Tratat de alchimie organică
● Primo Levi, Sistemul periodic, traducere din italiană de Vlad Russo, Editura ART, 2019.
Sistemul periodic al lui Primo Levi este o bijuterie, una dintre cel mai puțin cunoscute capodopere literare ale secolului al XX-lea. Autobiografie alcătuită din povestiri ce unesc ambiția cunoașterii gazului inert, cu denumire de sorginte doctă, care simbolizează viața celor cărora le datorezi propria existență, cu cea a risipirii propriei ființe, asemeni carbonului, într-un ciclu al vieții care trebuie să continue, cartea scrisă de Primo Levi poate fi citită ca o încercare de a pune în același tabel cele două pasiuni ale autorului ei: chimia și literatura. De altfel, e foarte greu de spus ce este Sistemul periodic: ce se poate spune, cu mîna pe inimă, e că-i o carte a naibii de bună!
Să lămurim totuși ceva: pentru a realiza ampla alegorie care se detașează la finalul cărții, Primo Levi a întrețesut 21 de metafore: fiecare dintre aceste capitole, sau povestiri, își ia ca titlu numele unui element chimic (cartea se deschide cu gazul doct, nobil, Argon, iar ultimul poartă numele elementului vieții, Carbonul), iar povestirea care stă sub umbrela aceasta dezvoltă o legătură narativă cu viața secretă a acelui element chimic.
Sistemul periodic este povestea unei pasiuni: pasiune pentru viață, simbolizată aici de chimie, de atotprezența elementelor în tot ce ne înconjoară. Aceeași carte este povestea unui evreu piemontez care crește și-și trăiește tinerețea sub regimul lui Mussolini, se înrolează într un grup de partizani, este prins și ajunge, pentru un an, la Auschwitz, are norocul de supraviețui (noroc care, de fapt, este tot „mîna“ chimiei), trece printr-o depresie cumplită din care iese învingător cu ajutorul iubirii unei tinere femei și îmbătrînește în tovărășia unei chimii din ce în ce mai abstracte și mai literare.
Este o carte plină de melancolie, de demnitate și de dragoste (da, în primul rînd pentru chimie, în al doilea rînd chiar pentru cuvintele pe care le folosește pentru a descrie elementele), plină de speranța exprimată simbolic a alchimistului de a obține metalul nobil din împreunarea elementelor: chimia este un ultim element care, alăturat ororilor prin care naratorul povestirilor trece, le transformă în metalul nobil al literaturii: Tabelul lui Mendeleev este puntea de legătură dintre lumea cuvintelor și lumea lucrurilor. De altfel, prima povestire, „Argon“, în care Primo Levi încearcă să recupereze lumea pierdută a strămoșilor lui, evrei piemontezi, este de fapt o descompunere a prezentului prin intermediul cuvintelor, singurele rămășițe ale trecerii acelor oameni. Levi recuperează un jargon pe care-l numește idiș mediteranean: dificultatea pe care o presupune efortul de lingvistică istorică prin care Levi încearcă să descompună straniile cuvinte care îmbină italiana piemonteză cu idișul adus în zona orașului Torino de strămoși este comparabilă cu acela de a face ordine între nenumăratele mătuși și unchii purtători de nume imposibile.
Imediat după ce și-a obținut diploma de chimist, Levi a fost distribuit într-un șantier de la capătul lumii, unde misiunea lui era să încerce să obțină nichel din deșeurile unei mine de azbest. Însă acolo descoperă că subteranele acelei mine sînt bîntuite de ființe magice, legendare – gnomi, cobolzi, nicoli – și că alergarea lui după potcoave de cai morți nu face altceva decît să-l țină ferit de privirile fasciștilor, într-un șantier cu reguli stranii, în plină prigoană a populației evreiești. De fiecare dată cînd istoria vine și distruge, poezia chimiei se obiectivează și pare a acționa asemeni unei zeități personale pentru povestitorul Primo Levi.
Sistemul periodic este și o carte a vindecării: Levi o repetă în povestirile de după Ceriu (Auschwitz) – „Nu sînt un Monte Cristo“ –, însă atitudinea lui, implacabil teoretică, științifică față de germanii din zona gri (cei fără vină sau cei care au adoptat masca nevinovăției prin necunoaștere) este inchizitorial-senină.
Dacă am trăi într-o lume normală, atît Sistemul periodic, cît și Mai este oare acesta un om ar fi lecturi obligatorii în liceu. Cum lumea nu e normală, nu pot decît să atrag atenția asupra acestei apariții, mai ales că și traducerea lui Vlad Russo e excepțională.
Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor şi critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Copilăria lui Kaspar Hauser, Polirom, 2017.
