Sinuciderea evreilor

Publicat în Dilema Veche nr. 754 din 2-8 august 2018
Sinuciderea evreilor jpeg

● Éric Vuillard, Ordinea de zi, traducere de Mona Apa, Editura Litera, 2018. 

Aproape fiecare carte publicată de Éric Vuillard (n. 1968) a primit cîte un premiu literar francez. Deși calitățile literare ale acestui mic roman, distins anul trecut cu Goncourt, sînt relativ modeste (nu se compară cu Binevoitoarele lui Jonathan Littell, Goncourt în 2006), construcția și subiectul îl fac deosebit de interesant și teribil de actual. Este o carte despre ascensiunea lui Hitler și a nazismului (începe și se oprește la anexarea Austriei), dar mai ales despre indiferența liderilor europeni, complicitatea marilor industriași germani și nepăsarea populației (victima ușoară a propagandei). Sună actual? Felul în care Hitler anexează Austria nu e departe de ceea ce va face Putin cîteva zeci de ani mai tîrziu, cu o parte din Ucraina.

Romanul se deschide cu o scenă tare: Hitler convoacă două duzini de magnați germani pentru a le cere sprijinul financiar pentru Partidul Național-Socialist înainte de alegerile legislative, iar aceștia, în lăcomia lor, acceptă să finanțeze ceea ce se va transforma în cea mai mare campanie de crime împotriva umanității. Cine au fost cele „douăzeci și patru de mașini de calcul la porțile Infernului“, acei industriași germani „ale căror nume există și astăzi“, ale căror averi imense au fost create, într-un trecut deloc îndepărtat, în uzine concentraționare unde evreii erau duși la muncă silnică? BMW, Opel, Daimler, Shell, Bayer, BASF, Agfa, Telefunken, Siemens, Allianz, IG Farben ș.a. „Dintr-un lot de șase sute de deportați ajuns în 1943 la uzinele Krupp, un an mai tîrziu nu rămăseseră în viață decît douăzeci“, scrie Éric Vuillard, a cărui muncă de documentare se simte peste tot în această carte mai apropiată de relatarea istorică decît de roman, o metanarațiune istorică în care travaliul literar se vede mai degrabă în reconstituirea cu instrumentele ficțiunii a unor întîlniri politice în baza jurnalelor și cărților de memorii ale unor politicieni-pion, precum cancelarul austriac Schuschnigg sau președintele Consiliului de Coroană britanic Halifax. (Recomand interviul luat autorului de Luiza Vasiliu pentru scena9.ro, intitulat „Nu am vrut să fac literatură din Holocaust“, unde Vuillard vorbește despre sensibilitatea sa de scriitor în fața documentelor.)

Apropo de reconstituirea narativă, traducerea românească face deservicii stilului lui Éric Vuillard. Fără a putea verifica originalul, simțul meu narativ a fost solicitat la maximum în scena de deschidere a romanului (pag. 8 și urm.), unde sînt folosite nu mai puțin de patru timpuri verbale: momentul calendaristic este marcat prin imperfect („era 20 februarie“), după care intră ca timp narativ perfectul simplu („își petrecură dimineața“), înlocuit imediat cu prezentul istoric („bărbații își strîng mîinile“), urmează o revenire la perfectul simplu („siluetele trecură“) și o intervenție metanarativă la prezent („nu știu cine se afla…) cu o presupoziție la conjunctiv („…întrucît trebuie să fi făcut“). Cel mai probabil, Vuillard a alternat imperfectul descrierii și perfectul simplu ale povestirii (temps du récit) cu prezentul istoric, dar în română trebuia folosită alternanța perfect compus – prezent: pentru efectul brusc de apropiere în narațiune, perfectul simplu schimbat cu prezentul nu are nici un sens în sintaxa limbii române, fiind prea apropiate ca efect temporal.

Revenind, un alt punct tare al cărții este imaginea reală a armatei lui Hitler, care, în momentul marșului către Viena, avea un arsenal disfuncțional: practic, Hitler și-a început ascensiunea cu niște Panzere defectate pe drum („Blitzkrieg, un cuvînt pe care publicitatea l-a lipit dezastrului“). În afara ridicolului scenei cu armata rămasă în pană, precaritatea militară a lui Hitler din acel moment întărește ipoteza că, dacă n-ar fi existat atîta lașitate, complacere și/sau indiferență din partea puterilor europene ale momentului, Führer-ul ar fi putut fi anihilat înainte să-și atingă punctul de invincibilitate.

Éric Vuillard speculează cunoașterea generală a consecințelor dezastruoase ale ascensiunii lui Hitler și își construiește romanul din scene așa-zis marginale, oprind narațiunea înainte de punctul culminant al temei. Cartea se încheie cu „epidemia“ de sinucideri ale evreilor înainte de sistematizarea ororii (vezi și fragmentul de mai jos), dovedind că teza ignoranței populare cu privire la natura criminală a nazismului nu ține: „Dacă majoritatea oamenilor ar putea pretinde că nu știau nimic, e absolut evident că evreii care s-au sinucis știau. Chestiunea falsei conștiințe este interpretată într-o nouă lumină“, spune scriitorul francez în interviul invocat mai sus.

Cît despre actualitatea acestui dezastru istoric, iată o frază la care ar trebui să medităm: „E straniu să vezi cum cei mai hotărîți tirani respectă vag formalitățile, ca și cum ar vrea să dea impresia că nu forțează procedurile, în timp ce calcă în picioare toate uzanțele.“ Cum a fost posibil Holocaustul? Așa.

***

Éric VUILLARD

Ordinea de zi (fragment)

Pentru ca anexarea Austriei să fie consfințită, se organiză un referendum. Opozanții, atîția cîți mai erau, fură arestați. Preoții îndemnară din amvon să se voteze în favoarea naziștilor, iar bisericile fură împodobite cu svastici. Nu se auzi aproape nici o notă discordantă. Austriecii votară în proporție de 99,75% pentru afilierea la Reich. Și pe cînd cei douăzeci și de patru de prelați ai marii industrii germane studiau deja cum să prăduiască mai bine țara, Hitler făcuse ceea ce am putea numi un turneu triumfal în Austria. Fusese aclamat pretutindeni.

Și totuși, chiar înainte de Anschluss, au avut loc peste 1700 de sinucideri într-o singură săptămînă. În scurt timp, anunțarea unei sinucideri în presă va deveni un act de rezistență. Cîțiva jurnaliști vor îndrăzni încă să scrie despre cîte o „moarte subită“; represaliile îi vor reduce numaidecît la tăcere. Se vor căuta apoi alte formule uzuale, lipsite de consecințe. Astfel, numărul celor care și-au pus capăt zilelor rămîne necunoscut, la fel și numele lor. A doua zi după anexare, Neue Freie Presse a publicat patru necrologuri: „În dimineața zilei de 12 martie, Alma Biro, funcționară, în vîrstă de 40 de ani, și-a tăiat venele cu o lamă de ras și a pornit gazul. În același timp, scriitorul Karl Schlesinger, 49 de ani, s-a împușcat în cap. S-a sinucis, de asemenea, Helene Kuhner, menajeră, 69 de ani. În cursul după-amiezii, Leopold Bien, funcționar, 36 de ani, s-a aruncat pe fereastră. Motivele gestului său rămîn necunoscute.“ Această mică notă banală este profund rușinoasă. Întrucît, pe 13 martie, nimeni nu putea ignora motivele lor. Nimeni. De altfel, nici nu se putea vorbi despre motive, ci despre o singură cauză comună.

Poate că Alma, Karl, Leopold sau Helene i-au văzut de la ferestrele lor pe acei evrei tîrîți pe străzi. Le-a fost de ajuns să-i întrezărească pe cei rași în cap înainte de a înțelege. Le-a fost chiar de ajuns să li se spună, să ghicească, să intuiască, să-și imagineze chiar înainte să li se întîmple. Le-a fost de ajuns să-i vadă pe oameni zîmbind ca să-și dea seama.

Și aproape că nici nu contează dacă în acea dimineață Helene a văzut sau nu, în mijlocul mulțimii care zbiera, niște evrei ghemuiți în patru labe, forțați să curețe trotuarele sub privirile amuzate ale trecătorilor. Nu contează nici dacă a asistat sau nu la aceste scene atroce în care evreii au fost obligați să pască iarba. Moartea ei reflectă doar ceea ce a simțit, nenorocirea imensă, realitatea hidoasă, dezgustul său față de o lume pe care a văzut-o dezvăluindu-se în nuditatea ei ucigătoare. La urma urmei, crima era deja acolo, în steagurile micuțe, în zîmbetele fetelor, în toată acea primăvară denaturată. Ghirlande, confetti, stegulețe. Ce s-a ales oare de acele tinere debordînd de entuziasm, ce s-a ales de zîmbetele lor, de nepăsarea lor, de chipurile lor atît de sincere, atît de fericite, de toată acea jubilare din martie 1938? Dacă vreuna dintre ele s-ar recunoaște astăzi pe ecran, ce-ar gîndi?

1000 17 foto1 Andreea Lacatus jpg
Mama-scoică
Căsnicia ratată a fost un factor agravant pentru că a produs deja un prim abandon.
p 21 1 Victor Brauner, Roberto Matta, Interviziune I, 1955 jpg
Victor Brauner şi Roberto Matta – tablourile „la patru mîini“
În 1955, viziunile celor doi artiști se intersectează în lucrările pe care le realizează împreună, desene, acuarele şi două tablouri purtînd același titlu, Interviziune, I şi I.
999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.

Adevarul.ro

image
Alimentul banal care face minuni în grădină. Soluția nu poluează, vă scapă de insecte și este foarte ieftină
Otetul alb are multiple întrebuințări. Pe lângă utilizarea în bucătărie, cu ajutorul acestuia se pot curăța și lustrui diverse obiecte, sau poate fi folosit ca erbicid în grădină. Mai mult decât atât, nu poluează mediul înconjurător și nu are efecte negative asupra organismului uman.
image
Turistă dezgustată de ce a văzut pe o celebră insulă celebră din Grecia: „Te simți ca în lumea a treia” VIDEO
Turista a povestit pe TikTok experiența sa în timpul vacanței pe care a petrecut-o în insula Corfu, una dintre cele mai mari din Grecia.
image
Supervulcanii, bomba cu ceas a planetei. O erupție uriașă poate arunca omenirea în Evul Mediu sau să-i provoace extincția
Catastrofele naturale nu au ocolit Terra și au provocat mai multe extincții de-a lungul a sute de mii și milioane de ani. Vlad Manea, doctor în științele pământului cu studii postdoctorale la Caltech, Laboratorul de seismologie, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, unde poate duce o erupție.

HIstoria.ro

image
Kosovo și reflectarea războaielor din această provincie în media.
Kosovo, o provincie din partea de sud a Serbiei, astăzi recunoscută doar de câteva state ca o țară de sine-stătătoare, se află de câteva decenii în prim-planul mass-mediei și constituie un subiect de interes, în principal datorită istoriei sale politice turbulente și a conflictelor care au degenera
image
Sosirea voluntarilor ardeleni la Iași (7 iunie 1917)
După eşecul campaniei din 1916, guvernul român şi Marele Stat Major, la începutul anului 1917, au început să pregătească pe teritoriul restrâns al Regatului, o amplă acţiune de refacere şi înzestrare modernă a unităţilor decimate în luptele din anul precedent.
image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit