Prieten drag, tovarăş al răposatului
● Andrei Kurkov, Prieten drag, tovarăş al răposatului, traducere din limba rusă de Antoaneta Olteanu, Colecţia „Byblos“, Editura Curtea Veche, 2012.
Andrei Kurkov e cel cu Moartea pinguinului şi cu Legea melcului, poveşti din lumea Ucrainei post-sovietice, manevrînd un umor cinic, un absurd cumsecade şi nişte „realităţi“ perfect suprarealiste.
Prieten drag..., roman mai subţirel şi mai înfipt, urmează cam acelaşi culoar, doar că preferă sprintul în locul maratonului. De data asta, e vorba de istoria unei depresii, deturnată cînd într-un thriller cu interlopi, cînd într-un romanţ de o nesfîrşită ironie. Depresatul se numeşte Tolia, are 35 de ani, e şomer cu studii de limbi străine şi soţ fără soţie, nu mai fumează din copilărie, dar votca şi cafeaua continuă să-i gîdile sufletul, atunci cînd bietul suflet nu-i e sufocat de singurătatea din bucătărie sau de bilanţul vieţii lui „total trecătoare şi plictisitoare“. „Sînt trist din cauza trecutului“, zice el pe la pagina 28, apoi umblă la nuanţe: „De fapt... nu sînt trist, ci mai degrabă îndurerat“. În consecinţă, se hotărăşte să moară, iar un amic săritor îl ajută să tocmească un asasin profesionist care să-i facă de petrecanie. Cînd totul e stabilit (locul, ziua, ora), Tolia începe să se învioreze şi, reîmpăcat cu viaţa, se vede nevoit să angajeze un alt killer, care să-l omoare pe asasinul deja plătit. Ce mare lucru însă, doar sîntem la Kiev, unde totul e posibil – chiar şi să dai peste interlopi îndatoritori sau peste o prostituată sufletistă care are în poşetă o casetă cu muzică simfonică!
Nu vă imaginaţi, totuşi, pînă unde se va ajunge atunci cînd Tolia, muncit de un simţ moral cu articulaţii de mare contorsionist, va ţine să facă puţină dreptate în jur. Şi nici cît suspans poate încăpea în scena tăcerii dintr-un apartament, cu un biberon în cadru.
