Ciorne, versiuni, notiţe

Publicat în Dilema Veche nr. 552 din 11-17 septembrie 2014
Ciorne, versiuni, notiţe jpeg

● Revista Steaua nr. 7-8 / 2014, www.revisteaua.ro

Ultima dată cînd am scris despre revista Steaua (nr. 1-2/2014), am făcut-o cu prilejul anchetei realizate de Ruxandra Cesereanu pornind de la întrebarea „Care este declicul (psihologic, sufletesc, artistic, tehnic) care decide încheierea unei cărţi?“. Ancheta din acest număr vine să chestioneze şi mai departe actul creaţiei, întrebîndu-i pe scriitori despre versiunile, ciornele şi bruioanele manuscriselor, despre planurile de lucru, notiţele şi fişele necesare scrierii unei cărţi. Răspund treisprezece scriitori – prozatori, eseişti, poeţi –, unii dintre aceştia exemplificînd cu fotocopii ale manuscriselor sau cu transcrieri ale variantelor succesive de text, majoritatea răspunsurilor fiind, în ciuda inerentelor diferenţe de viziune şi abordare, chiar surprinzător de detaliate, oricum substanţiale şi lămuritoare asupra procesului îndelung, stratificat, al creaţiei.

Dacă ar fi să-i impart pe scriitori pe categorii, cea mai relevantă mi se pare distincţia scris de mînă / scris pe laptop. Dintre cei care încă mai scriu pe caiete şi agende se numără T.O. Bobe, Radu Pavel Gheo şi Şerban Foarţă, iar dintre cei care au trecut definitiv la computer: Simona Popescu, Veronica D. Niculescu, Alexandru Vakulovschi şi Radu Vancu, ceilalţi neexprimîndu-şi predilecţia pentru un instrument sau altul de scris. Alte posibile distincţii ar fi între cei care lucrează mult pe manuscrisul iniţial, produc multe variante de text, şi cei care nu au reguli clare de redactare; între cei care sînt foarte conştienţi de felul în care construiesc o operă şi cei care fac asta dintr-un fel de instinct, neştiind cum să-şi explice opţiunile din timpul (pre)lucrării unui text.

T.O. Bobe, care e un stilist, nu putea scrie decît de mînă: „Caietele ar fi imposibil să funcţioneze drept o cutie neagră, la figurat, a cărţii, una care să ajute pe cineva să-mi reconstituie logica de atunci şi succesiunea deciziilor. Asta pentru că într-un caiet pot fi fragmente de cîte cinci, şaisprezece sau douăzeci şi şapte de pagini din două sau trei povestiri diferite şi pentru că de cele mai multe ori notiţele, schemele, paşii mărunţi de urmat erau pe foi volante aflate undeva la îndemînă.“ Tot un „tradiţionalist“ este şi Radu Pavel Gheo: „Îmi scriu textele de ficţiune şi eseurile mai întîi pe hîrtie, cu cerneală neagră, şi abia apoi le transcriu. Nu pot scrie altfel – mi se pare că literatura cere aşezare, iar scrisul, chiar scris. Iar atunci cînd transcriu (digitalizez), redactez şi modific destul de mult; dar asta e altceva. Aşa că eboşele, bruioanele, atîtea cîte or fi, sînt de obicei înghesuite prin tăieturile manuscrisului.“ De altfel, răspunsul foarte detaliat al lui Radu Pavel Gheo despre cum şi-a făcut schema desfăşurării poveştii romanului Noapte bună, copii!, precum şi felul în care şi-a căutat informaţiile, tot felul de informaţii necesare, rămîne un text exemplar (prin care, în faţa mea, cel puţin, şi-a cîştigat o dată în plus respectul de romancier) despre cum se construieşte o carte pe un şantier de fişe: „Lumile ficţionale nu-şi permit să fie strîmbe de la început.“ Angelo Mitchievici scrie un foarte frumos eseu nu despre parcursul cărţii de la manuscris la variante definitive, ci despre primul impuls de a scrie, ce îl provoacă, ce hrăneşte scrisul: „Declicul pentru mine nu este tocmai o frază în adevăratul sens al cuvîntului, ci o frază-imagine, o frază-muzicală, iar acea frază conţine o emoţie anume. Imperiul emoţiilor e vast şi neînregistrabil, vocabularul său de stare civilă este modest şi lipsit de relevanţă. În mod cert, nu pot să scriu dintr-un sentiment de bucurie, de preaplin, de satisfacţie. Am nevoie de o stare de disconfort, scrisul este rezultatul disconfortului şi al unei absenţe. A mea din propria mea viaţă. Scriu doar cînd sînt trist, dar această melancolie nu are un reper precis, nu devin melancholic «pentru că», «din cauză că» şi aici nomenclatorul cauzelor poate fi completat de orice secretar al sentimentelor… O solitudine ilizibilă, dizidentă şi o frumuseţe a nimicului infuzată unei clipe oarecare se află în dorinţa mea de a scrie. Acel colţ şi nu altul îmi declanşează mereu aceeaşi emoţie, mă pot duce să îmi iau «inspiraţia» de acolo, să mă las chimic invadat de otrava acelei tristeţi incomensurabile sau pur şi simplu o pot evoca pentru a scrie. Cu asta începe orice povestire, indiferent de cum va evolua, cu o tristeţe fără obiect.“

Simona Popescu face un omagiu al re-re-rescrierii, proces în care, deşi tot ce contează este ultima versiune, în subsolul întunecat se produc energiile: „Versiunile, replicile, duplicatele, clonele, avatarurile textuale fac parte deja din felul meu de a structura un obiect literar. Re-re-rescrierea a devenit chiar un principiu de lucru. Rescriu, adică reordonez, remixez, revizui, reformulez, refolosesc, repermutez, reanclanşez, regrupez, restaurez, reintegrez, reînnod, recristalizez, repercutez, rejectez, reînsufleţesc, fac să recircule «fluidele», recorelez, mă (re)angajez în traficul lexical, adaug oglinzi retrovizoare, reconstruiesc, renunţ, îmi reamintesc altfel, reactivez protoversiunile, relansez, revizitez, realtoiesc, (de)reglez, retrăiesc, redistribui, recircul lucruri, reasociez, reduc, reîntregesc, reîncarc, recuperez, revin, reorientez, readuc în discuţie, respir. Prin repetiţie, creez diferenţă (cum am aflat, cu uşurare, de la vitalul, pentru mine, Deleuze). Aşa că m-am hotărît la un moment dat, acum cîţiva ani, să fac din asta (din reluări, recidivări etc.) chiar o temă a acestor «lucrări» ale mele – care conţin mai multe începuturi şi mai multe sfîrşituri. Începuturile ar fi putut duce, fiecare, spre altă spiral.“ Veronica D. Niculescu, deşi scrie pe computer, rescrie ulterior de mînă: „Cartea zice că e gata (dar se preface), se dă pe imprimantă, se ia de pe foc şi se lasă deoparte, la răcit. Apoi încep recitirile, iar şi iar, pe hîrtie. Se scrie pe margine. Se corectează, se adaugă şi mai ales se taie, se taie. Se înconjoară cîte un întreg paragraf, uneori cîte o pagină, şi după multe ezitări se taie cu două diagonale, mai ezitante sau mai hotărîte, iar în loc de acea pagină se scrie o singură frază, concentrată. Uneori e aşa. Alteori se scrie pagină nouă, cu pixul, pe dosul paginii imprimate. Aşa arată toate «manuscrisele» mele, pe ele se poate vedea ce am lucrat de mînă practic doar după momentul clicului. Însă am schiţe, planuri şi chiar şi desene cu personajele aproape la fiecare carte.“ Mai răspund Ioan Stanomir, Andreea Răsuceanu, Margento („orice manuscris de poeme este un performance în desfăşurare“), Andra Rotaru („scrisul e un fel de jurnal al tuturor celor prin care trecem“), Corina Sabău („mi-e imposibil să scriu despre cum scriu“), Radu Vancu („ştergeam cuvintele sau versiunile cu linii groase, treceam de zeci de ori pixul pe deasupra lor, ca să nu mai vadă nimeni erorile grosolane trimise în obliviune“).

În afara anchetei, mai e de citit un eseu foarte interesant semnat de grupul de performance Margento şi intitulat „Mize ale poeziei de azi“ despre metamorfozele poeziei în epoca digitală, dar şi o regretabilă recenzie făcută de Virgil Stanciu romanului lui Philip Roth, Teatrul lui Sabbath (traducere de Iulia Gorzo, Editura Polirom, 2014), recenzie care conţine astfel de afirmaţii de cititor pudic, nu doar lezat, ci de-a dreptul revoltat pe ce-şi poate permite literatura: „pagină după pagină pluteşte în gînduri şi comentarii pornografice, ajungîndu-se în final la o adevărată orgie prelungită a lubricului şi pornograficului“, „autoarea versiunii româneşti foloseşte fără a roşi o limbă românească pliată pe necurăţenia verbală a originalului, apelînd la toate obscenităţile care te îngreţoşează“ sau „o carte care trebuie ocolită de către cei ce-l preţuiesc pe autorul volumelor cu adevărat reprezentative.“ De mult n-am mai citit o recenzie atît de obtuză, limitată, chiar tendenţioasă, căci dintre toţi recenzenţii cărţii, unii numind romanul capodoperă (Frank Kermode, James Wood, William Pritchard), Virgil Stanciu o citează doar pe japoneza Michiko Kakutani care, într-adevăr, a scris o cronică negativă acestui roman antijaponez. „Proza lui Roth în acest roman este scrisă admirabil, dar e insuportabil de murdară. Cititorul are nevoie de nervi de oţel pentru a suporta cele cinci sute de pagini de filth. Este un discurs epic profan, pervers, grotesc şi dezgustător.“ Din fericire, literatura se scrie (dintotdeauna) şi astfel, şi nu toţi cititorii sînt atît de slabi de înger. În al doilea rînd, Teatrul lui Sabbath este o foarte puternică, deopotrivă comică şi tristă, şocantă şi emoţionantă carte despre dragoste, ratare şi moarte, mai ales, moarte. În cele cinci sute de pagini, nu e mai mult filth decît compasiune faţă de mizerabila şi vulnerabila condiţie umană. Păcat că Virgil Stanciu a citit şi a rămas doar cu propriile spaime, scîrbe şi dezgusturi; ar fi putut descoperi profunzimea şi frumuseţea din spatele a ceea ce criticii americani consideră a fi probabil cel mai bun roman al lui Roth. Cît despre excelenta traducere a Iuliei Gorzo, slavă Domnului că există şi astfel de cărţi pentru a mai dezmorţi limba română! 

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.