Ce facem cu circul?

Publicat în Dilema Veche nr. 698 din 6-12 iulie 2017
Ce facem cu circul? jpeg

Pentru Nicki Wolcz 

Nu încetez să enumăr figurile dispariţiei, plasate, toate, sub semnul Livezii de vişini. Care sînt „livezile“ noastre? Unde detectăm simptomele declinului şi ale sfîrşitului nu catastrofic, ci progresiv, lent, simptom de deteriorare şi orizont ultim? L-am identificat în „teatrul nostru“, căruia i-am dedicat un eseu publicat, în versiunea română, la Editura Nemira. Nu sfîrşitul teatrului e pronosticat, ci eroziunea sa pe plan simbolic, marginalizarea flagrantă. Teatrul e o condiţie generală a omului pe care scena o confirmă şi o expune. „Noi toţi jucăm pe scena lumii“ – adagiu antic adoptat de Shakespeare, care i-a fost partizanul consecvent. Azi, „cartea“ e supusă unor atacuri similare şi, la rîndul ei, suscită fenomene de rezistenţă pe un fond de nelinişte. La Maribor, Livada de vişini, pusă în scenă de Gabor Tompa, se desfăşura într-un decor al Carmencitei Brojboiu reprezentînd o bibliotecă imensă, în ruină, „biblioteca noastră“, aş spune, parafrazîndu-mă. Ameninţările devin explicite şi temerile legitime. Dacă criza se impune, finalul rămîne însă incert. Pînă cînd? Recent am citit că celebrul circ Bouglione, ale cărui afişe multicolore fac parte din patrimoniul fotografic al Franţei, şi-a încheiat definitiv activitatea în urma interdicţiei de a mai prezenta reputatele sale numere de dresaj şi splendidele animale pe care generaţii întregi le-au admirat. Circul – o altă „livadă“.

Motivaţiile acestor restricţii pot fi parţial admise, dar ele ignoră realităţi ascunse, secrete, care le-ar putea atenua trufaşa sancţiune. Cum să nu-mi amintesc istoria cunoscutei dresoare din tinereţea mea, a treia soră a Dinei şi a lui Tanţi Cocea, care a fost obligată de autorităţile ucrainene să-şi facă numărul la Kiev în ciuda sîngelui menstrual care a trezit impulsurile originare ale tigroaicei cu care, în ultimul timp, avea anumite fricţiuni. Pe fondul unei relaţii contrariate, aceasta i-a sărit la gît şi, sub ochii publicului, a ucis-o, dar apoi ea însăşi a încetat să se mai alimenteze şi a murit de inaniţie trei săptămîni mai tîrziu. Crimă şi pedeapsă… animală! Într-un spectacol de la Comedia Franceză intervenea mai de mult o mică maimuţă pe care seara actorii o luau cu ei la celebrul restaurant vecin, RUC. Cînd ciclul de reprezentaţii s-a încheiat, maimuţa a fost trimisă din nou la grădina zoologică, însă, melancolică şi însingurată, a decedat rapid de tristeţe. Putem invoca aceste exemple pentru a relativiza rudimentarele ucazuri recente care ignoră astfel de relaţii duble, subtile. Dar cum să nu evoc cealaltă faţă, de astă dată umană, a silenţiosului vînzător de șepci de la Oradea, care, se spunea, fusese un dresor ce şi pierduse vocaţia şi, neconsolat, se perinda ici şi colo, în restaurante, privat de leii ce-i fuseseră intimi? Subiect de nuvelă pentru Hemingway.

Grădina zoologică poate fi, evident, asimilată unei „puşcării“ generale, unde cineva ca Radu Penciulescu a văzut gîfîind un imens urs polar pe timp de caniculă toridă. Dar tot acolo, m-am plimbat ore întregi cu Abel Tompa, căruia o lume străină şi exotică i se revela, îi resimţea existenţa reală, nu doar redusă la imaginile de pe Discovery. Peregrinarea lui nesfîrşită atesta plăcerea pe care o resimţi ca spectator atunci cînd personajul de ficţiune devine real, cînd Hamlet se întrupează… Astfel, mi-am spus, universul unui adolescent nu e amputat de această dimensiune concretă a regnului animal de dincolo de teritoriul său familar, de altundeva, dintr-o lume aprioric inaccesibilă. Un băieţel francez pe care-l însoţeam se mira văzînd la Salonul agriculturii cocoşi, vii şi bătăioşi, iar Abel vedea tigri. Şi amîndoi erau captivaţi!

Soţiei mele, cînd era mică, rudele, în numele unei convingeri generale, îi impuneau spectacolele de circ pe care ea, regulat, le părăsea în lacrimi fiindcă era traumatizată de numerele cu clovni care primeau lovituri, cădeau, îşi zdrenţuiau hainele. Această condiţie a clovnului o angoasa căci percepea circul ca pe o expresie directă a martiriului său fizic. Nu avea acces la ludic… Dar Be-ckett nu atribuie şi el personajelor din Godot o condiţie metafizică similară, amestec de lacrimi şi rîs? În schimb, ajuns la Paris, am văzut aproape în acelaşi timp filmul lui Fellini şi spectacolul lui Ariane Mnouchkine consacrate „clovnilor“. Ei apăreau atunci ca ultimele figuri mitice ale circului. Dar azi au dispărut, ca şi leii… Cît i-am iubit!

La instigarea lui Dan Hăulică, primul eseu pe care l-am scris pentru revista sa Secolul 20 a fost consacrat „circului coreean“, invitat în anii ’60 la Bucureşti. M am devotat îndelung acestui subiect, descoperind atunci că, în Orient, performanţele de dresaj sînt absente și că, pe de altă parte, excitaţia occidentală a „riscului“ – generaţia noastră a resimţit impactul melodramatic al filmului Trapez şi al coincidenţei periculoase între sentimentele acrobaţilor şi pericolele implicite ale salturilor mortale – lipseşte de asemenea. Circul asiatic afirmă virtuţile corpului ce-şi depăşeşte condiţia graţie unor numere de strălucită măiestrie. Îl admiram, dar fără a mă emoţiona.

Apoi, treptat, m-am îndepărtat de circ şi, întristat, i-am constatat marginalizarea. L-am redescoperit la Sibiu, la recentul festival, unde un grup de tineri australieni au prezentat un program de circ ce se înrudea cu dansul fără a fi dans, au alternat numere de agilitate şi echilibru fără lei şi clovni. O altă lume, dar cîtă prospeţime emana această viziune inedită a circului ce se încheia printr-un moment magic, în care acrobaţii se îndreptau spre noi luminaţi de proiectoare din fundul scenei ce ne orbeau ochii, sugerînd că asistăm astfel la o renaştere fantomatică, incertă şi onirică a circului! Pe de altă parte, în final, spectacolul lui Dimitri cultiva aceeaşi poezie, protagonistul dispărînd prin acoperiş pentru a se îndepărta lent spre cerul imaginar şi defunct al circului a cărui memorie o păstrăm chiar dacă nu-l mai vedem. Şi el, precum teatrul şi cartea, poate fi diminuat, dar nu eliminat din spaţiul legendar al culturii noastre, de copii sau adulţi.

La Sibiu am regăsit încă o livadă. O port în mine şi mă tem de logica acestor negustori lucizi şi cinici care, pentru a o salva, vor să o convertească pervertind-o. Ce facem cu circul? Îl iubim dacă rămîne modest şi uman ca acela din La strada, capodopera lui Fellini, sau îl detestăm dacă se corupe în spectacol de consum şi atracţii multicolore ca Le Cirque du Soleil? Iubim memoria nepervertită a circului. Ceea ce contează, oriunde, e „legenda“ livezilor ameninţate. 

P.S. Teatrul, cînd ajunge la esenţa sa, produce ceea ce nu se poate întîlni și nici percepe altundeva: el impune „prezenţa“ unui gînd ce se materializează, a unei „poetici“ ce se împlineşte concret. Atunci el ne oferă ceea ce aş numi „peceţile clipei“. La Sibiu am regăsit cîteva. Începutul Scrisorii despre nimic de John -Cage, cînd Robert Wilson, machiat în alb, atît faţa, cît şi părul, rămîne multă vreme imobil şi perceptibil neliniştit. E o statuie ce învie, o fantomă ce-şi refuză condiţia? Incertitudine de neuitat. În spectacolul cu Azilul de noapte, pus în scenă de Yuri Kordonsky, în ultimele scene, personajele se retrag şi se spală îndelung, se purifică, renasc. Scenă mută, colectivă, scenă stranie, enigmatică şi sacră. Şi, în sfîrşit, în Minetti de Thomas Bernhardt, pus în scenă de Rimas Tuminas, o actriţă – aveam să aflu apoi că e celebră – joacă un personaj de femeie ce se delectează obsesiv cu şampanie, ca fata lui Brejnev odinioară. La un moment dat, cu o voce spartă şi răguşită, de alcoolică înveterată, cîntă „Je ne regrette rien“ a lui Edith Piaf. Atunci am înţeles că doar un mare actor îşi arată în public suferinţa ascunsă, atît cea personală, cît şi cea teatrală. Atunci, pecetea clipei se depune în noi. Clipe împlinite, clipe dintr-o a doua viaţă. 

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată: Cehov, aproapele nostru, Editura Nemira, în colecţia FNTS-ului.

Foro: Robert Wilson

Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.
p 17 2 jpg
Post-traumă
În definitiv, totul e filmabil.
995 17 Biro coperta1 jpg
Live în Control
Mai interesant decît limbajul sărac al versurilor, care ar fi familiare unui psihoterapeut de liceu.
995 21 Iamandi jpg
Ordinea închisorilor
În cele mai multe situații, acești intelectuali au făcut mai întîi o închisoare fascistă și apoi una comunistă.
Vizual general Conferințele Despre lumea în care trăim jpg

Adevarul.ro

image
Carla’s Dreams, criticat dur: „Răutăcios, antipatic, poate lipsit de educație, puțin fals și dezamăgitor”
Realizatorul a fost invitatul emisiunii realizate de Cătălin Măruță în cadrul căreia a acceptat să participe la rubrica „Spui tot sau îți ia gura foc?”.
image
Român păcălit în Turcia cu implanturi de păr. Țeapa este de mii de euro. „Ce scrie pe factură?“
Pățania unui român care s-a dus în Turcia să facă implant de păr a fost povestită pe Facebook de o rudă. Omul a fost înșelat cu mii de euro și acum nu mai știe cum să-și recupereze banii.
image
Boala neurologică rară de care suferă Celine Dion, explicată de un medic. „Transformă oamenii în statui”
Celine Dion a anunțat că și-a anulat actualul turneu mondial din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Cântăreața celebră a anunțat la sfârșitul anului trecut că suferă de sindromul „Stiff Person Syndrome”, anulând astfel câteva date din turneul din Las Vegas.

HIstoria.ro

image
Autoportretul lui Vincent van Gogh: strategie de autovalidare?
Vincent van Gogh ajunge la artă târziu, la 28 de ani, după ce eșuase pe calea teologiei și a misionarismului și se consumase în istovitoare crize identitare.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii