Schimbarea
● Mo Yan, Schimbarea, traducere de Bogdan Perdivară & Florentina Vişan, Editura Trei, 2012.
Schimbarea trece drept scrierea autobiografică a lui Mo Yan. Asta o face, din capul locului, de două ori interesantă. Mai întîi, pentru că în cărticica aceasta (care, pe lîngă un roman de dimensiuni medii, e cam cît bobul de orez pe lîngă o pită ardelenească) încape viaţa de pînă prin 2010 a autorului, adică a celui care, în 2012, avea să fie nobelizat în literatură. În al doilea rînd, pentru că autorul acesta chinez, care ţine să se reinventeze stilistic în fiecare carte, are totuşi obiceiul de a asezona introspecţia şi faptul istoric cu fantezia şi cu absurdul, ceea ce, pentru o autobiografie, poate fi şi ca sarea-n bucate, dar şi ca nuca-n Marele Zid Chinezesc.
Mie mi s-a părut că e ca sarea-n bucate. Schimbarea lui Mo Yan – realistă, fantezistă şi absurdă în egală măsură – schimbă în primul rînd tiparele autobiografiei, pe care o transformă, delicat şi jucăuş, în una dintre cele mai altruiste proze cu putinţă.
Cine caută informaţii despre viaţa autorului nu va fi, în nici un caz, dezamăgit, căci va găsi aici o întreagă istorie personală, cu date exacte, locuri precise, confesiuni fără înconjur şi observaţii de atmosferă generală. Numai că – şi aici e marea surpriză a cărţii – personajul principal nu va fi doar scriitorul, ci un cvartet alcătuit din: Mo (adică el), Lu (o fostă colegă de generală, foarte apetisantă), He (un fost coleg de-al lor, cu oarecari pusee în stil Zorba) şi un camion vechi, cu nume ceva mai lung (Gaz 51). Mo se dă adeseori la o parte şi, cu o hîtră generozitate, invită epica să se ocupe de destinele celorlalţi protagonişti. Povestea de iubire a lui Mo (cu cea care-i va fi soţie) ocupă o paranteză de cîteva rînduri. Povestea iubirii lui He pentru Lu ocupă cîteva zeci de pagini (din cele 120 ale întregii cărţi). Iar finalul, un autodenunţ laconic, pune cireaşa pe tortul unei autobiografii atît de ironice încît frizează romanul.
