Ceci n'est pas Ministerul Culturii

Publicat în Dilema Veche nr. 730 din 15-21 februarie 2018
Ceci n'est pas Ministerul Culturii jpeg

Acum aproape un secol, în septembrie 1939, filozoful și scriitorul polonez St. I. Witkiewicz se sinucidea, la anunțul că Armata Roșie a trecut granița de Răsărit a Poloniei, ceea ce pentru el confirma faptul că arta, filozofia și cultura, așa cum le înțelegea el, își trăiesc ultimele zile. Autor, printre altele, al romanului Nesațul – despre care scrie Czeslav Milosz în introducerea Gîndirii captive –, Witkiewicz e cel care parabolizează standardizarea și spălarea pe creier a individului prin îngurgitarea pastilei Murti-Bing. Pastila, odată înghițită, face ca operele de artă disonante să pară niște prostii, complexitățile și atrocitățile istoriei să fie uitate și arta să devină un lucru util, lipsit de abstracțiune și spiritualitate.

Iată-ne în 2018, martori ai unor atitudini demne de „murti-bingism“: opere de artă scoase din muzee pentru așa-zisul lor caracter pornografic și abuziv (adică disonant), afișe reproducînd creații ale lui Egon Schiele cenzurate pentru că agresează vizual trecătorii, invadarea unui cinematograf de către un grup de creștini habotnici pentru a interzice vizionarea unui film premiat la Cannes. În Europa, miniștrii Culturii nu au avut vreo declarație comună legată cel puțin de primele două acțiuni, cît despre ceea ce s-a întîmplat la Muzeul Țăranului Român, nu va exista, probabil, vreo poziție din partea actualului ministru al Culturii și Identității Naționale. Explicația este una și aceeași, atît la nivel european, cît și la nivel național, și e una simplă: ceea ce ar declara, individual sau în grup, miniștrii Culturii europeni nu ar avea, de fapt, nici un efect concret în societate, nu ar produce vreo modificare de atitudine și nu ar determina vreo revizuire a pozițiilor celor implicați.

Am urmărit în ultima vreme opinii despre cum ar trebui să fie un ministru al Culturii (cel din România, în cazul de față) și aș avansa aici cîteva clarificări cît se poate de prozaice legate de acest subiect, pe care discursurile idealiste pe care le consemnez de fiecare dată cu tristețe și saturație nu le iau în considerație. Problema nu este cum ar trebui să fie ministrul Culturii, ci cum ar trebui să fie Ministerul Culturii în România de azi.

Iată, printre altele, de ce. În primul rînd, în actuala configurație a infrastructurii guvernamentale, ministrul Culturii are în subordine cea mai prost plătită adminstrație. Ministerele „slabe“, precum cel al Românilor de Pretutindeni, cel al Mediului sau al Educației sau al Sănătății (slabe prin natura neeconomică a profilului lor), au, toate, o adminstrație cu salarii mici și foarte mici. Asta explică, într-o foarte mare măsură, ineficiența lor, precum și incapacitatea de a pune în practică măsuri viabile, pe termen mediu și lung, în favoarea cetățenilor pe care aceste administrații îi deservesc și din ale căror taxe își încasează venitul. Asta explică și lipsa totală de motivație a angajaților și permeabilitatea lor la trafic de influență și la corupție. În sinteză, singura cale a unui angajat de a viețui într-un asemenea sistem este fie aceea de a fi ineficient sau incompetent, fie aceea de a fi corupt. Pentru aceia care sînt însă de bună-credință, care au competențe și lucrează în Ministerul Culturii de ani buni, acceptînd salariul foarte mic și schimbările foarte dese de miniștri, nu este un climat benefic. Ei se plafonează și se izolează, din păcate, considerînd că ceea ce fac este și rămîne o formă de compromis. În loc să îi stimuleze, instituția îi limitează profesional și uman.

Cu această situație se confruntă toți miniștrii Culturii din ultimii zece ani și chiar și aceia care au vrut, fără succes, să o remedieze, au constatat în ce măsură această realitate creează un blocaj instituțional major.

Cazul patrimoniului

Să luăm, de pildă, cazul direcțiilor regionale pentru cultură aflate în subordinea MCIN – cele care acordă, printre altele, avize pentru clădirile de patrimoniu. Ineficiența acestor direcții e direct proporțională cu resursa umană minimă pentru cantitatea de dosare tratate și cu slaba remunerație primită pentru o activitate esențială unui demers cultural fundamental – cel al recenzării, avizării și evaluării stării patrimoniului din România. La nivel central, la minister, situația este și ea problematică. Dacă, în perioada ministeriatului Monei Muscă, Direcția Patrimoniu avea 35 de angajați, astăzi aceeași direcție are doar șase angajați. O simulare făcută acum doi ani de către Oana Bogdan, secretar de stat la acea vreme pe domeniul patrimoniu, a constatat că, în medie, în MCIN intră 500 de dosare pe săptămînă și pot fi tratate complet, cu activitate susținută peste program, doar 50! Cum poate un ministru să intervină într-o asemenea situație? Prin cererea de suplimentări de posturi la guvern; or, aceste posturi, chiar dacă ar putea fi alocate, vor fi încadrate salarial la un nivel care nu atrage pe nimeni. Retoric, ne preocupă patrimoniul. Practic, nu!

La rîndul său, Institutul Național al Patrimoniului (INP), dincolo de problemele salariale, are de ani de zile o problemă endemică legată de multianualizarea banilor necesari anumitor șantiere de importanță națională. Refuzînd existența creditelor de angajament pentru MCIN, Ministerul Finanțelor din guverne succesive condamnă șantierele de patrimoniu la constante întreruperi. Restaurarea patrimoniului nu poate să fie finalizată, în anumite cazuri, pe baza bugetului anual – cu atît mai puțin într-o țară care nu a reușit încă să își construiască autostrăzile importante –, iar necesitatea de a relua de fiecare dată procedurile administrative pentru a continua lucrările deja începute nu face decît să arunce în derizoriu și ineficiență un demers pe care orice politică publică în domeniu ar trebui să îl considere o prioritate absolută.

Un ministru al Culturii, oricine ar fi el, nu poate debloca o asemenea stare de fapt fără intervenția premierului și a ministrului Finanțelor. Iată un caz în care, indiferent de culoarea politică, opțiunea pragmatică a guvernelor a fost aceeași în ultimul deceniu și jumătate: una în defavoarea restaurării patrimoniului național.

Proiectele prioritare 

Ministrul poate susține, pe baza unor avize interne minimale, „proiecte prioritare“. Prioritare pentru cine și în conformitate cu ce criterii? Atîta vreme cît nu există o strategie culturală adoptată de guvern, pot să fie aplicate orice criterii, ele variind de la un ministru la altul, sub oblăduirea plină de compasiune a angajaților ministerului, care „instruiesc“ fiecare nou ocupant al postului în legătură cu felul în care, pînă acum, au fost alocate subsidiile, pe motive mai mult sau mai puțin subiective. Firește, unele proiecte sînt, în sine, valoroase, dovedindu-și rezistența în timp și serviciul public prin impactul lor local și internațional (TIFF în Cluj, FITS în Sibiu sau Bienala de la Veneția). Dar o dezbatere reală, bazată pe evaluări cantitative și calitative substanțiale a proiectelor susținute nu a avut niciodată loc. O metodologie a depunerii acestor proiecte și a cererilor nu a fost niciodată dezbătută pentru a putea fi pusă ulterior în practică în mod consecvent. Ce echilibru există între diversele domenii pentru proiectele prioritare? Ce tip de proiecte susținem cu prioritate: cele tradiționale sau cele contemporane, și de ce? Care e ponderea dată organizațiilor față de cea oferită instituțiilor din subordine? Întrebări esențiale, la care miniștrii nu pot să dea un răspuns convingător în lipsa unei strategii-cadru, a unei strategii culturale adoptate politic în sens superior, nepartinic.

Managementul instituției culturale

În fine, devine o evidență că, prin natura legii actuale a managementului acestor instituții, sînt puse în paranteză două principii esențiale, atît de necesare calității actului intelectual și creativ. Primul este etica în guvernanță. Al doilea: viziunea artistică. Administrația domină artisticul pînă la sufocare, iar etica în guvernanță este inexistentă atîta vreme cît managerii multor instituții publice au puteri discreționare în privința deciziilor privind actul artistic.

În plus, pentru instituțiile de spectacol, lipsa corelării politicilor educaționale cu cele culturale a produs un dezechilibru grav. Anume, „aruncarea“ pe piața muncii a mii de actori fragilizați din punctul de vedere al statutului de angajat, constrînși să facă față unei piețe de muncă tensionate și volatile, fără ca măsuri de politici publice să compenseze asta prin inițierea, de exemplu, a unor cadre legislative dedicate încurajării dezvoltării spațiilor alternative și a logicii de lucru „de trupă“.

Reformele, care ar trebui să ia drumul unor inițiative legislative, pot fi făcute doar cu participarea altor ministere, de care cel al Culturii e dependent. Uneori trebuie obținute nu mai puțin de 14 avize pentru trecerea unei măsuri cu specific cultural. Mulți dintre miniștrii celorlalte domenii nu le înțeleg pentru că sistemul cultural este, în opinia generală, un domeniu nesistemic, incontrolabil și „citit“ prin prisma vedetelor, nu prin cea a arhitecturii culturale generale.

Mă opresc, deocamdată, aici. Ar mai fi multe exemple de citat, dar rolul acestor exemple nu este decît acela de a reformula concluzia de la începutul acestui articol: irelevanța unui ministru care conduce un minister slăbit, cu resursa umană incompletă și nemotivată, învechit într-o birocrație ale cărei instrumente sînt de mult depășite.

În grija cui rămîne, așadar, Cultura? Din păcate, mă tem că foarte curînd ea va fi definitiv în grija celor care, asemeni personajului din Soumission a lui Michel Houellebecq, vor ști cel mai bine să se supună. 

Corina Şuteu este expert internaţional în management şi politici culturale. A fost director al Mastère Spécialisé Européen en Management des Entreprises Culturelles al Şcolii de Comerţ din Dijon. A fost director al Institutului Cultural Român de la New York și, timp de opt luni, ministru al Culturii. Este preşedinte al Making Waves, festivalul de film românesc de la New York.

Afis Sala Radio 20 mai 2022 jpg
Violonistul Gabriel Croitoru interpretează unul dintre cele mai frumoase concerte de vioară compuse vreodată
Bruch se temea de succesul a ceea ce avea curînd să devină unul dintre cele mai des cîntate concerte de vioară compuse vreodată: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră.
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe! jpeg
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe!
Între 1 și 12 iunie 2022, la București şi în alte zece oraşe din ţară – Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brăila, Brașov, Constanța, Sfîntu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Tîrgu Mureș – cinefilii sînt invitați la întîlnirea anuală cu cele mai recente și remarcabile filme franceze.
Koba înainte de moarte jpeg
Koba înainte de moarte
Romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani.
Metonimiile biograficului jpeg
Metonimiile biograficului
Poezia Laurei Francisca Pavel pare un construct format din prefabricate dispuse într-un flux bine controlat. Important, textele nu sună deloc fals, nimic nu pare artificial, nelalocul lui.
Poate fi România „acasă” pentru migranți? jpeg
Poate fi România „acasă” pentru migranți?
Corpurile sînt grele, teama, deznădejdea, dar și mîngîierea însoțesc un drum care pornește dintr-un acasă spre nu se știe unde.
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“ jpeg
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“
„L-am văzut pe Picasso asamblînd obiecte aparent neînsemnate și aceste obiecte, odată așezate de către el într-o anumită ordine, capătă viață.”
Vocea: ţipete sau şoapte jpeg
Rîs și surîs
Degradarea rîsului se produce atunci cînd spectacolele îl cultivă sistematic.
Viață de cuplu jpeg
Viață de cuplu
Filmului îi reușesc mult mai bine scenele de criză, cele în care intensitatea e dată pe minus, iar cadrul se lasă măturat de un crivăț emoțional.
Hardcore jpeg
Hardcore
Melanjul acela brizant de muzică și politică este transplantat de cei doi Vylani și pe cel mai nou album al lor.
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS jpeg
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS
Vineri, 6 mai, începînd cu ora 16:00, la sediul instituției din strada Matei Voievod 75-77
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)” jpeg
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)”
Între 29 aprilie și 28 mai, în Piața Regelui Mihai din București, va putea fi vizitată expoziția Stop the War (in Ukraine), prin care opt artiști români și o serie de artiști ucraineni continuă să ia atitudine împotriva războiului din Ucraina și să militeze pentru pace, folosindu-se de arta lor pentru a mișca, a motiva și a împinge la acțiune.
Căsătoria lui Teofil jpeg
Căsătoria lui Teofil
La fel ca Irina, Maria și Teofana înaintea ei, Teodora s-a văzut transformată din „nimeni” în cel mai de seamă personaj feminin din imperiu.
O cineastă de redescoperit jpeg
O cineastă de redescoperit
Filmele Lanei Gogoberidze par să articuleze o preocupare pentru mutațiile istorice, pe care le altoiește cu o privire feminină, mereu dispusă la autoreflexivitate subtilă.
Exotic & orchestral jpeg
Exotic & orchestral
Danezii Efterklang se aventurează prin părțile noastre să-și prezinte cel mai recent album, cu adevărat unul de primăvară, încărcat de candoare și speranță, în contrasensul mersului mondial al lucrurilor.
Festivalul Filmului European 2022 pune obiectivul pe Ucraina jpeg
Festivalul Filmului European 2022 pune obiectivul pe Ucraina
Cea de-a 26-a ediție FFE va avea loc la București în perioada 5 – 11 mai (Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie) și la Timișoara, pe 10 mai, unde evenimentul va fi marcat printr-o gală, de Ziua Europei.
„Invențiile ocazionale”, o nouă carte de Elena Ferrante în librăriile românești jpeg
„Invențiile ocazionale”, o nouă carte de Elena Ferrante în librăriile românești
Un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare.
10 ani de „Noaptea Cărților Deschise“, cea mai mare campanie dedicată Zilei Mondiale a Cărții jpeg
10 ani de „Noaptea Cărților Deschise“, cea mai mare campanie dedicată Zilei Mondiale a Cărții
Sîmbătă, 23 aprilie 2022, Editura Litera sărbătorește Ziua Mondială a Cărții prin evenimentul „Noaptea Cărților Deschise”.
Matrioșka Emanuel jpeg
Matrioșka Emanuel
E vorba de un mixt de formule literare, poezii, prozopoeme, proză autobiografică, note de subsol, adică avem o largă dimensiune experimentală concentrată pe tema identității, a jocului dintre eul real și cel ficțional, propus din start de dubletul nominal de pe copertă (Emil-Emanuel).
Bernard Henri Lévy și resuscitarea compasiunii jpeg
Bernard-Henri Lévy și resuscitarea compasiunii
Chiar aşa: de ce ne-ar interesa? În definitiv, nu se întîmplă la noi, nu ne reprezintă pe noi...
Pasărea vorbitoare jpeg
Pasărea vorbitoare
O lume tainică prinde astfel să ni se reveleze dezordonat, prin flash-uri orbitoare, care cultivă deopotrivă grația gestului de dans și precizia observației antropologice.
Sare și piper jpeg
Sare și piper
LP-ul lansat în luna martie a acestui an e deopotrivă captivant și entertaining, ludic și profund, absurd și (auto)reflexiv.
Conferințele Dilema veche la Oradea: 5 7 mai 2022, despre „Comedia lumii” jpeg
Conferințele Dilema veche la Oradea: 5-7 mai 2022, despre „Comedia lumii”
Patronate de cea mai citită revistă de cultură din România, „Conferințele Dilema veche” sînt un proiect itinerant, avînd pînă acum ediții în Arad, Timișoara, Cluj-Napoca și, începînd din acest an, Oradea.
Premianții Galei Radio România Cultural 2022 jpeg
Premianții Galei Radio România Cultural 2022
Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XXI-a, şi-a desemnat cîştigătorii luni, 18 aprilie 2022, la Teatrul Odeon.
În Joia Mare, Concert de Paște la Sala Radio jpeg
În Joia Mare, Concert de Paște la Sala Radio
În Joia Mare (21 aprilie), de la ora 19:00, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, vor evolua pe scena Sălii Radio două dintre ansamblurile Radio România: Orchestra Naţională Radio și Corul Academic Radio (pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu).

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.