„Cînd nu traduc sau citesc, mă uit pe cer“
Cît de importantă este pentru un traducător străin o bursă de traducere?
Extrem de importantă. Muzeul Literaturii Române din Iaşi (în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere din Iaşi) organizează acest fel de rezidenţă, pe modelul european, recunoscînd, astfel, importanţa meseriei de traducător şi punînd-o pe acelaşi nivel cu autorii. În cadrul unei rezidenţe de traducere sau de scris, sîntem izolaţi şi ne suspendăm vieţile. Sînt aici ca să traduc, doar să traduc. Iar asta, în locul de naştere al autorului pe care îl traduc. Este o fericire totală! Meseria de traducător este încă o necunoscută, o meserie pe care o facem pe lîngă un alt job, unul „adevărat“ (cu atît mai mult cînd vine vorba de o limbă aşa-zis „rară“), deşi ea este în sine o meserie full-time. De exemplu, traducătorul în limba franceză al cărţii lui Puşkin, Evgheni Oneghin, a avut nevoie de 30 de ani pentru a termina traducerea ei. De asemenea, în timpul rezidenţei mele, am şi mai mult timp să citesc şi să recitesc, nu doar în română, ci şi în franceză, pentru că nu traducem dintr-o limbă, traducem într-o limbă.
Sînteţi la Ipoteşti. Cum aţi descrie acest loc?
Este chiar un paradis aici. Sînt singură, împart dealurile cu cîteva găini şi nişte cai, iar umbra lui Eminescu mă însoţeşte peste tot. Şi nu mă plictisesc. Cînd nu traduc sau citesc, mă uit pe cer, la păsări. Sînt multe vrăbiuţe, rîndunici, berze... Dansul lor este, de fiecare dată, un nou roman care se deschide.
Ce traduceţi?
Traduc trei proze ale lui Mihai Eminescu – Ioan Vestimie, Archaeus şi Umbra mea –, pentru că proza eminesciană, în special cea fantastică şi/sau filozofică, este una extrem de ofertantă. Vreau să profit de acest cadru minunat, şi pentru a continua traducerea cărţii de poezie Vîntureasa de plastic, de Marius Chivu, care va fi publicată în 2015 la Editura MEO.
Fanny Chartres este traducătoare.
a consemnat Ana Maria SANDU
