Viața mea în film

Ingmar BERGMAN
Publicat în Dilema Veche nr. 929 din 27 ianuarie – 2 februarie 2022
Viața mea în film jpeg

Dintr-un motiv la care nu m-am gîndit pînă acum, am evitat mereu să îmi revăd filmele. În acele ocazii cînd am fost constrîns sau curios să le văd, am devenit, fără excepție și indiferent de film, ba neliniștit, ba îngrijorat, ba aveam nevoie să merg la toaletă, ba îmi venea să plîng. Am fost furios, speriat, nefericit, nostalgic, sentimental și așa mai departe. Prin urmare, din cauza acestui tumult confuz de emoții, am evitat filmele. M-am gîndit la ele cu bunăvoință, chiar și la cele proaste: m-am descurcat cît am putut de bine, iar la acea vreme părea chiar palpitant. (Și uite așa vă voi spune cît de interesant a fost!) Astfel, mă deplasez pentru o clipă pe culoarul din culise, blînd luminat, al memoriei.

Acum e necesar să revăd filmele și mă gîndesc că a trecut destul timp de cînd am lucrat la ele. Acum pot face față provocării emoționale. Sînt anumite filme pe care le-am exclus imediat. La acelea se poate uita singur Lasse Bergström. În fond, el este critic de film și e călit să suporte, fără a deveni insuportabil.

Să analizezi de-a lungul unui an patruzeci de ani de muncă a fost neașteptat de tulburător, uneori imposibil de îndurat. Am avut revelația brutală și certă că, cel mai adesea, filmele au fost concepute în străfundurile sufletului, în inimă, în creier, în nervi, în sex și nu mai puțin în intestine. O dorință fără nume a fost imboldul de la care au crescut. O altă dorință, pe care o putem numi „bucuria meseriașului“, a fost cea care le-a făcut să apară în lumea simțurilor.

Prin urmare, aveam să prezint sursele lor și să scot la lumină radiografiile încețoșate ale sufletului. Urma să mă folosesc de însemnări, caiete de lucru, amintiri, jurnale și, nu în ultimul rînd, de privirea inteligentă a autorului de șaptezeci de ani, precum și de relația lui concretă cu o serie de experiențe dureroase și pe jumătate refulate. Trebuia să mă întorc la filme și să pășesc în peisajul lor. Avea să fie o plimbare pe cinste.

929 16 fragii salbatici jpg jpeg

                                                          Fragii sălbatici

Fragii sălbatici este un exemplu bun. Pornind de la Fragii sălbatici, pot arăta viclenia experienței mele de acum. Lasse Bergström și cu mine am văzut filmul într-o după-amiază de vară, la cinematograful meu din Fårö. A fost o experiență frumoasă și m-au mișcat profund chipul lui Victor Sjöström, ochii lui, gura, ceafa sensibilă cu părul rar, vocea lui ezitantă și pătrunzătoare. Da, a fost emoționant! În ziua următoare, am vorbit cîteva ore despre film, i-am povestit despre Victor Sjöström, despre dificultățile și limitările noastre, dar și despre momentele de conectare și triumf.

Legat de asta, trebuia să spun că pierdusem caietul de lucru pentru Fragii sălbatici. (Nu am păstrat niciodată nimic, e un fel de superstiție. Alții au ținut la astfel de însemnări, dar eu nu.) După ce, încetul cu încetul, am citit pînă la sfîrșit transcrierea discuției noastre înregistrate, mi-am dat seama că nu am zis nimic rezonabil despre originea filmului.

Cînd am încercat să-mi amintesc cum a decurs lucrul la acest film, totul dispăruse. Îmi aduc aminte, foarte vag, că am început să scriu la Spitalul Karolinska, unde eram internat pentru observație generală și înzdrăvenire. Prietenul meu, Sture Helander, era șef de secție și mi-a oferit posibilitatea de a asista la prelegerile lui despre ceva nou și inedit, precum tulburările psihosomatice. Camera era mică și de-abia încăpea un birou acolo. Fereastra dădea spre nord. Perspectiva era nesfîrșită.

Acel an de muncă a fost destul de agitat: în vara lui 1956 am lucrat la A șaptea pecete. Apoi au urmat punerile în scenă de la Teatrul Municipal din Malmö: Pisica pe acoperișul fierbinte, Erik al XIV-lea și Peer Gynt, aceasta din urmă avînd premiera pe 8 martie 1957. Apoi am fost internat la Spitalul Karolinska aproape două luni. Filmările la Fragii sălbatici au demarat la început de iulie și s-au încheiat pe 27 august. M-am întors rapid în Malmö să pun în scenă Mizantropul.

Iarna lui ’56 e cufundată în obscuritate. Dacă fac cîțiva pași în acea obscuritate, începe să doară. Cîteva pagini dintr-o scrisoare ies la iveală dintr-un teanc cu tot soiul de alte scrisori. E scrisă de Anul Nou și adresată pesemne prietenului meu Helander: „Am început să repetăm Peer Gynt după Bobotează: dacă nu m-aș simți atît de prost, poate că aș fi foarte entuziasmat. Toată trupa se ține bine, iar Max [von Sydow] este excepțional, se poate vedea de pe acum. Diminețile sînt cele mai grele, nu mă trezesc niciodată mai tîrziu de patru și jumătate; atunci măruntaiele mi se întorc pe dos. În același timp, mă devastează angoasa, care arde totul în cale. Nu știu ce fel de angoasă este, e ceva indescriptibil. Poate e doar teama că nu sînt destul de bun. Duminica și marțea (în zilele în care nu repetăm) mă simt mai bine”.

Și așa mai departe. Scrisoarea nu a fost trimisă niciodată. Mi se părea că mă plîngeam și că necazurile mele erau lipsite de sens. Nu am prea multă răbdare cu văicăreala, nici cu a mea, nici cu a altora. Marele avantaj, dar și dezavantaj în a fi regizor este că nu ai niciodată pe cine să dai vina. Aproape oricine poate da vina pe ceva sau pe cineva. Nu și regizorii. Ei au această posibilitate inimaginabilă de a da formă propriilor realități sau destine sau vieți, oricum le-am spune. Adesea am găsit consolare în acest gînd, o consolare amară, și ceva indignare Privind mai îndeaproape și făcînd încă un pas în camera obscură a Fragilor sălbatici, găsesc în peisajul muncii de echipă și al efortului colectiv un haos nociv de relații umane.

Despărțirea de a treia soție încă mă durea îngrozitor. E o experiență stranie să iubești pe cineva cu care nu poți trăi. Viața plăcută și creativă alături de Bibi Andersson începuse să se năruie, nu-mi amintesc motivul. Mă aflam într-un conflict amar cu părinții mei. Nu voiam, nici nu puteam să vorbesc cu tatăl meu. Mama și cu mine căutam neîncetat împăcări ocazionale, însă existau prea multe schelete prin dulapuri, prea multe neînțelegeri veninoase. Ne străduiam, pentru că ne doream atît de mult să cădem la pace, însă dădeam greș întruna.

Cred că unul dintre imboldurile cele mai puternice de a face Fragii sălbatici își avea originea aici. Mă imaginam în locul tatălui meu și căutam justificări ale conflictelor amare dintre el și mama mea. Înțelegeam, aveam eu impresia, că eram un copil nedorit, crescut într-un pîntece rece și născut într-o stare de criză, fizică și psihică. Mai tîrziu, jurnalul mamei mele mi-a confirmat această reprezentare: mama avea sentimente clar ambivalente față de copilul ei suferind și pe moarte.

Într-un interviu, am afirmat că abia mai tîrziu am ajuns să înțeleg numele protagonistului, Isak Borg. Ca majoritatea afirmațiilor din presă, acesta este un fel de neadevăr care se potrivește în seria de tertipuri de sustragere, mai mult sau mai puțin deștepte, care creează un interviu. Isak Borg = Is și Borg [Is – „gheață“, Borg – „fortăreață“, în suedeză, în original]. Era simplu și ieftin. Am modelat o figură care, la exterior, semăna cu tatăl meu, însă care eram, de fapt, eu însumi. Eu, la treizeci și șapte de ani, privat de relații umane, căci mă izolasem de ceilalți, consecvent, închis în mine, nu doar nefericit, ci profund nefericit. Însă plin de succes. Și competent. Și cuviincios. Și disciplinat.

929 16 175id 169 w1600 jpg jpeg

I-am căutat pe mama și pe tata, însă nu i-am putut găsi. Scena de final din Fragii sălbatici poartă totuși o încărcătură puternică de nostalgie și dorință: Sara îl ia de mînă pe Isak Borg și îl conduce pe o pajiște însorită din pădure. De partea cealaltă a micului golf, își vede părinții. Îi fac cu mîna. Prin poveste se țese un singur motiv, cu multiple variații: neajunsuri, sărăcie, pustiu sufletesc, lipsa grațierii. Nu sînt conștient acum și nu eram nici atunci de insistența cu care îi rugam pe părinții mei prin Fragii sălbatici: Uitați-vă la mine, înțelegeți-mă și, dacă e posibil, iertați-mă.

În cartea Bergman despre Bergman relatez destul de detaliat o călătorie matinală cu mașina pînă la Uppsala. Scriu despre cum, în urma unui impuls subit, am decis să vizitez casa bunicii de pe strada Trädgårdsgatan. Despre cum stăteam în fața ușii de la bucătărie și, într-o clipă magică, exploram posibilitatea de a păși în propria-mi copilărie. Este un neadevăr scuzabil. Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instantaneu. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.

În Fragii sălbatici mă mișc fără efort și relativ spontan între diferite planuri: timp, spațiu, vis-realitate. Nu îmi amintesc ca această mișcare să fi determinat dificultăți de natură tehnică. Dar e un tip de mișcare care, mai tîrziu, în Față în față, avea să cauzeze probleme insurmontabile. Visele au fost în principal autentice: carul funebru care se răstoarnă cu sicriul deschis, un examen catastrofal, soția care întreține relații sexuale în public (care apare deja în Amurgul unui clovn). Imboldul principal din spatele filmului Fragii sălbatici este, așadar, o încercare disperată de a mă justifica în fața părinților supradimensionați mitologic, care și-au întors privirea de la mine, o încercare sortită eșecului. De-abia mulți ani mai tîrziu, mama și tata s-au transformat în oameni cu proporții normale, iar ura infantilă și furia s-au dizolvat și au dispărut. Ne-am reîntîlnit sub semnul atașamentului și al înțelegerii reciproce.

(fragment din volumul Imagini. Viața mea în film, prefață de Andrei Gorzo, traducere de Ioana Ghișă, aflat în curs de apariție în Colecția „Yorick” a Editurii Nemira)

Rețeaua Jane, r  Phyllis Nagy jpg
O poveste despre femei care au schimbat lumea deschide TIFF 2022: „Rețeaua Jane”
„Rețeaua Jane”, o poveste curajoasă despre drepturile femeilor, inspirată din realitățile Americii de la finalul anilor ’60, deschide cea de-a 21-a ediție TIFF, cu o proiecție de Gală organizată vineri, pe 17 iunie, de la ora 20:45, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
MRM 9iun landscape 1920x1080 png
„Moștenitorii României muzicale”. Recital susținut de pianistul Cristian Sandrin
Un eveniment la Sala Radio: Variațiunile Goldberg de Johann Sebastian Bach, interpretate de pianistul Cristian Sandrin, în cadrul proiectului „Moștenitorii României muzicale”, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, joi, 9 iunie, ora 19.00.
Utama, r  Alejandro Loayza Grisi jpg
12 „ficțiuni despre viață” în Competiția Oficială TIFF 2022
12 producții din toată lumea, printre care și două filme românești, intră în cursa pentru Trofeul Transilvania la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
QT Headshot   Photo Credit is art streiber JPG
„A fost odată la Hollywood”, debutul literar al marelui regizor Quentin Tarantino, cartea-eveniment în luna mai la Humanitas Fiction
Cartea va fi lansată miercuri, 25 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr.38) și sîmbătă, 4 iunie, ora 12.00, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest (Romexpo, Pavilion B2, standul Editurii Humanitas).
Clipboard01 jpg
Actrița Maia Morgenstern, Premiul de Excelență la TIFF 2022
Actrița Maia Morgenstern va fi omagiată la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca).
945 16 sus Romila jpg
Combinagii și vieți paralele
În „Șoferul din Oz” se asociază fericit umorul, ironia, tandrețea, caracterele hiperbolizate și inevitabila tentație a parabolei socio-politice cu priză imediată.
945 16 jos Iamandi jpg
Insațiabila nemulțumire a lui Stalin
Bolșevismul a fost exportabil și a produs rezultate „cvasiidentice” peste tot.
p 17 2 jpg
Dulce provincie
Găsim orășelul mic și netulburat în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, găsim jocul de putere aparent blajin între localnici și intrușii „de la centru”, găsim briza ușoară de nefericire care traversează, din direcții diferite.
945 17 Biro jpg
Aniversar
Gărîna. În materie de legende care eludează genurile, concertul Soft Machine s-ar putea să fie cel mai important concert al vremurilor recente pe teritoriul nostru.
TIFF 2022 Make Films Not War jpg
Îndemn la pace în campania de imagine TIFF 2022: Make Films, Not War!
Campania vizuală a celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca) transmite un mesaj lipsit de orice urmă de echivoc: Make Films, Not War!
Afis Sala Radio 20 mai 2022 jpg
Violonistul Gabriel Croitoru interpretează unul dintre cele mai frumoase concerte de vioară compuse vreodată
Bruch se temea de succesul a ceea ce avea curînd să devină unul dintre cele mai des cîntate concerte de vioară compuse vreodată: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră.
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe! jpeg
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe!
Între 1 și 12 iunie 2022, la București şi în alte zece oraşe din ţară – Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brăila, Brașov, Constanța, Sfîntu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Tîrgu Mureș – cinefilii sînt invitați la întîlnirea anuală cu cele mai recente și remarcabile filme franceze.
Koba înainte de moarte jpeg
Koba înainte de moarte
Romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani.
Metonimiile biograficului jpeg
Metonimiile biograficului
Poezia Laurei Francisca Pavel pare un construct format din prefabricate dispuse într-un flux bine controlat. Important, textele nu sună deloc fals, nimic nu pare artificial, nelalocul lui.
Poate fi România „acasă” pentru migranți? jpeg
Poate fi România „acasă” pentru migranți?
Corpurile sînt grele, teama, deznădejdea, dar și mîngîierea însoțesc un drum care pornește dintr-un acasă spre nu se știe unde.
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“ jpeg
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“
„L-am văzut pe Picasso asamblînd obiecte aparent neînsemnate și aceste obiecte, odată așezate de către el într-o anumită ordine, capătă viață.”
Vocea: ţipete sau şoapte jpeg
Rîs și surîs
Degradarea rîsului se produce atunci cînd spectacolele îl cultivă sistematic.
Viață de cuplu jpeg
Viață de cuplu
Filmului îi reușesc mult mai bine scenele de criză, cele în care intensitatea e dată pe minus, iar cadrul se lasă măturat de un crivăț emoțional.
Hardcore jpeg
Hardcore
Melanjul acela brizant de muzică și politică este transplantat de cei doi Vylani și pe cel mai nou album al lor.
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS jpeg
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS
Vineri, 6 mai, începînd cu ora 16:00, la sediul instituției din strada Matei Voievod 75-77
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)” jpeg
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)”
Între 29 aprilie și 28 mai, în Piața Regelui Mihai din București, va putea fi vizitată expoziția Stop the War (in Ukraine), prin care opt artiști români și o serie de artiști ucraineni continuă să ia atitudine împotriva războiului din Ucraina și să militeze pentru pace, folosindu-se de arta lor pentru a mișca, a motiva și a împinge la acțiune.
Căsătoria lui Teofil jpeg
Căsătoria lui Teofil
La fel ca Irina, Maria și Teofana înaintea ei, Teodora s-a văzut transformată din „nimeni” în cel mai de seamă personaj feminin din imperiu.
O cineastă de redescoperit jpeg
O cineastă de redescoperit
Filmele Lanei Gogoberidze par să articuleze o preocupare pentru mutațiile istorice, pe care le altoiește cu o privire feminină, mereu dispusă la autoreflexivitate subtilă.
Exotic & orchestral jpeg
Exotic & orchestral
Danezii Efterklang se aventurează prin părțile noastre să-și prezinte cel mai recent album, cu adevărat unul de primăvară, încărcat de candoare și speranță, în contrasensul mersului mondial al lucrurilor.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.