De zece ori altfel... teatre în ruptură, teatre în furtună

Publicat în Dilema Veche nr. 553 din 18-24 septembrie 2014
De zece ori altfel    teatre în ruptură, teatre în furtună png

● Noi practici în artele spectacolului din Europa de Est/New Performing Arts Practices in Eastern Europe, volum bilingv, editor Iulia Popovici, colecţie coordonată de Ioana Mălău, Editura Cartier / Teatrul Naţional „Radu Stanca“, Sibiu, 2014. 

De cînd se tot glosează pe marginea tînărului teatru românesc, val năvalnic sau curent subteran, vezi underground, se simţea nevoia unei lucrări de ansamblu sau a unei puneri în context pentru a defini mai bine genul proxim şi diferenţa specifică. Prefaţînd volumul Noile practici în artele spectacolului din Europa de Est, Iulia Popovici recunoaşte că, dacă nu este prima lucrare europeană dedicată subiectului – semnalînd două titluri dedicate deja subiectului în spaţiul anglofon –, este prima tentativă „locală“ de punere în pagină a unor realităţi recente de către cei direct interesaţi. Sînt alese zece ţări, în ordine alfabetică – Bulgaria, Cehia, Croaţia, Republica Moldova, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Ungaria –, la care se adaugă o addenda, dedicată Ucrainei, în plin război civil, unde „ţara se desface bucată cu bucată“, sau despre „Teatru în vremea holerei“. Volumul este astfel un soi de autoportret colectiv, un dialog coral unde vocile preiau şi dezvoltă fiecare o partitură asemănătoare, dar nu identică. Studiile, fără să fie exhaustive, sînt completate de interviuri cu personalităţi reprezentative, ceea ce dă mai multă concreteţe sau „carne“ tabloului. Unghiurile de atac sînt diferite, istorice, teoretice sau critice, de la analiza modului de producţie la noile coduri estetice, de la statutul auctorial la noile raporturi ideologice şi politice, cu o deschidere către toate artele performative, caracteristică noilor practici ale spectacolului. Ceea ce dă însă o unitate reală acestui mozaic de forme este dorinţa de ruptură. Conştiinţa clară că trebuie găsite forme noi, în condiţiile unei libertăţi relative, cînd cenzura politică a căzut, dar căreia i-a luat locul cenzura economică. Şi în aceste condiţii, teatrul minimalist nu este întotdeauna o opţiune estetică.

Dar dacă ruptura e comună, nu toate răspunsurile coincid. „În noiembrie 1989, maşina revoluţionară a îmbrîncit teatrul în stradă şi nimeni nu l-a mai adus înapoi“ scrie Jan Jirik vorbind despre teatrul ceh, şi regăsim aici balcoanele Revoluţiei despre care scria Magdalena Boiangiu într-un articol din 2000 („Alternatives théâtrales“), tratînd soarta teatrului românesc de după decembrie ’89. Studiul despre „cultura teatrală cehă în cel de-al treilea mileniu“ pune accentul pe schimbul de generaţii, pe o tradiţie teatrală de prestigiu – Krejca, Radok, Svoboda. Teatrul independent apare după anul 2000 – cu noi trupe, cu o poetică precisă, teatru vizual, non-verbal, cross-over sau teatru dans – conectat la tendinţele contemporane europene. În Croaţia, opera de artă trebuie să facă abstracţie de graniţele naţionale, scrie Nataşa Govedici, vorbind, printre alţii, de un artist ca Oliver Frljic, născut în Bosnia, şi care refuză violent orice identificare naţionalistă, pe care o vede ca pe o formă de „intoxicaţie“, în spectacolele sale provocarea e permanentă, mesajul radical. În Rusia, avangarda teatrală postsovietică şi viaţa la periferie s-au infiltrat în noul limbaj teatral, scrie Kristina Matvienko, dar pentru dramaturgul Ivan Vîrîpaev, venit din curentul teatrului documentar, piesa este astăzi, pur şi simplu, un mijloc de trezire sau căutare spirituală (interviu de Ioana Malău). Teatrul e văzut ca dezbatere socială în Slovacia, la care răspunde indirect interviul lui Radu Afrim, luat de Oana Stoica – „unde scrie că un teatru de artă nu poate avea atitudine socială?“ Cît despre Ungaria, Andreea Tompa notează cu amară ironie: „Guvernul anterior ne-a dat bani, guvernul actual ne oferă subiecte“, esteticul şi politicul se întretaie şi se inter-condiţionează. Iulia Popovici vorbeşte despre schimbarea paradigmei realităţii în teatrul românesc, trecut de la teatrul de autor la minimalism şi documentar. Mai aproape de România, Larisa Turea scrie cu entuziasm despre teatrul moldav, o privire teatralizată despre relaţiile cu realitatea, sau despre oamenii de teatru, aceşti „magnifici nebuni ai publicului rege“, viziune temperată de privirea lucidă a Nicoletei Esinencu, care nu-şi propune să salveze pe nimeni prin artă... Este dificil să reţii avalanşa de nume, de spectacole ale acestui volum extrem de bogat, scris cu febra urgenţei, şi mai ales extrem de împlîntat într-o realitate ce nu încetează să se schimbe. O postfaţă de Joanna Krakowska vorbeşte despre „Politicile dezamăgirii“, concluzie ce poate părea dură, dacă nu ar fi temperată de ideea de strategie din final... capitolul nu s-a încheiat, aşadar, cartea aceasta, un excelent ghid despre noul teatru ce se fabrică azi în Europa, cere o continuare. 

Cui îi e teamă de joaca de-a utopia?

● Cristina Modreanu, Utopii performative. Artişti radicali ai scenei americane în secolul 21, Humanitas, 2014. 

„Nu înţeleg de ce oamenii se tem de ideile noi. Eu mă tem de cele vechi“ – cu această frază, un citat din John Cage, se deschide cartea Cristinei Modreanu, Utopii performative, dedicată teatrului american contemporan, aşa cum autoarea l-a descoperit la faţa locului, în ultimii ani, între scenele underground şi studiile universitare. O carte extrem de necesară pentru spaţiul românesc de azi, prin multe informaţii inedite şi o privire critică ce surprind un corpus teatral extrem de viu şi de incitant. Un fapt nou, demn de relevat pentru acest volum scris despre şi pentru secolul 21, este că documentaţia fiecărui articol trimite la adrese electronice de site-uri cu spectacolele prezentate, sau la studii de specialitate publicate online. Subiectul devine astfel perfect disponibil în spaţiu şi timp. Structura cărţii e construită pe trei segmente ce îmbină în aceeaşi respiraţie, fără să le disocieze sau să le opună, trecut, prezent şi viitor. Un trecut încă activ, şi aici autoarea invocă o analiză a profesorului său Richard Schechner, care vorbeşte de „avangarda conservatoare“, apropiere de termeni paradoxală, curent care nu face decît să continue forme deja inventate în anii ’60 (primele events de la Mountain College datează chiar din anii ‘50), dar care mai sînt viabile şi astăzi. Paradoxul acesta explică poate de ce în noile forme ale avangardei americane nu există bariere între generaţii. Capitolul se intitulează „Reconstrucţii/Reimaginări /Revizitări“, unde regăsim nume de-acum mitice, ca Meredith Monk, Martha Graham, Laurie Anderson, Richard Foreman, Wooster Group sau Robert Wilson şi al său Einstein on the beach (revenit recent pe scenele europene, cu şarja sa hipnotică absolut intactă). „Scena politică“ este o scurtă intruziune în prezent. Mişcări ca Occupy Wall Street sau alte manifestări, incluzînd raporturi între scenă şi stradă, aduc mărturii despre un capitol pe cale să se inventeze cam peste tot în lume. Sînt aici nume puţin cunoscute sau vehiculate în presa română şi chiar europeană: The Civilians, Foundry Theatre, Liz Magic Laser. Cu ultimul capitol ajungem la impulsul care a generat şi i-a dat titlul cărţii: Utopii performative sau spectacolele care au ambiţia să prefigureze soluţii pentru viitor. Cristina Modreanu are darul formulei şoc, cea care fixează exact cazul sau personajul. Titluri în care autoarea se implică în aceeaşi măsură cu protagoniştii săi. Iarăşi un citat: „Viitorul e deja aici, doar că nu e uniform distribuit“ (William Gibson). Young Jean Lee, o tînără regizoare coregraf, propune „o altă formă de democraţie plecînd de la principiul simplu că nu există mişcare fără încărcătură politică“, sau o altă coregrafă, Heather Kravas, pentru care coregrafia e o orchestrare a corpului în mişcare. Sînt analizate apoi noile limbaje teatrale contemporane, sînt citaţi Bonie Marranca sau Hans Thies Lehmann, teatrul multitasking, colajul digital etc. Un articol pasionant este dedicat artei participative şi spectatorului emancipat al secolului 21. Referinţele sînt clare la Jacques Rancière, dar întrebările pe care autoarea şi le pune, la rîndul său, pleacă de la experienţe directe, ca spectator inclus în spectacol, Choreography for Audience, un concept al unei coregrafe canadiene, Noémi Lafrance, sau Agoraphobia în Time Square, prinsă din ce în ce în plăcerea jocului. Este însă implicarea spectatorului o modă trecătoare care se va epuiza de la sine? Autoarea are dubii şi se întreabă dacă toate aceste tentative nu sînt tocmai expresia unei noi creativităţi, mai mult, „nu devine acest spectator, odată convins să participe la noi structuri de spectacol, perechea în oglindă a partenerului multitasking generat de experienţele cu noile tehnologii pe scenă?“. Fără să tranşeze, autoarea consideră că această artă participativă are cele mai mari şanse să transforme scena contemporană de astăzi. E poate o altă parte de utopie a acestui parcurs pasionant în lumea teatrului american de azi. 

Mirella Patureau este critic de teatru şi traducătoare, cercetătoare la Atelier de recherche sur l’intermédialité et les arts du spectacle, CNRS, Paris.

p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara
p 16 Dan Barbilian adevarul ro jpg
Viața sau opera
„Personal, mă consider un reprezentant al Programului de la Erlangen, al acelei mișcări de idei care, în ceea ce privește întinderea consecințelor și răsturnarea punctelor de vedere, poate fi asemuită Discursului Metodei sau Reformei înseși.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.