Povestiri stranii
● Giovanni Papini, Povestiri stranii, traducere din limba italiană de Mihai Banciu, Colecţia "Raftul Denisei", Editura Humanitas Fiction, 2013.
Aceste 22 de povestiri au fost scrise de Papini în tinereţe, dar şi le-a antologat ca „stranii“ abia după vreo patru decenii, în 1954, cînd era un septuagenar orb şi paralizat, aflat la numai doi paşi de moarte. Se pare că textele cu pricina îi rămăseseră dragi, deşi autorul trecuse între timp prin varii schimbări şi răzgîndiri. Ba chiar foarte dragi, de vreme ce Papini a ţinut să-şi prezinte singur antologia, printr-o notă a autorului şi trei prefeţe (adresate poeţilor, filozofilor, respectiv erudiţilor), pentru ca „straniul“ povestirilor sale să fie, înainte de orice, straniu de limpede. În esenţă – zice Papini –, fantasticul de aici nu e unul exterior, al lumilor şi peripeţiilor bizare, ci unul intern, al reacţiilor omeneşti neobişnuite, în faţa unor lucruri obişnuite.
Dacă stăm să ne gîndim, şi comportamentul nebunilor ar putea fi descris în exact aceiaşi termeni. La Papini însă – iar asta e nu doar straniu, ci şi spectaculos –, personajele sînt cel mai adesea de o coerenţă fără scamă. Ele sînt produsul unei fantezii perfect raţionale, iar ceea ce trăiesc ele ascultă de o logică împinsă pînă la extravaganţă.
În fond, Povestirile stranii urmăresc pînă în pînzele albe (adică pînă la absurd, paradox sau poezie) consecinţele posibile (adică logice) ale unei anume situaţii. De exemplu, în „Propriul său prizonier“ – un text pe care merită să-l citiţi chiar şi-n picioare, sprijinit de raftul librăriei –, un soi de timid căruia îi plac lucrurile făcute fără ştirea celorlalţi, ajunge la patru-cinci crime anuale, de dragul anonimatului, după care, fiindcă e un om onest, se pedepseşte singur, închizîndu-se pentru 30 de ani, dar tot neştiut de nimeni, într-un turn părăsit.
Mai mult logice decît verosimile, prozele lui Papini au totuşi un miez atît de viu, încît – vorba personajului de mai devreme – pot fi „citite cu folos de cei cărora nu le repugnă studierea sufletului omenesc“.
