Două filme de văzut la Festivalul Filmului Francez

Publicat în Dilema Veche nr. 739 din 19-25 aprilie 2018
Două filme de văzut la Festivalul Filmului Francez jpeg

● Barbara (Franța, 2017), de ­Mathieu Amalric. 

În Barbara, Mathieu Amalric este Yves Zand, regizor căzut în admirație față de Brigitte (jucată strălucit de Jeanne Balibar), actrița destinată să o încarneze pe cîntăreața Barbara în biopic-ul imaginat de Zand. Dar a pune astfel problema înseamnă a întoarce spatele adevăratei esențe a filmului, iar dacă încă din prima frază numele par să se încalece pînă la confuzie, este pentru că Amalric-regizorul se folosește expert de posibilitățile metaficțiunii și ale intertextualității. Cuvinte mari pentru un film vaporos care mizează pe latura diafană, dificil de captat, a (biografiei) cîntăreței; și totuși, Barbara nu duce lipsă de ambiție: mare parte din film se bazează pe interpretarea fără cusur a lui Jeanne Balibar (recompensată cu César), prezență deopotrivă electrizantă și enigmatică. Filmul mizează pe aceste trăsături caracteriale (ranforsate de prestația lui Amalric în rolul unui regizoraș harnic, însă lipsit de replică în fața acestor dive absolute – Barbara reală și Barbara din film), dar mai ales pe confuzia dintre personajul real și cel ficțional. Filmul-în-film e doar o fațetă din Barbara; s-a tot susținut că rezultatul e mai curînd un „antibiopic“, din moment ce Amalric se arată mai interesat de explorări psihologice, de acele ­mici momente dintre momentele esențiale prinse de obicei în biografii. Pentru realizarea acestui proiect, Amalric (regizorul și personajul-regizor) face apel la două lucrări: cartea lui Jacques Tournier Barbara ou les parenthèses și documentarul realizat de Gérard Vergez în timpul unui turneu din 1972 al cîntăreței. Pe toată durata lui, filmul lucrează la combinarea și, în fine, suprapunerea multiplelor straturi de realitate (și mit), document, ficțiune, ficțiune-în-ficțiune; în momente-cheie, Amalric recreează viniete din documentarul lui Vergez, care o surprind delicat pe Barbara în mașină între două concerte, pierdută în propria lume. Principiul funcționează tocmai fiindcă regizorul nu face concesii publicului în ce privește demarcarea materialelor de natură diversă folosite în film; totul conspiră pentru pierderea spectatorului – și pentru ca Jeanne Balibar-Brigitte să devină Barbara. Amalric nu e doar un actor talentat, ci și un regizor cu o sensibilitate artistică interesantă. În Tournée interpreta un soi de impresar/producător over his head al unei trupe de cabaret burlesc, rudă îndepărtată a regizorului din Barbara (nu întîmplător pe amîndoi îi cheamă Zand, chiar dacă prenumele diferă); regăsim ceva din demersurile anxioase ale acelui personaj și aici – acompaniate în acest caz de o chimie improbabilă cu Brigitte/Barbara. Însă în Tournée, studiul caracterial al artistului chinuit (care pare să-l intereseze mai mult sau mai puțin pe Amalric) rămînea în definitiv subdezvoltat. Barbara este, prin comparație, cel mai ofertant film al său.

Barbara va fi proiectat în cadrul Festivalului Filmului Francez pe 26 aprilie și pe 1 mai. 

● Pour le réconfort / Confort și consolare (Franța, 2017), de Vincent Macaigne. 

Am inclus Pour le réconfort într-un Top 10 al celor mai bune filme de anul trecut, dar nici acum senzația contrariată cu care am rămas după vizionarea lui nu s-a disipat. Filmului i se pot imputa multe: că arată (și se simte) nefinisat pe la încheieturi, că e teatral (în sensul peiorativ al cuvîntului), că toate replicile i sînt lătrate, și nu rostite. Cred că toți acești factori contribuie decisiv la succesul lui – sau, dacă nu la succes (căci trebuie spus că Pour le réconfort e totuși inegal pe durata sa), atunci cu siguranță la crearea unui anume șarm. Filmul aduce cu un bătăuș ingenuu, care nu prea știe cum să-și dozeze violența. Macaigne, ca și Amalric, e mai cunoscut ca actor, însă pentru cei obișnuiți cu distribuțiile sale în comedii franțuzești – prudență: ­Pour le réconfort e departe de eforturile care l au consacrat ca actor. Macaigne seamănă din punctul ăsta de vedere cu John Cassavetes: s-ar zice că aparițiile sale în filme cu buget substanțial n-ar avea alt scop decît finanțarea unor proiecte de talie mică – intime, personale. Asemănarea nu se oprește aici: Cassavetes (poate cel mai mare cineast independent american) obișnuia – în cele mai bune filme ale sale – să turneze cu o mînă de prieteni în propria casă; filmele lui se bazau pe improvizație, erau ca și inexistente în lipsa forței actorilor și căutau să obțină anumite momente documentare de vérité, un adevăr al emoției. Același principiu și pentru Macaigne, care a filmat această poveste cu cîțiva actori din trupa sa de teatru, pe care îi cunoaște bine. Filmul se ia în serios, iar rîsul spectatorului, cînd apare, e stopat în pripă; nu o dată m-am chinuit să disociez mental imaginea lui Macaigne-actorul (în rol de loser cu sensibilitate poetică) de cea a regizorului care oferă fără menajament această narațiune ancorată puternic în social. Cineastul neofit optează pentru planuri lungi și un format îngust (1:33), care încadrează și izolează chipul; formația sa teatrală îl face imun la convenții cinematografice. Povestea e simplă: doi frați aparținînd unei familii burgheze au făcut praf banii tatălui, iar acum se întorc dezabuzați în ținuturile natale. Însă realitatea din teren nu e cea la care se așteptau: prieteni resentimentari care-i confruntă pe șleau cu decalajul de clasă, tensiuni sociale care ies în fine la suprafață, acum că toți sînt la fel de vulnerabili. Coloratura la stînga e o evidență, dar filmul e atît de angajat și atît de preocupat să livreze un mesaj despre o stare de fapt, încît nici măcar nu mai pare tezist – doar dezarmant de sincer. Sînt multe momente de vérité (urlat, subliniat în fel și chip) în acest film susținut de actorii dirijați de Macaigne; nici o scenă nu se compară însă cu monologul unui om al străzii (care își joacă propriul rol), în parte delirant, în parte hiperlucid. Monolog care demonstrează, ca în piesele lui Shakespeare (de care Macaigne pare vădit influențat), că adevărul s-ar putea să fie în altă parte.

Pour le réconfort va fi proiectat în cadrul Festivalului Filmului Francez pe 27 aprilie.

Afis 9 dec Sala Radio jpg
CHRISTIAN BADEA DIRIJEAZĂ SIMFONIA „DIN LUMEA NOUĂ” LA SALA RADIO
Vineri, 9 decembrie 2022 (de la 19.00), veți asculta lucrarea compozitorului ceh în interpretareaORCHESTREI NAŢIONALE RADIO.
973 15 Banu Walter Sickert, The Old Bedford jpg
Rătăciri pariziene
Rătăcirile pariziene m-au condus către un alt pictor, Walter Sickert, puțin cunoscut, descoperit în ultimii ani și prezent la Petit Palais.
973 16 coperta1 jpg
Poezia LGBT+ – dincolo de manifestul identitar –
În literatură totul este important, doar dominanta se schimbă periodic.
p 17 2 jpg
Misterul Lisabonei
O scenă de club e frumoasă fără să inspire la dans sau hormoni; o scenă de la filmare nu mizează deloc pe virtuozitatea mizanscenei încîlcite în camere și cabluri.
973 17 Biro coperta1 jpg
Plictis & angoasă
Ambii artiști sînt specializați în conținut inerent plictisitor ce eludează percepții superficiale, dar în același timp angoasează ca muzică în surdină.
317464034 503814775101509 8297660474908428773 n jpg
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre Platon – Opera integrală, volumul III
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre al treilea volum din seria operei integrale a lui Platon.
5680565535 553329df21 k jpg
„Străinătate” (fragment)
Marea sculptată în tavan era tot acolo, valuri albe, bleu, bleu închis și gri, care rămăseseră cu crestele încremenite, în așteptare.
Afis 7 dec 2022 Sala Radio jpg
„GLORIA” de VIVALDI: atmosfera sacră a Crăciunului la Sala Radio
Miercuri, 7 decembrie 2022 (de la 19:00), veți asculta lucrarea lui Vivaldi la Sala Radio
972 16 coperta jpg
Iași, România
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
972 17 Cabinele foto D  Ivan jpg
3 x FNT 2022
Este arta (literatura, teatrul, muzica) o formă de comunicare între două sau mai multe părți sau se consumă în intimitate?
MNLR dezbatere 25noiembrie 2022 png
Sociologul Gelu Duminică, scriitorul Vasile Ernu și experta în politici de gen și minorități Fatma Yilmaz dezbat pe tema identității etnice
Muzeul Național al Literaturii Române își propune să continue și să dezvolte proiectul, organizînd noi ediții dedicate și altor minorități etnice.
Afis 25 nov 2022 Sala Radio jpg
Uverturi celebre din opere și aniversarea a 70 de ani de la inaugurarea clădirii Radio România
Evenimentul din data de 25 noiembrie punctează și o aniversare specială a Sălii Radio
p 16 Fernando Pessoa WC jpg
De ce moare, totuși, Ricardo Reis?
Ricardo Reis se întrupează din adîncurile mării, vine din străfundurile apelor, purtat de o navă fantomă, pentru a se incarna.
p 17 1 jpg
Departe de tot
O casă pe buza sălbăticiei. O pădure care promite tihnă și de fapt ascunde belele. O protagonistă care fuge zadarnic de propriul trecut
971 17 Breazu jpeg
Rebelă cu mai multe cauze
Chiar dacă punch-ul primelor albume a rămas în urmă, în 2022 M.I.A. propune tot o formulă a insurgenței.
Afis 18 nov Sala Radio jpg
Cîștigător al celebrului Concurs de dirijat Gustav Mahler - FINNEGAN DOWNIE DEAR - invitat la Sala Radio
Cîștigător al celebrului Concurs Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania - 2020, FINNEGAN DOWNIE DEAR, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin.
970 16 coperta Chirita jpg
Uciderea unei metafore
Thomas Hobbes descrie, în Leviatanul, apariția gîndurilor din mici mișcări mecanice care au loc în interiorul creierului.
p 17 jpg
Eșuat pe mal
Insula e un buchet de mici intuiții care se chinuie din greu să se coaguleze în ceva rotund.
970 17 Biro coperta1 jpg
Muzici cu tronc
Jazz-ul postmodern se întoarce în cluburile noastre după o spectaculoasă ofertă de festivaluri de peste vară; să fim o piață așa primitoare chiar și cu cele mai elitiste nișe?
970 21 Ioana jpg
Un film cu mize mari înecat în derizoriu
Din punct de vedere imagistic, filmul este ireproșabil, însă nu rezistă nici sub raportul construcției narative, nici al construcției personajelor și nici măcar al criticii pe care se angajează să o facă.
green hours lives   square jpg
Green Hours celebrează cei aproape 30 de ani de activitate printr-o expoziție multimedia imersivă
Experiență culturală imersivă – 30 de ani de Green Hours relevați în cadrul unei instalații gîndite sub forma unui parcurs – expoziție
Afis Sala Radio 11 nov 2022 jpg
CHRISTIAN LINDBERG - desemnat artistul anului în 2016 - este invitat la Sala Radio
Desemnat în 2016 „Artistul anului” în cadrul galei International Classical Music Awards, trombonistul, dirijorul și compozitorul suedez CHRISTIAN LINDBERG este invitat special la SALA RADIO
comunicat noutati anansi noiembrie png
Noutăți în colecția ANANSI: integrala operei poetice a lui César Vallejo, un nou roman de Gheorghi Gospodinov și una dintre cărțile-revelație ale ultimilor ani, semnată de chilianul Benjamín Labatut
Trei noi titluri din portofoliul literaturii universale au fost publicate recent în traducere în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.
Afis Sala Radio 10 nov 2022 jpg
Concert spectaculos de electro-swing: Big Band-ul Radio și Alice Francis
Joi, 10 noiembrie 2022, BIG BAND-UL RADIO dirijat de SIMONA STRUNGARU va susține la SALA RADIO un concert de electro-swing, invitată specială a serii fiind solista vocală ALICE FRANCIS.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.