Clişee glossy

Publicat în Dilema Veche nr. 492 din 18-24 iulie 2013
Clişee glossy jpeg

www.tabu.ro

„Librăriile nu-ţi dau banii pe cărţile vîndute, publicul nu prea vine la lansări, criticii îţi cer bani, ciorbe şi votci ca să-ţi recenzeze autorii publicaţi“ – asta spunea, într-un interviu acordat Lorenei Lupu pentru revista Tabu, scriitoarea şi editoarea Cristina Nemerovschi, întrebată fiind dacă rentează sau nu să deţii o editură şi să publici cărţi. Dincolo de faptul că e ridicol şi sinucigaş pentru un editor să dea vina şi pe librari, şi pe cititori, şi pe criticii literari, într-o discuţie stîrnită pe Facebook, şi eu, şi Dan-Liviu Boeriu am provocat-o pe Cristina Nemerovschi să spună, odată pentru totdeauna, care sînt acei critici despre care spune că ar cere şpagă pentru a recenza cărţi. M-am indignat nu o dată la auzul acestui gen de afirmaţii, dat fiind că, făcînd eu însumi cronică literară, şi încă de 13 ani, nu vreau să fiu bănuit de lipsă de onestitate, cu atît mai puţin nu vreau să fiu discreditat din cauza altora. Acesta a fost şi motivul pentru care, în Dilema veche nr. 464, am comentat ancheta revistei Steaua (nr. 9-10/2012), unde se găsea şi această acuză, aruncată la grămadă tuturor criticilor literari. Stîrnită, Cristina Nemerovschi a revenit cu un articol pamfletar pe site-ul revistei Tabu, unde nu doar că nu dă numele cerute, dar continuă să afirme lucruri grave şi, citîndu-mi textul despre ancheta revistei Steaua, mă transformă în cavalerul ce continuă să apere, ridicol, onoarea pierdută a criticii literare – „autointitulat critic literar şi cu o poziţie serios asumată de apărător al zidurilor surpate ale criticii literare autohtone.“

(Înainte de a cita din articolul cu pricina, ţin să spun cîteva lucruri pentru a nu-mi atrage bănuieli de rea-credinţă. Nu am scris niciodată despre cărţile Cristinei Nemerovschi şi nici nu am făcut vreodată vreo afirmaţie despre literatura sa, pe care, de altfel, n-am apucat încă să o citesc. Cît despre Editura Herg Benet, am recenzat, inclusiv pozitiv, cîteva din titlurile lor şi, la fiecare bilanţ de an, am menţionat-o printre editurile mici care contribuie la dinamica pieţei noastre editoriale. Deci nu există argumente pentru a suspecta aici vreo răfuială personală. În plus, n-am făcut niciodată parte din juriul vreunui premiu literar, de trei ani de zile nu mai fac lansări, iar cărţile publicate de mine nu sînt de critică literară, nu m-am autointitulat critic literar niciodată, e o etichetă care mi s-a aplicat; eu m-am prezentat întotdeauna drept cronicar sau recenzent. Deci nu există motive suficiente pentru a mă simţi direct vizat.)

Articolul-pamflet se numeşte „Cum a murit în praf dragonul sau de ce nu-l poţi lua în serios pe criticul literar român“ şi prezintă, de fapt, aceeaşi imagine defectuoasă a pieţei de carte şi a lumii literare în care critica – şi aici nu se înţelege prea bine – nu există, dar continuă să influenţeze lucrurile: „În ţări civilizate, există premii literare care chiar sporesc venitul unui scriitor, nu-l lasă cu punga goală, cum se întîmplă pe plaiurile noastre, unde bietul autor pofticios la glorie literară cuantificată în diplome cu floricele pe margini e nevoit, pentru a beneficia de această toană a sa, să achite note de plată pe ciorbiţe şi cîrnăciori, criticului din juriu. În România, critica literară nu există. Cînd fantoma ei se încăpăţînează totuşi să bîntuie biata şi mica lume literară, critica literară devine, dintr-o absenţă, o glumă proastă. E acea mamaie încăpăţînată, suferindă de artrită, spondiloză şi scleroză avansată, care merge noapte de noapte în baston în cel mai scump club de fiţe şi speră să fie agăţată de flăcăiandri. Fiindcă nu se întîmplă nimic, mamaia dă vina pe diferite conjuncturi: poate a plouat; poate n-a purtat ciorapii potriviţi; poate are nevoie de o proteză dentară nouă. E convinsă că încă mai are un loc pe piaţă, trebuie doar s-o remarce alesul ei. La fel ca şi critica, mamaia nu poate accepta că în lumea de azi nu mai este nici loc, nici nevoie de ea.“ După acest incipit pamfletar, Cristina Nemerovschi ne spune „care-i treaba cu criticul literar în România de azi şi de ce este el caraghios“ şi, rezumată, treaba stă aşa: criticii sînt fie comentatori cu rol insignifiant, căci nu conving publicul să citească şi să cumpere cărţi, nici măcar să vină la lansare („Mai corect ar fi să-i numim comentatoraşi, prin felul mortal de haios în care-şi dau importanţă“), fie sînt PR-ii undercover ai unei edituri („Nu are puterea de a convinge publicul; dar unele edituri vor să aibă imaginea acoperită şi-şi permit să rupă lunar cîteva milioane de lei, să plătească PR-ul, mă rog, criticul“). Din nou, există o fractură logică în articolul Cristinei Nemerovschi – chiar dacă pe criticii-comentatori îi defineşte ca fiind „proşti şi incapabili să scrie un text publicabil“ şi care „dau în cap scriitorului talentat, de teamă că acesta va schimba faţa literaturii“, în timp ce criticul-PR „lasă impresia că este profesionist, cult, experimentat“ şi „dă în cap scriitorilor consideraţi ameninţători pentru instituţia care îi plăteşte lui salariu.“ Fără a trăi din pasiune pentru literatură şi fără a reuşi să apropie literatura bună de public, criticul literar român ar fi, de fapt, un mercenar arogant, lipsit de cultură literară şi de fler, care „s-a oprit cu lecturile prin anii ’50“, lipsit de instinct şi de inteligenţă, „lătrînd în nas la debut“ scriitorilor remarcabili, „gonflînd artificial nulităţi“, scriind într-un limbaj de lemn, căci „nu excelează la capitolul expresivitate, originalitate, cursivitate, atractivitate“. Ba chiar, „în cele mai multe cazuri, criticul are ceva cu scriitorul, nu invers; cînd scriitorul e foarte bun, autentic şi original, criticului i se trezesc complexele de inferioritate – realizează că respectivul este exact ce şi-ar fi dorit şi el să ajungă, dacă ar fi avut curaj şi talent.“ Şi, în cele din urmă, ajungînd la provocarea iniţială a acestui text: „Atunci cînd asertezi un adevăr cunoscut de toată lumea, uşor verificabil, e superfluu şi chiar de prost gust să mai dai şi nume.“

Prima întrebare care-ţi vine în minte este de ce simte nevoia Cristina Nemerovschi să „aserteze un adevăr cunoscut de toată lumea“ şi de ce se fereşte de exemple, dacă tot alege să fie atît de vehementă? De ce atîta osteneală şi încrîncenare, inclusiv stilistică, împotriva unei critici literare care „s-a discreditat singură“ atît de mult, încît a încetat să mai existe? Dacă criticii literari sînt proşti, nu ştiu să scrie, nu conving pe nimeni etc., ce importanţă are că scriu în continuare şi „fac PR“ şi, totuşi, cum de reuşesc ei să ascundă „literatura valoroasă a ţării lor“ şi să „gonfleze nulităţi“? Ca şi în cazul anchetei revistei Steaua (din care, de fapt, se vede că s-a inspirat şi, mai ales, că i-a dat curaj), nu găsesc argumente nici în textul redundant şi lipsit de logică al Cristinei Nemerovschi, doar o serie de afirmaţii fără acoperire, aberaţii, procese de intenţie, prejudecăți, presupuneri, frustrări personale şi clişee debitate împotriva unei categorii tratate nediferenţiat. Ca scriitor şi editor, Cristina Nemerovschi dovedeşte o cunoaştere primitivă a felului în care funcţionează cîmpul literar prin felul fantezist în care neagă rolul şi importanţa criticilor literari, pe care-i poziţionează nu în, ci în afara, dacă nu chiar împotriva literaturii (îi recomand să citească literatura scrisă de Călinescu, Crohmălniceanu, Eliot, Eco, Baricco, Zink, Manguel, pentru a da primele nume care-mi vin în cap, nume de critici/teoreticieni, autori şi de ficţiune; iar cînd spune „un critic ar trebui să citească tot“, îl confundă pe critic cu Dumnezeu), dar şi prin felul în care înţelege să persifleze specificitatea limbajului critic (orice sintagmă/frază teoretică decupată din context își pierde sensul). În plus, dacă tot pune atîta preţ pe statutul ei de scriitoare poziţionată împotriva establisment-ului critic (de fapt, nebăgată în seamă, ignorată de publicistica în print), sînt dezamăgit nu atît de tonul sau de calitatea stilistică a pamfletului ei, cît de lipsa ideilor, a coerenţei şi a originalităţii. Cristina Nemerovschi avea şansa să se facă auzită şi remarcată (iată, se scrie, în sfîrşit, despre ea în Dilema veche), în schimb articolul ei este, cum ar zice Eco, doar o copulaţie de clişee. Nimic tabu aici.

Foto Ioana Bîrdu

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.