Iepurele mizantrop, "Vă ţineţi de glume, domnule Feynman" și "Nymphomaniac"
● Am două chestiuni „tehnice“ despre clasificarea filmelor. Prima: gîndiţi-vă de două ori înainte de a da atenţie recomandărilor care împart filmele la TV pe „categorii de vîrstă“, cu permisiunile şi interdicţiile aferente. De exemplu, în ultimele zile ale anului trecut, pe un post TV s-a difuzat celebrul film Îngerul albastru, cu Marlene Dietrich, iar înaintea lui a apărut cartonul cu „interzis copiilor sub 12 ani“, în care se motiva că filmul „conţine scene de nuditate fără conotaţii sexuale“. Poftim?... Asta se găseşte de spus în 2014 despre „conotaţiile“ Marlenei Dietrich şi despre un asemenea film?... Şi a doua: nu luaţi în seamă deloc, dar deloc, „definirile“ sumare ale filmelor, care le reduc forţat la cîteva categorii (dramă, comedie, comedie romantică, thriller şi alte cîteva). O sumedenie de filme nu „încap“ în categoriile astea chioare. Eventual, citiţi „How Netflix Reverse Engineered Hollywood“, un excelent articol scris de Alexis C. Madrigal (senior editor la The Atlantic), în care se brodează în jurul celor 76.897 de feluri diferite de a categoriza filmele generate de Netflix. La care autorul adaugă propriul experiment de rafinare a categoriilor. (Mircea Vasilescu)
● D.H. Lawrence, Amantul Doamnei Chatterley, în traducerea Antoanetei Ralian. Recitită după vreo... 20 de ani, cartea mi se pare în continuare unul dintre cele mai interesant scrise romane de dragoste, dintre cele care... rămîn. În ciuda – sau tocmai din cauza – scandalurilor stîrnite în epocă. (Iaromira Popovici)
● Nymphomaniac al lui Lars von Trier e, probabil, unul dintre cele mai discutate şi mai aşteptate filme ale anului. S-a scris deja mult despre el, unii au vorbit despre o epopee şocantă a sexualităţii, alţii îl consideră trist şi de o frumuseţe bergmaniană, sau au făcut referiri la romanele lui Sade. O să-l putem vedea în curînd, prima parte a filmului rulează de pe 17 ianuarie, în cinematografele noastre. Nymphomaniac. Volumul 2 e programat pentru 7 februarie. (Ana Maria Sandu)
● Editura Humanitas Multimedia lansează marţi, 14 ianuarie, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, Breaking the news – Iepurele mizantrop. Mic atlas de realităţi de Mădălina Răileanu şi Adrian Răileanu. Cine este Iepurele Mizantrop? Un personaj fictiv care prezintă din 2011 actualităţi globale pe Facebook într-un stil umoristic şi puţin cinic. De la Mihai Răzvan Ungureanu la Obama, de la Owen Wilson şi Dan Puric pînă la Salman Rushdie – nimeni n-a scăpat de mustăţile ascuţite şi de comentariile Iepurelui. (Adina Popescu)
● Pentru cei iniţiaţi, doar aduc aminte că duminică începe turneul Masters de la Londra, la snooker. Pentru cei mai puţin iniţiaţi, e de ştiut că la acest turneu participă primii 15 jucători din clasamentul oficial, plus campionul mondial Ronnie O’Sullivan, care anul acesta nu se mai află printre primii 15. Mult admiratul Ronnie a căzut pe locul al 24-lea, pentru că, aşa cum îl ştim, nu se mai omoară cu firea să cîştige cu orice preţ turnee şi să adune puncte. Se concentrează numai la turneele esenţiale, dacă nu cumva doar la campionatul mondial. Rămîne de văzut cum va trata acest Masters, cît de important este pentru el un asemenea turneu, pe care ceilalţi jucători ar da orice să-l cîştige. (Andrei Manolescu)
● Din seria de audiobook-uri „Lecturi pe întuneric“ editate de Casa Radio, recomand box-ul cu patru CD-uri pe care actorul Sandu Sticlaru citeşte integral Amintiri din copilărie de Ion Creangă. În booklet, scriitorul Cristian Teodorescu povesteşte o întîmplare foarte amuzantă. Vă spun doar că are legătură cu Medgidia. (Marius Chivu)
● Vă ţineţi de glume, domnule Feynman este (auto)biografia excepţională a unui savant de excepţie. Dacă cineva ar scrie, axiomatic, că fizicienii nu au umor, Richard P. Feynman îl poate contrazice. Cartea a apărut la Editura Humanitas. (Matei Martin)
● Pînă pe 27 aprilie, la Muzeul Naţional de Artă este deschisă expoziţia „Epoca Biedermeier în Ţările Române (1815-1859)“. Printre exponate, bijuterii, miniaturi, textile şi obiecte de mobilier. (Stela Giurgeanu)
● Parcarea de la Aeroportul „Henri Coandă“, despre care am scris de multe multe ori, continuă să fie o mare problemă. Ultima oară cînd am trecut pe acolo, nu se mai deschideau barierele la intrare. Maşinile se înşirau într-o coadă interminabilă iar şoferii înjurau că pierd avionul. Un scandal infernal. Unii încercau să-şi lase automobilele cîteva minute în faţa intrării aeroportului, cu luminile de avarie pornite, pînă ce-şi conduceau rudele sau prietenii la ghişeele pentru check-in. Imediat însă, lîngă maşini îşi făceau apariţia controlori, poliţişti sau chiar trupe antitero, să-i întrebe de ce nu degajează mai repede locul. Mie mi se pare cît se poate de limpede că, pînă una-alta, în afară de vestiţii taximetrişti, adevăraţii terorişti ai aeroportului de la Otopeni sînt cei care administrează parcările. Pare că pe ei nu-i ia nimeni niciodată la întrebări. (Andrei Manolescu)
