Europa, un cuvînt…

Publicat în Dilema Veche nr. 742 din 10-16 mai 2018
Europa, un cuvînt… jpeg

În experiența mea, călătoriile profesionale în Africa și în America au fost revelatorii. Africa, în 2000 (în Togo și Benin), m-a învățat că fac parte, ca femeie albă, trăind în Europa, dintr-o minoritate în orice caz privilegiată prin comparație cu soarta femeilor din țări asiatice, arabe sau a celor de pe continentul african. America m-a învățat altceva: că sîntem extrem de eurocentrici, că avem impresia că lumea se concentrează pe ceea ce se petrece pe continentul în care trăim, că îi cunoaștem caracteristicile. Nimic mai fals. Comparația anecdotică a lui Denis de Rougemont, care asemănă Europa cu un elefant pe care, dacă îl privești la microscop, nu știi ce este, dar dacă te îndepărtezi, îi stabilești profilul și-i sesizezi imediat identitatea de animal cu trompă, e cum nu se poate mai justă. Cum facem ca această conștiință, aceea de a fi european, să fie tradusă inteligibil și să aibă sens într-o lume care s a globalizat, care trece printr-o revoluție tehnologică accelerată și care a standardizat și simplificat transmisia, comunicarea, conținuturile umaniste?!

Abordarea interguvernamentală

După cel de-al Doilea Război Mondial, textul Convenției Culturale Europene se baza pe cinci principii fundamentale: toleranța, acceptarea reciprocă a diversității culturale, protecția culturii europene, promovarea contribuțiilor naționale la patrimoniul cultural comun, încurajarea studiului istoriei, limbilor, culturilor europene. Acest text, semnat sub egida Consiliului Europei în 1955, reflectă la nivelul guvernelor membre o hotărîre politică evidentă de a da culturii rolul de mediator, de pacificator și de interconector, ca pe o garanție a viitoarelor acorduri bilaterale între state, a pacificării „emoționale“ a unei Europe încă tulburate de conflictul armat.

Cine își mai amintește, azi, de Convenția Culturală Europeană? Aproape nimeni. De altfel, cooperarea culturală intensă între statele occidentale ale Europei anilor 1970-1980 s a bazat pe aceste principii. Convenția a devenit, paradoxal, desuetă sub șocul căderii comunismului, adică tocmai în contextul care ar fi trebuit, de fapt, să o facă încă mai actuală. Căderea ei în uitare se poate explica însă și prin aceea că, odată pusă în mișcare dinamica de cooperare culturală bilaterală și multilaterală care a culminat în anii 1990, totul părea să fie sortit a dura pentru totdeauna, așadar principiile Convenției deveniseră o practică vie în schimburile între națiuni. Rețelele culturale informale, născute și ele sub acest impuls conectiv, se dezvoltau exponențial, iar lumea artistică europeană balansa fericit între modelul francez (luxos și generos financiar) și cel anglo-saxon (pragmatic și orientat către revitalizarea activistă a comunităților fără mijloace și către salvarea simbolică a acestora prin cultură).

În siajul aceleiași Convenții apare cultura festivalurilor europene de tot felul, apar uzinele părăsite transformate în spații culturale alternative, apare nevoia de marginalitate culturală care cucerește centrul prin nonconformismul ei, apare legătura tot mai puternică între cultură și drepturile omului, între cultură și democrație. Accesul la cultură sub cele mai variate forme devine un imperativ social incontestabil, luat de către cetățenii Europei ca un dat definitiv și organic.

Efectul involuntar al acestei dinamici este însă și o tot mai pronunțată desacralizare, la nivel european, a domeniului culturii ca vector civilizator, ca instanță educativă, formatoare, ca spațiu al inițiaților și al inițierii. Așa încît, la căderea comunismului, petrecută cu numai trei ani înaintea adoptării Tratatului de la Maastricht (care oferea, în fine, o soluție de finanțare comunitară a culturii prin programe complementare), cîteva dinamici devin active. Este momentul de final al celor „treizeci de ani glorioși“ (glorioși în termeni de prosperitate financiară din fonduri publice), explozia globalizată a noilor tehnologii se pregătește și, prin aceasta, naște o „cultură a imaginii“ dominată de filmul american și de industriile vizuale ale publicității. Cultura Europei devine, sub toate aceste presiuni conjugate, în primul rînd un bun de consum al cetățeanului european. Or, consumul nu produce dinamici de coeziune, el nu respectă principii umaniste. El produce competiție, diviziune, individualism, obsesia succesului. El transformă arta în divertisment, anulează aspirațiile simbolice și le dă o valoare măsurabilă. Politicile publice ale țărilor europene (în marea lor majoritate) nu știu să se modernizeze în fața acestor provocări. Ele își continuă logica centralizată, unilaterală, bazată pe o viziune segmentată și depășită a sistemului cultural, continuă susținerea financiară inerțială, aceea care merge mult mai mult către instituții și infrastructuri decît către creativitate și noile dinamici puse în mișcare de evoluția globalizării.

În 1997, raportul Consiliului Europei „In from the Margins“ – unul dintre documentele sintetice fundamentale despre evoluția politicilor culturale în Europa în decursul a cincizeci de ani – formulează radical întrebarea: „Există un viitor pentru cultura europeană?“ Răspunsul, în raport, rămîne unul deschis. Parafrazîndu-l pe Peter Brook, am spune că „întrebarea este cea care, încă pînă azi, ne reunește“.

Abordarea intelectuală

Încă din 1954, Hannah Arendt observa, în Criza culturii, că trecerea de la cultura elitelor la cea democratic accesibilă, de la cultura inițiaților la cea „pentru toată lumea“, de la cultura „sacră“ la cea „marketizabilă“ reprezintă de fapt pericolul esențial în protejarea și prezervarea domeniului culturii europene.

Comunicarea luînd progresiv și exhaustiv locul conținutului, estetica „distractivului“ înlocuind arta critică, provocatoare, simplificarea mesajului constituind baza transmisiei creative, cultura se transformă fie în propagandă, fie în bun comercial.

Denis de Rougemont, în 1962, în emo­ționanta sa pledoarie intitulată Șansele Europei, afirma că Europa e unică fiindcă a descoperit lumea, nimeni n-a descoperit Europa, a dominat integral părți ale lumii, dar n-a fost niciodată cucerită în integralitatea ei, a influențat cultural radical alte culturi, alte culturi n-au influențat-o radical. Observațiile lui de Rougemont sînt, astăzi, în continuare valabile, cu toate că, din punct de vedere cultural, dominația exportului cultural american către Europa este evidentă și generalizată.

În 1987, Edgar Morin vorbește despre Europa policentrică și necesitatea de a renunța, de a impune un model cultural european omogen. El propune un model de adaptare a Europei la globalizare prin adoptarea unui concept cultural deschis, singurul capabil să includă diferențele fără să distrugă baza primordială a civilizației europene.

În 2003, Tzvetan Todorov, în fața crizei provocate de războiul declanșat în Irak, scrie eseul Noua dezordine mondială, în care formulează ceea ce numește valorile europene perene: raționalitatea, statul de drept, democrația, libertatea individuală, laicitatea și toleranța. Constatînd periclitarea acestor valori de către presiuni exterioare Europei, Todorov invită la o recîștigare a dominației intelectuale, umaniste a Europei, într-o lume unde forțele divizioniste marcate de obsesia puterii armate pot declanșa un cataclism mondial. Fără să formuleze direct termenul „cultură“, el reafirma necesitatea de a reda o voce esențială valorilor, nu intereselor, pe continent.

Cît despre Europa politică și tehnocrată, ea merită o analiză aparte, cu atît mai mult cu cît astăzi, confruntată cu Brexitul, cu turbulența creată de criza imigranților, cu renașterea tensiunilor Est-Vest, a naționalismelor și mișcărilor de extremă dreaptă, această Europă ar vrea să apeleze, ca soluție, la o verigă de legătură intra-europeană pe care a slăbit-o tot mai mult între timp – cea a realităților interculturale.

A devenit azi Europa doar un cuvînt?… Încă nu. Dar ceea ce fiecare dintre noi ar trebui să încerce să înțeleagă este că, profund marcată de reașezările globale, slăbită în însăși esența ei culturală – singura care îi dă liantul identitar –, Europa de azi este, asemeni orașelor invizibile ale lui Calvino, un splendid spațiu al memoriei noastre subiective, pe cale să dispară dacă nu vom reuși să îl reinventăm. 

(articolul de față reprezintă o formă abreviată a conferinței din cadrul programului „Intersecțiile de miercuri“ de la Rezidența BRD Scena9) 

Corina Şuteu este expert internaţional în management şi politici culturale. A fost director al Mastère Spécialisé Européen en Management des Entreprises Culturelles al Şcolii de Comerţ din Dijon. A fost director al Institutului Cultural Român de la New York și, timp de opt luni, ministru al Culturii. Este preşedinte al Making Waves, festivalul de film românesc de la New York.

Foto: Edgar Morin, wikipedia

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
Arnold Schwarzenegger, despre ce înseamnă pentru el moartea și Raiul: „Nu ne vom mai revedea niciodată“
Actorul Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al statului american California, vorbeşte cu multă sinceritate despre încercările şi dificultăţile din viaţa sa într-un nou documentar în trei părţi, "Arnold", informează site-ul revistei People.
image
Legenda satului Vama Veche, locul plin de șerpi, unde s-au așezat găgăuzii
Legenda spune că satul Vama Veche a fost întemeiat de găgăuzi, iar ținutul s-a numit „Yilanlâk“ (Șerpăria).
image
Motivul pentru care chinezii forează una din cele mai adânci gropi din lume în deșertul Tarim
China a început să foreze una dintre cele mai adânci gropi din lume în căutarea unor descoperiri în adâncul Pământului. Presa de stat chineză a descris proiectul de foraj de 11.000 de metri drept „un punct de reper în explorarea de către China a adâncimii Pământului”.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.