Cum ne ducem cînd ne ducem

Publicat în Dilema Veche nr. 406 din 24-30 noiembrie 2011
A mai trecut un tîrg jpeg

Nu-mi explic de ce am detestat întotdeauna necrologurile. Ins cu naturelul simţitor, degrab’ vărsător de lacrimi la emoţii estetice violente şi evocator cu voluptate, am refuzat totuşi, fără excepţie, retorica îngropăciunii verbale, stilistica de cenotaf. Menit adeseori să lustruiască orgoliul vorbitorului, fie acesta glacial, fie patetic, necrologul îl transformă pe răposat într-un simplu pretext diplomatic, ori stilistic, de compătimire studiată, cu mize din cele mai diverse.

Cum bine ştim, simpla prezenţă, însoţită de-o strîngere de mînă în tăcere, poate spune infinit mai mult decît un discurs oricît de sublim. Înţeleg, desigur, rostul condoleanţelor, ponderea elementelor convenţionale, importanţa cuvîntului în context ceremonial şi mi-am dorit nu o dată să-mi pot articula, verbal sau în scris, mărturia sufletească, dincolo de compasiunea strict gestuală. Numai că nici la moartea scriitorilor cu care am fost în relaţie de prietenie congeneră (precum Mircea Nedelciu şi Radu G. Ţeposu), sau profesional-filială (Savin Bratu, Marin Bucur), nici la dispariţia unor personalităţi culturale despre care aş fi vrut să scriu din veneraţie (de la Marin Preda, Monica Lovinescu şi Mariana Marin, la Ştefan Iordache şi Gheorghe Dinică) şi nici la înmormîntarea unor prieteni sau rude nu am fost în stare să-mi acopăr nuditatea durerii mute în straiele bine croite ale retoricii funebre. Ştiu că am contrariat multă lume gazetărească refuzînd să particip activ la comemorări de acest gen, ziariştii fiind numaidecît dispuşi să echivaleze simpla suferinţă incapabilă să se pronunţe cu nerecunoştinţa, trufia, indiferenţa, frigiditatea afectivă.

Ei bine, cu vîrsta, am observat că încep să ezit în faţa refuzului. Primul semn l-am avut la moartea lui Alexandru Paleologu, cînd m-a tulburat teribil o replică a Gabrielei Adameşteanu: „Îţi dai seama că mai sînt doar cîţiva oameni din generaţia lui, după care vom rămîne noi între noi?“!? Era atîta groază în expresia ei, încît frisonul interogativ m-a pătruns atunci pînă la os, după care am scris cîteva pagini despre vinovăţia nevinovată, eleganţa lumii vechi şi singurătatea culturală. Dacă nu le-am publicat a fost tocmai din ruşine faţă de cei care-mi contorizaseră de-a lungul vremii reticenţele necrologice. Apoi, deşi am refuzat orice ieşire în media la moartea lui Valeriu Anania, cînd revista Tabor a alcătuit un grupaj de texte evocative despre autorul Rotondei plopilor aprinşi, nu am mai spus nu.

Ca să observ şocat, acum, că moartea lui Liviu Ciulei m-a afectat într-un mod incredibil, fiind gata să scriu fără limită despre această minunată „plămadă a visurilor noastre“ de spectatori. Omul care mi-a dăruit cele mai frumoase amintiri din teatrul anilor ’80, Furtuna şi Azilul de noapte, în sala de la Icoanei, adevăratul Athanor al teatrului românesc. Un artist a cărui alcătuire fizică paradoxală – de virilitate diafană şi forţă eterică, de farmec crud şi ludic ritualic – am admirat-o de la Valurile Dunării la Agamemnon Dandanache, de la Pădurea spînzuraţilor la copleşitorul final, de carnaval bahtinian, al Scrisorii pierdute, trecînd prin coregrafiile jubilative din Leonce şi Lena şi, mai ales, prin halucinantele metamorfoze la care (Prospero alchimic!) i-a supus pe Victor Rebengiuc, Clody Berthola şi Irina Petrescu, pe Toma Caragiu, Ion Caramitru şi Florian Pittiş, pe Gina Patrichi, George Constantin, Mariana Mihuţ, Oana Pellea, Marcel Iureş, Virgil Ogăşanu şi mulţi alţi dresori fermecaţi ai deznădejdilor noastre.

Cum frumos a scris Cătălin Ştefănescu în nr. 404 din 10 noiembrie crt. al Dilemei vechi într-un articol intitulat chiar aşa, „Ciulei“: „Există oameni în care îţi depui rezervele secrete de încredere, aşa cum ţi-ai depune nişte valori neştiute de nimeni într-o bancă sigură şi discretă“. Unii dintre aceşti (meşteri) depozitari „poartă pe umeri orice greutate, au o eleganţă pe care nimeni n-o poate defini“, iar „dimensiunea ireductibilă a acestui fapt e liniştea încrederii şi a respectului plasate în cel mai sigur dintre depozite. Acela căruia nu-i ceri niciodată socoteală, pentru că ştii cît se poate de clar că-ţi păstrează ce ai depus într-o lume în care această sublimă monedă de schimb nu poate întîlni criza. Nici un fel de criză“.

„Cînd pleacă un asemenea om – îşi încheie Cătălin Ştefănescu articolul – chiar şi fanfaragiii de profesie, suflătorii neobosiţi în alămuri retorice, care mai bune, care mai proaste, iau o scurtă pauză. Pentru că distanţa funcţionează şi după plecare, între lumi. Iar în urma unei asemenea plecări, rămîne exact ce era prezent şi mult înaintea ei. O linişte plină de întrebări.“

Horia-Roman Patapievici a făcut un lucru extraordinar aducîndu-l pe Liviu Ciulei în două emisiuni din seria Înapoi la argument, despre care artistul a şi spus că vor fi cele din urmă apariţii ale sale. Un spectacol amuţitor, de nobil echilibru, căldură a discreţiei, rafinament firesc, substanţă confesivă, plus o graţioasă, surprinzătoare fragilitate exprimată în tăceri, grimase şi zîmbete strălucitoare, ghiduş-alintate. Unic, la noi, în lumea scenei – actor, regizor, scenograf, dar iniţial student la arhitectură şi fost rugbyst (v. albumul dedicat de Nicolae Şt. Noica lui Liviu Ciulley seniorul), Ciulei venea din lumea lui Alice Voinescu, o „lume cu ţesutul etic compact, nefisurabil“, cum spune Andrei Pleşu, cu „oameni care nu ştiau să surîdă ironic cînd auzeau de principii şi nu sucombau în semitonuri cînd se punea problema unei opţiuni“.

Tot timpul, urmărind emisiunea, m-a obsedat chinuitor, cînd nedrept şi grotesc, cînd revoltător, cînd înduioşător, singura mea întîlnire între patru ochi cu Liviu Ciulei. Am fost vecini vreo jumătate de oră la... coadă să plătim lumina, la IDEB-ul de pe Hristo Botev, acum vreo zece ani. Eram chiar în spatele lui şi i-am urmărit cu stupoare calmul, aerul de pensionar senin resemnat, liniştea cu care îndura acel supliciu – domestic şi arhibanal pentru unul ca mine, însă total inadecvat pentru unul ca domnia sa. Am prefirat mental mai multe variante de a-l aborda. Surîsul nătîng blazat al formulei „ce să-i faci? asta e!“. Stupida nonşalanţă a teatralului „vaaai, meştere, ce plăceeere, ce onoaaare!“. Scrobitul „stimate maestre, daţi-mi voie să mă prezint“... Vezi bine că, pînă să-mi aleg eu maniera de abordare, omului i-a venit rîndul la ghişeu.

Să vezi acum spectacol, mi-am zis, gata să fac pe figurantul indiferent de partitură. Scontam pe orice variantă de recunoaştere a marelui actor şi regizor de către tînăra doamnă intens rimelată, care păstorea computerul cu destinele nevrednicilor debitori ce eram: strigăt uluit, mirare contrariată, excitaţie naiv admirativă, holbare amuţită etc. Numai la ceea ce a urmat nu mă aşteptasem. După ce, aproape sfios, cu o linişte uşor obosită şi un desăvîrşit respect, artistul i-a relatat problema („Ştiţi, eu nu locuiesc în ţară... Dar am aici o locuinţă, unde însă nu se consumă curent electric... Şi totuşi, iată, a venit o factură... trebuie să fie undeva o eroare...“) replica instituţională a căzut cu iuţeala cuţitului de ghilotină: „adresa şi numele dumneavoastră“.

Inutil să glosez. Vă las pe dumneavoastră să derulaţi orice variantă de spectacol mental preferaţi. Ce m-a şocat a fost promptitudinea cu care „petentul“ a răspuns corect, ca la şcoală: „Ciulei, Liviu“. Nici o milionime de secundă de ezitare. I s-a părut, aşadar, cum nu se poate mai natural faptul că nu a fost recunoscut. Şi nu a văzut absolut nimic jenant în chestia asta! Atunci am prins şi eu momentul să şoptesc complice mucalit, oarecum compensator, „e prea tînără... Şi sînteţi plecat de mult... Nu are de unde să vă ştie“, după care, epuizaţi oricum de jalea contextului, am schimbat cîteva amabilităţi, pînă ce mi-a venit şi mie rîndul.

Cum vă spuneam, am rămas de atunci cu apăsătoarea imagine a unei linişti faciale de calmă resemnare. Dar nicidecum de om învins, ci de fiinţă aparţinînd altei lumi, altui pămînt, altor ceruri, unei linişti de dincolo. Urmăriţi-i surîsurile aprobatoare din dialogul cu Horia Patapievici, luminile brusc aprinse ale ochilor cînd venea vorba despre frumuseţi, valori, talente, şi ascultaţi-i tăcerile doldora de înţelepciune.

Asta, fireşte, cîtă vreme mai cunoaştem limba respectivă şi nu avem nevoie de traducători ca doamna de la ghişeul IDEB, căreia, după plecarea lui Liviu Ciulei, am încercat să-i şoptesc cine era domnul.

„Următorul!“ a exclamat dumneaei. 

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Şi aşa mai departe? Viaţă literară IV: august 2008 – mai 2010, Humanitas, 2011.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.