Portretul unui bărbat imatur
● Luis Landero, Portretul unui bărbat imatur, traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari, Colecţia „Strada Ficţiunii“, Editura ALLFA, 2011.
Luis Landero e un scriitor important pentru spanioli şi foarte interesant pentru oricine: genul inteligent şi surprinzător, cu observaţii seducătoare, cu inovaţii într-ale sensibilităţii, cu o scriitură fină, vrăjită şi exactă ca acupunctura.
Aşa stau lucrurile şi în Portretul unui bărbat imatur, unde e vorba de confesiunea unui om tăcut, ajuns în spital, la şaizeci şi ceva de ani. Nu e un om sfîrşit, nu e un om norocos, nu e nici un om fără însuşiri – e doar un nehotărît, cu puseuri de măreţie sau de slăbiciune, paşnic încercat de iluzii, de tentaţia micilor jocuri de putere sau de avînturi ale afectivităţii. A fost portar la un hotel şi gazetar la o foaie de cartier, apoi a ajuns să ţină o papetărie, unde puteai găsi şi ceva cărţi sau reviste, inclusiv porno. Îi plăceau sporovăiala de la barul Maracaná şi bătrînii care se strîngeau în jurul vechilor prăvălii, nu-i plăceau „pungăşiile limbajului abstract“ şi „proxeneţii dicţionarului“ (cei „pentru care nu există frază unde să nu se lase cîteva cuvinte drept bacşiş“). Îl făceau să plîngă valsurile vieneze de 1 ianuarie, crimele ETA şi finalul lui Pretty Woman. Era un ateu nepracticant şi, uneori, se lăsa ademenit de jocuri absurde (de pildă, odată, sărise peste o bătrînă gîrbovită de pe stradă, ca peste un cal de gimnastică). Altminteri însă, mărturisirile lui sînt o suită de panseuri, portrete şi anecdote prin care banalitatea devine pur şi simplu miraculoasă.
De ce ar fi imatur un astfel de om? O jumătate de explicaţie o dă chiar el: „Viaţa suportă totul... Viaţa suportă pînă şi imposibilul. Şi atunci, cum să înveţi vreodată meseria de a trăi?“ Nu judecaţi! Fiţi maturi! Savuraţi!
