Cu bastonul prin Bucureşti, The New Yorker, Festivalul Schimbării

Publicat în Dilema Veche nr. 545 din 24-30 iulie 2014
Cu bastonul prin Bucureşti, The New Yorker, Festivalul Schimbării jpeg

● Nu e deloc o carte de vacanţă. Poate că tocmai de asta îndrăznesc să vă atrag atenţia că a apărut Vocea de Domnica Drumea (Editura Charmides). (Matei Martin)

● Cică la Iacobdeal, pe lîngă Măcin, într-o carieră de granit părăsită, există un lac minunat în care te poţi chiar scălda. N-am fost niciodată acolo, dar poveştile pe care le-am citit pe Internet despre locul ăsta mi-au stîrnit curiozitatea, chiar dacă se spune că e greu de găsit, la el ajungîndu-se pe nişte drumuri întortocheate şi prăfuite. (Andrei Manolescu)

● Spiritul armenesc pătrunde în inima Bucureştiului! Comunitatea Armenilor din România, în parteneriat cu ARCUB şi Primăria Municipiului Bucureşti, vă invită la cea de-a doua ediţie a Festivalului Strada Armenească. În cadrul sărbătorii desfăşurate în complexul armenesc, mai exact la intersecţia bulevardului Carol I cu strada Armenească, vor avea loc concerte de muzică tradiţională şi modernă, spectacole de dansuri tradiţionale, ateliere de caligrafie, dans şi creaţie, expoziţii de fotografie, dar şi ateliere pentru cei mici. De asemenea, participanţii vor putea descoperi o mică parte din Armenia, în cadrul bazarului organizat pe strada Armenească. Khorovadz/grătar armenesc, basturma/pastramă armenească, marlenka/prăjitură sînt numai cîteva delicii-surpriză din bogata gastronomie de tradiţie armenească, promise de organizatori. Atmosfera, miresmele de tot felul, dar mai ales ambra cafelei adevărate ne vor îmbăta amintirile din Bucureştii de odinioară cu armenii şi dughenele lor din colţul străzii, daurite în alămuri, în cafeneaua unde vom putea degusta cafea la nisip şi felurit plămădite delicatese orientale. Festivalul se va desfăşura vineri, 1 august (între orele 16-22), sîmbătă 2 august şi duminică 3 august (între 10-22). Accesul este gratuit. (Ruxandra Mihăilă)

● The New Yorker e la liber vara asta pentru oricine intră pe site-ul lor (www.newyorker.com), indiferent dacă plăteşte abonament sau nu. E o tragedie: îmi imaginez deja mii de newyorkerfili luînd cu ei în parcuri, la plajă, la terasă, tablete, telefoane şi laptopuri şi citind avid texte care au marcat istoria literaturii şi istoria jurnalismului. Noroc că vara se termină în septembrie. (Luiza Vasiliu)

● Dacă vreţi ceva inedit: 26-27 iulie, în Bucureşti, la ceainăria ArCuB, „Festivalul schimbării“ – aflat la prima ediţie, un festival organizat de către Asociaţia ART Fusion. Mai multe detalii chiar pe pagina de web a asociatiei, www.artfusion.ro. (Stela Giurgeanu)

● Cum sînt în faza Capote, Integrala prozei scurte (Editura Polirom, 2012) m-a uns pe suflet. La munte sau la mare, în autobuz sau în metrou, în parc sau la cafenea, merită să vă împrieteniţi cu personajele lui absolut senzaţionale. Domnul Durere, domnişoara Bobbit, doamna care cumpără o haină veche de blană, băiatul vizionar, cuplul din tren – toţi fac parte dintr-o „menajerie“ fabuloasă şi umană în egală măsură. (Ana Maria Sandu)

● Alain de Botton, Cum să ne gîndim mai mult la sex, Vellant, 2014, traducere de Mihaela Ghiţă. O încercare binevenită de a explica, altfel şi fără condamnări inutile, unul dintre puţinele subiecte cu adevărat esenţiale: „În ciuda eforturilor noastre susţinute de a-l scoate de sub incidenţa extravaganţei, sexul nu va fi niciodată nici simplu, nici plăcut în felurile pe care ni le-am dori. În esenţa lui, sexul nu este democratic şi nici amabil. Oricît am încerca să-l îmblînzim, (...) are tendinţa recurentă de a ne da vieţile peste cap.“ (Iaromira Popovici)

● ARCEN (Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate) organizează, între 26 iulie – 7 septembrie, „Cu bastonul prin Bucureşti“ – o serie de tururi ghidate, pe străzile Episcopiei – Ştirbei Vodă – Calea Victoriei – Nicolae Kreţulescu – George Enescu – Gen. Berthelot – Banului – Biserica Amzei – Christian Tell – Bd. Dacia – Henri Coandă – Nicolae Iorga. Fie că aveţi sau nu baston, ar fi bine să mergeţi, ca să descoperiţi normalitatea Bucureştiului. Detalii pe www.arcen.info. (Mircea Vasilescu)

● „Dragă tată, m-ai întrebat odată de ce susţin că mi-e frică de tine. N-am ştiut ce să-ţi răspund, în parte tocmai pentru că mi-e frică de tine, în parte pentru că frica asta se întemeiază pe prea multe elemente ca să ţi le pot enumera măcar pe jumătate stînd de vorbă cu tine. Şi dacă încerc acum să-ţi răspund în scris, răspunsul meu va fi incomplet, pentru că şi în scris frica şi urmările ei mă paralizează în faţa ta şi pentru că proporţiile acestei situaţii depăşesc cu mult puterile memoriei şi raţiunii mele...“ – aşa începe Scrisoare către tata a lui Kafka, text citit de Marius Manole pe audiobook-ul omonim editat de Humanitas Multimedia. (Marius Chivu)

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

13184224 jpg
Hipopotamul Moo Deng prevede o finală Franța - Anglia la CM de fotbal
Cunoscut de pe rețelele de socializare, din 2024, Moo Deng, hipopotamul pigmeu thailandez, a lăsat să se înțeleagă că Franța și Anglia vor disputa finala Cupei Mondiale de fotbal 2026.
deratizare servicii jpg
Cum scapi de șoareci și șobolani și cum îți protejezi locuința pe termen lung
Ai auzit vreodată zgomote ciudate noaptea, venind din pereți, din tavan sau din zona mobilei de bucătărie? Sau poate ai găsit urme mici, asemănătoare unor bastonașe, prin sertare, lângă plintă ori în spatele electrocasnicelor.
jennifer lopez profimedia jpg
Jennifer Lopez, criticată aspru pentru ținuta purtată la Wimbledon: „Este nepotrivit”
După ce a atras toate privirile alături de sora ei la Paris Fashion Week, Jennfier Lopez a onorat cu prezența la turneul de tenis Wimbledon. Cu toate acestea, ținuta purtată nu a atras atenția fanilor, într-un mod pozitiv.
laurette jpg
Cine a avut grijă de fiica lui Laurette cât ea a stat în spital. Ce vești a primit vedeta de la medici
Cine a avut grijă de fiica lui Laurette în timp ce ea a fost internată în spital. Vedeta și-a liniștit fanii îngrijorați de situația acesteia
14 IULIE dr  Alexandrina Tatu Chițoiu   Caz Simulator Cardiac jpg
A fost noroc sau și-a dat singură o șansă? A mers la un control cardiologic și a ajuns direct la intervenția care i-a salvat viața
Pentru Tina Radu, o pacientă de 72 de ani din București, ziua în care a mers la un control cardiologic pentru monitorizarea ritmului cardiac pentru 24 de ore a devenit, în mod cu totul neașteptat, ziua în care i-a fost salvată viața.
Captură de ecran 2026 07 14 132928 png
O destinație populară din Europa, cu plaje superbe, lovită de scăderea cheltuielilor: „Mănâncă mai puțin în oraș și stau mai puține zile”
Sezonul estival este în plină desfășurare, însă reprezentanții industriei turistice din Mallorca, Spania, avertizează că turiștii cheltuiesc mai puțin la destinație, în ciuda numărului ridicat de vizitatori. Potrivit acestora, luna iulie a debutat sub așteptări, iar tendința ar putea continua.
insula abu dhabi forbes jpg
Abu Dhabi construiește o insulă de 11 miliarde de dolari dedicată sănătății. Cum va arăta proiectul Fahid Island
Abu Dhabi pregătește unul dintre cele mai ambițioase proiecte imobiliare din lume, o insulă construită în jurul conceptului de sănătate
Kylian Mbappe si Lamine Yamal, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Încep semifinalele la Mondial: Franța înfruntă Spania. Totul despre meci
Penultimul act se dispută marți, de la ora 22.00.
Fanii au întâmpina echipa națională de fotbal a Norvegiei după revenirea la Oslo FOTO Profimedia
Haaland și vikingii, primiți ca niște eroi de 90.000 de norvegieni după eliminarea de la CM 2026. Prinţul Haakon a dictat ritmul la tobă
Participantă după 28 de ani la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal, echipa Norvegiei s-a oprit în sferturile de finală, fiind învinsă de Anglia (1-2) după prelungiri. „Vikingii” au fost sărbătoriți la revenirea acasă.