Eu și Berlinala, o căsnicie

Publicat în Dilema Veche nr. 368 din 3 - 9 martie 2011
Eu și Berlinala, o căsnicie jpeg

O satisfacţie: aceea de a-mi vedea titlul favorit din competiţia oficială a Berlinalei 61, Nader and Simin, A Separation, premiat cu Ursul de Aur. O dezamăgire: excluderea din palmares a remarcabilului travaliu de imagine operat de Oleg Mutu în Innocent Saturday. O experienţă jubilatorie: subversiva comedie neagră bollywoodiană, 7 Sins Forgiven. O slăbiciune personală: Amador, jumătate farsă, jumătate melodramă, cu aceeaşi Magaly Solier, actriţa peruancă din Ursul de Aur de acum doi ani, Milk of Sorrow. Şi, nu în ultimul rînd, o certitudine: aceea că, oricît de apetisante mi s-ar fi părut picturile vechi de 30.000 de ani filmate, exclusiv de Werner Herzog, într-o peşteră din sudul Franţei, valoarea lor adăugată pentru ecran – şi am numit aici 3D-ul dătător de durere de cap – a reuşit să mă ţină departe de The Cave of Forgotten Dreams. Alături de alte trei revelaţii (şi tot atîtea debuturi, de descoperit la TIFF: belgianul Bullhead, israelianul The Flood şi nemţescul Above Us Only Sky), acesta e bilanţul, majoritar pozitiv, al festivalului din acest an, acum la aniversarea unui deceniu de cînd merg la Berlinală. 

Poţi spune cu mîna pe inimă că selecţia din acest an a fost, din nou, una proastă, cum s-a scris deja, dar pentru asta trebuie, cred, să fi văzut toate filmele. Nu toate filmele, pentru că e imposibil, dar măcar toate filmele uneia dintre secţiunile principale: Competiţia, Panorama sau Forum. Nu am reuşit această performanţă, dar, la drept vorbind, nici nu mi-am propus şi, cu un total de 25 de filme văzute, nici nu-mi fac procese de conştiinţă din cauza asta: nici măcar cronicarii invitaţi de revista Screen International să-şi dea steluţele zilnice pentru filmele din Competiţie n-au reuşit. Pe cel puţin jumătate dintre ei i-am auzit însă lamentîndu-se de nivelul scăzut al selecţiei. Nimic mai teribilist: un festival care produce măcar o capodoperă, care în plus ia şi premiul cel mare, cum a fost cazul actualei Berlinale, merită toată stima. În paranteză fie spus, Cannes-ul şi Veneţia din 2010 ar trebui să-şi bage capul în pămînt: nici unchiul thailandez cu nume impronunţabil al lui Apichatpong Weerasethakul, nici „undeva“-ul care nu duce „nicăieri“ al Sofiei Coppola nu se compară cu filmul iranianului Asghar Farhadi. Sigur, Nader and Simin, A Separation trebuia să cîştige, au spus mulţi. Poate că da, deşi nu cred că asta îl va scoate pe Jafar Panahi din închisoare. Adevărul, pe care pînă şi juriul actualei ediţii a reuşit să-l umbrească suprapremiind filmul iranian – la categoriile Cel mai bun actor (toţi actorii!) şi Cea mai bună actriţă (toate actriţele!) – este că A Separation chiar merita să cîştige Ursul de Aur. Şi o spune nu tocmai cel mai mare fan al cinematografiei iraniene, dimpotrivă. Preţ de un deceniu şi ceva, am asistat, în diverse stadii de irascibilitate, la marşul triumfal al filmului iranian prin festivaluri, îndurînd rafinarea extremă a genului (pentru că, da, filmul iranian a devenit un gen în sine), calofilia din ce în ce mai prăfoasă, filozofia din ce în ce mai pretins-adîncă şi poveştile din ce în ce mai străvezii. Într-un minut din A Separation însă se întîmplă mai mult decît în toată filmografia iraniană din ultimii zece ani, drept care personajele nici nu mai au timp să bată un drum de ţară în timp real sau să emită panseuri cu gust de cireaşă. Comentariul social şi religios este în continuare acolo, dar nu băgat în ochi, ci fin integrat în poveste. Care poveste, ei bine, e demnă de un adevărat film de gen, ceea ce americanii numesc court-room drama: filmul începe cu un proces de divorţ şi continuă, în cea mai mare parte a lui, cu un proces pentru crimă, cu revelaţii, mărturii mincinoase, răsturnări de situaţii şi tot tacîmul. Mai multe nu spun. Nu există un timp mort şi, ceea ce e şi mai pasionant, nu există inocenţi sau vinovaţi deplini – de unde şi perpetua, dar zadarnica nevoie de a empatiza cu un anume personaj în detrimentul altuia – ci doar victime. Ca-n viaţă. 

Tot un film despre victime este şi rusescul Innocent Saturday, al doilea efort regizoral al lui Alexander Mindadze, al cărui debut, Soar, l-am adus acum cîţiva ani la TIFF. Acela era despre o catastrofă aviatică şi muşamalizarea ei. Acesta este tot despre o catastrofă, de proporţii atomice însă (explozia reactorului nuclear de la Cernobîl din aprilie 1986), pe care, din nou, oficialităţile încearcă s-o muşamalizeze.

Aparent deconcertant este ceea ce se întîmplă în continuare: deşi eroul e conştient de magnitudinea pericolului, iar primul impuls e de a-şi lua iubita şi a pleca cu primul tren, viaţa pur şi simplu nu-l lasă şi-i pune frîne la tot pasul. Piedicile nu sînt insurmontabile, dar există ceva care-l ţine în loc. Despre acest „ceva“, aproape buñuelian, este filmul lui Mindadze. Despre toate acele lucruri mici care-ţi fac viaţa mai plăcută şi demnă de a fi trăită şi care devin cu atît mai preţioase în situaţii-limită. Sigur, e uşor să te întrebi, cu detaşarea pe care ţi-o dă poziţia de spectator, de ce eroul, laolaltă cu cei care află despre tragedie, nu se zbat mai tare să părăsească zona infectată, preferînd să se abandoneze plăcerii de a petrece monstruos la o nuntă de sîmbătă seara care nu se mai termină. Dar tocmai în acest paradox greu de procesat raţional e miza filmului, în această disperare exuberantă, de sfîrşit de lume, stropită din belşug cu vodcă şi vin, în această vitală celebrare a inocenţei pe cale de a fi pierdută, a unui „acum“ în care geloziile, prietenia, pofta de viaţă sînt mai puternice decît sentimentul morţii anunţate. Aş fi putut jura că operatorul Oleg Mutu va primi un premiu, bine-meritat, pentru contribuţie artistică, graţie travaliului temerar de imagine pe care îl face aici. N-a fost să fie. Probabil că juraţii l-au pedepsit pentru crunta durere de cap pe care le-a dat-o. Nu-i vorbă, şi eu am ieşit anesteziat de durere, dar zău dacă anestezia asta nu a lucrat în favoarea filmului. Camera lui Mutu e în continuă agitaţie, apropiată periculos de mult de feţele şi corpurile personajelor (uneori pînă la abstractizare). În lunga scenă a nunţii care ocupă aproape jumătate de film poţi jura că ţopăie şi se distrează la fel de bine ca petrecăreţii, trăgîndu-şi sufletul preţ doar de cîteva cadre largi şi ameninţătoare în care fixează, de departe, centrala nucleară învăluită de fum. 

În 7 Sins Forgiven al indianului Vishal Bhardwaj (Panorama), există nu una, ci şapte nunţi, „anşenate“ cu tot atîtea căsnicii eşuate, respectiv înmormîntări. Bhardwaj rescrie, răsturnat, povestea celor şapte neveste ale lui Barbă-albastră, imaginînd o femme fatale creştină care-şi bagă în groapă cei şapte soţi, de religii diferite, pentru păcatul de a-i fi refuzat dragostea absolută. Delicios în imoralitatea şi deznodămîntul lui (revista Variety e de părere că orice cronicar care divulgă identitatea ultimului soţ merită pedepsit), 7 Sins Forgiven nu e lipsit de tradiţionalele numere muzicale marca Bollywood, dar e cum nu se poate mai străin de reţeta conservatoare a genului. Pe scurt: dacă Buñuel ar fi lucrat vreodată la Bollywood, acesta e filmul pe care l-ar fi făcut. 

Umbra lui Buñuel se insinuează şi în spaniolul Amador (Panorama) al regizorului Fernando León de Aranoa, în care o emigrantă boliviană din Madrid acceptă să îngrijească un bătrîn pentru a putea plăti rata la un frigider hi-tech destinat conservării florilor furate şi revîndute de iubitul ei. Problema e că bătrînul moare, iar femeia continuă să pretindă că el ar fi în viaţă, pentru a-şi putea primi banii la sfîrşitul lunii. Complet implauzibil (de unde şi recursul la pista realist-magică), dar infinit de ataşant şi de amuzant, Amador reuşeşte practic imposibilul: acela de a maria farsa cu tragedia. 

Poate că Nader şi Simin, protagoniştii filmului iranian multi-premiat la această ediţie, au dreptate să se despartă. Eu însă nu intenţionez să divorţez prea curînd de Berlinală, în ciuda avizului negativ pe care-l primeşte selecţia de la un an la altul. 

Mihai Chirilov este critic de film.

Poster Orizontal   29 Martie 2023   Cimarosa si Salieri jpg
Baritonul italian RICCARDO NOVARO, aplaudat la Théître des Champs-Elysées – Paris, invitat la Sala Radio
Miercuri, 29 martie 2023 (19:00), îl veți asculta alături de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului de origine libaneză TOUFIC MAATOUK.
989 16 coperta jpg
Imprevizibila ușurătate a vieții și a morții
Definitiv. O trilogie chiar marchează un punct notabil în proza românească de azi.
p 17 1 jpg
Burta balenei
Luat mai cu seamă în contextul particular al cinema-ului românesc, Spre Nord constituie o mare ocazie ratată.
989 17 Breazu jpg
Despre mizeria din dulceață
Să fie cam opt ani de cînd Laura Les și Dylan Brady și-au numit duo-ul după o întîmplare involuntar amuzantă.
989 23 Iamandi jpg
Un exercițiu de imaginație
Prima știre dintre cele douăzeci incluse în acest top este greva generală din 1926.
copertă Murmur jpg
988 16 coperta2 jpg
Retractilități incisive
Atît Cristina Alexandrescu, cît și Mihnea Bâlici sînt două voci deja recognoscibile în poezia românească extrem contemporană.
988 17 Vrabia foto Tudor Neacsu1 jpg
Să cazi la pace cu trecutul
Perioada postcomunistă în România, în special pînă la aderarea țării la Uniunea Europeană, a fost tumultuoasă din multe punctele de vedere.
Matrix fisa cartii jpg
Lauren Groff, Matrix, traducere din engleză de Brîndușa Cotea, Curtea Veche Publishing, 2023 - fragment -
Cu o privire arzătoare, se apleacă peste masa pe care Asta, entuziasmată, a început deja să schițeze planuri.
Giuliano da Empoli Magul de la Kremlin cop1 APROBATA (1) jpg
Magul de la Kremlin de Giuliano da Empoli - fragment-
Acest roman este inspirat din fapte și personaje reale, cărora autorul le-a împrumutat viață particular și replici imaginare.
Afis Sala Radio 17 martie 2023 (2) jpg
Dirijoarea Orchestrei Simfonice din Canberra - JESSICA COTTIS - invitată la Sala Radio
JESSICA COTTIS – o prezență specială pe scena muzicală internațională, unul dintre cei mai remarcabili dirijori britanico-australieni, dirijor-șef și director artistic al Orchestrei Simfonice din Canberra, este invitată pe scenă Sălii Radio!
RRM Iasi 1920x1080 jpg
Din 22 martie, ora 19.00: Radio România Muzical la Iași, pe frecvența 95.4 FM
Radio România Muzical poate fi ascultat la București pe frecvența 104.8 FM, regional pe frecvența Coștila 97.6 FM, iar din 22 martie 2023, pe frecvența locală 95.4 FM la Iași.
p 16 YouTube jpg
Extemporal la erotică
Noul diagnostic îl răstoarnă sau îl echilibrează pe cel vechi: multă gingăşie şi un dram de forţă.
p 17 jpg
Fami(g)lia
A Chiara rulează în cadrul Festivalului „Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România”.
987 17 coperta1 jpg
Focus JazzX
Timișoara și Clujul s-au sincronizat, inclusiv în interes politic, în ambiția de a consacra două festivaluri jazz de centru de capitală regională – JazzX și Jazz in the Park
987 15 foto BogdanDincă jpg
987 21 coperta Iamandi jpeg
Economie și psihologie
Una dintre explicațiile referitoare la căderea comunismului acordă factorului economic un rol preponderent.
(1) Beethoven Skizze Eugène Louis Lami FotoJean Marc Anglès Collection Cité de la musique jpg
Ce face muzica clasică cu mintea noastră? Ipoteze și demonstrații – conferință NEC
Colegiul Noua Europă are deosebita plăcere de a vă invita la conferința „Ce face muzica clasică cu mintea noastră? Ipoteze și demonstrații”, pe care compozitorul Dan Dediu o va susține joi, 9 martie 2023, la ora 17.00.
José Gallegos y Arnosa, El zapatero jpg
IIC BUC VISUALI ITALIANE AFFICHE 230222 jpg
Festivalul „Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România”
Cinematografia italiană are o istorie lungă și prestigioasă, cu capodopere care au cucerit publicul din întreaga lume.
986 16sus coperta jpg
Călătoria fluturelui monarh
Într-un restaurant li se strigă „Go back to Russia!”, iar viața le e punctată de atacurile de panică legate de identitatea lor fluctuantă.
986 16jos coperta jpg
Avataruri ale iubirii
Amestec de Pascal Bruckner, Julian Barnes și David Lodge, pasional, ironic și simultan intelectual, noul roman al lui François-Henri Désérable e o bijuterie literară care merită admirată.
p 17 2 jpg
Cu ușile închise
E vorba, în definitiv, despre caractere. Adică despre lucruri care nu se confundă niciodată cu viața, care e mult mai flexibilă și mai nuanțată.
986 17 coperta audio jpeg
„Lumea asta nătîngă / E tot ce avem”
Acum vreo trei ani, într-un interviu pentru publicația engleză Uncut, Georgia Hubley, una dintre treimile artistice din interiorul Yo La Tengo

Adevarul.ro

image
Marea iubire a actorului Traian Stănescu. S-a stins la trei ani după soția sa: „Acum dansează în ceruri amândoi”
Traian Stănescu nu a mai rezistat fără iubita lui soție, cu care a împărțit mai bine de 4 decenii de viață. Actrița Ilinca Tomoroveanu, nepoata marelui poet şi om politic Octavian Goga, a fost dragostea vieții lui.
image
Iarna se întoarce în forță: România, lovită de fenomene extreme. Când scăpăm de valul de aer polar
Iarna se întoarce în forță în România. Se face tot mai frig, iar la munte, pe culmi, va fi viscol puternic. Schimbarea vremii aduce fenomene extreme, în special furtuni violente.
image
Mărturii șocante: Trenurile CFR Călători sunt adevărate bombe cu ceas
Trei locomotive din patru și mare parte dintre vagoanele CFR Călători au durata de exploatare depășită, iar reparațiile industriale ale materialului rulat lipsesc.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.