„Arta nu are nevoie de unanimitate“ – interviu cu regizorul Cristian MUNGIU

Publicat în Dilema Veche nr. 457 din 15-21 noiembrie 2012
„Arta nu are nevoie de unanimitate“ – interviu cu regizorul Cristian MUNGIU jpeg

În 2007, filmul 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile regizat de Cristian Mungiu a fost distins cu Palme d’Or la Cannes. După dealuri, cel de-al treilea lungmetraj al său, a fost recompensat anul acesta la acelaşi festival cu Premiul pentru scenariu şi Premiul pentru interpretare feminină (Cosmina Stratan şi Cristina Flutur). După ce a fost lansat în cinematografele din ţară, După dealuri îşi începe, în aceste săptămîni, cariera internaţională. 

După dealuri începe cu goana Voichiţei între trenuri şi se încheie cu un plan fix. Filmul alternează planurile lungi, fixe şi secvenţele în care camera urmăreşte cu febrilitate personajele. Care este rolul acestei compoziţii contrapunctice?

Această alternanţă nu face parte dintr-un plan de tip una caldă, alta rece. Mişcările camerei sînt determinate de ce se întîmplă în cadru. Dacă acţiunea e statică, camera stă, dacă acţiunea e dinamică, camera urmăreşte. E adevărat însă că am stabilit, în linii mari, poziţia şi dinamica aparatului la repetiţiile dinaintea filmărilor, în aşa fel încît să nu repetăm unghiulaţii şi să existe un echilibru în dinamica mişcărilor de aparat care să confere un anume ritm filmului.

Aţi declarat că actorii au fost cei mai expuşi în timpul filmării. Unde v-a fost greu?

Cel mai greu a fost să înscenăm secvenţele de violenţă fizică şi mentală. Dacă nu găseşti dozajul şi abordarea precise, rişti să te simţi penibil, stingher, neadecvat. Ca să poţi interpreta adecvat suferinţa, tulburarea, violenţa, trebuie să îngădui ca, într-o măsură, aceste stări să te afecteze cu adevărat pe tine ca persoană, ca actor, ceea ce este foarte invaziv. Actorii sînt oameni care au şi ei inhibiţii, reţineri, convingeri personale – în cazul filmului acestuia, de multe ori diferite de ale personajelor pe care le interpretau – şi să-i faci să fie perfect verosimili în situaţii de felul acesta nu e tocmai uşor. Uneori, ai nevoie de multă vreme să te limpezeşti tu, ca realizator, cum e mai bine – e nevoie de răbdare, de încredere şi de calm; încercînd diferite variante, înţelegi mai uşor ce nu funcţionează şi poţi să găseşti şi soluţii.

Filmul arată compasiune pentru toate personajele implicate în poveste. Cum aţi reuşit să păstraţi un ton neutru?

Cred că e mai curînd vorba de înţelegere decît de compasiune. Ca cineast, e bine să rămîi deschis, curios, să cercetezi – e de preferat să nu ştii concluzia dinainte să faci filmul şi să înţelegi că nu ai nici un drept să-ţi judeci personajele. Nu poţi fi discret şi ne-comentativ ca autor decît dacă îţi propui şi dacă înţelegi că nu tu eşti cel care contează. Greu e nu să-ţi faci simţită prezenţa în film şi să-i faci cu mîna spectatorului din fiecare cadru, ci să te abţii să fii vizibil, să-ţi asumi că faci filmul ca să atragi atenţia asupra personajelor, a poveştii, a întrebărilor care decurg din ea – şi nu asupra ta.

Ce consecinţe implică convingerea multora că poţi face bine împotriva voinţei cuiva?

Răspunsul nu este aşa de simplu. Gîndeşte-te că, de exemplu, facem asta adesea în raport cu copiii noştri – şi renunţăm doar cînd ei se opun atît de tare, încît nu le mai putem impune voinţa noastră. Omul, în general, are tendinţa să creadă că el ştie mai bine decît celălalt ce e mai bine pentru el şi ce e mai bine pentru toată lumea. Mi s-a părut interesantă, în această poveste, trecerea subtilă de la a-l considera pe celălalt o fiinţă capabilă de decizii proprii la a considera că există o dualitate în celălalt şi că, acţionînd împotriva voinţei lui, salvezi o parte a eului lui – partea agreabilă pentru tine – de o altă parte, cea dezagreabilă. Ce nu poţi spune însă niciodată e dacă nu cumva tu însuţi, acţionînd aşa, nu eşti stăpînit de acel rău pe care crezi că îl curmi în celălalt.

Ca spectator am trecut de la stupoare la rîs; cum faceţi trecerea de la tragic la comic?

Umorul este ceva ce ţine de receptare – mai cu seamă la filmul ăsta – în sensul în care nu e plantat cu vreo intenţie undeva anume, spre a fi descoperit mai tîrziu. Ca realizator, mă feresc să conceptualizez şi să lucrez vreodată cu termeni de tip tragedie/comedie/dramă. Efortul meu continuu e să fiu adecvat în cît mai multe privinţe, să conduc actorii şi să construiesc secvenţa în aşa fel încît să pară verosimilă, logică, coerentă cu ansamblul. Atît.

Lucraţi cu Oleg Mutu încă din facultate; care este marja de libertate pe care i-o acordaţi operatorului?

Oleg pune lumina – cel mai adesea după cum simte el. Vorbim înainte de filmare despre o atitudine generală faţă de cheia de lumină, iar la filmare eu intervin foarte rar în chestiunea asta şi doar cînd vreau ceva anume ce nu rezultă limpede din situaţie, aşa cum e descrisă în scenariu. A fost greu la filmul ăsta pentru că se precizează că în mănăstire nu este electricitate şi pentru că toată lumea este îmbrăcată în negru – or, la filmările de noapte, de exterior, acest lucru ridică probleme de logică destul de mari: te întrebi de cîtă lumină ai nevoie ca să vezi cît de cît ceva şi totuşi să continue să existe o justificare logică a luminii, să nu pară că vine de la proiectoare, ci de la lună, de exemplu. Pe platou eu fac cadrajul, iar mişcările de aparat le stabilim împreună, avînd nişte rigori asumate. De exemplu, aparatul nu se mişcă niciodată decît dacă e condus de o mişcare a unui personaj din cadru – prin urmare, eu trebuie să înscenez logic toate aceste mişcări scenice care conduc aparatul în mod natural către ce ne dorim să releve cu precădere din ansamblul personajelor şi al detaliilor secvenţei respective.

Povara îndoielii

Ce valori ale creştinismului credeţi că sînt greşit înţelese de personajele din film?

Credincioşii cred că ar trebui să aibă o empatie anume pentru aproapele lor, să fie conduşi de dorinţa de a face bine, de a nu păcătui cu bună ştiinţă – or, de multe ori mi se pare că se rămîne prea adesea la suprafaţa credinţei, la obiceiuri, la ritualuri, la superstiţii. Aveam un şofer la filmare care îşi făcea cruce la fiecare biserică care îi ieşea în cale, dar om mai plin de ură, venin şi pizmă decît el vezi rar – şi atunci te întrebi la ce îi foloseşte unui asemenea om credinţa, ce a înţeles el din tot ce a ascultat.

În perioada de pregătire a filmului, aveam discuţii halucinante cu consilierii noştri în ale religiei despre raportul dintre credinţă şi superstiţii şi despre ce atitudine ar trebui să aibă preoţii pe tema asta. Nu credeau – cum mi se părea mie logic – că trebuie să combată cu tărie ideea că există magie albă, neagră, vrăjitoare, deochi şi alte asemenea aiureli, ci îi îndemnau pe credincioşi să folosească credinţa în lupta cu aceste realităţi în care credeau şi ei. Desigur, nu e cazul să generalizăm, dar la un moment dat unele tendinţe devin relevante.

Mi-a plăcut cadrul-secvenţă care reconstituie episodul exorcizării şi unde Voichiţa îşi asumă, singură, vina. Pare că doar ea înţelege dimensiunea faptelor...

Ea înţelege lucrurile altfel pentru că a devenit capabilă să schimbe poziţia de pe care priveşte ce s-a întîmplat – dragostea şi sacrificiul Alinei i-au redat oarecum flexibilitatea mentală de a privi şi din altă perspectivă. Înţelege deopotrivă, cred, că nu te poţi abandona, că nu ai niciodată confortul de a fi lipsit de răspundere, concesionînd deciziile altuia; înţelege, cred, că sentimentul vinovăţiei nu poate fi şi el concesionat, şi, prin urmare, deciziile trebuie să-ţi aparţină întotdeauna pentru că răspunderea e mereu individuală. Dar libertatea de a hotărî ce e bine şi ce nu e greu de dus – iar povara cea mai mare pentru credincios e să aibă îndoieli, nu să-şi piardă pe deplin credinţa.

La final, noroiul aruncat pe parbriz e şters parţial prin mişcarea ştergătoarelor. Este acolo ideea că lucrurile s-ar limpezi?

Nu interpretez niciodată filmul sau vreo parte a filmului în cuvinte – vorbele au darul să fie foarte precise şi imprecise deopotrivă – cinematograful este important pentru toate acele lucruri care scapă cuvintelor. Însă am ezitat mult dacă să las în film, sau nu, momentul acela cu noroiul – în primele cred că zece variante de montaj l-am tăiat, tocmai pentru că se poate interpreta, în prea mare măsură, ca fiind un semn, nu este destul de camuflat de logica acţiunii. La un moment dat, mi-am dat seama că fie de-l las în film, fie de-l scot, o să mi se pară că mai bine făceam invers. La un moment dat, trebuie să iei o decizie şi să încremeneşti filmul cumva – în cea mai mare măsură, regia este spectacolul deciziilor. Bune sau proaste.

Cum vă explicaţi reacţiile atît de contrastante ale criticii de la Cannes?

Am citit presa pe diagonală, aşa ca nu sînt în măsură să răspund perfect în cunoştinţă de cauză, însă nu e bine să avem nostalgia unanimităţii; pînă la urmă, cinematograful este (din cînd în cînd) artă, iar arta nu are nevoie de unanimitate. Nu mi-am dorit ca După dealuri să fie nici crowd-pleasing, nici critic-pleasing – iar din criticile aduse filmului, pe unele mi le asum; altele, făcute de reviste generaliste care comentează întotdeauna doar subiectul, povestea, sînt irelevante. În Screen International, unde scriu critici de cinema dintre cei mai prestigioşi, După dealuri a încheiat Cannes-ul pe cea mai de sus poziţie, aşa că lucrurile sînt foarte relative. Cel mai important e cum primeşte publicul filmul, acum şi peste 10 sau 20 de ani.

Unde va fi lansat filmul în următoarele săptămîni?

În Franţa, Benelux şi multe alte teritorii – încercăm mereu să fim la zi cu aceste detalii pe site-ul filmului – www.dupadealuri.ro, în aşa fel încît românii din toate aceste ţări să poată merge să-l vadă dacă au dorinţa. În ţară, cum am mai spus, sîntem gata să aducem filmul în oricare oraş unde există o comunitate interesată să coorganizeze o proiecţie şi ne dă un semn pe info@mobrafilms.ro sau pe Facebook-ul filmului.  

a consemnat Roxana CĂLINESCU

1026 16 impostorul webp
Impostor ca mine
Impostorul își propune să readucă la viață toate frămîntările sociale ale unei epoci, prin intermediul cîtorva personaje situate de ambele părți ale baricadei.
p 17 jpg
Joker
Aici e de găsit un oarecare merit al filmului: în secvențele în care Ridley Scott minte conștient, de dragul cinema-ului.
p 17 Audio jpg
Voci umane, voci artificiale
Am sentimentul că, în cazul tehnologiei de simulare a vocii umane, sfîrșitul jocului va veni cînd nu vei putea face diferența între vocile AI și cele umane.
1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.

Adevarul.ro

image
Kim Basinger împlinește 70 de ani: iubirile pasionale ale actriței. Ce roluri i-au adus celebritatea VIDEO
Actriță și fost model, Kim Basinger a devenit celebră datorită rolurilor în filme precum Batman, L.A. Confidential și 9 1/2 Weeks. Vedeta premiată cu Oscar a avut o carieră excepțională, precum și o viață personală fascinantă. Astăzi, vedeta de la Hollywood împlinește 70 de ani.
image
Moartea misterioasă a uneia dintre cele mai mari vedete rock. Ultimele clipe din viața lui Jim Morrison, solistul trupei The Doors
Solistul trupei americane The Doors a fost unul dintre cele mai mari staruri rock din toate timpurile. La 52 de ani de la dispariția sa prematură, moartea sa este încă învăluită în mister, iar mulţi cred că Jim trăieşte şi azi.
image
Cartofii la cuptor, un deliciu. Cum faci cea mai ușoară mâncare de post, condimentele care îi fac irezistibili
Este un preparat simplu, dar deosebit de gustos. În post, cartofii la cuptor sunt o masă sățioasă și ușor de pregătit. Pot fi serviți cu murături, salată de legume ori cu sos de usturoi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.