Filmele anului 2016

Publicat în Dilema Veche nr. 672 din 5-11 ianuarie 2017
Filmele anului 2016 jpeg

Întrebarea a fost simplă și de data asta: care a fost filmul românesc și cel străin al anului 2016? Răspunsurile au fost, însă, ceva mai nuanțate. 

● Iulia BLAGA

Dacă e să numesc un singur film românesc al anului, nu voi spune Sieranevada, ci Inimi cicatrizate. Dincolo de virtuozitatea regizorală, de interpretări și de măiestria DoP-ului Barbu Bălășoiu, Sieranevada mi se pare destul de repetitiv. Adică e genul de cinema cu care Cristi Puiu deja a confirmat. Cred că mă așteptam ca șeful de școală să schimbe macazul, mai ales că – o spune public – prea mulți confrați l-au copiat. În schimb, Inimi cicatrizate, care n-a fost selecționat la un festival de primă mînă cum e Cannes-ul (deși Locarno e tot de clasă A) și n a avut în lume ecoul avut de Sieranevada sau de Bacalaureat (de Cristian Mungiu) mi s-a părut mai curajos. Îmi place că Radu Jude face filme fără plasă de siguranță, păstrînd o onestitate cu sine care îl protejează. Dincolo de curajul de a aborda opera lui Blecher din perspectiva prezentului și de minuțiozitatea reconstituirii istorice (cu toate ghilimelele vizibile), mi s-a părut că sesizez un fel de mesaj încifrat care e posibil să poată fi deslușit peste vreo 20-30 de ani. Cred că filmul se va păstra bine și că va părea nou și ciudățel la fiecare nouă vizionare. Mi-a plăcut foarte mult și Cîini, mi s-a părut proaspăt și vînos.

Dintre filmele străine văzute în 2016, oscilez între Paterson (de Jim Jarmusch) și Elle (de Paul Verhoeven), cu toate că și Toni Erdmann mi s-a părut foarte bun. Dar Paterson are așa o candoare și o poezie pe care numai amoralul Elle le poate echilibra. Deci cred că le iau la pachet.

● Adela MARCOV

Dacă mă treziţi noaptea din somn şi mă întrebaţi ce film mi-a plăcut mai mult în ultima vreme, primul titlu care îmi vine în minte e Toni Erdmann. Pelicula scrisă şi regizată de Maren Ade reuşeşte echilibrul perfect între tandreţe şi umor acolo unde ar fi fost uşor să alunece în melodramă. Povestea unei expate care îşi iroseşte cei mai buni ani în biroul bucureştean al unei multinaţionale atinge cîteva subiecte extrem de actuale, de la efectele dezumanizante ale job-urilor pînă la alegerile carieră versus familie cu care se confruntă femeile; de la glamour-ul înşelător al vieţii de expat pînă la ciocnirea universurilor paralele în care evoluăm, după o vîrstă, noi şi părinţii noştri. E un film la care am rîs mult şi care m-a pus teribil pe gînduri la cîteva minute după ce am ieşit din sală. O bucurie.

După ce mă dezmeticesc un pic, al doilea titlu la care mă gîndesc ar fi Sieranevada – tot o reflecţie asupra relaţiilor, dar într-o cu totul altă cheie şi perspectivă. O lume în miniatură care radiografiază neputinţele fiecăruia, o felie de realism imersiv care te scufundă în poezia cleioasă a derizoriului cotidian. O ceremonie funebru-ridicolă la care sîntem deopotrivă participanţi sufocaţi şi observatori detaşaţi. În filmul lui Puiu, sufletele morţilor bîntuie într-un purgatoriu populat cu rude de sînge, infernul sînt ceilalţi şi nu poţi să nu te întrebi: există viaţă înainte de moarte?

● Cezar GHEORGHE

Sieranevada al lui Cristi Puiu și Inimi cicatrizate al lui Radu Jude sînt în egală măsură demne de a fi considerate filmul anului. Sieranevada e un tur de forță dramaturgic. Sînt momente cu 17 18 personaje prezente în aceeași scenă. Regizorul controlează magistral această textură narativă densă, camera privind asupra lumii celor vii din punctul de vedere al celui dispărut. O comemorare care nu mai are loc tocmai pentru că viața celor care au supraviețuit se insinuează în orice moment al întîlnirii. Se rîde și se plînge, oamenii nu sînt eminamente buni sau răi, ci o suprapunere spectaculoasă de afecte care îi împinge să se manifeste în ambele direcții. Inimi cicatrizate este însă o realizare la fel de spectaculoasă din cu totul alte motive. Este o adaptare liberă după opera lui Max Blecher, scriitorul român a cărui operă părea intraductibilă în alt limbaj decît cel al literaturii, în care Jude reușește să transpună pe ecran un anumit tip de interioritate și de atmosferă care apar în scrisul lui Blecher. Simțim ceea ce aș numi efectul Blecher în film, în timp ce filmul rămîne în totalitate al lui Jude. Meritul Inimilor cicatrizate este și legat de faptul că filmul deschide noi idei, noi perspective stilistice și estetice pentru o evoluție ulterioară a cinema-ului românesc care va evolua dincolo de puternicul filon neorealist deschis de Cristi Puiu.

Pe plan internațional a fost un an foarte slab, nu mi-a plăcut mai nimic. Să zicem Paterson, însă doar pentru că e Jarmusch.

● Cristi LUCA

Dintre filmele văzute anul acesta, m-au entuziasmat Toni Erdmann (regia Maren Aden) şi Sieranevada (regia Cristi Puiu). Alte alegeri pot fi mai provocatoare stilistic sau tematic, cu un control al formei mai bun sau un discurs mai incitant. Preferinţa mea a ţinut de diferenţa pe care o fac cele două la un nivel de observaţie a complexităţii relaţiilor umane, în special dintre membrii aceleiaşi familii. Modul prin care ei comunică, în diferitele lor grade de libertate sau dependenţă, de încredere sau suspiciune, tristeţe sau afecţiune, e uimitor. Fiecare dialog sau mişcare a personajelor pot fi analizate dacă ţin de spontaneitate sau nu, dînd atenţie detaliilor. Acolo unde această dilema dispare e în rîsul eliberator sau în ataşamentul brusc şi emoţionant. Ambele filme au mai mult decît un caracter pur observaţional. Toni Erdmann e totodată o critica socială, iar Sieranevada poate fi citit într-o cheie filozofică. Nuanţele care ţin de natura umană nu fac decît să îmbogăţească diferitele tipuri de lectură.

● Ileana BÎRSAN

Chiar dacă mai puțin inovator decît Aurora, în registrul realismului observațional, Sieranevada de Cristi Puiu este cel mai bun film românesc al anului. Chiar și la o primă vizionare, te plimbă pe mai multe etaje, atît în circul domestic, cît și în brambureala existențială, încît să nu te lase fără reacție imediată sau cu bătaie mai lungă. Acest du-te-vino prin viață și familie atinge nu numai punctele sensibile ale societății contemporane românești, așa cum poate fi citit la prima vedere, dar chestionează calea minimei rezistențe, dubla măsură, omisiunea din propria viață, amînarea esențialului, teme ce nu țin doar de spațiul autohton.

Documentarul observațional, extrem de stilizat, Fuocoammare de Gianfranco Rosi este o piesă poate la fel de năucitoare și răvășitoare, precum precedentul film al lui Rosi, El Sicario, Room 164, chiar dacă tema și viziunea sînt complet diferite. Filmul îți lasă timp să respiri, să gîndești și să te îngrijorezi definitiv de prezentul politic smintit și pervers, și să meditezi la rostul pe care îl avem de a-devăratelea. Rosi observă două lumi diferite, cea a vieții tihnite, așezate și cu viitorul previzibil de pe minunata insulă Lampedusa, și cea a situației tragice a migranților din Nigeria și Siria, ajunși, după zile petrecute pe ambarcațiuni supraîncărcate, fie morți, fie în varii stadii de degradare. Cele două lumi sînt legate firesc și dureros de medicul care are grijă de oameni indiferent din care dintre lumi provin.

● Cătălin OLARU

Despre participarea românească record la Festivalul de la Cannes de anul acesta s-a scris și s-a răsscris, pe bună dreptate. Însă anul 2016 a fost pentru mine anul independenților: anul revenirii lui Gabriel Achim, cu un nou titlu care seamănă și nu prea cu debutul lui din 2011, Visul lui Adalbert, și anul în care filmul românesc a reînvățat să rîdă.

Ultima zi, crochiu minimalist-tarkovskian, are marele avantaj că nu vrea să treacă drept ceea ce nu este. Spre deosebire de cele mai recente titluri ale lui Puiu și Mungiu, Ultima zi își poartă narativitatea la vedere, cu îndreptăţită mîndrie, nu o ascunde ca pe ceva ruşinos, aşa cum se face cu neamurile proaste care beau prea mult la parastasuri. Unde mai pui că, oricît ai încerca, nu poţi să spui că e un film despre cutare sau cutare lucru, aşa cum sînt corupţia în Bacalaureat, adevărul şi imposibilitatea aflării lui în Sieranevada (sau poţi, dar nu e deloc sigur că Achim însuşi ar fi de acord cu tine).

Venit de nicăieri, succesul lui Două lozuri nu ar trebui să fie lucru de mirare. În primul rînd, filmul lui Paul Negoescu are parte în distribuţie de două staruri TV şi de unul monden. În al doilea rînd, are un scenariu coerent şi care nu există doar pentru a le oferi un prim rol absolvenţilor Şcolii de actorie a lui Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă şi Dragoş Bucur (excepţie fac scenele cînd cei trei prieteni iau la rînd apartamentele vecinilor, sună la uşă şi descoperă în fiecare din ele un microcosmos mai colorat decît penele de flamingo şi mai la prima mînă decît sloganul cu rimă). În sfîrşit, Două lozuri chiar are umor, condiţie minimală, dar de care comediile româneşti recente ne cam dezvăţaseră.

Din selecţia canneză a acestui an, m-am bucurat ca un copil de primul rape and revenge după vizionarea căruia nu m-am simţit murdar (Elle, regia -Paul Verhoeven), de un nou revenge movie arthouse al lui Park Chan-wook, şi de această dată excelent (The Handmaiden), şi de o dramă socială al cărei mesaj politic manifest e transmis cu un simţ cinematografic remarcabil, care nu e soporific-televizualul I, Daniel Blake (regia Ken Loach), ci Aquarius, al doilea film al Kleber Mendonça Filho. Ignorat în Franţa, boicotat în Brazilia, filmul merită văzut, iar regizorul lui apreciat, pentru curaj, pentru talent sau cel mai bine pentru amîndouă.

● Irina TROCAN

Preferatele mele din 2016 au în comun o componentă antirealistă care le scoate în evidență, tocmai pentru că main-stream-ul filmelor cu prestigiu e din ce în ce mai convențional legat de realism. Dintre filmele americane de Oscar, de exemplu, cele mai răsfățate sînt reenactments care ne dau senzația că am fi acolo și am fi martori la scrierea istoriei. O excepție notabilă e The Big Short (r. Adam McKay), care întrerupe acțiunea filmului pentru cameo-uri ale unor celebrități/personalități ce ne explică termeni tehnici despre piața de capital. The Big Short e despre criza financiară, nu despre o victimă oarecare sau un anumit vinovat pentru declanșarea ei, ci despre tot fenomenul care a dus la vinderea masivă a unor acțiuni periculoase a căror prăbușire era iminentă. Faptul că, în rolurile celor care descoperă înșelătoria, e o trupă întreagă de Hollywood darlings ne ține conectați la toate turnúrile investigației lor, dar nu sîntem lăsați niciodată să uităm că protagonistul adevărat al filmului – bula imobiliară – e unul invizibil & non-antropomorf.

Dintre filmele românești, mi-e greu să aleg între două, unul discutat și promovat mult & pe merit – Inimi cicatrizate al lui Radu Jude, adaptare după romanul lui Max Blecher – și un altul care a trecut mult mai discret și în puține proiecții în România – documentarul Hotel Dallas de Livia Ungur și Sherng-Lee Huang. Inimi cicatrizate e o apropriere foarte delicată a episoadelor în mare parte autobiografice ale lui Blecher, unde fragmente din scrierile lui sînt inserate pe ecran sau refolosite ca replici pentru protagonistul filmului. Hotel Dallas e o investigare a trecutului pre-’89 în care serialul Dallas cauza fanatism în rîndul românilor, fiind pentru mulți singura fereastră spre o lume mai bună; deși era, în intenția autorilor, o satiră a capitalismului, asta e o nuanță care se pierdea în România so-cia-listă din lipsa unui termen apropiat de comparație.

pagină realizată de Ana Maria SANDU

comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.

Adevarul.ro

image
Megastructura uriașă pentru care Ceaușescu a plătit 60 de tone de aur pur. Este unicat în România și funcționează și astăzi
La granița de nord a României se află una dintre cele mai impresionante mega-structuri a epocii comuniste. Barajul de la Stânca-Costești este un colos de beton care a costat câteva tone de aur și este al treilea ca mărime din Europa. Acum este un adevărat paradis natural.
image
EXCLUSIV. Elena Lasconi: „Dacă voi fi președintele României, voi fi un președinte pentru popor, din popor și nu din colivie”
Candidată la președinția USR și văzută ca potențial candidat la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi a vorbit într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul” despre relația cu Dominic Fritz, despre cum s-a decis să candideze la președinția USR și dacă e România pregătită să aibă o femeie-președinte.
image
Ce este sistemul Patriot. Plusurile și minusurile armamentului american cu preț exorbitant
Patriot este unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană disponibile, capabil să intercepteze atât rachete cât și aeronave avansate. Principala provocare a sistemului este costul uriaș - o baterie Patriot nouă ajunge la 1 miliard de euro.

HIstoria.ro

image
Cine au fost agenții dubli din al Doilea Război Mondial?
Cea mai importantă parte a Operațiunii Fortitude a reprezentat-o rolul jucat de agenți dubli.
image
Când au apărut primele bănci din Țara Românească
Pe măsură ce viața economică a Țării Românești se dezvoltă, apar numeroase proiecte și încercări pentru organizarea instituțiilor naționale de credit. Î
image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns: