Scrisorar

Publicat în Dilema Veche nr. 456 din 8-14 noiembrie 2012
Scrisorar jpeg

● Mihail Şişkin, Scrisorar, traducere din limba rusă de Antoaneta Olteanu, Colecţia „Byblos“, Editura Curtea Veche, 2012. 

Primele patru pagini ale romanului te lasă năuc. E vorba de prima scrisoare a ei (Saşa) către el (Volodia) şi de prima scrisoare a lui către ea. Enunţuri cu viraje strînse, întorsături din condei făcute cu iuţeala sclipitoare a păstrăvului, un strop de sibilinism melancolic, o discretă ambiguitate a plasării în timp. Saşa pomeneşte de o minge de fotbal, ceea ce presupune o epocă oricît de recentă. Volodia notează ceva despre uciderea „nevinovatului ţarevici“, ceea ce ne retrogradează undeva pe la 1918.

În orice caz, vraja-i gata! Ameţit de acest incipit ca de un dans al dervişilor zburători, te laşi în voia celorlalte 350 de pagini ale cărţii. Apoi, la capătul poveştii, înţelegi că năuceala ta n-a făcut decît să crească şi că Scrisorar-ul acesta e unul dintre cele mai stranii şi mai puternice romane epistolare de dragoste din literatura lumii.

Saşa şi Volodia se iubesc. El, ca rusul tînăr, pleacă la război, dar amorul lor supravieţuieşte prin scrisorile pe care cei doi şi le scriu – şi în care îşi povestesc despre toate ale lor, adică despre viaţă, moarte, familii, suferinţe civile şi grozăvii soldăţeşti, clipe de graţie sau de coşmar, drăgălaşe inutilităţi sentimentale, plus cîte altele ţinînd de facerea şi desfacerea lumii. Numai că, pe măsură ce le citeşti scrisorile, înţelegi şi că ordinea cronologică o cam ia razna. În viaţa Saşei apar tramvaie şi maşini de scris, în timp ce pe Volodia îl vezi participînd la o campanie militară de pe la 1900. Mai mult decît atît, la pagina 100 a romanului, Volodia e mort deja, fapt ce nu pare să stînjenească deloc dialogul epistolar cu aleasa inimii sale.

Mai rar aşa magie postmodernă, cu lucruri ce te provoacă să le pui cap la cap şi pe care te trezeşti punîndu-le direct la suflet!

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

sala de clasa, foto shutterstock jpg
Zeci de licee românești ar putea fi închise în regiunea Cernăuți. România cere Ucrainei să păstreze rețeaua școlilor
Ministerul român al Afacerilor Externe a cerut autorităților din Ucraina să mențină actuala rețea de școli și licee cu predare în limba română, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, președintele Societății Culturale Mihai Eminescu din Cernăuți, Vasile Bâcu.
foto facebook catalin maruta png
Cătălin Măruță ia mai mult decât la Pro TV! Câți bani ar câștiga acum în noul său contract
Se pare că viața lui Cătălin Măruță ia o turnură spectaculoasă după plecarea de la Pro TV. Moderatorul continuă să fie prezent pe micile ecrane, dar într-un nou format alături de Andra și copiii lor, Eva și David. Și veniturile nu au întârziat să apară! Noul său contract îl plasează acum într-o cu t
Jaqueline Cristian (EPA) jpg
Mike Huckabee foto captura video The Tucker Carlson Show png
Țările arabe și islamice condamnă declarațiile ambasadorului american Mike Huckabee despre „dreptul biblic” al Israelului asupra Orientului Mijlociu
Țările arabe și islamice au condamnat declarațiile ambasadorului SUA în Israel, Mike Huckabee, după ce acesta a sugerat că Israelul ar avea un drept biblic asupra unei vaste întinderi din Orientul Mijlociu.
Regele Charles și Prințul Andrew foto profimedia 1049367421 jpg
Regele Charles ar fi știut încă din 2019 că fratele său Andrew „abuza” de numele Familiei Regale. E-mailul care îi aduce neplăceri suveranului Marii Britanii
Regele Charles a fost avertizat încă din 2019 că numele Familiei Regale era „abuzat” prin legăturile de afaceri ale prințului Andrew. Familia regală a fost avertizată că fratele suveranului avea relații financiare secrete cu un controversat bancher.
copilarie jpg
De ce e atât de greu să trecem peste copilărie? Psihologul explică
Copilăria este cea mai fericită perioadă din viața unui om sau, cel puțin, așa se spune. Pe de o parte, bătrânii și toți cei care susțin această idee au dreptate, fcopilăria fiind vârsta la care suntem deschiși cel mai mult spre nou, spre aventură, spre a găsi frumosul în orice.
coliva logo jpg
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Suzana Andreiaș, care a lucrat ca menajeră pentru familia Ceaușescu, a vorbit în cartea sa despre desertul preferat al Elenei Ceaușescu. Iar, potrivit acesteia, soția liderului comunist nu numai că savura acest desert, dar știa foarte bine și cum să îl prepare.
talibani afganistan FOTO Getty Images
Pakistanul a lansat atacuri aeriene în Afganistan. 18 persoane au murit, inclusiv copii
Pakistanul a anunțat că a lansat atacuri aeriene asupra unor obiective din Afganistan, potrivit unui comunicat datat 21 februarie și făcut public duminică dimineață.
MAE
Condiţii grele de trafic pe Podul Giurgiu-Ruse, MAE a emis o atenționare de călătorie pentru Bulgaria
Traficul pe Podul Prieteniei peste Dunăre Giurgiu - Ruse va înregistra valori crescute duminică şi luni din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a volumului mare de trafic greu peste 10 tone, a informat Ministerul Afacerilor Externe.