Adio limbii
● Synonymes / Sinonime (Franța, 2019), de Nadav Lapid.
Un tînăr cu o privire rătăcită străbate un imens, alb și gol apartament parizian de lux scăldat într-o lumină invadatoare, se dezbracă cu febrilitate, face duș, apoi, constatînd că a rămas brusc fără haine și bagaj, bate înfrigurat la alte apartamente vecine. Nimeni nu îi deschide. În cele din urmă, bărbatul este descoperit în cadă, într-o stare de inexplicabilă catatonie, de doi vecini dintr-un apartament alăturat, tinerii și mic-burghezii Émile (fiul unui industriaș foarte bogat, cu veleități literare și tendințe bisexuale) și Caroline, o femeie senzuală și sofisticată (ea cîntă la oboi într-o orchestră și este dedicată căutării de sine).
După primele minute bulversante, derulate rapid și care nu explică nimic, începe filmul Synonymes al regizorului israelian Nadav Lapid: Yoav (excelentul Tom Mercier) este un fost soldat israelian refugiat la Paris, al cărui prim gest de repudiere a identității sale naționale este renegarea limbii ebraice și îmbrățișarea fără rezerve a limbii franceze, în care vede, vorba poetului, patria lui. Ca atare, el umblă permanent cu un dicționar după el, din care „decupează“ (pe stradă, în metrou sau în modesta locuință închiriată cu ajutorul lui Émile, în care trăiește cu 2 euro pe zi), ca într-un film al lui Godard din perioada sa de glorie, cuvinte mixate într-un colaj cu valoare de psalm contemporan: pleacă, descoperă, nori, strigare, culoare, reține, restrînge, îndatorat, înfuriat etc. Cuvinte cărora filmul le redă valoarea lor primară, ca în cuceritoarele poeme ale lui Jacques Prévert. Misiunea pe care și-o impune Yoav este clară: aflarea „cuvintelor care lovesc, care domină alte cuvinte“ (care era în fond visul suprem al suprearealiștilor, Gherasim Luca sperînd chiar la „o poezie fără limbă“). Însă pentru Yoav această tactică a renașterii spirituale se referă mai degrabă la relația de putere transpusă de pe cîmpul de luptă căruia i se sustrăsese în cîmpul de luptă al cuvintelor, prin extensie al dreptului apriori al vieții asupra morții.
Ironia plină de un umor crud cu care Yoav satirizează propensiunea spre război a țării sale de origine și apetitul ei pentru autovictimizare, improvizînd o tragere la țintă pe ritm de Edith Piaf sau asistînd siderat la acțiunile mai mult sau mai puțin ortodoxe ale conaționalilor săi în solemne costume negre la Paris, amintește de abordarea unui film important al anului trecut, Foxtrot, al unui alt israelian, Samuel Maoz. Punerea în abis prin derizoriu ca metodă de chestionare a laturii controversate a istoriei este un registru folosit inteligent și de Radu Jude în recentul Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari. În Synonymes, Yoav chestionează permanent, „cu sîngele unui poet“ curgîndu-i încă inconștient prin vene, un tărîm de unde i-au rămas doar amintirea eroului antic Hector, modelul său încă din copilărie, părinții și poveștile pe jumătate ficționalizate pe care i le oferă lui Émile ca inspirație pentru cartea acestuia. „Un stat obscen, lamentabil, sordid, care va muri înainte să mă întorc eu“, spune Yoav, care este sedus de gesturi godardiene de frondă politică („arăt destul de elegant ca să țopăi cu conții națiunii“).
Motivului colajului lingvistic cineastul i-a dedicat o punere în scenă în același stil compozit inspirat parțial de estetica modernismului politic al anilor ‘60: ea amestecă scene studiate, în lungi planuri-secvență (în special în interioare), cu secvențe filmate cu camera în mișcare, ce transpun pe ecran deriva lui Yoav, sau intermezzo-uri vibrante, cum este scena dansului lui Yoav pe mese într-un club. El se vede prins între o țară pe care o disprețuiește și una dominată de discursuri corect politice care calchiază stereotipuri rigide și triumfaliste, etalate la cursurile obligatorii de limbă și civilizație franceză (excepționalitatea istorică a națiunii franceze, șanse corecte pentru femei și minorități sexuale etc.) sau stereotipuri care mimează pervertirea (cu care se confruntă Yoav după ce se angajează ca model pentru un artist francez aparent simpatizant al imigranților).
Synonymes are o prospețime aparte și multă exuberanță creativă, o lejeritate a ludicului declinată firesc și nonșalanță în siguranța cu care îmbină registrele stilistice, de la dramă la satiră politică sau film experimental. Asta nu îl ferește însă de o oarecare senzație de estetism căutat și, mai ales, de demonstrație, de construcție vizual-narativă în care convenția nu este îndeajuns de subtil setată încît să nu se vadă. Însă, în ansamblu, farmecul cînd grav, cînd jucăuș al acestui film, gîndit ca un nou tip de manifest artistic și politic țîșnit dintr-o conștiință ce reflectează în felul său la capcanele istoriei contemporane, este mai puternic decît stridențele sale.
Synonymes, distins cu Ursul de Aur la Berlinala din acest an, a fost prezentat în premieră în cadrul TIFF și BIFF și este disponibil pe Mubi.
