Despre darurile toamnei pariziene

Publicat în Dilema Veche nr. 830 din 16 - 22 ianuarie 2020
Despre darurile toamnei pariziene jpeg

● Festival d’automne à Paris, 10 septembrie–31 decembrie 2019, cea de-a 48-a ediție. Teatru, dans, muzică, arte plastice, performance, cinema.

Festivalul de toamnă parizian a început plin de încredere pe 10 septembrie, promis pînă în inima iernii, cosmopolit, generos, mixînd nume prestigioase ieșite din avangarda anilor ’80-’90, Wooster Group, Robert Wilson, Théâtre du Radeau, Christoph Marthaler, Frank Castorf, a continuat cu Rimini Protokoll, Tiago Rodrigues/tg STAN, Castelucci, Warlikowski sau mai tinerii Milo Rau și Julie Deliquet. Accidentele au venit spre sfîrșit: ultimele evenimente, grevele din transport, au forțat amînarea unor spectacole. Uneori teatrele au pus la dispoziție navete, publicul a găsit soluții pe rețelele sociale, bla-bla car și altele. Dincolo de aceste considerații de conjunctură, teatrul a dovedit însă că poate reprezenta un spațiu-refugiu în situații de criză. Iar Frank Castorf are dreptate să-l invoce pe Antonin Artaud în spectacolul său: „În perioada angoasantă și catastrofică / În care trăim / Simțim o nevoie urgentă de un teatru / A cărui rezonanță în noi să fie profundă / Să domine instabilitatea timpurilor / Și să acționeze asupra noastră / Ca o terapie a sufletului“ (Le Théâtre et son double, 1938). Iată de ce m-am simțit atrasă de spectacolele a doi regizori, gata să răstoarne liniștea noastră cea de toate serile, cu stiluri diferite, reprezentanți ai generației noii Regietheater germane și ai teatrului postdramatic. Și Castorf, și Marthaler sînt bine cunoscuți în Franța, invitați fideli ai Festivalului de Toamnă sau ai celui de la Avignon.

„Sînt elvețian, nu pot schimba nimic la asta“, spune undeva Christoph Marthaler, născut lîngă Zürich în 1951, muzician de formație, fost elev al școlii „Jacques Lecoq“ din Paris. Un regizor de talie europeană, cu o predilecție pentru teatrul muzical. În toamna aceasta a venit la Paris cu un spectacol creat în 2016 la Volksbühne din Berlin, Bekannte Gefühle, gemischte Gesichter, tradus în franceză Sentimente cunoscute, chipuri amestecate (joc de cuvinte ce inversează atributele, sentimente amestecate…). Cred că singurul spectacol de Marthaler jucat în România a fost, în 2016, la Festivalul de la Sibiu: Pat matrimonial / King Size Bed, creat la teatrul din Basel, cu o echipă de actori-cîntăreți, unde reinventa cu arii de operă sau șlagăre de muzică ușoară comedia de bulevard. O adevărată încîntare, plină de umor și de fantezie, unde în final intervenea obsesia vîrstei, nostalgia timpului care trece, sau despre bătrînețe, singurătate, neființă. Cam despre aceste sentimente amestecate și bine cunoscute vorbea și spectacolul actual. Un singur decor, o sală înaltă și vastă de muzeu, în fundal un lift (scenografia: Anna Viebrock). Un tehnician împinge pe scenă lăzi pe rotile, din care extrage răbdător personaje încremenite într-o poză sau un gest și care se animă, încîntate sau recalcitrante, ca niște opere de artă recuperate din depozit. Un citat din Montaigne în programul de sală, „Nu pictez ființa. Pictez trecerea“, ar putea fi deviza acestui spectacol. Timpul lor a trecut, ce devin ele astăzi? Întrebare la care se răspunde mai ales în muzică, de la Mozart la Boby Lapointe, trecînd prin Verdi, Wagner, Haendel, Schubert sau la un marș revolționar din anii ’50… O traversare a aparențelor, sensibilă și plină de umor, spre delectarea spectatorilor melomani. Cu următorul spectacol din festival, schimbăm însă complet tonul și muzica. Cu Frank Castorf, dulcea melancolie capătă accente de noapte a Walpurgiei.

Frank Castorf, născut și el în 1951, vine din Berlinul de Est, unde și-a terminat studiile în 1976 cu o lucrare de diplomă despre teatrul lui Eugène Ionesco, dar, spre deosebire de Langhoff, Karge sau Beno Besson, nu părăsește Germania de Est. Fondează propria sa trupă în 1981 și înfruntă repede cenzura, care îi interzice în 1984 spectacolul cu Tobe în noapte de Brecht. Conduce între 1992 și 2017 miticul teatru berlinez Volksbühne. Este primul care folosește camera video, filmînd actorii în planuri apropiate, pe scenă și în afara ei, „hăituindu-i“ pînă în culise. Păstrează o reputație de agitator politic și anarhist și nu-și pierde spiritul contestatar nici după 1990. Astăzi, după ce a montat de două ori un Molière, Castorf „atacă“ pentru prima dată un alt monument al clasicismului francez, Racine. Ideea de atac nu e gratuită, căci Frank Castorf este unul dintre regizorii care adoră să tortureze textele, decorurile, actorii. Avansează  printre idei cu grația unui buldozer, nu e interesat să povestească cuminte o istorie, ce-l interesează este tot ce se revarsă și copleșește, haosul și mai ales contradicția.

Titlul complet al spectacolului (creat la Vidy Lausanne) jucat la MC 93, Bobigny, din fosta centură roșie a Capitalei, dincolo de bulevardul periferic, este Bajazet. En considerant „Le théâtre et la peste“ d’après Jean Racine et Antonin Artaud. Dacă textul lui Artaud este invocat în titlu, și alte scrieri mai sînt citate, Pascal sau Dostoievski, dar Artaud rămîne firul conducător. A încrucișa tragedia raciniană și teatrul cruzimii poate părea o idee neașteptată, dar care se dovedește eficace, căci teatrul lui Racine, sub aparențele sale elegante și de bună cuviință, este un teatru unde eroii sînt sfîșiați de dorințe și pasiuni fatale, violența și cruzimea sa se aliază perfect concepțiilor lui Artaud. De la ce text se pleacă? Piesa lui Racine, puțin cunoscută, scrisă în 1672, se petrece într-un serai turc, sultanul Amurat, plecat să asedieze Babilonul, i-a încredințat puterea favoritei sale, Roxane, căreia îi lasă sarcina, în cel mai pur stil otoman, să-l ucidă pe Bajazet, fratele său. Roxane e îndrăgostită de Bajazet și vrea să-l salveze, însă el o iubește și e iubit de Atalida. Un trio racinian clasic căruia i se adaugă vizirul Acomat, care dorește să se debaraseze de Sultan și care se căsătorește cu Atalida, în locul lui Bajazet. Dispozitivul tragediei e instalat fără ieșire: Roxane trebuie să aleagă între propria viață și pasiunea sa, Atalida trebuie să renunțe la iubit pentru a-l salva. Cît despre temutul sultan, el nu apare în piesă. Politică și sentimente se împletesc în lațuri implacabile. Castorf nu se oprește aici, îl convoacă pe Artaud și furia sa teatrală, împletind aceste texte, violența verbului lui Artaud și alexandrinii lui Racine, regizorul le conferă o putere explozivă. (Le theâtre et son double: „Ceea ce teatrul poate să smulgă cuvîntului sînt posibilitățile de expansiune dincolo de cuvinte, de dezvoltare în spațiu, de acțiune de dezbinare și vibrație asupra sensibilității“.) Scenografia (Aleksandar Denic) e deschisă, sau un rebus ușor de descifrat: un ecran imens face față sălii, în dreapta, o imagine cu un chip imens, cel al sultanului Amurat, după o pictură de Veronese, cu ochi din lumini electrice, ca o firmă de cazinou la Las Vegas sau la o baracă de bîlci, în spate e instalată o bucătărie. În margine se poate citi Wild Turkey, marcă de whisky, umorul e altă dimensiune a spectacolului. În stînga scenei, un cort militar, de mătase azurie. Totul se petrece în serai, între cort și imensul chip, și ca într-un film polițist se joacă împotriva cronometrului, cu o bandă sonoră amețitoare. Spațiul închis al seraiului amintește cei nouă ani petrecuți de Artaud în spitale psihiatrice, cele două scrisori ale sale care traversează spectacolul lui Castorf sînt cele trimise Genicăi Athanasiou, marea sa iubire. Auzim chiar vocea lui Artaud la un radio din bucătărie, conferința sa din 1947, Pour en finir avec le Jugement de Dieu. Violența și cruzimea cuvintelor găsesc aici întreaga măsură fizică a insuportabilului: Bajazet pe moarte, într-o cușcă de fier, este Artaud sub electroșocuri, figură hristică, dar nu cea a unui Iisus blînd, al dragostei creștine, ci acela din Evanghelia lui Luca, care nu a venit să aducă pacea pe Pămînt, „Foc am venit să arunc pe pămînt și cît aș vrea să fie acum aprins“ (Luca, 12, 49-53). În final, după toate asasinatele, îi vedem, pe ecran, pe vizir și pe acolitul său Osmin la bordul unui vapor, fugind în largul mării, în stil hollywoodian, dar fără happy-end, servitorul își ucide stăpînul cu un rînjet complice către spectatori. Dar mai e o altă versiune a spectacolului, aceea care se petrece în interiorul personajelor, și aici intervine camera video (Andreas Deinert). La pîndă, ea intră în intimitatea personajelor, actorii filmați de aproape, chipurile, corpurile, carnea mărturisesc suferința. Camera surprinde oboseala, vîrsta, ridurile, defectele, intimitatea indecentă. Silueta magnifică a Roxanei (Jeanne Balibar, extraordinară) apare epuizată, marcată de brutalitatea sentimentelor și de oroarea situațiilor, de la patetic la grotesc, de la prozaic la delir: „Cînd trăiesc, nu simt că trăiesc. Dar cînd joc, atunci simt că trăiesc. Ce m-ar împiedica să cred în visul teatrului cînd cred în visul realității?“ (Théâtre de Séraphin, un alt text de referință al spectacolului). Spectacolul-cheie, invitat al festivalului, și-a ținut toate promisiunile.

Mirella Patureau este critic de teatru şi traducătoare, cercetătoare la Atelier de Recherche sur l’Intermédialité et les Arts du Spectacle, CNRS, Paris.

Foto: Walter Mair

964 16 coperta jpg
Febra etică
Ca o concluzie, atît Mariana Marin, cît și Mariana Codruț practică o literatură în răspăr cu poetica dominantă a generației ’80, dar nu într-un mod manifest, ostentativ.
964 17 Va urma  Pe planeta Oglinda foto Marius Sumlea 1 jpg
La 146 km de război. Teatru la Piatra Neamț
Ce regăsesc la fiecare ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț este un efort de adecvare la problematicile momentului, la crizele lumii și la ideile ce se dezbat, un efort care face festivalul viu, vibrant, departe de formatul obosit de „vitrină” teatrală.
964 23 png
Lucrările maeștrilor peisagiști britanici (și nu numai) la București
Pavilioanele Art Safari sînt deschise publicului pînă la 11 decembrie și, cu siguranță, promit o experiență vizuală memorabilă.
afis conferintele dilema iasi 6-8 octombrie 2022
Conferințele Dilema veche la Iași. Despre Război și pace 6-8 octombrie 2022, Sala Henri Coandă a Palatului Culturii
Între 6 și 8 octombrie, de joi pînă sîmbătă, Conferințele Dilema veche ajung pentru prima dată la Iași. E o ediție la care conferențiarii invitați vor aborda o temă foarte actuală: „Război și pace”.
963 16 Pdac Romila jpg
Hibridizări
Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.
p 17 2 jpg
Melancolie pariziană
Ambreiajul ficțiunilor lui Hers este doliul: moartea unui apropiat (în magnificul Ce sentiment de l’été și Amanda), ruptura amoroasă și adolescența (care tot un fel de doliu – al absenței grijilor – se cheamă că e) în Les Passagers de la nuit.
963 17 Breazu jpg
Vremea schimbării
Dezbrăcat de pompa, efervescența și galvanitatea primelor opere discografice ale The Mars Volta, noul album poate fi o ecuație cu prea multe necunoscute pentru vechii fani, dar are caracter și culoare.
Ultimul interviu jpg
Ultimul interviu (roman) - Eshkol Nevo
„Eshkol Nevo scrie cu talent, cu umor și cu inteligență… Prietenie, invidie, iubire, nefericire, puterea de a merge mai departe – nimic nu-i scapă.“
962 16 coperta BAS1 jpg
De la mistic la psihedelic
Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.
p 17 jpg
Frustrare
Om cîine arată din capul locului ca un film ajuns într-o gară din care trenul (succesului de public, al aprecierii critice, dar mai ales al originalității pur și simplu) a plecat de mult.
962 17 Biro cover01 jpg
Estetici synth
Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70.
p 21 coperta jpg
O poveste din Nord, cu voluptate și multă tristețe...
Publicat în cursul acestei veri la Editura Polirom, ultimul roman tradus al lui Stefánsson este, cu siguranță, o piesă importantă în portofoliul colecției de literatură străină al Poliromului.
p 23 jpg
O arhitectură de excepție și o propunere: expoziția permanentă ”Brâncuși în lume”
Cu cîteva zile înainte de inaugurarea acestui Centru, programată pentru 15 septembrie 2022, am organizat o discuție care a pornit de la arhitectura edificiului și a ajuns, firesc cumva, la modul în care, pe de o parte, cultura română de azi îl metabolizează pe Brâncuși.
The John Madejski Garden at the V&A (c) Victoria and Albert Museum, London (1) jpg
Opere de artă rare din patrimoniul Marii Britanii vor fi expuse în această toamnă în București, la Art Safari
81 de opere extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), dar și de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez sînt împrumutate către Art Safari
p 17 1 jpg jpg
Scandalizare
Ce s-ar fi schimbat în Balaur dacă relația fizică de intimitate ar fi avut loc nu între elev (Sergiu Smerea) și profesoara de religie, ci între elev și profesoara de limba engleză, de pildă? Nu prea multe.
961 17 Breazu jpg
Prezentul ca o buclă temporară într-un cîntec pop retro
Reset, albumul creat de Panda Bear și Sonic Boom, a fost lansat pe 12 august de casa de discuri britanică Domino.
copertă Pozitia a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine jpg
Cătălin Mihuleac - Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine
Care va să zică, pentru a pluti ca o lebădă în apele noilor timpuri, omul înțelept are nevoie de un patriotism bicefal, care să se adreseze atât României, cât și Uniunii Sovietice!
960 15 Banu jpg
Cu sau fără de cale
Colecționarul se încrede în ce e unitar, amatorul în ce e disparat. Primul în calea bine trasată, pe care celălalt o refuză, preferînd să avanseze imprevizibil. Două posturi contrarii.
960 17 afis jpg
Un spectacol ubicuu
Actorii sînt ghizi printre povești în care protagoniști sînt șapte adolescenți care participă virtual la spectacol.
p 21 Amintire de calatorie, 1957 jpg
Victor Brauner, Robert Rius și „arta universală“
Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist
Cj fb post 2000x1500 info afis jpg
Conferințele Dilema veche la UBB. Despre Bogați și săraci 14-16 septembrie, Sala Jean Monet a Facultății de Studii Europene
O ediție specială a Conferințelor ”Dilema veche” în care am invitat cele mai competente voci din disciplinele care, în opinia noastră, sînt obligatoriu de convocat dacă vrem să înțelegem cu adevărat chestiunea complicată și nevindecabilă a rupturii dintre bogați și săraci.
959 16jos Iamandi jpeg
România și meritocrația
Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.
p 17 jpg
Canadian Beauty
Dintre subgenurile născute în epoca post-#metoo și influențate decisiv de aceasta, satira corozivă, cu trăsături îngroșate pînă la caricatură, are astăzi vînt din pupă.
959 17 Biro jpg
Reformări
Tears for Fears, celebri pentru răsunătorul succes „Shout” al epocii Thatcher, dar și pentru chica optzecistă pe care o promovau la vremea respectivă, ar părea că se relansează a doua oară după 18 ani de absență, însă reformarea propriu-zisă a avut loc cu ocazia albumului precedent, din 2004.

Adevarul.ro

Iohannis Summit NATO FOTO Presidency
Țările NATO din Europa Centrală și de Est susțin aderarea Ucrainei, cerând statelor membre să crească ajutorul militar
Statele NATO din Europa Centrală și de Est au transmis că susțin aderarea Ucrainei și Georgiei la alianță și că nu recunosc referendumurile prin care Rusia a anexat teritoriile Ucrainei.
Josep Borrell FOTO EPA-EFE
Josep Borrell: Sfârșitul războiului din Ucraina, „aproape imposibil” după anexările efectuate de Rusia
Anexarea de către Rusia a patru teritorii ucrainene ocupate face „aproape imposibil” sfârşitul războiului în Ucraina, a apreciat sâmbătă şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell.
corina sirghi taraful jean americanu foto dana cotovanu jpeg
Corina Sîrghi și Taraful Jean Americanu, despre lăutăria care a mai rămas
Puțini mai sunt cei care astăzi duc mai departe muzica lăutărească așa cum a fost ea lăsată. Pe lista scurtă se numără Corina Sîrghi, o fată aparent plăpândă, dar cu voce din timpuri străvechi, care cântă alături de Taraful Jean Americanu – și doar ei știu care sunt tainele lăutăriei de odinioară.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.