„Sîntem în prea mare măsură prizonierii propriei contemporaneități”

Publicat în Dilema Veche nr. 365 din 10 - 16 februarie 2011
„Sîntem în prea mare măsură prizonierii propriei contemporaneități” jpeg

- Interviu cu scriitorul Radu PARASCHIVESCU -

Radu Paraschivescu a publicat un nou roman, Fluturele negru (Humanitas, 2010). L-am întrebat cîte ceva despre laboratorul de creaţie, despre cum reuşeşte să-şi împartă timpul între atîtea zone, de ce îşi plasează romanele în epoci de mult apuse şi ce poveşti îşi aşteaptă rîndul să intre în următoarele cărţi.

Ce v-a făcut să vă opriţi la povestea de viaţă a lui Caravaggio şi cînd v-aţi dat seama că biografia pictorului vă interesează ca subiect pentru roman? 

Coaja stricată ascunde miezul bun – cam aşa arată povestea lui Michelangelo Merisi da Caravaggio, în cîteva cuvinte. Sau cel puţin asta am descoperit cu trei ani în urmă, într-un drum la Roma. Sosul vieţii lui Caravaggio era atît de picant, încît risca să expedieze esenţialul în plan secund. Prin urmare, înainte să ajung la biserica San Luigi dei Francesi, aveam în minte, ca multă lume, bănuiesc, imaginea unui scandalagiu talentat şi impulsiv, a unui borfaş obscen, a unui campion al sfidării şi trufiei. Cu o anume perseverenţă, oricine ar fi putut recompune traiectoria lui Caravaggio, oricine i-ar fi putut relata excesele şi păţaniile. La San Luigi dei Francesi m-am aflat pentru prima dată, în ceea ce mă priveşte, în faţa unor lucrări care m-au făcut să rămîn pe loc minute în şir, incapabil să fac un pas în faţă sau în spate. Am ştiut atunci că aveam în faţă începutul unei cărţi. Şi mi-am dat seama că nu biografia lui Caravaggio trebuia să stea în prim-plan, ci felul cum a înţeles acest om să schimbe pictura. 

Cît de mult v-a permis detaliul biografic să fantazaţi? În ce mod aţi combinat munca de documentare cu divagaţiile pur romaneşti? 

Există destulă scorneală în Fluturele negru. Însuşi titlul cărţii face trimitere la un tablou pe care Caravaggio nu l-a pictat şi nu cred c-a avut de gînd să-l picteze. Există, de asemenea, destule personaje şi situaţii inventate. Nu mi-am propus o însoţire cuminte a artistului prin Roma, Campania şi Malta, nu m-a tentat ideea unei biografii romanţate, ci am vrut din capul locului să scriu un roman, o poveste. Sigur, garnitura istorică nu poate lipsi unui asemenea preparat, dar ea asigură doar o fixare în epocă, nimic altceva. Fluturele negru nu e un roman istoric, ca de altfel nici Cu inima smulsă din piept, în ciuda anumitor păreri care exact pe aşa ceva au pus accentul. Revenind la întrebare, pentru mine n-a fost greu să aflu echilibrul dintre realitatea macră şi chenarul de grăsime al fantazării. Nu m-am simţit încorsetat sau silit să respect calendarul vieţii lui Caravaggio. Pur şi simplu mi s-a părut oportun să topesc laolaltă detaliul biografic şi ficţiunea. Şi m-a atras ideea de-a înşira cuvinte despre imagini (fie ele tablouri sau altceva), de-a pune în relaţie două forme esenţiale de creare a fantasmelor. 


Cum aţi reuşit să scrieţi acest roman, în condiţiile în care sînteţi, cum se spune, angajat cu normă întreagă pe mai multe fronturi: lucraţi într-o editură mare şi agitată, colaboraţi constant în presă, ca să nu mai pun la socoteală şi apariţiile TV. Cum aţi reuşit să vă mobilizaţi pentru o carte ca asta? 

La felul cum arată agenda mea acum, mă tem că isprăvile de acest tip nu se pot împlini fără concesii în planul sănătăţii – mintale, şi nu numai. În mod normal, pentru a scrie o carte trebuie să te retragi din lume şi să-ţi asiguri timp. Eu am ales un cu totul alt amplasament: am intensificat colaborările în media şi mi-am provocat o criză de timp. Paradoxal, rezultatul a fost mai bun decît dacă aş fi respectat reţeta clasică. Am observat (au făcut-o şi prietenii care mi-au citit romanul înainte să apară) că primul capitol, cel de punere în decor, se desfăşoară într-un ritm ceva mai lent decît restul cărţii, iar complicitatea scriitorului cu cititorul are anumite fisuri. Ei bine, e tocmai capitolul pe care l-am scris în tihnă, fără stres cronometric şi cu ceva mai puţine apariţii TV. Cînd am constatat că sînt în criză de timp, am ajuns imediat – nu ştiu cum, nici de ce – la ritmul firesc al cărţii, la ceea ce Sorin Lavric numea, atît de inspirat, vibraţia calorică a textului. Am scris patruzeci de zile în transă, fără să mă preocupe ceea ce, dacă aş fi avut timp, probabil că m-ar fi influenţat păgubos: ce-ar zice X despre scena asta, cum i s-ar părea o asemenea imagine lui Y etc. 

Într-un alt interviu, pe care mi l-aţi acordat după reeditarea romanului Balul fantomelor,  vorbeaţi de încă un proiect de roman; citez: „o poveste anglo-australo-irlandeză în care personajul principal e un cîntec“. Ce s-a întîmplat cu crîmpeiul ăsta de poveste? 

E o idee care îşi aşteaptă rîndul la incubator. Deocamdată am doar titlul: Michael şi balada foametei. Un beteşug curios mă face să aleg titlul cărţii cu mult înainte s-o scriu. Aşa s-a întîmplat şi cu povestea de care amintiţi. Iar acum mă deconspir. Alunec frecvent în reverii ascultînd imnuri – naţionale sau de club. Tot explorînd domeniul pe YouTube, am dat peste ceva care nu e imn, dar are calităţile unui manifest. Am continuat cercetările şi am luat astfel urma unei balade apărute în vremea foametei din Irlanda (1849). E o baladă care devine cîntec de revoltă socială la Galway sau Athenry, pînă cînd e preluată de prizonierii Maiestăţii Sale deportaţi în coloniile penitenciare din Australia (Botany Bay şi altele). Acolo, balada se metamorfozează în cîntec de ocnă, pentru ca după multă vreme să se întoarcă în Europa şi să ajungă cîntec de peluză la meciurile de fotbal din Liverpool, Glasgow sau Manchester. Aşa arată harta romanului. E de văzut cum o să transform un cîntec în protagonist de carte. Probabil că, dacă o să intru cum se cuvine în criză de timp, o să reuşesc. 

Ce vă face să scrieţi, în ultima vreme, mai degrabă romane istorice, plasate în secole îndepărtate de lumea noastră de azi? Ce vă atrage către acele timpuri?

 Mi se pare că sîntem în prea mare măsură prizonierii propriei contemporaneităţi. Iar lucrul ăsta e valabil inclusiv pentru felul cum îşi aleg unii scriitori temele. În ce mă priveşte, constat o nedreptate perpetuă: erodarea trecutului, anemierea lui în percepţia oamenilor. Epoci de splendoare veritabilă ajung să nu-ţi mai trezească nici un frison fiindcă s-au aşternut prea multe decenii sau secole peste ele. Şi e păcat. Cred că acesta a fost unul dintre motivele pentru care am optat pentru vremurile de demult. Celălalt, sincer să fiu, a fost nu doar formidabilul potenţial epic al locurilor bătute cu pasul (cu doi ani în urmă Lisabona, acum Roma), ci şi bucuria de-a le putea dedica o poveste-reverenţă. 

Vă mai gîndiţi, totuşi, să scrieţi o poveste plasată în cotidian – sau e o miză care nu vă mai interesează?  

Pe coşul minţii mi-a ieşit nu de mult fuiorul străveziu al unui gînd: un roman-jurnal ţinut de un fanatic al concertelor rock, ulcerat de ambiţia celebrităţii, dar incapabil s-o atingă altfel decît prin gesturi şi fapte infame. Am renunţat repede şi fără explicaţii. În schimb, n-am renunţat la povestirile despre România după 2007, care se vor aşeza în linia celor unsprezece proze scurte din Bazar bizar. Uite, îţi livrez în avanpremieră un titlu din volumul la care am început, timid şi fără impas temporal, lucrul: „Asomaţi pe muzică de Enya“. Şi un acronim despre care se aduce vorba la un moment dat în povestire: AACPSMSR. Ştiţi ce înseamnă? Asociaţia Amelioratorilor, Comercianţilor şi Producătorilor de Sămînţă şi Material Roditor din România. Şi cînd mă gîndesc că încă există oameni care vor să emigreze. Chiar nu-şi dau seama ce pierd?

Dintre toate genurile pe care le atacaţi în cărţile pe care le scrieţi, care vi se pare că vă aduce cei mai mulţi cititori? 

Dacă judec după cifrele de vînzări, evident că pălăria de autor comic mi s-ar potrivi cel mai bine. Şi chiar dacă de obicei numărul cititorilor şi cel al cumpărătorilor nu coincid, tot poţi să-ţi faci o impresie. Or, sub aspect cifric, lucrurile sînt limpezi: Ghidul nesimţitului – 50.000 de exemplare vîndute, Cu inima smulsă din piept – 3000 de exemplare. Ergo, literatura comică ar fi drumul de urmat. Sigur, e o judecată simplistă, pe care nu pun mare preţ. Dar ea îmi arată cît de greu sînt de dinamitat stereotipiile umane. Dacă a apucat cineva să-ţi pună o etichetă, foarte greu îl mai convingi să ţi-o dezlipească de pe frunte. Ştampilarea pripită e un sport cu mare trecere la români. Pe de altă parte, s-ar putea să existe şi cititori care cred că Fluturele negru şi Balul fantomelor au fost scrise de doi oameni pe care-i cheamă întîmplător la fel. Şi care, să vezi nostimadă, publică la aceeaşi editură.

a consemnat Alina PURCARU

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.