„Cred în educaţie, şi mai puţin în frumos“ – interviu cu Cătălin RULEA

Publicat în Dilema Veche nr. 617 din 10-16 decembrie 2015
„Cred în educaţie, şi mai puţin în frumos“ – interviu cu Cătălin RULEA jpeg

Marți, 1 decembrie 2015, a avut loc inaugurarea Borderline Art Space, un spațiu dedicat artei contemporane, cu sediul pe str. Belvedere nr. 18 din Iași. Expoziția de deschidere, intitulată „Subtitled“, a prezentat publicului lucrări de desen, video și intervenție pe obiect ale artistului Cătălin Rulea, care vor fi expuse pînă pe 31 ianuarie 2016. Argumentul expoziției aparține curatorului și criticului de artă Cătălin Gheorghe, iar lucrările de gravură au fost produse cu sprijinul atelierului The Source Workshop. Cătălin Rulea (n. 1979) este artist și muzician, membru fondator al Centrului de Introspecție Vizuală / Asociația PPLUS4 (2008­-2013). Licențiat în grafică la Universitatea Națională de Arte din București (2002), a absolvit un master în cadrul aceleiași universități (2004). Este activ pe scena de muzică alternativă (în trupele Toulouse Lautrec şi The Pixels) și implicat în proiecte de teatru contemporan.

Vă aflaţi deja a patra oară în Iaşi anul acesta şi de fiecare dată cu un alt proiect. Care este ipostaza care vă defineşte cel mai bine: artist vizual, compozitor, scenograf sau performer?

2015 e un an în care am călătorit foarte mult prin ţară. Nu e ceva nou, dar anul acesta am fost implicat într-un număr mai mare de proiecte culturale. Am lucrat la trei piese de teatru în calitate de muzician, scenograf sau chiar artist vizual. Una dintre ele (Voi n-aţi văzut nimic) s‑a lansat la Salonul de proiecte, în cadrul expoziţiei „Eroismul se naşte într-un depozit de mărfuri“, la invitaţia lui Florin Tudor şi a Monei Vătămanu, fiind găzduit de Magda Radu, Ștefan Sava, Alexandra Croitoru. Pentru Voi n-aţi văzut nimic am realizat o serie de desene cu tentă socială în care cunoscutele ecuaţiei sînt putere vs neputinţă în contextul socio-politic românesc contemporan. O altă piesă la care am lucrat anul acesta a fost Inamicul poporului (după Henrik Ibsen) pentru care am realizat scenografia și muzica. Am făcut din apa curentă a oraşului un personaj în piesă. În teatru lucrez în echipe care, în timp, s-au omogenizat. Colaborez cu David Schwartz şi Ioana Păun şi particip activ la proiectele Platformei de Teatru Politic şi ale Gazetei de Artă Politică.

Muzica este un alt segment pe care îl folosesc în piesele de teatru. A venit natural, după ce am activat şi activez în zona muzicii underground sau pop-rock. Tou­louse Lautrec este trupa cu care am vizitat de două ori Iaşiul în 2015. Pe scenă am urcat cu Pixels în 2006 şi de atunci i-am rămas fidel. În muzică sîntem o familie şi cred că funcţionează aceeaşi mentalitate de grup în care înveţi de la ceilalţi, înveţi să dai şi să primeşti.

Aici cred că ajung la un punct comun. Întotdeauna am căutat să învăţ ceva din proiectele artistice, mi-am folosit creativitatea aplicat şi am învăţat multe în tot acest timp. După ce am terminat facultatea (secția de Grafică de la Universitatea de Arte București), am fost prea puţin atras de sistemul instituţional sau comercial din artă şi am ales un alt drum, rămînînd totuşi mereu în preajma artei contemporane.

Care a fost prima acțiune în lumea artei contemporane?

Prima mea acţiune a fost în afara sistemului și s-a intitulat „Ce e arta şi la ce ne ajută ea?“. A fost o acţiune pentru care am invitat mai mulţi artişti, printre care Dan Acostioaei, cu care m-am și reîntîlnit la deschiderea expoziției mele de la Borderline Art Space. Era o întrebare pe care mi-o adresam în primul rînd mie, dar în același timp şi publicului, şi artiştilor. A fost un call către publicul larg prin postere, flyere şi premii, cu toate armele so­cie­tă­ţii consumeriste. De atunci am trecut prin multe expoziţii, concerte, spectacole, chiar şi prin experienţă curatorială, şi totuşi cred că această întrebare rămîne. Asta este deontologia mea: să găsesc sens activității mele artistice, care nu este despre mine, este despre ce livrezi publicului şi la ce ajută pachetul livrat. Nu cred că arta este neapărat despre social şi ancorată în societate, ea poate fi şi profund meditativă sau filozofică, dar aceste aspecte trebuie să cointereseze oamenii. Cred în educație. Cred în ştiinţă şi mai puţin în frumos, cred în informaţie, chiar dacă de multe ori operez instinctiv. Odată m-am definit ca fiind un artist pop.  Această definiţie are aerul unui demers de stînga, dar şi parfumul unei boeme underground, în vecinătatea „culturii mari“.

Au trecut cîţiva ani de la ultimul proiect în zona artelor vizuale…

Conform politicii mele laisser faire, nu mi-am dorit să revin, nu am făcut nimic în mod special ca să devin ceva, am aşteptat momentul şi contextul potrivite. Întrebarea mea recurentă – „Ce e arta şi la ce ne ajută ea?“ – nu m-a părăsit pînă acum şi am dubii în a face artă în cadrul sistemului. Scena de artă pune probleme, piaţa de artă pune probleme, instituţionalizarea artei (prin muzee, galerii, rezidențe) pune probleme. Eu am simţit că am încheiat o perioadă în 2011. De atunci nu m‑am mai considerat activ pe scena de artă. Între 2008 şi 2013 am activat în Asociaţia PPLUS4 (Centrul de Introspecţie Vizuală) împreună cu Alina Şerban, Arnold Estefan şi Anca Benera. A fost o perioadă în care m-am ocupat de alţi artişti şi am încercat să aducem un suflu nou, prin acelaşi lucru în echipă, ajutaţi şi de Uniunea Artiştilor Plastici printr-un spaţiu în centrul Bucureştiului. A fost o perioadă aglomerată şi apreciez întotdeauna efortul unor oameni care încearcă printr-un extra-efort să îmbunătăţească sistemul în care se manifestă (cum este cazul lui Matei Bejenaru în Iaşi). Tot în cadrul PPLUS4 am participat la conceptul grafic a două cărţi: Evacuarea Fantomei – Studio Basar şi Omul cu o singură cameră – Ion Grigorescu.

Cert este că am găsit contextul potrivit şi oamenii potriviţi pentru a reveni, cred că am găsit aceeaşi modalitate de lucru „împreună“ în care nu e vorba de mine, ci despre un cadru politico-economico-social şi despre o experienţă cultural-educativă. Am lucrat cu Andrei Jecza şi The Source Workshop la Timişoara, cu Cristi Opriş la Cluj şi cu tine și Cătălin Gheorghe la Iaşi în Borderline Art Space, pentru mine a fost cu siguranţă „o experienţă“. La seria „Subtitled“ lucrez din 2011. Cînd zic lucrez, nu înseamnă că am stat în atelier şi am desenat, înseamnă că atît am meditat pe marginea subiectului. Textul şi imaginea: acestea sînt arme ale comunicării la toate nivelurile. Probabil că seria va continua cît de curînd pentru mine.

Ce preferaţi ca artist: noile media sau pe cele aşa-zis tradiţionale? Pentru expoziție aţi propus șase gravuri, două intervenții pe obiecte ready made şi un video.

Eu am terminat Facultatea de Arte şi desenez de la 10 ani. Însă acum nu m‑au interesat mediile, m-a interesat conceptul, meditaţia. Este aceeaşi reflexivitate atît în desenele mele, cît şi în filmul ce rulează în loop. Problema pe care mi‑am adresat-o a fost cum ajung la „a medita“, prin mijloacele pe care le pot manipula, fără a face o demostrație de virtuozitate. Cred că „frumuseţea“ ne fură, ne depărtează de miezul problemei. Estetizarea ne vrăjeşte şi ne îndepărtează de gîndul pur. Postproducţia este o armă cu două tăişuri. Mie, personal, îmi plac oglinzile în această expoziţie, pentru că sînt atît de pure şi de epurate. Este ideea într-o formă artistică asupra căreia am o intervenţie minimă. Publicul din spaţiul expoziţional este subtitrat şi astfel i se dă o interpretare, un alt sens.

Să vorbim și despre tematică: apar citate din istoria artei (Dürer, Brâncuşi), imagini iconice (aselenizarea), dar şi ipostaze desprinse dintr-o zonă personală (imaginea cu fetiţa dvs.). Pare un amestec destul de eclectic, cum aţi făcut selecţia şi care a fost conceptul?

Nu am creat o iconografie proprie, am apelat la o iconografie existentă. Lui Brâncuşi i-am problematizat Coloana Infinitului, care este finită, şi viaţa ambiţioasă cu care a ajuns departe. Oare ce înseamnă departe? De 1 Decembrie, Coloana Infinitului a apărut în logo-ul Google, asta înseamnă iconic. Lui Dürer i‑am atacat narcisismul şi, prin el, am criticat tema autoportretului în artă. Pe Caspar Frie­drich l-am pus să-şi confrunte romantismul cu imagistica pop şi full color a lui Superman, pe Neil Armstrong l-am făcut să aibă nelinişti existenţiale pe Lună, pe cei care cred că o casă la ţară în România este pitorească i-am pus să se mai gîndească o dată, iar pe mine m-am confruntat cu propria-mi tristeţe cu zîmbetul pe buze. Iconografia ne domină viaţa. Aşa se aleg preşedinţi, aşa ne inventăm pop-staruri, vedete de televiziune, actori celebri şi pe lîngă aceste imagini publice este iconografia intimă a fiecăruia dintre noi, pe care o recunoaştem şi la ceilalţi: fotografii cu copii, cu prieteni, din vacanţă.

Am remarcat o similitudine între vi­deo­clipul pentru una dintre piesele Toulouse Lautrec şi videoul expus la Borderline Art Space. În ambele filmaţi un actor (Alexandru Potocean) făcînd nişte gesturi banale, repetitive, iar personajul are un monolog subtitrat de versurile cîntecului şi, în al doilea caz, de dvs., direct pe oglinda în care acesta priveşte. Iar în videoclipul pentru piesa „Aur“, versurile se derulează timp de trei minute, pe fondul imaginii cu o bătrînă care poate fi bunica de la ţară a oricăruia dintre noi. Simţiţi nevoia să daţi o voce personajelor care nu pot lua parte la discursul public sau doar căutaţi personaje care să preia mesajele?

Alexandru Potocean mi-e un bun prieten. La Centrul de Introspecţie Vizuală am lucrat împreună la piesa Capete înfierbîntate, o piesă al cărei subiect m-a interesat din start: mineriada din ’90. Este o piesă formată din monologuri ale aceluiaşi actor. Videoclipul „Someone Took Life as It Came“ este un citat din acea piesă, este un exerciţiu de actorie trouvée care mi s-a părut că se potriveşte cu piesa aceasta cu un aer parizian, cîntată în engleză. Este o piesă meditativă despre filozofia laisser faire. Întotdeauna mi s-a părut o capcană să schimbi lucrurile după felul în care le vezi tu. Mi se pare o politică dictatorială.

Pentru filmul din cadrul expoziţiei l-am ales pe Potocean pentru că este actor, pentru că viaţa lui presupune să joace roluri şi de multe ori joacă acelaşi rol în cîteva zile, alteori joacă două roluri în aceeaşi zi. Filmul meu este despre o experienţă repetitivă, despre aceleaşi 24 de ore pe care le considerăm by default zile, pentru greutatea de a începe o nouă zi, ştiind că ieri ai trăit ceva similar. Uitarea, în cazul ăsta, ne salvează de multe ori.

Pentru piesa „Aur“ abordarea a fost diferită. Este doar un citat din preocupările mele legate de subiectul „Subtitled“, dar motivul pentru care i-am dat o voce „bunicii“ este pentru că eu nu meritam să zic versurile acelea. Sînt versuri cu o profundă însemnătate socială pentru un stat corupt şi o mentalitate coruptă, pentru un egoism feroce şi o luptă pentru putere oarbă. Bătrînii care trăiesc prin satele româneşti ar trebui să fie „subtitraţi“ cu gîndurile intelectualilor care pot să conducă moral comunitatea noastră. Astfel, gîndul ar fi însoţit de fapta pură.

În afară de abordarea temelor sociale, poate genera arta contemporană o schimbare la nivelul societăţii? Sau rămîne marginală prin prisma publicului redus, elitist şi de multe ori exclusivist?

Am fost implicat în cîteva proiecte artistice cu caracter politico-social. Arta poate atrage atenţia, ea poate sensibiliza printr-un „limbaj sensibil“ şi o bună documentare a subiectelor abordate. Pentru mine, arta este mai aproape de filozofie decît de social, dar de multe ori am ajuns în social, sufocat de o abordare greşită a societăţii, a politicului sau administrativului. Nu avem cum să rămînem indiferenţi la problemele societăţii în care trăim. Mă interesează foarte mult cum se poziţionează arta contemporană în context, chiar prin natura ei sau a artistului. Mă interesează publicul şi îmi pun mereu problema unei pieţe şi a instituţionalizării sau a oficializării. Sigur că eu, în calitate de consumator, am nevoie de ştiinţă de popularizare şi nu de ştiinţă de specialitate. Avem nevoie de muzeu, ca formă de popularizare, dar şi de un discurs critic ca formă de elevare şi de inovaţie în practica artistică. E un conflict interior foarte puternic în ceea ce numim, pe larg sau mai restrîns, artă. Pînă la urmă, statul formează programat „artişti“, deci există nişte roluri predestinate acestei practici, eu însumi sînt un adept al poziţionării „arte şi meserii“. Ce urcă deasupra ar trebui să poarte numele de filozofie.

Credeţi că teatrul are un impact mai mare? Colaborările dvs. cu teatrul sînt tot în direcţia subiectelor sociale…

Teatrul este un angrenaj de grup care funcţionează mai coerent în societate şi la o scară mai largă. Trebuie să te gîndeşti totuşi că eu sînt implicat în teatrul destul de underground şi destul de nişat. De fapt, nu este decît teatrul aşa cum poate el trăi în contemporaneitate: mai aproape de performance şi mai aproape de documentar. Teatrul este primul mediu artistic pe care l-am părăsit în timpul facultăţii; la fel am făcut și cu opera. Nu îmi mai place să citesc literatura de epocă, acum nu pot digera decît problematici contemporane. Nu am bănuit vreodată că m-aş întoarce la teatru. Poate că şi de aceea m‑a impresionat, pentru că pe scenă am putut lucra cu oameni care au o gîndire artistică contemporană.

Există vreo opțiune în afara pieței de artă și a aplicațiilor continue pentru grant-uri și alte finanțări?

Eu, cînd am terminat studiile, aş fi vrut să mă angajez în tot felul de job-uri. Regret şi acum că nu am făcut asta. Am făcut-o pe jumătate, doar cît să-mi cumpăr un computer. După aceea m-am apucat de grafică, ilustraţii, animaţii în Flash şi alte mijloace de subzistenţă din 2000. Şi Toulouse Lautrec făcea postere pentru cabaret, alţii făceau portrete la curtea regelui, picturi murale. În Iaşi se poartă icoana şi pictura bisericească, la Bucureşti se poartă agenţia de publicitate, două feluri aparent diferite de a ajuta sistemul. Înainte de ’89 erau mai puţine variante, fie făceai panouri pentru instituţii de stat (pictai litere, practic), fie reuşeai portretul Tovarăşului şi cel mai adesea lucrai într-un „post“ şi nu mai aveai decît probleme existenţiale, că financiare şi politice nu era cazul.

Ştii ce cred? În societatea capitalistă, cultura şi spiritualitatea sînt ţinute pe perfuzii. De ce ai avea nevoie de meditaţie dacă informaţiile care îți trebuie sînt pentru a-ţi pune la pămînt adversarul? De ce ar vrea cineva să-ţi distragă atenţia de la adevărata luptă, lupta pentru existenţă, pentru putere? Faci proiecte sociale finanţate de un sistem concurenţial de dreapta. Faci filme despre nedreptatea socială finanţate de milionari şi incluse în circuitul de produs bani. Faci lucrări despre o pătură socială defavorizată şi galeristul le creşte valoarea la licitaţii, iar muzeul le include în „marea cultură“ contra unor sume exorbitante şi cu o poliţă de asigurări pe măsură. Dacă îţi doreşti să trăieşti din artă, asta te constrînge. E ciudat să te preocupe problemele omenirii, dar în acelaşi timp să rîvneşti la un automobil. Arta, aşa cum o văd eu, este dincolo de bani. Răspunsul pentru mine a fost să-mi cîştig existenţa din altceva. Poate într-o zi se va schimba. Oricum, într-o meserie liberală e foarte important să te miști, să acţionezi ca un freelancer. Într-o societate iconodulă, în care imaginea primează, tu ești responsabil de propria subtitrare.

a consemnat George PLEŞU

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Șoferii de mașini electrice plătesc sume astronomice pentru înlocuirea anvelopelor. „Nu mi-a venit să cred când mi s-a spus că trebuie să le înlocuiesc“
Cumpărătorii de mașini electrice ar trebui să fie conștienți de costurile „astronomice” necesare pentru înlocuirea regulată a anvelopelor cu durată scurtă de viață, au avertizat proprietarii.
image
Ce pensionari nu vor avea pensii majorate din septembrie. Casa de Pensii: sunt un milion de persoane
Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a făcut o serie de precizări privind recalcularea pensiilor, precizând că 1 milion de pensionari nu vor beneficia de majorare.
image

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.