„E important ca istoria să fie discutată cît mai lucid“ – interviu cu Radu JUDE

Publicat în Dilema Veche nr. 763 din 4-10 octombrie 2018
„E important ca istoria  să fie discutată cît mai lucid“ – interviu cu Radu JUDE jpeg

Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari al lui Radu Jude a intrat de curînd în cinematografe. Filmul a primit trofeul Europa Cinemas Label la Festivalul de la Karlovy Vary, unde a avut și premiera mondială. Sper ca acest dialog cu regizorul să vă facă curioși să mergeți la cinema. Filmul lui Radu Jude este o „reconstituire“ a prejudecăților legate de istorie și a felului în care ne raportăm la ea. Care e rolul „artistului“, ce poate el schimba, unde se termină adevărul nostru și unde începe compromisul – sînt doar cîteva dintre temele filmului. Jude subminează discursurile, iar asta face ca subiectulul grav al poveștii să nu te copleșească nici o clipă. Sensibilizează într-o manieră entertaining. 

Întîi a fost documentarul Țara moartă, în care ați reconstituit o lume, suprapunînd peste fotografiile lui Costică Acsinte fragmente din jurnalul medicului evreu Emil Dorian, început în 1937. Legătura dintre Țara moartă și Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari este cît se poate de directă. A funcționat documentarul ca un „șantier“ sau ca o introducere pentru lungmetrajul de acum?

De fapt, au apărut deodată, în urma procesului destul de îndelungat de documentare, și e foarte probabil să mai urmeze un film pe aceeași temă. Asta pentru că am descoperit atîtea lucruri, atîtea aspecte ale acestei probleme care merită explorate și discutate cu mijloace cinematografice, încît un singur film nu le poate epuiza.

În Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari vorbiți despre multe lucruri: exaltare, recuperare, vinovății, clișee, adevăruri, frici. Istoria poate fi reconstituită? Cît e adevăr și cît interpretare cînd încerci să cauți și să înțelegi ce s a întîmplat?

Istoria poate fi reconstituită întotdeauna parțial și imprecis, și procesul de interpretare apare oricum. Iar noțiunea de „adevăr“ e oricum una complicată atunci cînd o discutăm așa, făcînd filozofie de amatori. Să spunem că sînt dintre cei care cred că există un adevăr istoric și că în anumite cazuri poate fi demonstrat destul de bine astfel încît să ne putem baza pe el, chiar dacă nu e un adevăr absolut, ca acela din aritmetică.

image

Filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu au contribuit la mistificarea trecutului și la prezentarea lui cît mai triumfalist și mai glorios. Mai poate ficțiunea să schimbe ceva în mentalul colectiv?

Nu cred că se poate răspunde ferm cu da sau nu la întrebarea asta. Scopul artei sau, în fine, unul dintre scopurile posibile e de a participa la dezbaterile de idei din societate și de a testa limitele temelor dezbătute. Deci da, din punctul ăsta de vedere, arta are ceva de spus. Adorno susținea că arta înregistrează istoria umanității cu mai multă exactitate decît documentele.

Alegeți ca momentul istoric reconstituit în filmul dvs. să fie masacrul populației evreiești din Odessa în cel de-al Doilea Război Mondial. Scoateți de sub preș un fapt istoric despre care nu se prea vorbește. Care credeți că e motivul: ipocrizia (cum să zici că românii au fost antisemiți?) sau ignoranța?

De la caz la caz. Ignoranță, da, în foarte multe cazuri. După cum bine știți, tema asta nu exista în manualele de istorie; acum există, ici-colo, timid. Apoi, un patriotism înțeles greșit, ca interdicție de a reflecta lucid asupra istoriei. Și ipocrizie, desigur, mai ales la nivel instituțional. Dacă ne gîndim la Biserica Ortodoxă Română, putem vedea această ipocrizie în toată splendoarea ei: îți cere să-ți iubești aproapele, dar iată că asta se poate face și blocînd eventuale drepturi (cazul referendumului pentru definirea familiei), vorbește de „adevăr“, dar își neagă trecutul fascist etc. Recomand cartea lui Ion Popa, Romanian Orthodox Church and the Holocaust. Nu e tradusă la noi, bineînțeles. În ea, autorul arată foarte clar cum BOR a fost apropiată de toate dictaturile, inclusiv de cea a Mareșalului Antonescu, și cum și-a cosmetizat trecutul.

Vinovăția istorică se prescrie dacă nu vorbim despre fapte sau se tratează dacă le aducem la suprafață?

Cred că vinovăția este strict individuală, deci nu știu ce să spun despre o expresie precum „vinovăția istorică“, care pare a se suprapune peste noțiunea de „vinovăție colectivă“. E important ca istoria să fie discutată cît mai lucid nu doar pentru că identitatea unei comunități ține și de raportarea la trecut, cît mai ales pentru a înțelege că există, pentru fiecare dintre noi, un risc permanent de a pune mîna pe topor și de a-și omorî aproapele. Dar poate că asta sună bine, idealist, dar nu ajută la nimic, habar n-am.

Cîte istorii există și pe care alegem să o trăim?

Tema e foarte vastă și nu știu dacă poate exista un singur punct de vedere. Paul Veyne a scris despre asta – în Cum se scrie istoria –, la fel și Lucian Boia – în Jocul cu trecutul. Și mulți alții. Conceptul însuși de „adevăr istoric“ e foarte problematic și, sincer să fiu, nu îl înțeleg pînă la capăt, sau nu știu cum poate fi el demonstrat la modul absolut. Nu poate fi, de fapt. De aceea, în filmele pe care le-am făcut, există întotdeauna și o indicație a faptului că ele reprezintă o construcție, o încercare de a discuta niște lucruri cu instrumentele cinematografului, fără a pretinde că reconstituirea prezentată reprezintă „realitatea așa cum a fost“.

În Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari avem o regizoare care pregătește un spectacol de stradă, cu finanțare de la Primărie, despre ce a făcut armata română la Odessa, în 1941. Mise-en-abyme-ul e eficient și spectaculos. Ce și-a propus protagonista, adică să-și provoace/bruscheze publicul și să l confrunte cu o altă perspectivă asupra unui moment istoric, v-ați dorit și dvs. să faceți cu spectatorul filmului?

Încerc să nu par nici narcisist, nici elitist, dar adevărul e că nu mă gîndesc la „public“ atunci cînd lucrez la un film. Nici nu știu cine e „publicul“, oamenii care se vor uita – eventual – la film sînt foarte diferiți, au gusturi diferite, așteptări diferite și, cu siguranță, unii vor fi nemulțumiți. Filmul e gîndit ca ceilalți să se uite la el, desigur, dar dincolo de asta, problemele pe care încerc să le rezolv țin de ce mi-aș dori eu să văd pe ecran, dacă filmul ar fi făcut de altcineva. Cine acceptă propunerea, bine, cine nu, nu e nici o problemă, fiecare e liber să vadă ce vrea.

Personajul Movilă (jucat excelent de Alexandru Dabija) este trimisul Primăriei să supravegheze pregătirile pentru spectacol. În care personaj se regăsește regizorul Jude mai mult: în cel al regizoarei sau în cel al consilierului?

Se regăsește doar în felul în care e făcut filmul.

Aș vrea să vorbim și despre compromis, care mi se pare un cuvînt-cheie în film. Care sînt, pentru dvs., limitele compromisului în numele unei viziuni artistice, apropo de alegerile pe care le are de făcut protagonista dvs.?

E o discuție care nu cred că poate fi soluționată la modul general și care trebuie purtată pentru fiecare caz în parte – tocmai pentru că noțiunea de compromis ține de sfera morală. Pot spune, de pildă, că pentru mine una dintre limite o reprezintă punerea în pericol a cuiva din echipă. Am renunțat la cadre spectaculoase în Aferim!, deoarece cascadorul care coordona traseul cailor actorilor considera anumite locuri ca fiind periculoase. Și nu regret. Cînd citesc despre filmări eroice gen Aguirre, mînia zeilor sau Apocalypse Now (pe care Baudrillard îl considera o continuare cu mijloace hollywoodiene a războiului din Vietnam), nu mai simt nici un pic de admirație, eroismul ăla ar trebui scris „eroism“, de obicei e făcut pe spinarea unora care au trebuit să accepte niște riscuri stupide, soldate uneori cu morți sau răniți, pentru ca regizorul să se laude cu cine știe ce scenă spectaculoasă. În altă ordine de idei, am făcut un compromis la acest film nou pe care îl regret profund: am acceptat să tai 20 de minute pentru distribuția filmului în Franța. A fost o mare, mare greșeală, pur și simplu am cedat la insistențele producătorului francez și ale distribuitorului de acolo. Evident că, odată deschisă această poartă, au apărut și alte cereri, cum ar fi de schimbare a titlului, ceea ce a dus oricum la conflicte etc. Trebuia să fiu foarte ferm de la bun început și să nu cedez. (O fi fost și faptul că, ei fiind francezi și eu român, automat m-am pus într-o situație de inferioritate?) În fine, jur că nu mai accept așa ceva! 

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto: Karlovy Vary IFF

p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.

Adevarul.ro

image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.
image
Păţania neaşteptată a unei românce în Grecia. „Asta cu seriozitatea şi amabilitatea grecilor e doar un mit”
O româncă spera să petreacă un concediu de vis în Grecia, iar pentru asta şi-a rezervat din timp camere la un hotel de patru stele. Ajunsă acolo, turista a avut o surpriză neplăcută.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.