Cînd se lasă seara peste… Rotterdam

Imediat după Festivalul de Film de la Sundance şi cu cîteva zile înainte de Berlinală, are loc, în fiecare an, Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam. Anul acesta, la cea de-a 43-a ediţie, au fost 280.000 de spectatori, în jur de 250 de filme – dintre care 55 de premiere mondiale –, puţine vedete şi glam, însă multe prezenţe din lumea cinematografiei mondiale, cu debutanţi care promit, cu fel şi fel de alte evenimente pe lîngă filme şi premiere.

Premii şi participări româneşti

Festivalul de la Rotterdam e unul dintre cele mai mari festivaluri de film de public, dar are relevanţă mare şi pentru industria cinematografică. Aici se desfăşoară, de 31 de ani, Cinemart, piaţa producţiilor industriei cinematografice, aici se cofinanţează filme, cu ajutorul Hubert Bals Fund.

Dacă stai de vorbă cu diverşi pioni din festival, afli că tigrul de la Rotterdam se defineşte mai ales prin informalitate şi mulţi cred că aici e mai simplu să intri în vorbă şi cu producători, şi cu actori, regizori şi organizatori.

„Big Screen Award“, premiul votat de public pentru un film din competiţie, l-a cîştigat anul acesta filmul rusesc Another Year. Premiul „UPC“, de public, l-a cîştigat Nebraska. Premiul „Dioraphte“, distincţie acordată unui film cofinanţat prin fondul Hubert Bals (fondul cel mai important al festivalului), i-a revenit filmului Quissa.

„Tiger Awards“, ca în fiecare an, au fost trei filme: Anatomy of a Paperclip (Japonia); Han-Gong JU (Coreea de Sud), Something Must Break (Suedia). Toate filmele sînt semnate de regizori debutanţi.

Şi România a fost prezentă în festival. Cînd se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism a fost selectat în programul festivalului, „Signals“. Corneliu Porumboiu, prezent la Rotterdam, s-a bucurat de atenţia presei, a avut două interviuri în ziarul festivalului, filmul său fiind, de asemenea, selectat pentru a fi vizionat în ziua avanpremierei de festival pentru abonaţii unui anumit canal (VPRO), alături de, printre altele, filmul lui Jim Jarmusch, Only Lovers Left Alive, şi Nebraksa, al lui Alexander Payne. În competiţia de scurtmetraje au fost selecţionate filmul lui Radu Jude – O umbră de nor, şi filmul Giant, al lui Salla Tykkä, cu premiera mondială la Rotterdam, o coproducţie finlandezo-română, care s-a filmat în halele de sport de la Oneşti şi Deva. Filmul a cîştigat unul dintre cele trei mari premii pentru scurtmetraje, „Canon Tiger Award“.

Bucureşti, unde eşti – filmul lui Vlad Petri – a fost prezentat în premieră mondială în cadrul programului „My Own Private Europe“. Tema Festivalului de la Rotterdam, anul acesta, a fost Europa şi starea ei. Aşa că s-au prezentat trei secţiuni, fiecare cu o selecţie de filme: Grand Tour, My Own Private Europe şi EU 28. Grand Tour a fost gîndit exact ca o călătorie prin Europa, EU 28 – ca o aluzie la cele 28 de state europene, în care nu toţi cetăţenii ei se simt acasă; aşadar, la Rotterdam s-a creat un al 29-lea stat, unde poveştile acestora să poată fi vizionate, iar apoi discutate. My Own Private Europe a încercat să facă exact ce sugerează şi titlul: să prezinte Europa în intimitatea ei.

Bucureşti, unde eşti?

Evgeny Gusyatinskiy, unul dintre programatorii festivalului, mărturisea că nu se putea găsi un loc mai bun pentru premiera filmului lui Vlad Petri, Bucureşti, unde eşti?: „Mă bucur nespus că am avut şansa să văd filmul ăsta şi să pot să îl recomand la Rotterdam. S-a potrivit de minune. Dacă era să fie prezentat în premieră la Amsterdam, la IDFA, cel mai mare festival de documentare din lume, mi-e teamă că ar fi fost etichetat din start drept un documentar, pe cînd filmul lui Vlad e mult mai mult decît atît. Iar dată fiind tema Festivalului de la Rotterdam de anul ăsta, nu se putea găsi un loc mai bun şi mai potrivit.“

Vlad Petri a fost invitat să vorbească la una dintre dezbaterile din festival, alături de un artist norvegian, Knut Asdam (care nu face numai filme) – şi-a prezentat în festival filmul Egress (Benzinăria), primul lui film (după o perioadă lungă) realizat din nou în Norvegia –, şi o cineastă britanică, Cynthia Beatt, care locuieşte de 15 ani la Berlin, invitată la festival cu filmul A House in Berlin.

Toate cele trei filme prezintă Europa prin lentile foarte variate. Sînt poveşti personale ale unor protagonişti despre care rar se vorbeşte deschis, sînt poveşti cu fundal complex, care devin greu de disecat în două, trei fraze. Filmul lui Vlad Petri e unul social, foarte semnificativ pentru români, pentru istoria ultimului sfert de secol, care impresionează prin echidistanţă, prin autenticitate, un film care oglindeşte o situaţie complexă, dar fără să o judece. De aceea, el devine semnificativ şi pentru orice alt cetăţean european, sau orice alt cetăţean în general. Un alt programator al festivalului, Jordi Wijnalda, a făcut o observaţie extrem de importantă: „Ceea ce mi se pare mie remarcabil la filmul lui Vlad este că are curajul să pună punctul pe i, că el, Vlad Petri, găseşte energia şi realizează că e important ca povestea tuturor acestor oameni să fie auzită, să fie văzută. M-am plictisit şi mă înspăimîntă cît de mult alb şi negru e în jurul meu (da, fac referire la Olanda, că aici trăiesc); nu pot decît să apreciez cînd, în sfîrşit, văd o poveste complexă, confuză chiar, şi atunci ştiu că e autentică şi, deci, universală, căci nu trăim în alb-negru.“

Ceea ce m-a impresionat pe mine la filmul lui Vlad Petri este faptul că reuşeşte să ne arate vulnerabili, ne arată frumoşi, ştirbi, tineri, bătrîni, disperaţi, minţiţi, cu speranţă, sătui, traşi în piept, deziluzionaţi. Reuşeşte să capteze unul dintre momentele care sînt sau pot deveni de cotitură, de căpătîi.

Ultima seară din Festival

Ultima seară s-a încheiat cu un „Grand Talk“ în care filozoful german Peter Sloterdijk a discutat cu cineastul român Andrei Ujică. La propunerea lui Andrei Ujică (un vechi, fidel şi îndrăgit prieten al festivalului), dată fiind tema ediţiei de anul acesta, a fost mai întîi vizionat filmul The Fall of the Romanov Dynasty, al lui Esfir Shub (1927). Băieţii de la camera de proiecţie erau foarte încîntaţi să prezinte pentru prima dată un film pe 16 mm.

După vizionare, în acompaniament de pian, lectura lui Sloterdijk şi discuţia dintre cei doi au atins teme complexe şi profunde ale istoriei secolului al XX-lea, cu bătaie în prezent.

În festival am remarcat şi numele, şi muzica compusă de Alex Simu (jazzman român stabilit la Amsterdam) pentru filmul croato-olandez din competiţie, Happily ever after, precum şi prezenţa Irinei Trocan, criticul de film de la Film Menu, aflată la Rotterdam în Programul „Young critics“, alături de alţi cîţiva tineri critici europeni de film.

Victoria

Victoria (coproducţia bulgaro-română Maya Vitkova şi Mandragora Films) mi s-a părut unul dintre titlurile mai puternice din competiţie. A fost şi la Sundance şi, zilele astea, participă la Festivalul de la Göteborg. Am regretat că nu a cîştigat nici un premiu. Maya Vitkova reuşeşte în acest film de debut, printr-o abordare poetico-suprarealistă, să prezinte absurdul şi grotescul ultimei decade comuniste în Bulgaria şi al anilor imediat următori. Totul plecînd de la istoria personală a unei familii disfuncţionale şi a poveştii unei fetiţe care se naşte fără buric. Victoria devine, astfel, copilul deceniului, un fel de progenitură de top a lui Zhivkov. Pe de altă parte, mama micuţei, Boryana, nu visează la nimic altceva decît să fugă din ţară (nedorindu-şi copii în Bulgaria). Filmul vorbeşte despre dramele acestor femei – mamă, fiică şi bunică –, este povestea familiei în comunism, a intimităţii distorsionate, călcate în picioare.

Îndrăznesc să cred că filmul poate fi considerat unul dintre acele filme de referinţă, şi ca poveste, şi ca abordare. E important şi în discursul Est – Vest (da, e film de art house), şi cum am trăit noi faţă de ei. Ce-mi doresc cel mai mult e să văd filmul împreună cu mama mea, îmi pare rau că nu îl mai pot vedea şi cu bunica; apoi, aş vrea ca mama mea să îl vadă cu prietenele ei şi apoi să ne strîngem şi să depănăm amintiri care ne pot ajuta să ne vindecăm şi/sau să ne înţelegem poveştile mai bine.  

Anca Fronescu este traducătoare. A iniţiat languages4literature.com.