Boyhood, „Cîntecele fetei cuminţi“, Christa Wolf

●

(Richard Linklater, 2014), cu Patricia Arquette, care a cîştigat Oscarul pentru rol feminin secundar – cred că este cel mai bun film pe care l-am văzut în ultimii ani – să zicem 12, atît cît a durat filmarea acestuia (care se desfăşoară în timpi aproape reali, urmărind creşterea protagonistului – Mason, alias Ellar Coltrane, de la 5 ani spre 18…). (Iaromira Popovici) 

● Vineri, de la ora 22, la Doamnei 3, concertul „Cîntecele fetei cuminţi“. Cu fata cea cuminte Maria Balabaş. Un

în care miza se îndreaptă către intimitatea sonoră, iar amintirile personale devin parte din cîntece pe care le ştim cu toţii. Că este folclor, soul, jazz sau pop, povestea este aceeaşi. Vocea este aceeaşi. Caldă şi puternică. Precum într-un cîntec de leagăn. (Adina Popescu)

● Joi, 5 martie, de la ora 19, la WASP – Working Art Space and Production –, spectacolul

, o adaptare după romanul omonim scris de Ana Maria Sandu. Cu Nicoleta Lefter şi cu un concept de Silvia Călin. Şi cu cartea citită înainte, deşi cred că merge şi după. O mostră: „Tu ce te-ai făcut cînd ai fost mare? Ţi-ai pus vreo dorinţă ca o piatră de moară pe care s-o cari apoi după tine prin lumea lăbărţată şi largă? Mi-am fortificat omoplaţii ca să îmi apere coloana şi să mă susţină în momentele grele. Orice pauză poate fi fatală“. (Adina Popescu) 

● De la Editura Publica, două biografii, una mai diferită decît alta, amîndouă însă absolut fascinante:

de Lien Leibovitz (traducere de Louis Ulrich şi Tudor Ulrich) şi

autobiografia boxerului Mike Tyson (traducere de Florin Tudose), carte lăudată de înseşi Michiko Kakutani, necruţătoarea recenzentă de la

Personal, mă bucur că Publica traduce astfel de (auto)biografii, iar colecţia lor oferă deja multe titluri variate, din politică, sporturi, muzică şi film. (Marius Chivu) 

● Am auzit prima dată de Christa Wolf în 2009, cînd eram la Berlin. Scriitoarea era încă în viaţă, a murit doi ani mai tîrziu. O prietenă îşi luase ca temă de doctorat opera sa, iar o alta îşi dorea s-o traducă în româneşte şi a reuşit. Prima mi-o descrisese în nişte note întunecate, cealaltă o adora. În 2013 a apărut

(Editura Univers, 2013), iar de curînd Casandra (Editura Univers, 2014). Ambele în traducerea Iuliei Dondorici. E vorba despre cea mai cunoscută şi mai controversată scriitoare est-germană. (Ana Maria Sandu) 

● Tîrgul de flori din Calea Rahovei, la prima ediţie în România, pînă pe 8 Martie. Nu numai pentru că e o perioadă în care se dăruiesc flori parcă mai mult decît oricînd în an, nu doar pentru că organizatorii au anunţat „Diversitate, noutăţi, tendinţe şi promoţii“, nici măcar pentru că primăvara îşi adjudecă locul privilegiat în Top 4 anotimpuri, ci mai ales pentru un alt Bucureşti, pe care îl redescoperiţi în special la amurg, cînd lumina cade razant pe contururile care vă răscolesc memoria. Acolo e şi fosta fabrică de bere „Dumitru Bragadiru şi Fiii“, acum Berăria Germană Bragadiru, unde Direcţia 5 va concerta pe 7 martie. Sau, puţin mai încolo, Palatul Bragadiru, cu o acustică perfectă. Şi să nu tresăriţi cînd o siluetă fumurie vă salută ridicînd schiţat jobenul, cu siguranţă vă cunoaşteţi de pe vremea Crailor… Un Bucureşti, „la mijloc de Rău şi Bun“, care aşteaptă oaspeţi. (Ruxandra Mihăilă) 

● Se împlinesc deja doi ani de cînd s-a redeschis celebra berărie Gambrinus, de lîngă Cişmigiu. Asta după ce, ani de zile, frumoasa clădire care o adăposteşte zăcuse în ruină şi părea că nu-şi va mai reveni niciodată. A fost renovată, cînd nimeni nu mai credea: hotel şi berărie. A fost înfiinţată în anii celui de-al Doilea Război Mondial şi nu are nici o legătură cu berăria lui Caragiale care purta acelaşi nume, dar era în alt loc din Bucureşti. În orice caz, în anii comunismului, berăria Gambrinus era destul de celebră, deşi în ultimii ani înainte de revoluţie mi-o aduc aminte drept o „bombă“. N-am ajuns încă să beau o bere acolo, nu ştiu dacă e bine sau mai puţin bine, dar aş fi curios. (Andrei Manolescu)