După război

Publicat în Dilema Veche nr. 753 din 26 iulie – 1 august 2018
După război jpeg

● Au revoir là-haut / La revedere acolo sus (Franța-Canada, 2017), de Albert Dupontel. 

Secvența introductivă a filmului La revedere acolo sus e grăitoare pentru ce va urma: aflat într-o sală de comisariat, Albert Maillard (interpretat de Albert Dupontel) este somat să povestească evenimentele premergătoare reținerii sale. Dupontel-regizorul joacă astfel de la început cu cărțile pe masă, folosind un truc vechi de cînd lumea, prezent mai ales în producțiile mainstream, dacă nu chiar de-a dreptul hollywoodiene: -flashback-ul cît se poate de convențional. Ar fi poate mai corect să tratăm La revedere acolo sus – ecranizare după romanul omonim al lui Pierre Lemaitre, distins în 2013 cu Prix Goncourt – drept ceea ce este: un film ușurel, de public. Însă, parte pentru că filmele franceze s-au bucurat întotdeauna, la noi și aiurea, de statutul aprioric de „film de artă“, parte pentru că Dupontel păstrează și cîteva subtilități în mînecă, rezultatul este mai mult decît o peliculă lipsită complet de pretenții.

Ceea ce Albert povestește în flashback-ul său este prietenia sa neconvențională cu mai tînărul Édouard (Nahuel Pérez Biscayart). Rememorarea debutează cu cei doi în tranșee, pe finalul Primului Război Mondial, cînd nimeni nu mai ținea să-și pună pielea la bătaie – cu excepția locotenentului Pradelle (Laurent Lafitte), care ordonă subalternilor un atac absurd împotriva germanilor mai bine plasați, moment în care Édouard este desfigurat de un obuz, iar Albert, demobilizat pentru a l îngriji. În urma atacului, Édouard, care e și un desenator de excepție, se vede nevoit să poarte o mască de fier în locul maxilarului și decide să își înscrie moartea în registre, spre a nu mai trebui să dea ochii cu tatăl său draconic. E mai mult epic decît psihologie în toată desfășurarea acțiunii, iar filmul nu prea se încurcă în reflecții: de pildă, nu este foarte clar dacă Albert și Édouard devin legați prin conjunctură sau erau tovarăși de război mai vechi. Cert e că Dupontel mizează pe un echilibru între tragismul și comicul situațiilor (se știe că dintotdeauna groaza războiului a venit la pachet cu ilaritatea), numai că de multe ori regizorul scapă frîiele poveștii fie înspre patetism, fie înspre caricatură.

Dacă filmul nu e prea preocupat de sondarea profunzimilor, nici nu e văduvit de inteligență, cum e grosul producțiilor hollywoodiene de azi – chiar dacă e vorba mai ales de o inteligență a suprafețelor, pe care Dupontel glisează abil. E sigur că La revedere acolo sus curge agreabil, ba chiar este entertaining, deși mijloacele sale se limitează prea des la un comic destul de rudimentar, care valorifică fie gagurile de limbaj, fie caracterul personajelor. În sensul ăsta, e un lucru bun că Dupontel s-a autodistribuit în rol, căci – cu toate că personajul lui Édouard cîntărește simbolic mai mult – el, și nu Édouard, reprezintă protagonistul filmului. În postura de funcționăraș stîngaci și ușor impresionabil, partitura sa e hazoasă. Regret însă că personajul lui -Édouard are treabă mai mult pe hîrtie: prins în focul uneltirilor (decide să comită o înșelăciune care speculează setea francezilor de monumente pentru cei căzuți la datorie) și avînd de luptat și cu un tată obtuz, e totuși o prezență mai curînd secundară pe ecran. Și e păcat, fiindcă Pérez Biscayart, așa cum a demonstrat-o în 120 battements par minute, e poate cel mai înzestrat actor francez al momentului; dar nu prea are ce să facă, ținînd cont că poartă o mască pe față.

Însă confruntarea destul de ofertantă dintre burlescul personajelor și fundalul sumbru imediat-postbelic nu e exploatată pe deplin. Cred că asta se datorează și faptului că Dupontel – autor al unor comedii fără pretenții pînă acum, și care realizează aici cel mai ambițios film al său – e mai mult actor decît regizor. Pe partea de mizanscenă, filmul nu impresionează, deși dă senzația că tocmai asta căuta Dupontel: să epateze, dovadă excesul de mișcări de cameră amețitoare. În plus, mare parte din încărcătura emoțională a scenelor e diluată de uzul omniprezent al muzicii. Surplusul de efecte merge împotriva impulsului către sobrietate; la fel și aspectul excesiv polizat al Parisului anilor ’20, ce minimalizează tragedia războiului (am regăsit același look iritant și în filmul, altminteri mai bun, Nos années folles, care se petrece tot în preajma Marelui Război). Personajele marginale nu trec de stadiul schiței – majoritatea, femei de dorit sau antagoniști fără cusur; în comparație, finețurile de care se înconjoară Édouard – de la desene la măști extravagante – par din alt film. Aici cred că Dupontel a văzut just: toate micile și marile aventuri traversate sau puse la cale de Édouard și Albert, acești doi nedreptățiți ai sorții, au o evidentă componentă cathartică; micul funcționar devine în sfîrșit cineva; Édouard-desfiguratul, al cărui talent nu fusese luat în seamă, poate scoate capul în lume. Însă finalul melodramatic al filmului (inexistent în carte și inventat de Dupontel ca o concesie pentru marele public), le anulează: din cathartic, virează înspre fleșcăit-emoțional.

comunicat anansi traducere goncourt2021 jpg
Romanul laureat cu Premiul Goncourt 2021, publicat în timp record în ediție românească în colecția ANANSI
„Cea mai tainică amintire a oamenilor” de Mohamed Mbougar Sarr, romanul recompensat în 2021 cu Prix Goncourt, cea mai importantă distincție literară din Franța, a apărut recent în ediție românească, la mai puțin de jumătate de an de la anunțarea premiului în Hexagon.
Explorers of the Multiverse 1 jpg
„Am vrut să ștergem granița dintre real și virtual, dintre obiect și reflexie” – interviu cu membrii echipei H3, creatorii instalației „Explorers of the Multiverse”, prezentată de IQOS la Romanian Design Week
Instalația interactivă „Explorers of the Multiverse” este realizată de studioul de artă și tehnologie H3, în parteneriat cu IQOS, și propune o experiență multisenzorială imersivă, prin care vizitatorii sînt invitați la un proces de autocunoaștere.
Rețeaua Jane, r  Phyllis Nagy jpg
O poveste despre femei care au schimbat lumea deschide TIFF 2022: „Rețeaua Jane”
„Rețeaua Jane”, o poveste curajoasă despre drepturile femeilor, inspirată din realitățile Americii de la finalul anilor ’60, deschide cea de-a 21-a ediție TIFF, cu o proiecție de Gală organizată vineri, pe 17 iunie, de la ora 20:45, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
MRM 9iun landscape 1920x1080 png
„Moștenitorii României muzicale”. Recital susținut de pianistul Cristian Sandrin
Un eveniment la Sala Radio: Variațiunile Goldberg de Johann Sebastian Bach, interpretate de pianistul Cristian Sandrin, în cadrul proiectului „Moștenitorii României muzicale”, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, joi, 9 iunie, ora 19.00.
Utama, r  Alejandro Loayza Grisi jpg
12 „ficțiuni despre viață” în Competiția Oficială TIFF 2022
12 producții din toată lumea, printre care și două filme românești, intră în cursa pentru Trofeul Transilvania la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
QT Headshot   Photo Credit is art streiber JPG
„A fost odată la Hollywood”, debutul literar al marelui regizor Quentin Tarantino, cartea-eveniment în luna mai la Humanitas Fiction
Cartea va fi lansată miercuri, 25 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr.38) și sîmbătă, 4 iunie, ora 12.00, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest (Romexpo, Pavilion B2, standul Editurii Humanitas).
Clipboard01 jpg
Actrița Maia Morgenstern, Premiul de Excelență la TIFF 2022
Actrița Maia Morgenstern va fi omagiată la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca).
945 16 sus Romila jpg
Combinagii și vieți paralele
În „Șoferul din Oz” se asociază fericit umorul, ironia, tandrețea, caracterele hiperbolizate și inevitabila tentație a parabolei socio-politice cu priză imediată.
945 16 jos Iamandi jpg
Insațiabila nemulțumire a lui Stalin
Bolșevismul a fost exportabil și a produs rezultate „cvasiidentice” peste tot.
p 17 2 jpg
Dulce provincie
Găsim orășelul mic și netulburat în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, găsim jocul de putere aparent blajin între localnici și intrușii „de la centru”, găsim briza ușoară de nefericire care traversează, din direcții diferite.
945 17 Biro jpg
Aniversar
Gărîna. În materie de legende care eludează genurile, concertul Soft Machine s-ar putea să fie cel mai important concert al vremurilor recente pe teritoriul nostru.
TIFF 2022 Make Films Not War jpg
Îndemn la pace în campania de imagine TIFF 2022: Make Films, Not War!
Campania vizuală a celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca) transmite un mesaj lipsit de orice urmă de echivoc: Make Films, Not War!
Afis Sala Radio 20 mai 2022 jpg
Violonistul Gabriel Croitoru interpretează unul dintre cele mai frumoase concerte de vioară compuse vreodată
Bruch se temea de succesul a ceea ce avea curînd să devină unul dintre cele mai des cîntate concerte de vioară compuse vreodată: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră.
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe! jpeg
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe!
Între 1 și 12 iunie 2022, la București şi în alte zece oraşe din ţară – Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brăila, Brașov, Constanța, Sfîntu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Tîrgu Mureș – cinefilii sînt invitați la întîlnirea anuală cu cele mai recente și remarcabile filme franceze.
Koba înainte de moarte jpeg
Koba înainte de moarte
Romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani.
Metonimiile biograficului jpeg
Metonimiile biograficului
Poezia Laurei Francisca Pavel pare un construct format din prefabricate dispuse într-un flux bine controlat. Important, textele nu sună deloc fals, nimic nu pare artificial, nelalocul lui.
Poate fi România „acasă” pentru migranți? jpeg
Poate fi România „acasă” pentru migranți?
Corpurile sînt grele, teama, deznădejdea, dar și mîngîierea însoțesc un drum care pornește dintr-un acasă spre nu se știe unde.
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“ jpeg
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“
„L-am văzut pe Picasso asamblînd obiecte aparent neînsemnate și aceste obiecte, odată așezate de către el într-o anumită ordine, capătă viață.”
Vocea: ţipete sau şoapte jpeg
Rîs și surîs
Degradarea rîsului se produce atunci cînd spectacolele îl cultivă sistematic.
Viață de cuplu jpeg
Viață de cuplu
Filmului îi reușesc mult mai bine scenele de criză, cele în care intensitatea e dată pe minus, iar cadrul se lasă măturat de un crivăț emoțional.
Hardcore jpeg
Hardcore
Melanjul acela brizant de muzică și politică este transplantat de cei doi Vylani și pe cel mai nou album al lor.
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS jpeg
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS
Vineri, 6 mai, începînd cu ora 16:00, la sediul instituției din strada Matei Voievod 75-77
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)” jpeg
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)”
Între 29 aprilie și 28 mai, în Piața Regelui Mihai din București, va putea fi vizitată expoziția Stop the War (in Ukraine), prin care opt artiști români și o serie de artiști ucraineni continuă să ia atitudine împotriva războiului din Ucraina și să militeze pentru pace, folosindu-se de arta lor pentru a mișca, a motiva și a împinge la acțiune.
Căsătoria lui Teofil jpeg
Căsătoria lui Teofil
La fel ca Irina, Maria și Teofana înaintea ei, Teodora s-a văzut transformată din „nimeni” în cel mai de seamă personaj feminin din imperiu.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.