Cvartetul Belcea după rezidenţă

Publicat în Dilema Veche nr. 317 din 11-17 martie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Într-un roman de Lev Tolstoi este descris recitalul unui cvartet într-o atmosferă nobiliară: evenimentul se petrece în casa unor aristocraţi ai timpului care invitaseră artiştii pentru a face dovada bunului gust al familiei, a culturii, a bunăstării economice. Mergînd constant la recitalurile bucureştene ale Cvartetului Belcea – în rezidenţă la Ateneul Român la iniţiativa Institutului Cultural Român între 2006 şi 2009 – s-au conturat cîteva comparaţii între acel moment al literaturii secolului al XIX-lea şi România anilor 2000.

Cvartetul (Corina Belcea-Fisher, Laura Samuel, Krzysztof Chorzelski şi Antoine Lederlin) a fost format în 1994 la Colegiul Regal de Muzică din Londra; de atunci a trecut prin etape succesive de perfecţionare care, alături de talentul, seriozitatea şi corecta înţelegere a spiritului vremii caracteristice membrilor săi, au contribuit la succesul ascensiunii către standardele înalte ale lumii muzicale actuale. Cvartetul Belcea susţine constant concerte în săli cu prestanţă ale lumii, are mai mult de zece CD-uri la activ şi un contract de înregistrări exclusiv cu EMI, este ansamblu asociat la şcoala Guildhall din Londra şi, timp de trei ani, a fost şi ansamblu rezident al Ateneului Român.

Repertoriul se desface în evantai, de la Haydn şi Mozart, la romantici şi la compozitorii secolului al XX-lea, atingînd ultimele apariţii în materie de partituri. Interpretarea propusă de cvartetul Belcea respectă de fiecare dată tradiţia epocii căreia opusul îi aparţine, însă am mereu senzaţia unei reverenţe urmate de un mic comentariu, deloc maliţios altmineri, o posibilitate filozofică aleasă pentru a spune răspicat că marea muzică este mereu simbolică şi relevantă pentru societate. Forţa cu care ansamblul se impune în faţa audienţei derivă din tendinţele spirituale şi comportamentale moderne. Astfel, cvartetul devine inconfundabil: contrastele adînci între planurile tematice, nervul omniprezent în pasajele de virtuozitate tehnică transformat firesc în respiraţie adîncă în momentele de interiorizare ale lucrărilor, toate opţiunile interpretative se justifică, o frescă sonoră a timpului se naşte continuu.

În 2006, cînd am avut parte de un recital integral Béla Bartók la Ateneu – cvartetul pregătindu-se pentru înregistrarea integralei creaţiei de gen a compozitorului, Corina Belcea spunea că este „combinaţia fascinantă de patru personalităţi diferite, fiecare cu ideile şi cunoştinţele lui, cea care creează o interpretare unică a fiecărei piese. Plăcerea şi admiraţia cu care lucrăm şi cîntăm cvartetele lui Bartók sperăm să ne aducă, în următorii 30-40 de ani, cît mai aproape de adevăr“.

Cum au primit românii darul rezidenţei de trei ani a Cvartetului Belcea la Ateneul Român?

Sala a fost rareori plină, recitalurile nu au devenit evenimente de public. Preţurile pe care publicul trebuia să le plătească pentru a se bucura de aristocraţia interpretativă a Cvartetului Belcea nu depăşeau obiceiurile stagiunii, dar, din păcate, nu s-a făcut o promovare hotărîtă, aşa cum a avut parte, de pildă, din bani privaţi, concertul violonistei coreeano-americane Sarah Chang din februarie, într-un recital pe care organizatorii l-au anunţat ca prima bătălie „armaghedonică“ în Cruciada culturii.

Acum doi ani, cînd cvartetul era pe scena Ateneului interpretînd Mozart, Webern şi Beethoven, de afară se infiltrau prin cupolă, pereţi, picturi şi îngeri, trîmbiţele dragostei zbierate la boxele concertului pop-rock din piaţă. Primăria nu-l citise pe Tolstoi, iar Cvartetul Belcea s-a văzut perdant într-o luptă care nu respecta nici un fel de reguli, muzicale sau de etichetă.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Benzinărie în București - motorina - benzina - pompa FOTO Shutterstock
Prețurile carburanților luni, 19 octombrie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină și cât costă motorina
Prețurile carburanților se mențin la niveluri ridicate în România luni, 19 octombrie, iar benzina standard și motorina continuă să coste peste 10 lei pe litru.
image png
Tragedie! Un preot a murit după ce o cruce masivă a căzut peste el chiar în timpul liturghiei. Incidentul a fost transmis live
Un eveniment dramatic s-a petrecut într-o biserică din Guayaquil, Ecuador, unde preotul Patricio Sanchez Molinari a murit după ce o cruce masivă din lemn s-a desprins de pe perete și l-a lovit în timpul liturghiei.
Alegeri SUA foto shutterstock  jpg
Sondaje catastrofale pentru Donald Trump. Prețul carburanților și războiul cu Iranul amenință majoritatea republicanilor din Congres
Majoritatea republicană din Congresul SUA este în pericol înaintea alegerilor din 3 noiembrie 2026, pe fondul creșterii prețurilor la carburanți, al inflației și al nemulțumirilor provocate de războiul cu Iranul.
Lisabona apus vedere panoramica portugalia shutterstock 255728725 jpg
Orașul european pe care trebuie să-l vizitezi în 2026. A reușit să câștige „Oscarurile turismului”
De-a lungul Europei există nenumărate destinații de vis, apreciate de turiști din întreaga lume. Însă, un oraș anume a fost desemnat drept cea mai bună alegere pentru vacanță în 2026. Este vorba despre Lisabona, care a reușit să câștige una dintre cele mai prestigioase competiții de turism din lume.
avion austrian airlines
Alertă cu bombă la un avion Austrian Airlines pe ruta Tel Aviv–Viena. Aeronava a aterizat de urgență la Sofia
Un avion al companiei Austrian Airlines, care efectua o cursă între Tel Aviv și Viena, a fost nevoit să aterizeze de urgență în capitala Bulgariei, Sofia, după o amenințare cu bombă.
ryanair (1) jpg
Anunțul momentului din partea Ryanair: compania nu va mai avea zboruri în 13 aeroporturi din Europa. Care sunt țările afectate
Compania aeriană Ryanair a anunțat că își va înceta complet operațiunile pe aeroportul din Bremen, Germania, începând cu aprilie 2027. Decizia va duce la dispariția mai multor zboruri directe către destinații turistice populare din Spania și la reducerea cu aproximativ 500.000 de locuri disponibile
image png
Calea ferată spectaculoasă din Ținutul Momârlanilor, construită acum 156 de ani cu mii de italieni. Locul unde trenul „întoarce” printre tuneluri și viaducte
Peisaje montane impresionante, tuneluri săpate în urmă cu peste un secol și viaducte ridicate peste văi adânci. În Ținutul Momârlanilor, între Crivadia, Merișor și Bănița, calea ferată Simeria–Petroșani traversează unul dintre cele mai dificile sectoare feroviare din România.
pensionare majorare pensii  jpeg
Vrei să ieși la pensie? Cu cât timp înainte trebuie să depui dosarul și când primești primii bani
Românii care se pregătesc să iasă la pensie trebuie să știe când pot depune cererea, cât timp au la dispoziție după îndeplinirea condițiilor de pensionare și în cât timp primesc decizia de la Casa de Pensii.
image png
Accident grav pe DN 22, între Năvodari și Lumina: cinci persoane au fost rănite, una a ajuns la spital în stare de inconștiență
Un accident rutier în care au fost implicate un microbuz și un autoturism s-a produs luni dimineață, 19 octombrie, pe DN 22, între localitățile Năvodari și Lumina, din județul Constanța.