Un englez la ţară
● Michael Sadler, Un englez la ţară (Viaţa în Franţa profundă), traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu, Colecţia "Rîsul lumii", Editura Humanitas, 2011
Cazuri de englezi intrigaţi şi seduşi de Franţa s-au mai văzut. Peter Mayle, de pildă, a produs vreo patru cărţi de mărturii nostime despre tipicurile savuros-consternante ale vieţii din Provence. Michael Sadler însă, avînd o călcătură epică mai dezinvoltă, face pasul de la mărturie la roman şi comite o serie comică în trei volume despre experienţele unui britanic (Michael) pe meleagurile Hexagonului. În primul volum, Michael va fi la Paris. În al doilea – cel de acum – va veni să stea cîteva luni într-un sătuc de pe valea Loarei. Omul vrea să se integreze în tabloul local, chiar dacă obiceiurile zonei – vorba în doi peri, salutul „minimalist“, căutătura chiondorîşă sau scuipătura care marchează, ca „o înfloritură retorică“, finalul cîte unei replici seci – îi dau serios de furcă.
Englezul acţionează englezeşte, cu un umor de o vastă chimie. Găseşte mai mereu chichiţa amuzantă (bucolicele vaci „par să-şi caute lentilele de contact prin iarbă“; „melcii rîd de li se zguduie cochiliile“, iar „cireada se pişă pe ea de rîs“ în faţa stîngăciilor lui etc.). Inventează tehnici trăsnite (plantînd praz în grădină cu un ciocan pneumatic sau încercînd să-şi dea o gaură la curea cu un aparat de sudură). Iar cînd e vorba de apucăturile (perfect româneşti) ale „meseriaşilor“ locali sau de ifosele protipendadei, împunsătura lui mucalită şi autoironia frenetică fac minuni.
După cîteva chiolhanuri udate diluvian, străinul va fi acceptat de localnici. Ba încă i se vor face şi ochi dulci. Două madame, amatoare de engleză, caută cu el „locul perfect pentru verbele neregulate“, anunţînd un al treilea volum al seriei cel puţin ispititor.
