Cvartetul Belcea după rezidenţă
Într-un roman de Lev Tolstoi este descris recitalul unui cvartet într-o atmosferă nobiliară: evenimentul se petrece în casa unor aristocraţi ai timpului care invitaseră artiştii pentru a face dovada bunului gust al familiei, a culturii, a bunăstării economice. Mergînd constant la recitalurile bucureştene ale Cvartetului Belcea – în rezidenţă la Ateneul Român la iniţiativa Institutului Cultural Român între 2006 şi 2009 – s-au conturat cîteva comparaţii între acel moment al literaturii secolului al XIX-lea şi România anilor 2000.
Cvartetul (Corina Belcea-Fisher, Laura Samuel, Krzysztof Chorzelski şi Antoine Lederlin) a fost format în 1994 la Colegiul Regal de Muzică din Londra; de atunci a trecut prin etape succesive de perfecţionare care, alături de talentul, seriozitatea şi corecta înţelegere a spiritului vremii caracteristice membrilor săi, au contribuit la succesul ascensiunii către standardele înalte ale lumii muzicale actuale. Cvartetul Belcea susţine constant concerte în săli cu prestanţă ale lumii, are mai mult de zece CD-uri la activ şi un contract de înregistrări exclusiv cu EMI, este ansamblu asociat la şcoala Guildhall din Londra şi, timp de trei ani, a fost şi ansamblu rezident al Ateneului Român.
Repertoriul se desface în evantai, de la Haydn şi Mozart, la romantici şi la compozitorii secolului al XX-lea, atingînd ultimele apariţii în materie de partituri. Interpretarea propusă de cvartetul Belcea respectă de fiecare dată tradiţia epocii căreia opusul îi aparţine, însă am mereu senzaţia unei reverenţe urmate de un mic comentariu, deloc maliţios altmineri, o posibilitate filozofică aleasă pentru a spune răspicat că marea muzică este mereu simbolică şi relevantă pentru societate. Forţa cu care ansamblul se impune în faţa audienţei derivă din tendinţele spirituale şi comportamentale moderne. Astfel, cvartetul devine inconfundabil: contrastele adînci între planurile tematice, nervul omniprezent în pasajele de virtuozitate tehnică transformat firesc în respiraţie adîncă în momentele de interiorizare ale lucrărilor, toate opţiunile interpretative se justifică, o frescă sonoră a timpului se naşte continuu.
În 2006, cînd am avut parte de un recital integral Béla Bartók la Ateneu – cvartetul pregătindu-se pentru înregistrarea integralei creaţiei de gen a compozitorului, Corina Belcea spunea că este „combinaţia fascinantă de patru personalităţi diferite, fiecare cu ideile şi cunoştinţele lui, cea care creează o interpretare unică a fiecărei piese. Plăcerea şi admiraţia cu care lucrăm şi cîntăm cvartetele lui Bartók sperăm să ne aducă, în următorii 30-40 de ani, cît mai aproape de adevăr“.
Cum au primit românii darul rezidenţei de trei ani a Cvartetului Belcea la Ateneul Român?
Sala a fost rareori plină, recitalurile nu au devenit evenimente de public. Preţurile pe care publicul trebuia să le plătească pentru a se bucura de aristocraţia interpretativă a Cvartetului Belcea nu depăşeau obiceiurile stagiunii, dar, din păcate, nu s-a făcut o promovare hotărîtă, aşa cum a avut parte, de pildă, din bani privaţi, concertul violonistei coreeano-americane Sarah Chang din februarie, într-un recital pe care organizatorii l-au anunţat ca prima bătălie „armaghedonică“ în Cruciada culturii.
Acum doi ani, cînd cvartetul era pe scena Ateneului interpretînd Mozart, Webern şi Beethoven, de afară se infiltrau prin cupolă, pereţi, picturi şi îngeri, trîmbiţele dragostei zbierate la boxele concertului pop-rock din piaţă. Primăria nu-l citise pe Tolstoi, iar Cvartetul Belcea s-a văzut perdant într-o luptă care nu respecta nici un fel de reguli, muzicale sau de etichetă.
