentru propriile noastre gînduri. Ouăle lui Tarzan e de departe filmul românesc al anului.

● Ionuț MAREȘ

Dintre filmele românești de ficțiune, aleg trei care au avut premiera mondială în festivaluri în 2016, dar care au ajuns în cinematografe abia în prima parte a anului trecut: Fixeur, de Adrian Sitaru, Ultima zi, de Gabriel Achim, și 6,9 pe scara Richter, de Nae Caranfil. Primele două au făcut, din păcate, foarte puțini spectatori (doar cîteva mii fiecare). Sper ca timpul și istoria cinema-ului românesc să le facă dreptate. Cel mai bun documentar românesc a fost, cu siguranță, Ouăle lui Tarzan, de Alexandru Solomon. O să trișez puțin, dar trebuie să menționez tot aici alte două filme: extrem de îndrăznețele Pororoca, de Constantin Popescu, și Soldații. Poveste din Ferentari, de Ivana Mladenovic. Ambele au avut premiera la San Sebastian și au putut fi văzute în toamnă în cîte o proiecție la București, iar acum ajung și în săli. Este lăudabil că deopotrivă hulitul și apreciatul cinema românesc are în continuare resurse de a surprinde plăcut. Dintre filmele străine lansate în cinematografe, favoritul meu a fost Get Out, de Jordan Peele – un foarte actual și profund film politic ambalat într-un horror atipic. Este urmat, obligatoriu, de Good Time, al fraților Ben şi Joshua Safdie, și, într-un alt registru, de Dunkirk, al lui Christopher Nolan. Dar și de solicitantul documentar Austerlitz, de Serghei Lozniţa. La capitolul „filme pe care aproape nimeni nu le-a văzut“, două descoperiri: impresionantele Sexy Durga, regizat de indianul Sanal Kumar Sasidharan (cîștigător la Rotterdam și prezentat la Anonimul), și 3/4, al bulgarului Ilian Metev (premiat la Locarno). Plus ambițiosul 120 battements par minute, de Robin Campillo.

Cristi LUCA

Dintre filmele străine, două mi s-au părut incitante: Good Time, al fraților Safdie, și A Quiet Passion, al lui Terence Davies. Primul e excesiv, după modelul Scorsese: energia dată de disperarea și furia personajelor aflate în situații-limită e intensificată prin ritm și atmosferă. O poveste banală, a unui jaf de bancă, devine o tragedie modernă. Cel de-al doilea, despre viața poetei Emily Dickinson, e un portret atașant și lipsit de emfază. Momentele de izolare, de fragilitate, de căutare a unui sens, sînt alternate cu cele de revoltă, cu tot arsenalul lor de frustrări, capricii și mici răutăți. Toate nuanțele și subtilitățile fac din A Quiet Passion un film care nu idealizează clișeistic o artistă, ci o prezintă în vulnerabilitatea sa profundă.

Dintre cele românești, Ouăle lui Tarzan (documentarul lui Alexandru Solomon) e cel mai ofertant. Incursiunea în istoria unui institut dintr-o țară a fostei URSS e un pretext bun pentru a înțelege această parte de Europă: utopiile ei, amestecul dintre tradiție și modernitate sau conflictul dintre știință și religie.

pagină realizată de Ana Maria SANDU

964 16 coperta jpg
Febra etică
Ca o concluzie, atît Mariana Marin, cît și Mariana Codruț practică o literatură în răspăr cu poetica dominantă a generației ’80, dar nu într-un mod manifest, ostentativ.
964 17 Va urma  Pe planeta Oglinda foto Marius Sumlea 1 jpg
La 146 km de război. Teatru la Piatra Neamț
Ce regăsesc la fiecare ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț este un efort de adecvare la problematicile momentului, la crizele lumii și la ideile ce se dezbat, un efort care face festivalul viu, vibrant, departe de formatul obosit de „vitrină” teatrală.
964 23 png
Lucrările maeștrilor peisagiști britanici (și nu numai) la București
Pavilioanele Art Safari sînt deschise publicului pînă la 11 decembrie și, cu siguranță, promit o experiență vizuală memorabilă.
afis conferintele dilema iasi 6-8 octombrie 2022
Conferințele Dilema veche la Iași. Despre Război și pace 6-8 octombrie 2022, Sala Henri Coandă a Palatului Culturii
Între 6 și 8 octombrie, de joi pînă sîmbătă, Conferințele Dilema veche ajung pentru prima dată la Iași. E o ediție la care conferențiarii invitați vor aborda o temă foarte actuală: „Război și pace”.
963 16 Pdac Romila jpg
Hibridizări
Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.
p 17 2 jpg
Melancolie pariziană
Ambreiajul ficțiunilor lui Hers este doliul: moartea unui apropiat (în magnificul Ce sentiment de l’été și Amanda), ruptura amoroasă și adolescența (care tot un fel de doliu – al absenței grijilor – se cheamă că e) în Les Passagers de la nuit.
963 17 Breazu jpg
Vremea schimbării
Dezbrăcat de pompa, efervescența și galvanitatea primelor opere discografice ale The Mars Volta, noul album poate fi o ecuație cu prea multe necunoscute pentru vechii fani, dar are caracter și culoare.
Ultimul interviu jpg
Ultimul interviu (roman) - Eshkol Nevo
„Eshkol Nevo scrie cu talent, cu umor și cu inteligență… Prietenie, invidie, iubire, nefericire, puterea de a merge mai departe – nimic nu-i scapă.“
962 16 coperta BAS1 jpg
De la mistic la psihedelic
Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.
p 17 jpg
Frustrare
Om cîine arată din capul locului ca un film ajuns într-o gară din care trenul (succesului de public, al aprecierii critice, dar mai ales al originalității pur și simplu) a plecat de mult.
962 17 Biro cover01 jpg
Estetici synth
Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70.
p 21 coperta jpg
O poveste din Nord, cu voluptate și multă tristețe...
Publicat în cursul acestei veri la Editura Polirom, ultimul roman tradus al lui Stefánsson este, cu siguranță, o piesă importantă în portofoliul colecției de literatură străină al Poliromului.
p 23 jpg
O arhitectură de excepție și o propunere: expoziția permanentă ”Brâncuși în lume”
Cu cîteva zile înainte de inaugurarea acestui Centru, programată pentru 15 septembrie 2022, am organizat o discuție care a pornit de la arhitectura edificiului și a ajuns, firesc cumva, la modul în care, pe de o parte, cultura română de azi îl metabolizează pe Brâncuși.
The John Madejski Garden at the V&A (c) Victoria and Albert Museum, London (1) jpg
Opere de artă rare din patrimoniul Marii Britanii vor fi expuse în această toamnă în București, la Art Safari
81 de opere extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), dar și de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez sînt împrumutate către Art Safari
p 17 1 jpg jpg
Scandalizare
Ce s-ar fi schimbat în Balaur dacă relația fizică de intimitate ar fi avut loc nu între elev (Sergiu Smerea) și profesoara de religie, ci între elev și profesoara de limba engleză, de pildă? Nu prea multe.
961 17 Breazu jpg
Prezentul ca o buclă temporară într-un cîntec pop retro
Reset, albumul creat de Panda Bear și Sonic Boom, a fost lansat pe 12 august de casa de discuri britanică Domino.
copertă Pozitia a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine jpg
Cătălin Mihuleac - Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine
Care va să zică, pentru a pluti ca o lebădă în apele noilor timpuri, omul înțelept are nevoie de un patriotism bicefal, care să se adreseze atât României, cât și Uniunii Sovietice!
960 15 Banu jpg
Cu sau fără de cale
Colecționarul se încrede în ce e unitar, amatorul în ce e disparat. Primul în calea bine trasată, pe care celălalt o refuză, preferînd să avanseze imprevizibil. Două posturi contrarii.
960 17 afis jpg
Un spectacol ubicuu
Actorii sînt ghizi printre povești în care protagoniști sînt șapte adolescenți care participă virtual la spectacol.
p 21 Amintire de calatorie, 1957 jpg
Victor Brauner, Robert Rius și „arta universală“
Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist
Cj fb post 2000x1500 info afis jpg
Conferințele Dilema veche la UBB. Despre Bogați și săraci 14-16 septembrie, Sala Jean Monet a Facultății de Studii Europene
O ediție specială a Conferințelor ”Dilema veche” în care am invitat cele mai competente voci din disciplinele care, în opinia noastră, sînt obligatoriu de convocat dacă vrem să înțelegem cu adevărat chestiunea complicată și nevindecabilă a rupturii dintre bogați și săraci.
959 16jos Iamandi jpeg
România și meritocrația
Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.
p 17 jpg
Canadian Beauty
Dintre subgenurile născute în epoca post-#metoo și influențate decisiv de aceasta, satira corozivă, cu trăsături îngroșate pînă la caricatură, are astăzi vînt din pupă.
959 17 Biro jpg
Reformări
Tears for Fears, celebri pentru răsunătorul succes „Shout” al epocii Thatcher, dar și pentru chica optzecistă pe care o promovau la vremea respectivă, ar părea că se relansează a doua oară după 18 ani de absență, însă reformarea propriu-zisă a avut loc cu ocazia albumului precedent, din 2004.

Adevarul.ro

Alexandru Arsinel Arhiva Adevarul (9) JPG
Reacții la moartea lui Arșinel. Geambașu: S-a legat cu lanțuri de scaun și poziție
Moartea lui Alexandru Arșinel este deplânsă pe Facebook de colegi de breaslă și politicieni. Actorul a murit joi, 29 septembrie, la vârsta de 83 de ani.
h 52574265 jpg
Avioane de spionaj americane, observate în apropierea enclavei Kaliningrad
Avioane de supraveghere ale SUA au fost observate în zona enclavei Kaliningrad în contextul apariției unor informații conform cărora SUA ar fi intensificat monitorizarea arsenalului nuclear al Rusiei.
Centrala nucleara de la Zaporojie FOTO Profimedia
AIEA a trimis Ucrainei echipamente pentru a asigura siguranța instalațiilor nucleare
Directorul general al agenției Rafael Grossi a declarat că echipamentele donate Ucrainei de Suedia au fost livrate mai devreme.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.