Europa dintre gratii

Timp de aproape două săptămîni, greva transporturilor a paralizat întreg Parisul: a trebuit să ne adaptăm cu toţii, să anulăm întîlniri, să inventăm noi trasee, să ne îngrămădim în metrouri pline. Lucru obişnuit pentru un bucureştean, dar nou pentru un parizian. Ceea ce frapează este atitudinea: la Paris nimeni nu protestează, nu jigneşte, din contră. Feţele încrîncenate ale bucureştenilor se transformă la Paris în chipuri destinse, amuzate de situaţia aparte. Oamenii glumesc, rîd, nu se plîng, fac loc - acolo unde nu e loc! - altor călători, se strecoară uşor, inventează noi figuri de balet urban. Şi nu se revoltă, ba din contră, sînt solidari cu greva, o înţeleg, o acceptă. La Centrul Cultural Elveţian, artiştii care expun în a doua parte a expoziţiei "L’Europe en devenir" nu aparţin Elveţiei: sînt cehi, slovaci, bulgari, români, cetăţeni ai Republicii Moldova, spanioli, francezi, finlandezi, germani. Ceea ce Babias ne explică la nivel teoretic, în discursul său, devine senzorial, epidermic, în sălile de expoziţie, în care artiştii dublează spaţiul existent, îşi fac propriul loc. Acestor săli li se adaugă project room, în care curatorul şi asistentul său, Vlad Morariu, au pus la dispoziţia vizitatorilor numeroase materiale produse în timp în cadrul mai multor proiecte transdisciplinare din Europa - de la Idea Magazine din Cluj la Multitudes din Paris. Filmul artistului Pavel Brăila din Republica Moldova - Eurolines Catering or Homesick Cuisine - e vesel, bonom şi se derulează rapid: e povestea sarmalelor, a plăcintelor şi a vinului pe care familia artistului i le trimite acestuia prin autocarele care străbat Europa, pentru vernisajul de artă contemporană al lui Pavel Brăila din Berlin. Povestea se repetă zilnic în viaţa multora dintre cei plecaţi la muncă în Occident şi e deopotrivă comică şi duioasă; istoria s-a repetat şi în seara vernisajului: Brăila i-a servit pe toţi cu bucate tradiţionale, prelungindu-şi astfel lucrarea video într-una vie, într-un performance. Artistele Anetta Mona Chişa şi Lucia Tkácová simulează o vitrină de muzeu. Private Collection, obiecte aşezate cu grijă, numerotate: o lampă, o scrumieră, o foarfecă, un topor. Toate furate de către cele două, din mari galerii din Europa şi SUA. Expuse, ele capătă valoare: vitrina celor două este o metaforă a artistului care "fură" mereu. Urmează trei scurtmetraje. Dialectics of Subjection #4 e un talk-show politic pe dos. În al doilea, Capitalul lui Marx devine cartea în care vrăjitoarea le ghiceşte fetelor şi le prezice viitorul: ea dă în cărţi, în cartea-fundament care a decis viitorul unei întregi lumi. În How to Make a Revolution, cele două satirizează artistul radical de succes. Lucrarea lui Dan Perjovschi, My Europe, este deopotrivă fragilă, spontană, efemeră. Artistul a venit şi a desenat cu creta, pe tablă. Desenele sale neagă actul conservării. Ele sînt aşezate cu grijă de către curator lîngă o instalaţie foarte simplă şi spectaculoasă, în acelaşi timp. Cea a bulgarului Pravdoliub Ivanov, Transformations Always Take Time and Energy. Reşouri şi oale umplute cu apă care fierbe mereu, o reţea de fire şi aburi. Instalaţia e termică, apa se evaporă, oalele trebuie reumplute. Încet-încet, tabla se va şterge, în încăpere e mereu cald, aerul este umed. Europa lui Perjovschi se joacă cu simbolurile Uniunii Europene, e ironică şi în schimbare: ea se transformă concret, în faţa noastră, se şterge, aşa cum apa se evaporă în oalele bulgarului, procesul e continuu şi cere time and energy. Extraordinar asamblaj al lucrărilor! Expoziţia nu poate fi înţeleasă cu adevărat fără piesa de teatru ce s-a jucat la Centrul Elveţian din Paris, în plină grevă, pe 15 noiembrie. E vorba de Nicoleta Esinencu - Mame fără pizde (M